Nicoleta Roibu se lansează cu „Despre Noi”
2019-05-13 17:18:19

Tânăra interpretă, Nicoleta Roibu, originară din Ungheni, se lansează în această primăvară cu piesa ei de debut, „Despre Noi”, o producție marca EL Radu & “The Master of The Sound” (Spania).

Însoțită de un sound modern, cu o linie melodică ușor nostalgică, „Despre Noi”, inițial, a avut o lansare în România, la Suceava, fiind prezentată la posturile de radio și tv din zona geografică respectivă, Nicoleta reușind să surprindă și publicul sucevean la un eveniment de acolo, interpretând single-ul de debut.

Din spusele producătorului interpretei, EL Radu, Nicoleta este o fire carismatică, colaborarea a fost una de succes și asta e DOAR un Început, în pregătire pentru proiectul Nicoletei există mai multe piese.

La moment, „Despre Noi” a fost prezentată la mai multe emisiuni TV din Republica Moldova, iar în curând se va face auzită la mai multe posturi de radio, iar în sezonul estival, piesa de debut are șansă să fie prezentată și la emisiuni TV de la București.

Până a începe proiectul solo, cu piese proprii, Nicoleta a participat la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale, deci, de acolo a acumulat experiența pentru scenă.

„Totul sau Nimic!” – acesta este motto-ul Nicoletei.

Îi urăm succes!

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *