The Motans a lansat primul album, "My Gorgeous Drama Queens"
2018-03-13 15:42:15

Într-o atmosferă intimă, la Teatru Elisabeta, The Motans a susținut săptămâna trecută concertul de lansare a primului album, My Gorgeous Drama Queens. Lumini care parcă te purtau printre stele au învăluit întreaga sală de la Teatrul Elisabeta, acorduri fine de vioară s-au împletit armonios cu cele de chitară sau tobe, iar cei prezenți au simțit încă de la primul acord sensibilitatea aparte a lui The Motans.

Denis a urcat pe scenă cu multe emoții, alături de Muse Quartet, în aplauzele tuturor oaspeților săi. „Sperăm că vă simțiți foarte bine alături de noi în această seară. Nu suntem triști cum pare la prima vedere, avem super mari emoții”, a declarat artistul, care a pregătit mai bine de un an acest prim material discografic.

Printre piesele interpretate la concert s-au numărat „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și alte melodii care pot fi ascultate pe albumul My Gorgeous Drama Queens. Nu a lipsit „Weekend”, piesa anului 2017 în România, cu peste 23 de milioane de vizualizări, potrivit Mediaforest, lansată împreună cu Delia. De această dată piesa a fost interpretată într-o formulă surpriză pentru invitați. Alături de Denis, pe scenă a urcat pentru prima dată după trei ani, Alex Cotoi. Producătorul piesei „Weekend”, dar și al altor hituri de pe album, a fost și el foarte emoționat, mai ales atunci când Denis i-a mulțumit pentru colaborare și pentru tot ce au realizat împreună. „Înseamnă foarte mult pentru mine. Nu eram unde sunt acum fără el”, a spus Denis.

El a mulțumit și tuturor celor din echipa Global Records, care l-au ajutat și l-au susținut de când a venit în România și care, mai mult, i-au devenit și prieteni. „Nu i-am spus niciodată „mulțumesc” în față, așa că o voi face acum: Matei, Bro, mersi frumos pentru …tot!”, a spus Denis, amintindu-și de invitația lui Matei Dima la București la începutul carierei sale muzicale.

Alături de The Motans, la Teatrul Elisabeta au venit invitați din media, din televiziune și radio, influencers și vedete.

Albumul My Gorgeous Drama Queens poate fi găsit și aici.

Așadar, acestea fiind spuse, vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *