Alex and the Fat Penguins revin cu o nouă piesă – “Amiral”
2017-11-22 19:43:23

Despre războiul din Siria și războiul lăuntric.

Alex and the Fat Penguins au lansat Amiral, o piesă inspirată de realitatea sumbră din Siria, de dramele parcă interminabile ale oamenilor care sunt nevoiți să trăiască într-o zonă de conflict.

Înregistrată într-un mic studio din Franța și mixată în România, piesa este acompaniată de un videoclip filmat în Chișinău. În prim-plan sunt 4 băieți care se “luptă” într-un război improvizat, imaginat de ei. O joacă în care mimează o luptă armata și care, în final se încheie într-o mod mai fericit decât ce se întâmplă în realitate: armele sunt aruncate în foc.

Băietii de la Alex and the Fat Penguins au fost foarte marcați de războiul din Siria care a afectat milioane de oameni.

“Faptul că, după atât amar de vreme, încă facem războaie și nu suntem capabili să folosim diplomația pentru a rezolva conflictele este o temă de discuție cel puțin interesantă, dar când vezi consecința acestor războaie, interesantul se pierde în tragedie. Ne-au marcat nenumăratele poze în care apăreau copii ai căror părinți erau dați dispăruți sau morți. Știm, nu vrem așa subiecte în momentul care facem o lansare, sânge, moarte, copii abandonați, dar e realitatea și noi de acolo ne tragem inspirația.”

Sensul piesei nu se oprește la conflictul armat, ci și la conflictul interior al celor implicați în această tragedie.

“Amiral vorbește despre neputința soldatului care nu poate accepta faptul că a pierdut războiul cu sine însuși. Este, în același timp, o piesă care vorbește și despre un război intern pe care fiecare din noi îl duce zi de zi în drumul spre o conștiință protejată de pace.”

Alex & The Fat Penguins este o trupă de indie-rock formată din 4 pinguini (grăsuți bineînțeles): Alex, Mihai, Septimiu și Ionuț (Gamanu). Ca să reziste frigului năprasnic din Antarctica, Alex & TFP au descoperit că muzica era cea care le aducea căldură, chiar dacă vorbim de o căldură sufletească. Mai târziu au înțeles că țesutul adipos este și el un bun izolator termic. Și uite așa Pinguinii Grași au hotărât să cânte și să nu se mai oprească.

Alex & The Fat Penguins este o trupă care s-a făcut remarcată prin faptul că dă culoare versurilor în ochii daltoniștilor și gust muzicii în papilele gustative ale vegetarienilor.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună clipul piesei “Amiral”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *