Debutul noului sezol al competiției de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania are loc la Cluj-Napoca, odată cu prima regională de calificare
2020-02-04 21:26:05

· Al patrulea sezon al competiției BRD FIRST Tech Challenge Romania debutează în acest weekend, la Cluj-Napoca;

· Prima regională de calificare va avea loc între 7 și 9 februarie, la Cluj Innovation Park;

· Din totalul celor 197 de echipe participante în acest an, 44 de echipe din 23 de orașe din țară și una din Istanbul, Turcia, se întrec pentru a se califica la Campionatul Național;

Al patrulea sezon al competiției BRD FIRST Tech Challenge Romania debutează în acest weekend, în Cluj-Napoca, odată cu prima regională de calificare, care va avea loc la Cluj Innovation Park. 44 de echipe din cel mai mare program de robotică de la noi din țară, BRD FIRST Tech Challenge Romania, implementat de Asociația „Nație Prin Educație”, intră în teren pentru a-și testa roboții construiți în ultimele luni. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, specializarea Robotică, este partenerul din Cluj al Asociației „Nație Prin Educație”, iar elevii au o miză foarte mare: obținerea unui loc în finala competiției, acolo unde vor întâlni celelalte echipe calificate în urma confruntărilor din regionalele de la Timișoara, Iași și București. În total, în acest sezon, Asociația „Nație Prin Educație” va organiza cinci evenimente competiționale, patru regionale de calificare, la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și București, și Campionatul Național, care va avea loc, în premieră, la Cluj-Napoca.

Peste 3000 de elevi de liceu, organizați în 197 de echipe, care provin din 93 de orașe, sunt pregătiți să demonstreze că robotul lor se comportă pe teren exact așa cum a fost programat. Concurența este una foarte mare, iar miza, extrem de ridicată: echipele cu tradiție vor să-și continue performanța, în timp ce cele noi vor să arate că merită un loc în top.

„An de an, competiția a crescut foarte mult, antrenând în ea mii de elevi de liceu talentați și muncitori și sute de profesori care îi sprijină să facă performanță. Sper să reușim să avem o echipă de robotică în fiecare liceu din România, pentru că viitorul nostru poate fi unul mai bun prin intermediul tehnologiei. Vreau să le mulțumesc autorităților locale și universităților din Cluj pentru toată susținerea pe care ne-o oferă în acest program”, a declarat Dana Războiu. „BRD FIRST Tech Challenge Romania nu e numai despre roboți, e la fel de mult și despre oameni. Noi îi învățăm pe copii să lucreze în echipă și să-și managerieze echipa ca un mic business sau ca un start-up. Programul le oferă șansa de a intra într-o comunitate de top, unde își pot descoperi adevăratul potențial. Sper ca noul sezon să fie unul și mai bun, iar echipele noastre să câștige noi premii la competițiile internaționale”, a continuat Dana Războiu.

Tema noului sezon al competiției internaționale FIRST Tech Challenge este SKYSTONE și se referă la orașele viitorului. Concret, tinerii care fac parte din fenomenul global FIRST trebuie să demonstreze că sunt capabili să lucreze în echipă pentru a găsi soluții inovatoare la problemele cu care omenirea se va confrunta.

Intrarea la aceste evenimente este liberă și oricine poate veni pentru a-și susține echipa preferată sau pentru a vedea exact cum se desfășoară o astfel de competiție.

Vă invit cu drag!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *