AMI prezintă cel mai intens show din 2020 la The Concert, pe 31 mai, la Romexpo!
2020-03-04 21:15:50

AMI vine cu cel mai intens show de până acum, pe 31 mai 2020, la The Concert, evenimentul-concept care va avea loc la Romexpo. Timp de 3 zile, vor urca pe scenă unii dintre cei mai mari artiști din România cu show-uri spectaculoase, totul într-un decor de poveste.

AMI este extrem de entuziasmată: „Abia aștept să vină vara. Și nu doar pentru căldură, ci și pentru că voi urca pe scena The Concert. Va fi o nouă provocare pentru mine, o nouă ocazie să prezint un altfel de show, iar pentru cei care vor fi prezenți, să vadă un spectacol plin de explozie și culoare. Va fi unul dintre acele evenimente memorabile atât pentru mine, cât și pentru public”.

Plină de energie, AMI este artista care a cucerit publicul încă de la primele piese lansate. Pasiunea ei pentru muzică a început la o vârstă fragedă, când nici nu se gândea că piese precum „Playa en Costa Rica” sau „Te aștept diseară” o vor propulsa în topul preferințelor publicului.
Piesa „4 camere” lansată în colaborare cu DJ Project a fost difuzată la toate radiourile mainstream din țară și a fost îndrăgită de fanii ei, ajungând la peste 18 milioane de vizualizări pe YouTube. Dintre cele mai apreciate piese lansate recent de AMI, se numără: „Fotografii”, „Atât de fain”, Ora mea exactă”, „Tramvai”.
The Concert va avea loc pe 30, 31 mai și 1 iunie și va aduce împreună pe aceeași scenă 13 dintre cei mai talentați și îndrăgiți artiști din România. Mai multe detalii despre program și bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-theconcert/.

Vă invit cu drag!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *