VIDEO / Carla Burada, fata scriitorului și scenaristului român Mircea Eugen Burada, se lansează în muzică! Uite cum sună prima ei piesă "Da și nu", produsă de Mellina
2018-05-29 16:20:53

Fata scriitorului și scenaristului român Mircea Eugen Burada se lansează în muzică. În vârstă de doar 9 ani, Carla Burada își face debutul în muzică cu piesa “Da și nu”, produsă de Mellina.

“Carla este unul dintre cei mai talentați copii de la Tralala School, dar pe lângă acest lucru este un copil cu care am lucrat foarte ușor. În plus, este foarte muncitoare, ascultătoare și are foarte mare potențial ca peste câțiva anișori să devină un artist apreciat în industria muzicală. Baftă Carla!”, ne-a declarat cîntăreața Mellina, cea care a produs piesa “Da și nu”.

“Carla Burada este oglindirea expresiei: ”surcica nu sare departe de trunchi”. Talentul artistic moștenit de la tatăl ei Mircea Burada, m-a impresionat din prima clipă în care a scos primul sunet. Am auzit o voce puternică, încrezătoare cu un potențial artistic deosebit. Din prima lecție, colaborarea noastră a fost foarte productivă, datorită deschiderii pe care am simțit-o din partea acestui copil atât de talentat și muncitor. Acesta a fost factorul care a dus la “Da și nu”, prima piesă pentru care cu toții am muncit foarte mult, astfel încât, Carla să-i convingă pe toți copiii care își doresc să facă muzică, își pot depăși frica și neîncrederea, ajungând ca să-și vadă visul cu ochii”, ne-a declarat Maria Simion, profesoara de canto a Carlei Burada.

Piesa “Da și nu”, produsă de Mellina și Tralala School, iar mix și master de DOMG, se bucură și de un videoclip filmat în orășelul copiiilor din București, în regia lui Daniel Libeg.

Tatăl Carlei Burada, Mircea Eugen Burada, este un scriitor și scenarist român, cunoscut în special pentru “Nea Mărin miliardar”, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, al cărui scenariu l-a scris împreună cu Vintilă Corbul și Amza Pellea.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună clipul piesei “Da și nu”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *