„I'm blue, da ba dee da ba di!" Las Olas lansează remake-ul celebrului hit
2021-05-12 21:51:53

„I’m blue, da ba dee da ba di!” Cu toții recunoastem aceste versuri ale celebrului hit „Blue”, lansat de către Eiffel 65 în 1999.  Săptămâna aceasta duo-ul Las Olas lansează remake-ul acestei piese cool ce a fost nominalizată în 2001 la Premiul Grammy pentru Best Dance Recording. Așa cum ne-au obișnuit, cei doi produceri români și-au pus amprenta asupra single-ului prin beat-urile dance și sound-ul fresh, dar și prin videoclipul plin de culoare.

Duo-ul Las Olas a lansat remake-uri ale unora dintre cele mai iubite melodii din lume, precum „Ready or Not”, „Jolene”, „Roses”, „I’m every woman”, „I Will Survive”, „Missing”, „Deep End”, „Bleeding Love”, „Killing me Softly”, „Wicked game”, „Tom’s Diner”, „In The End”, „Diablo” și „Disfruto”, dar și producții proprii precum „One more shot”, „Angel”, „Magical” și „Don’t Cry”.

Format din DJ Sava și MD DJ, Las Olas este un proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu nume precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good” (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=3P3nttd2kHk

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *