AL'DI lansează primul său single: „Heart of Steel"
2021-07-16 21:42:53

„Heart of Steel” este numele primului single pe care artista AL’DI îl lansează, o poveste de dragoste pusă pe note muzicale. Compusă de către ea alături de Robi Velisar și produsă de echipa Quna Music, „Heart of Steel” este o piesă fresh cu influențe pop, R&B și funk. Single-ul redă prin versurile sale importanța alegerilor noastre, încrederea și puterea de a merge mai departe și de a depăși orice obstacol.

Videoclipul filmat de Alex Marica (Călătorie Magică) într-o locație deosebită din zona Cișmigiu, regizat și editat împreună cu artista, o prezintă pe AL’DI prinsă în „mrejele” iubirii, dar în același timp extrem de seducătoare.

„Cine nu a trecut printr-o relație toxică, o relație în care probabil obsesia era confundată cu iubirea? Am ales ca prima mea piesă să nu fie foarte comercială, dar știu cu siguranță că mulți se vor regăși în ea!”, spune artista.

În vârstă de 28 de ani, Alexandra Dinu (aka. AL”DI) este cântăreață și compozitoare. Este pasionată de muzică încă de mică, iar idolul ei este Michael Jackson. Și-a terminat studiile superioare în Marketing și nu se gândea o clipă că va face parte din industria muzicală.

„Nu o să intru în povești, dar lucrurile au fost cumva așezate pentru mine. Mai pe scurt, așa mi-a fost scris! În industrie am intâlnit oameni cu adevărat frumoși, oameni într-un cuvânt, iar pe calea asta vreau să le mulțumesc personal lui Robi Velisar și Bogdan Toma, că au crezut și cred în proiectele mele. Mulțumesc și colegilor mei Sergiu Ene, Enri Demi și Alex Marica pentru munca depusă și tuturor celor care mă susțin și țin să-mi transmită printr-un mesaj în fiecare zi lucruri super mișto. Eram destul de convinsă că personal nu-mi doresc expunere ca artist, îmi doream doar să scriu și să dezvolt proiectele altora, până când într-o zi mi-am permis să fiu eu, per total cu bune și frumoase și să fac pasul ăsta”, povestește artista.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *