Mark Stam și Sore spun că „e ok să nu fii ok”! Artiștii lansează piesa „E ok”!
2021-04-06 14:16:52

Mark Stam aduce vara și căldura mai aproape prin piesa E ok, pe care o lansează în colaborare cu Sore. Artistul îi încurajează pe toți cei care trec prin momente mai puțin fericite și le transmite că este ok ca în viață să existe și perioade mai grele. Important este ca fiecare să găsească puterea și să depășească astfel de momente cu optimism și cu zâmbetul pe buze, pentru că “e ok sa nu fii ok”. Sore dă sensibilitate piesei prin vocea sa încântătoare și poartă sufletele ascultătorilor prin versurile lui Mark.

Piesa a fost compusă de Mark Stam, 911 și Alex Turcu, versurile au fost scrisă de Mark, iar producția a fost realizată de 911 și Alex Turcu.

Clipul piesei E ok a fost produs de Spoială Brothers.

“Mă simt binecuvântat pentru această piesă, m-a ajutat să trec peste cele mai obscure perioade din viața mea. Mă bucur că am putut să mă pun timp de jumătate de an în locul unui ascultător, s-o savurez de parcă o auzeam pentru prima dată și să o las să-mi fie călăuză atunci când mă simțeam rătăcit. Se spune că <<e nevoie de mult curaj pentru a-ți depăși vulnerabilitatea>>, însă cred că ar fi corect să spunem că <<E nevoie de mult curaj pentru a sesiza și a accepta vulnerabilitatea>>, ea făcând parte din noi. Fără ea nu am putea înțelege cu adevărat cât de puternici suntem. Piesa aparține celor care o ascultă și o vor asculta de azi înainte, conectându-se emoțional cu ea”, a spus Mark Stam despre piesa E ok.

“Mă bucur să colaborez cu Mark pentru această piesă. În primul rând, pentru că îl consider una dintre noile voci emblemă, și în al doilea rând, pentru că piesa are un mesaj pe care noi toți ar trebui să ni-l impunem cât mai des. Vulnerabilitatea este o putere, nu o slăbiciune, și a fi sinceri despre ce și cum simțim ne face oameni mai buni, mai frumoși și mai puternici”, a declarat Sore.

Artiștii și-au dorit să poată răspândi împreună mesajul piesei și să-l ducă mai aproape de cei care o vor asculta, dându-le astfel puterea să zâmbească și să meargă mai departe cu optimism și curaj. Colaborarea cu Sore este o încântare pentru Mark. “Sunt onorat să cânt împreună cu Sore, o persoană uimitoare, profesionistă și extrem de talentată. Mă bucur că a acceptat să ducem împreună mesajul acestei melodii ascultătorilor noștri. Când ai oameni superbi lângă tine, numai lucruri superbe se întâmplă. Un mare mulțumesc și lui Alex Ghinea (911) și Alex Turcu. Ei au îmbrăcat într-un instrumental superb textul și liniile mele melodice, fără de care această piesă nu avea cum să prindă viață. V-am îmbrățișat”, a completat artistul.

Mark Stam sau Marius Stamatin, așa cum îl știu familia și prietenii, este artist, autor și dansator din Republica Moldova. De când era mic a fost atras de muzică și a învățat singur, din tutoriale online, să cânte la chitară și la pian. Proiectul său muzical a început în 2017 și a avut o ascensiune fulminantă, devenind rapid unul dintre cei mai apreciați artiști din România și din țara sa natală. Primul lui single, Impar, a ocupat primele locuri în topurile radiourilor, dar și pe platformele digitale, timp de mai multe luni. Mark a avut concerte în toată țara și a bucurat milioane de oameni cu muzica sa, cu personalitatea lui încântătoare și cu show-urile pline de energie. În 2018, piesa Doar noi, lansată în colaborare cu Alina Eremia, a avut rezultate importante atât pe radio, cât și pe tv. Vina mea, Nesimțit, Ultima oară, Ca să fii fericit (feat. AMI), și Dependența mea sunt doar câteva dintre lansările cu care artistul a continuat să-și cucerească fanii.

Sore a lansat prima sa piesă în urmă cu 17 ani, iar de atunci a continuat să încânte publicul cu piese precum Different, Dor să-ți fie dor, Când vremea e rea, Inima, Noapte caldă, Dintr-o mie de femei, O să uit, Jumătate și multe altele. De-a lungul timpului, artista a jucat în serialele Pariu cu viața și O nouă viață, dar și în filmul premiat la festivaluri de film, De ce eu?.

Sore este și un endorser de succes și face echipă cu branduri importante, alături de care reușește să ducă mai departe mesajul ei și să susțină cauzele în care crede. Fiind un fashion icon, deține propriul brand de haine, Hard Coeur, care o reprezintă perfect. În 2019, Sore a început un nou capitol în cariera, mai înțeleaptă, mai puternică, dar în același timp plină de sensibilitate. De aceea își dorește ca oamenii să-i asculte muzica și să vadă întreaga sa creație, împletită într-o frumoasă piesă artistică, regizată chiar de ea. Videoclipul piesei Cum să mă las marchează debutul său regizoral.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *