Ultimele zile de presale pentru a doua ediție We Love Music Festival desfășurat în perioada 18-20 august, la Platoul Fețeni – Râmnicu Vâlcea!

Sunt ultimele zile de presale pentru cea de-a doua ediție We Love Music Festival care se va desfășura în perioada 18-20 august, la Platoul Fețeni – Râmnicu Vâlcea. Până pe 1 Mai fanii muzicii bune mai pot procura bilete pentru îndrăgitul festival care se apropie cu pași repezi de pe: https://www.iabilet.ro/caută/?q=we+love+music, prețul acestora pornind de la 180 lei.
Line-up-ul celei de-a doua ediții We Love Music Festival este unul de zile mari și încă nu au fost anunțate toate surprizele evenimentului marca Sprint Music.
Pe scena We Love Music Festival vor urca deocamdată legendarii Fun Factory, Fayde, East 17, Fun Factory, La Bouche, Snap!, Mr. President, Milli Vanilli, Nick NND, MC Dylma & DJ Pappa M., Cappella, Akcent, Pepe și Holograf, care ne vor încânta cu piesele devenite hituri de-a lungul anilor.
20.000 de participanți au fost prezenți la prima ediție We Love Music Festival. Prima ediție a acestui festival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele 2 scene din incinta acestuia. Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind incendiară.
Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project au făcut un show de zile mari, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze și o energie debordantă.
Anul, acesta, în perioada 18-20 august, la Platoul Fețeni – Râmnicu Vâlcea sunt așteptați peste 30.000 de oameni.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

JO cântă despre „126″ de zile pline de dor în cel mai nou single lansat

În mijlocul verii, JO cântă despre „126″ de zile, pline de amintiri și marcate de o liniște apăsătoare și dureroasă, „126″ de zile urmărite de gânduri, de iubirea de altă dată și de multe cuvinte nespuse la timp. Așa cum soarele așteaptă răsăritul pentru a străluci din nou, așa arde și dorința de a îți revedea jumătatea și de a reînnoda povestea, ce cândva te purta pe cele mai frumoase culmi ale fericirii.

„Îmi doream de mult timp să lucrez cu Costi! Cu o săptămână înainte să intrăm în studio, mă gândeam cum ar fi dacă noi doi am colabora și într-o zi, într-un moment neașteptat, universul a așezat lucrurile. Costi m-a chemat la studio și am ascultat «126» pentru prima oară. Mi-a plăcut super mult, mi s-a părut că are un refren super catchy și am zis că trebuie să lansez piesa asta. Sper să vă placă «126» și să o cântați mult. Ne vedem pe Instagram și TikTok să ne distrăm împreună”, povestește JO.

„126″ este însoțit de un videoclip eye candy, plin de culoare, în regia lui Alex Ceaușu, ce dezvăluie latura copilăroasă a lui JO. În plus, artista vine cu un look fresh, ce completează perfect mood-ul piesei și imaginile bold.

„Știind că filmez un clip colorat, am decis să schimbăm și culoarea părului. De mult timp îmi doream să încerc un look nou și mai ales turcoazul, însă nu am avut curajul până acum. Am simțit că acesta este momentul să încerc o nouă culoare frumoasă pe păr pe care să o păstrez și după clip. Simt că mă reprezintă foarte tare”, adaugă artista.

JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează, iar „126″ prezintă aceeași emoție puternică pe care artista o transmite prin fiecare vers cântat. Single-ul „126″ este compus de către Costi Ioniță alături de Alina Manolache, iar producția a fost realizată de Costi Ioniță.

În urmă cu o lună, artista a lansat „Noapte polară”, o piesă sensibilă, pentru cei care au rămas cu gândul la o iubire, cu un clip cinematografic ce aduce un plus de emoție, prin luminile nefirești care se aprind în absența soarelui.

Păreri?

Muzica live și expoziții, în programul fiecărei zile la TIFF 2018

Concertele de jazz, funk, rock și electro-pop se vor ține lanț și în acest an la Casa TIFF, iar lucrările unora dintre cei mai apreciați artiști autohtoni vor putea fi admirate în cadrul expozițiilor și instalațiilor găzduite de spațiile-partenere. Istoria, muzica și influența marilor cineaști asupra artei contemporane devin subiectele evenimentelor speciale care vor condimenta programul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Duminică, pe 27 mai, clujenii de la FUNKorporation oferă publicul cu un cocktail efervescent de piese cu cadențe funky, mustind de bași bine plasați, voci incredibile, riffuri catchy de chitară, detalii strălucitoare din saxofon și trombon, toate aranjate bogat, cu poftă, fierbinte, începând cu ora ora 21:00, la Casa TIFF. În aceeași atmosferă de sărbătoare, pe 28 mai, de la ora 21:00, legendara trupă Cuibul, înființată în urmă cu 25 de ani în Republica Moldova, revine în România pentru a oferi iubitorilor de muzică o porție generoasă de acustic funk.
Cu peste 200 de concerteîn doar primii 6 ani de activitate, timișorenii de la JazzyBIT au bifat deja câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume și s-au făcut auziți în 9 țări, pe 2 continente. Trio-ul loud jazz premiat în competiții de renume va seduce publicul cu o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk, miercuri seară, pe 30 mai, de la ora 21:00.
Surprinzători și nonconformiști, inventatorii mlazz-ului (jazz de mlaștină) pun stăpânire pe Casa TIFF joi, pe 31 mai, de la ora 21:00. Într-o atmosferă de dark jazz, trupa Exit Oz va interpreta live piese cu influențe tradiționale, punk și free jazz. Tot de pe scena underground vor sosi la Cluj și liliecii de la Dimitri’s Bats, formația alternativă recent înființată, care ne va inspira cu un sound electro-pop sâmbătă, pe 2 iunie, de la ora 21:00. Biletele pentru concertele găzduite de Casa Tiff pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro sau prin aplicația oficială a festivalului.
Casa TIFF este și gazda a trei proiecții speciale. Nussbaum 95736 al clujeanului Csibi Laszlo spune povestea singurului supraviețuitor al familiei lui László Nussbaum, deținutul nr. 95736 de la Auschwitz-Birkenau și va fi proiectat marți, 29 mai, de la ora 21:30. Imediat după acesta va urma scurtmetrajul Pânda (The Wait), o proiecție realizată în parteneriat cu WWF. Inspirat de tragedia de la Colectiv, Coborâm la prima, debutul în regie a lui Tedy Necula, este în programul Casei TIFF vineri, 1 iunie, ora 21:30.
Ampla retrospectivă pe care TIFF.17 i-o dedică legendarului regizor Ingmar Bergman cu ocazia împlinirii a 100 de ani de nașterea acestuia, include și expoziția Ingmar Bergman and his legacy in fashion and art, găzduită de Muzeul de Artă. O selecție de fotografii şi materiale multimedia îl prezintă pe marele regizor şi patru dintre cele mai importante filme ale sale, dezvăluind puternica influență pe care Bergman, în calitatea sa de producător de film emblematic şi trendsetter reticent, a avut-o asupra modei şi artei. Expoziția este organizată cu sprijinul Ambasadei Suediei la București, Swedish Institute, Swedish Film Institute și Ingmar Bergman Foundation. Vernisajul va avea loc pe 26 mai, ora 17:00, iar expoziția va fi deschisă vizitatorilor pe toată durata festivalului.
Artiștii momentului sunt și ei prezenți în TIFF 2018 cu cele mai recente proiecte. Partidul te vrea tuns, un proiect al Asociaţiei Forum Apulum, propune o călătorie vizuală prin istoria comunismului din România, dedicată păstrării memoriei și combaterii miturilor, propusă de. În cadrul vernisajului programat sâmbătă, pe 26 mai, de la ora 18:00, în H33, va fi lansat și Ghidul ilustrat al comunismului românesc, o istorie incomodă a celor 50 de ani de dictatură, ilustrată de artiști autohtoni consacrați. Dan Perjovschi, Saddo, Ana Kun, Livia Coloji, Răzvan Cornici, George Roșu, Andreea Ilisăi, Dragoș Boțcău și Bogdan Topîrceanu sunt cei care și-au oferit voluntar munca pentru acest ghid. Istoria României este și tema expoziției de fotografie găzduită de Muzeul de Artă,între 25 mai și 3 iunie. Photo Historia include o colecţie unicat de fotografii de epocă din prima jumătate a secolului XX, expuse în cadrul secțiunii care celebrează Centenarul Marii Uniri la TIFF 2018.
Două expoziții multimedia aparținând unor artiști din generații diferite, respectiv Alexandru Antik Sándor și Paul Mureșan, sunt aduse laolaltă în spațiile Galeriei Quadro 21, între 28 mai și 3 iunie Numitorul comun între cele două proiecte „Latent diagrams” de Antik și „Ai de capu’ meu” de Mureșan este întrebuințarea unei  multitudini de instrumente (animație, video, digital art, instalație, sunet, desen) pentru a da naștere unor metafore a modului în care omul funcționează și se raportează la el însuși și la lumea înconjurătoare. Publicul îi va întâlni pe cei doi artiști la vernisajul programt luni, pe 28 mai, de la ora 18.00.
Pe 29 mai, de la ora 18:00,iubitorii de fotografie vor avea ocazia să-l întâlnească pe regizorul Dragoș Hanciu, autorul unui studiu vizual despre migraţie, identitate și dor de casă, prezentat la TIFF în cadrul expoziției Hometown. În aceeași zi, Mircea Albuțiu își dă întâlnire cu publicul la vernisajul expoziției de fotografie documentară Khozyain, inspirată de povestea unui cazac izolat, de 40 de ani, într-o comunitate a rușilor lipoveni din Delta Dunării. Lucrările celor doi artiști vor putea fi admirate zilnic, la Galeriile Minerva.

Păreri?

Două zile până la începutul celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL

Peste 60 de artiști din 8 țări vor fi prezenți între 28 septembrie şi 1 octombrie la București, pe scenele InnerSound.

Începând de miercuri 28 septembrie până sâmbătă 1 octombrie, InnerSound te invită să redescoperi muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia în viziunea a peste 60 de artiști, fiecare cu propria interpretare a temei TOUCH, tema a celei de-a patra ediții InnerSound, în opere, instalații și performance-uri create special pentru festival.

Timp de 4 zile, Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu vor fi gazdele evenimentelor InnerSound New Arts Festival 2016.

Printre cei peste 60 de artiști prezenți la InnerSound 2016 se numără cvartetul de coarde Ad Libitum: Alexandru Tomescu – vioara I, Şerban Mereuţă- vioara a II-a, Bogdan Bişoc – violă şi Filip Papa- violoncel; acordeonistul Ghenadie Rotari; pianiștii Mihai Măniceanu, Gabi Sultana şi atistul multimedia Cătălin Creţu; olandezii de la Project 128 şi DJ Lukatoyboy; artiștii multimedia Svetlana Maras (Serbia), Matei Bejenaru, Livia Mateias, Marius Jurca, Minim (Diana Dulgheru), Syntax (Laurian Bardos), Gabriel Kelemenn și Ioana Vreme într-o expoziție curatoriată de Ciprian Ciuclea; și ansamblul SonoMania, dirijat de Alexandru Mija.

Unite de conceptul festivalului, TOUCH, evenimentele celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL propun pasionaților de cultură să redescopere puterea artei de a genera inovația în orice domeniu și de a îi aduce mai aproape de viitor. Tema festivalului provoacă publicul să reflecteze asupra atingerii ca graniță între tehnologie și simțire, ca punct de întâlnire între artist și spectator, ca prim pas concret de la sentiment la materie, într-un mix seducător de acțiune și reverie.

Urmăriți noutățile celei de-a patra ediții InnerSound pe www.facebook.com/InnerSound.Bucharest/

Găsiți întregul program al festivalului pe www.innersound.ro

Preţul biletelor pentru prima zi de festival este 35 de lei, pentru a doua zi de 25 de lei, iar pentru ultimele 2 zile preţul este de câte 30 de lei. Abonamentele pentru cele 4 zile de festival sunt disponibile la preţul de 75 de lei.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro , la Casieria Palatul Național al Copiilor București și la Casieria Metrou Unirii 1 București.

Despre INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL: Organizat de Asociația Art&Co și Asociația OPUS, INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL este singurul eveniment independent din România care oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane culte, punând-o în relație cu artele vizuale, film și multimedia. Festivalul funcționează ca o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentiști, fotografi, artiști vizuali/multimedia și regizori. Desfășurat începând cu anul 2012, INNERSOUND este fondat de trei compozitori ce includ în creația lor artele vizuale și performance-ul: Sabina Ulubeanu, director artistic, este și fotograf, Diana Rotaru este preocupată de latura sincretică a artelor, iar Cătălin Crețu, consultant artistic, este artist multimedia.

Așadar, vă invit la InnerSound New Arts Festival, un eveniment co-finanțat de Administrația Fondului Național Cultural și susținut de Raiffeisen Bank. Enjoy!

Festivalul Metalhead Meeting: Golden Circle sold out, bilete de o zi si programul headlinerilor pe zile

Intre 3 si 5 iunie, METALHEAD va invita la a cincea editie a festivalului METALHEAD Meeting, o editie aniversara cu un lineup pe masura. Festivalul va avea loc la Arenele Romane din Bucuresti si incepand cu ora 17 pana in zori, va veti putea bucura de unele dintre cele mai tari nume ale scenei internationale de metal.

Biletele Golden Circle sunt SOLD OUT asa ca organizatorii au hotarat sa puna in vanzare si bilete de o zi la pretul de 100 de lei. Odata cumparate, aceste bilete sunt valabile in oricare zi a festivalului. Abonamentele de 3 zile costa 150 de lei oarpachetele aniversare 5thEdition Pack costa 560 de lei si sunt disponibile doar pe iabilet.ro (5 abonamente la pret de 4 – cumperi un Pack si primesti inca 4 invitatii pe email pentru prietenii tai)

Recent, trupa de hardcore din Bulgaria, LAST HOPE s-a alaturat ca headliner punkistilor britanici de la EXPLOITED, elvetienilor de la ELUVEITIE, thrasherilor germani de la KREATOR, trupei britanice de power metal, DRAGONFORCE, trupei olandeze de symphonic metal DELAIN, maltezilor de la BEHEADED si grecilor de la ROTTING CHRIST .
La Metalhead Meeting mai sunt confirmate si: Mantar (Germania), Dirty Shirt (RO) , Khadaver (SVK) , Spartan (NL) , Other Eyes Wise (UK) , Fear of Domination (FIN) , Winter’s Verge (CY) , Bleeding Utopia (SWE), Lightless Moor (IT) , Mechanical God Creation (IT), Tears of Martyr (SP) si The Colony (UK), Infernal Tenebra (Croatia), Xaon (Elvetia), Velian (Bulgaria), Melancholy (Rusia), Perihelion (Ungaria), Eufobia (Bulgaria) si Akral Necrosis (Romania).
Multe alte trupe vor fi anuntate in curand !

DESPRE METALHEAD MEETING

Dupa ce in editiile trecute ati vazut live trupe precum: Sepultura, Moonspell, Satyricon, Dark Funeral, The Sirens, Amorphis, Paradise Lost, Finntroll, Turisas, Heidevolk, Primordial, Arkona sau Bloodbath, este momentul ca in 2016 sa sarbatorim 5 ani de METALHEAD Meeting . Cu un focus setat pe concerte de calitate pentru un public premium, festivalul doreste sa ofere o experienta celor prezenti la eveniment si nu doar niste simple concerte.

PROGRAMUL HEADLINERILOR PE ZILE

Programul headlinerilor confirmati pana acum, pe zile, este urmatorul:

VINERI
Kreator, Dragonforce, Delain, Mantar

SAMBATA
Exploited, Eluveitie, Rotting Christ, Last Hope

DUMINICA
Beheaded, Dirty Shirt

Trupele cap de afis urca pe scena dupa ora 19:00 iar ultimul headliner termina showul pana in ora 00:00. Vom reveni cu programul complet pe ore dupa ce terminam de confirmat toate trupele la festival. Mai avem de anuntat inca 8 trupe !

ABONAMENTE

Abonamentele de trei zile au pret special de 150 lei Acces General iar biletele de o zi costa 100 de lei. Puteti cumpara bilet de o zi si sa veniti cu el in orice zi a fesivalului doriti indiferent de program.

Abonamentele costa 150 de lei pana pe 3 iunie, apoi acestea vor costa 170 de lei pe parcursul festivalului, la intrare. Tot la intrere, biletele de o zi vor costa 120 de lei.

Abonamentele si biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in format fizic in retelele iaBilet, Eventim, Myticket si Bilete.ro (locatii fizice in toata tara: Muzica, Metrou Unirii 1, IQ BOX, Say Shops, Perfect Tour, Senia, terminalele ZebraPay, Diverta, Vodafone, Orange, Germanos, Carturesti, Humanitas, Sala Palatului, oficiile Postei Romane, inMedio etc..)

METALHEAD Meeting – “Our passion, they wouldn’t understand”
Arenele Romane – Strada Cutitul de Argint, nr. 3, Sector 4, Bucuresti, in Parcul Carol

Asadar, va invit cu mare drag la o productie METALHEAD si BestMusic Live Concerts, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

00000006299-6dbf-800x800-n-1b95c42a