O vară cu vibrații flamenco alături de Andra și India Martinez – El Vuelo

Cum ar suna ca vara asta să trăiești o poveste de dragoste pasională, în nuanțe de roșu aprins? Andra, artista care nu va înceta niciodată să ne surprindă, colaborează cu una dintre cele mai de succes artiste de Flamenco și Spanish Pop, India Martinez, pentru “El Vuelo”. Cele două artiste nu pot inspira decât putere feminină, carismă, cucerindu-ne cu o interpretare simțitoare, în care vocile lor răsfață instrumentalul cu atâta ușurință și naturalețe. Piesa vorbește despre o iubire apăsătoare, în care protagonistele preferă să vadă partea bună.

Creditele pentru “El Vuelo” merg către David Santisteban Marcos, Gonzalo Hermida Quero și Jennifer Jessica Martínez pentru partea de songwriting, iar pentru producție la David Santisteban Marcos. Piesa vine însoțită și de un videoclip în care artistele sunt strălucitoare, iar decorul și dansul contemporan inspirat de ritmurile piesei sunt pe măsură.

,,Sunt extrem de încântată să vă anunț că am avut ocazia să lucrez alături de India Martinez, o artistă uimitoare din Spania, pentru un proiect muzical special. Muzica nu cunoaște bariere, căci a reușit să ne aducă împreună, două suflete din colțuri diferite ale lumii. Împreună, am creat ceva cu adevărat magic și abia aștept să vă bucurați de această experiență minunată.” ne spune Andra.

,,Încă nu-mi vine să cred că acest vis s-a împlinit! De mică am ascultat muzică în limba română, datorită prietenilor mei români din Spania. Sunt încântată să cânt această melodie împreună cu Andra, are o voce incredibilă. Îți mulțumesc, dragă Andra, că mi-ai dat ocazia să cânt cu tine și că mi-ai dat mâna ta să prind ZBORUL către România așa cum am visat mereu. Simt că acesta este începutul a ceva minunat!!” ne spune India Martinez.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu nume de succes atât din România, cât și cu artiști și compozitori onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii ,,Românii au talent” încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor ,,Vocea României” și ,,Vocea României Junior”. În mediul online, Andra se poate lăuda cu o sumă de 8 milioane de urmăritori pe toate platformele. Cel mai recent succes al său este piesa ,,Nu m-am gândit la despărțire”, o colaborare cu Andrei Bănuță, piesă ce se regăsește în Top 10 Media Forest de 4 săptămâni, cucerind, de asemenea, și platformele de streaming.

 

Originară din Spania, India Martinez este una dintre cele mai de succes artiste Flamenco și Spanish Pop. Primul contact pe care l-a avut cu muzica flamenco a fost prin lecțiile de dans pe care le-a început la vârsta de 5 ani, marcând începutul unui studiu îndelungat al muzicii specifice. La doar 18 ani, semna cu label-ul La Voz del Sur și își lansa albumul de debut, “Azulejos de Lunares”. Albumul conține reinterpretări ale unor tangouri și bolerouri clasice, rearanjate muzical de către Jose María Cortina. În februarie 2009, ea a lansat cel de-al doilea album, “Despertar”, care i-a câștigat o nominalizare pentru cel mai bun artist nou în cadrul Latin Grammy Awards. De asemenea, a fost nominalizat la premiul pentru cea mai bună producție (Mejor Ingenieria de Grabación). Albumele ce au urmat, “Trece Verdades” (2011) și “Otras verdades” (2012) sunt certificate gold. În prezent, artista are la activ 9 albume.

Păreri?

Sisu Tudor feat. Oana Maria Ciucanu – Vibratii (videoclip nou)

Dupa aproximativ doua luni de zile de cand a lansat albumul “Marea Evadare”, Sisu Tudor promoveaza o noua melodie de pe cel mai recent material discografic al sau, “Vibrații”, interpretata alaturi de Oana Maria Ciucanu.

Noua melodie a lui Sisu a fost inregistrata la Dope Records si Unic Studio, versurile fiind scrise de Sisu si de Bibanu MixXL.

Piesa “Vibratii” beneficiaza si de un videoclip regizat de catre Sișu Tudor și editat de catre Dan Cristian la Buzai Media.