O vară pop spectaculoasă cu Natalie Portman și Jude Law în VOX LUX

După proiecția în cadrul American Independent Film Festival din primăvara acestui an, Voodoo Films lansează în cinematografele din Romania Vox Lux, cel de-al doilea lungmetraj al lui Brady Corbet, în data de 12 iulie.
Și pentru că vara care abia începe este despre relaxare, muzică și seri târzii petrecute cu prietenii, Vox Lux te cheamă la cinema pentru o experiență americană ce propune un spectacol muzical și vizual care reunește o distribuție extrem de talentată și o colaborare muzicală menită să trezească emoții despre forțele care ne modelează ca indivizi, ca națiuni, ca idoli.
Pe când remake-ul de anul trecut a filmului A Star is Born a fost un tratat sensibil despre celebritatea modernă, creând nostalgia romantică a faimei, în orice perioadă, ca variațiune a unei teme veșnice, ,,Vox Lux a vaporizat această idee ca o rachetă care pătrunde printr-o bilă de sclipici” spune The Telegraph.

Filmat pe peliculă de 35 de mm, Vox Lux începe cu protagonista de 13 ani, Celeste, interpretată de Raffey Cassidy (cea care a jucat-o pe Kim Murphy în The Killing of a Sacred Deer, în regia lui Yorgos Lanthimos) și continuă cu ,,Natalie Portman, care oferă cea mai puternică și mai memorabilă interpretare de la Black Swan încoace” (The Independent), pe voice-over-ul star-ului Willem Dafoe.

În urma unei tragedii la școala ei în 1999, adolescenta Celeste își omagiază colegii pierduți, cântând la slujba de înmormântare. De aici începe tranformarea lui Celeste într-un pop star cu ajutorul surorii sale care compune versuri (Stacy Martin) și a managerului ei (Jude Law). Evoluția meteorică a lui Celeste către faimă și pierderea concomitentă a inocenței coincide cu un atac terorist asupra națiunii, ridicând-o pe tânăra cantăreață la un nou grad de celebritate: simbol american și superstar global.
În anul 2017, Natalie Portman preia rolul lui Celeste la maturitate, o cântăreață celebră, aflată la mijlocul turului celui de-al șaselea album al său, un compendiu de cântece sci-fi intitulat Vox Lux. În prezent, încăpățânata salvatoare a pop-ului trebuie să-și depășească luptele personale și familiale pentru a naviga în maternitate, nebunie și faima monolitică din epoca terorii.

Ca actor, Brady Corbet a lucrat cu Lars von Trier, Michael Haneke și Olivier Assayas în filme precum Funny Games, Martha Marcy May Marlene, Simon Killer (pe care l-a scris cu regizorul Antonio Campos), Clouds of Sils Maria și Force Majeure. Ca regizor a găsit o cale de mijloc între eleganța lor glacială și provocarea formală în The Childhood of a Leader, câștigător al Premiului pentru regie și Cel mai bun Debut la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în 2015.

Pentru Vox Lux, regizorul a colaborat pentru a doua oară cu Scott Walker, unul dintre cei mai inovatori și legendari compozitori ai secolului XXI. Această colaborare a marcat ultimul film la care a lucrat artistul, care a murit în 2019 la vârsta de 76 ani, lăsând în urmă o moștenire pop experimentală imensă împreună cu The Walker Brothers, despre care Variety scrie că ,,avea un fanclub care îl depășea ca număr pe cel al Beatleșilor, la un moment dat”.
Coloana sonoră este completată de cântece originale compuse de Sia, unul dintre cei mai ascultați și difuzați artiști, cu peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube. Pe lângă propriile succese muzicale, Sia a scris hit-uri internaționale pentru unii dintre cei mai mari performeri de azi: Beyoncé, Kanye West, Rihanna, Britney Spears, Katy Perry, Zayn, și mulți alții.

Vox Lux va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 12 iulie și va putea fi văzut în București, Botoșani, Bistrița, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Brașov, Lugoj, Pitești, Deva, Hunedoara, Târgu Mureș, Slobozia, Târgu Jiu, Sfântu Gheorghe, Alba Iulia.

Vă invit cu drag!

Jorge cu patru fete pe iaht!

In cel mai nou videoclip al sau, Jorge se lasa purtat de val si, cel mai probabil, atat caldura verii, cat si locatia, ii fac imaginatia sa zboare la cote maxime.

Prezenta celor patru modele frumoase il bulverseaza pe Jorge, fiind o persoana care intretine curatenia unui iaht din Miami, acesta incepe sa viseze ca este vasul lui si se distreaza de minune cu fetele sexy pe ritmurile latino ale piesei.

“Danza” e un single un pic atipic, versurile acestuia fiind in spaniola, in engleza, dar si in romana, prin intermediul caruia Jorge intentioneaza sa ne demonstreze ca indiferent in ce limba vorbim, dragostea se exprima intr-o limba universala.

Pareri?

VOLTAJ lanseaza „Las tot”, o piesa fun pentru o vara intreaga

Dupa ce a adus marea si a cantat pe o barca in parcarea unui business center din Bucuresti, Voltaj lanseaza „Las tot”, un indemn la relaxare, distractie si vacanta. Single-ul se regaseste pe viitorul album al trupei, „Ca la 20 de ani”, ce urmeaza sa fie lansat in cadrul unui concert la Sala Palatului, pe 27 noiembrie. „Las tot” este o colaborare intre VOLTAJ si Metropolitan Records, studioul in care piesa a fost produsa si inregistrata, iar videoclipul, filmat pe strazile din Capitala, este regizat de Silviu Mindroc.

„«Las tot» este o piesa despre fiorul vacantei care te cuprinde odata cu venirea verii, despre fuga la mare din orasul in care te simti incorsetat, despre dragoste si libertate. La filmarea videoclipului ne-am distrat maxim si e una dintre cele mai traznite filmari pe care am facut-o vreodata. Ne-am plimbat cu o barca prin Bucurestiul aglomerat si, in plus, am dat si un mini-concert intre niste cladiri de birouri, provocandu-i pe cei care erau la munca sa lase tot si sa cante cu noi. Ne-au spus ulterior ca a fost pentru ei o surpriza foarte frumoasa si ca s-au simtit ca in vacanta pentru cateva zeci de minute. Acelasi sentiment speram sa-l traiasca fiecare om care asculta melodia, sa lase tot si sa ne vedem la mare”, declara Calin Goia, solistul trupei.

In 2016, Voltaj a lansat albumul “X”, material ce contine 10 piese, printre care “Din toata inima”, “De la capat”, “Kori Gent”, “Nana” (alaturi de Ruby), “A XII-A”, “Anotimpuri”, “X”. Hituri precum “Pic, pic”, ‘Da vina pe Voltaj”, “Si ce”, “Meci de box”, “Mi-e dor de” au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube. In iunie 2017, trupa a colaborat cu vloggerii Noaptea Tarziu pentru “Cred ca-s HIP”, apoi a lansat alaturi de peste 200 de tineri talentati, cursanti ai scolilor de muzica Voltaj Academy, single-ul si clipul “Dincolo de stele”. Anul trecut, in prag de sarbatori, Voltaj si Andra au colaborat pentru “Nu doar de ziua mea”, o poveste emotionanta insotita de un videoclip realizat de Roman Burlaca. In noiembrie 2018, a lansat “Amprente”, iar de 1 decembrie, „100 de ani”, o melodie ale carei versuri sunt compuse de fanii trupei special pentru aniversarea Centenarului.

Pareri?

Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu'”, în colaborare cu Noaptea Târziu

Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu'”, în colaborare cu Noaptea Târziu. Ești student sau ți-e dor de anii de studenție? Vibe-ul videoclipului și versurile piesei cu siguranță te vor face să te regăsești în ele.

Piesa face parte din albumul lui Vescan ce urmează să fie lansat în toamna acestui an, „Muzică Sau Nebunie”.

Vescan a spus: „Albumul „Muzică Sau Nebunie” continuă cu piesa „Pierde Tot Anu'” alături de băieții de la Noaptea Târziu, o piesă la care am lucrat cu toții cu zâmbetul pe buze, pentru că nu poti să-ți amintești de studenție altfel!”

„Ne bucurăm foarte mult că această colaborare a avut loc și sperăm că am reușit să creăm imnul studenților și că se vor regăsi toți cei cărora le lipsește această perioadă! Cu toate că probabil este o colaborare neașteptată, noi am lucrat foarte bine alături de Vescan, iar perioada petrecută la studio a fost fun. Ne place mult această piesă și sperăm ca și vouă să vă placă!”, ne-au declarat băieții de la Noaptea Târziu.

Piesa a fost scrisă de Vescan și Cuza, iar compoziția și producția au fost realizate de Mahia Beldo.

Videoclipul a fost filmat de către SAN & Cercel Lazăr & Noaptea Târziu, iar producția a fost realizată de Loops Production.

„Sunt convins că nimeni nu se aștepta la o colaborare de genul acesta și ne bucurăm mult să fim noi cei care prezintă imnul studenților din România. Le mulțumesc mult tuturor celor implicați în acest proiect! Peace and love! “, ne-a mai declarat Vescan.
Ultima piesă lansată de Vescan este „Am Uitat Să Mai Fim Oameni” și face parte din proiectul său #PrinOchiiVoștri, unde fiecare piesă este bazată pe subiecte propuse de către fani.

Anul acesta, Vescan a lansat și piesa “Tăcerea”, în colaborare cu Nicoleta Nucă, piesă ce a depășit 4 milioane de vizualizări pe YouTube.

Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Vaslui, Buzău, Bacău – gazdele Caravanei Zilele Filmului Românesc vara aceasta

– Caravana la Vaslui (14, 15, 17 iunie și 21 – 23 iunie), Caravana la Buzău (13 – 27 iunie și 4 – 18 iulie), Caravana la Bacău (28 – 30 iunie) –

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui și Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iași și București. O selecție a celor mai noi filme românești, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum și câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste orașe.
La Vaslui, caravana poposește în zilele de 14, 15 și 17 iunie în prima parte, și de pe 21 pe 23 iunie ulterior, iar filmele vor rula la Teatrul de Vară, atunci cand vremea va fi favorabilă. În caz contrar, proiecțiile vor fi reprogramate. Intrarea la proiecții este LIBERĂ.
Proiectul Caravana Zilele Filmului Românesc este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
Occident este filmul din 2002 al regizorului Cristian Mungiu, care îl distribuie pe Alexandru Papadopol într-o comedie despre un cuplu care nu se descurcă cu banii în Romania și se mută în Occident. Occident este despre ce ni se întâmplă, o privire ironic-amară asupra situațiilor uneori hazlii, alteori ridicole și de cele mai multe ori fără soluție în care ne aruncă viața în România de azi. În aceeași măsura, filmul e și o poveste despre întâmplare, despre coincidențe, despre surprize și despre timp.
Distanța dintre mine și mine (r. Mona Nicoară, Dana Bunescu) este un film ce o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic. Filmul a fost distins cu Premiul publicului la Les Films de Cannes a Bucarest în 2018.
Lemonade (r. Ioana Uricaru) spune povestea Marei, o mama singură în vârstă de 30 de ani aflată în Statele Unite pentru o slujbă temporară ca asistent medical și care se căsătoreşte cu americanul Daniel. Când începe demersurile pentru a obţine permisul de şedere, Mara îşi dă seama că America reală nu seamănă cu cea din visurile ei. Având premiera mondială la Berlinale, Lemonade a fost nominalizat la Film Independent Spirit Awards 2019, premiat pentru regie la Sarajevo și selecționat la Tribeca.
Regizat de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter este o comedie gata să cutremure Vasluiul. Un tânăr actor de teatru are un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența.
Amintiri din Epoca de Aur este un film colectiv, scris și produs de regizorul român Cristian Mungiu, ce cuprinde 6 scurtmetraje, grupate în două părți care au fost lansate succesiv. Comedia prezintă legendele urbane care circulau în perioada dictaturii comuniste din România. Cele două părți ale filmului vor fi proiectate la Vaslui.
Occident, regia Cristian Mungiu (2002) – vineri, 14 iunie, de la ora 21:00;
Lemonade, regia Ioana Uricaru (2018) – sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:00
Distanța dintre mine și mine, regia Dana Bunescu și Mona Nicoară (2019) – duminică 17 iunie, de la ora 21:00
6.9 pe scara Richter, regia Nae Caranfil (2017) – vineri 21 iunie, de la ora 21:00
Amintiri din Epoca de Aur, Tovarăși frumoasa este viața!, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu – sâmbăta 22 iunie, de la ora 21:00
Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu (2009) – duminică 23 iunie, de la ora 21:00

Caravana prelungește programul filmelor românești în vară la Buzău, în perioada 13-27 iunie și 4-18 iulie, în Amfiteatrul Parcul Tineretului. Intrarea este liberă.
Alice T. (r. Radu Muntean) – Joi, 13 iunie, ora 21:30;
Lemonade (r. Ioana Uricaru) – Vineri, 14 iunie, ora 21:30;
Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari (r. Radu Jude) – Joi, 20 iunie, ora 21:30;
Singură la nunta mea (r. Marta Bergman)- Vineri, 21 iunie, ora 21:30;

După Dealuri (r. Cristian Mungiu) – Joi, 27 iunie, ora 21:30;
Occident (r. Cristian Mungiu) – Joi, 4 iulie, ora 21:30;
Amintiri Din Epoca De Aur 1 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu) – Joi, 11 iulie, ora 21:30;
Amintiri Din Epoca De Aur 2 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu) – Joi, 18 iulie, ora 21:30;

Singură la nunta mea a avut premiera mondială la Festival de Cannes 2018 și este povestea Pamelei, o tânără femeie spontană și amuzantă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.
Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari spune povestea complexă a realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. Este marele câștigător din 2018 al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary și propunerea de anul acesta la Oscar a României. Selecționat la Toronto, Mar del Plata şi Rotterdam.
La Buzău vor rula și două dintre filmele regizorului Cristian Mungiu. După Dealuri a avut premiera la Cannes unde a câștigăt premiul pentru Cel mai bun scenariu în 2012 și a fost propunerea României la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2013, ajungând pe lista scurtă. Alina se întoarce din Germania pentru a o recâștiga pe Voichița, singura persoană pe care o iubește și de care a fost iubită. Dar Voichița l-a găsit pe Dumnezeu – și Dumnezeu este cel mai dificil iubit pe care cineva poate fi gelos.
Caravana Zilele Filmului Românesc la Bacău are loc în perioada 28 – 30 iunie. Filmele vor fi anunțate în curând și pe site-ul http://filmedefestival.ro/zfr/. Intrarea este liberă.
Caravana Zilele Filmului Românesc rulează la Grădina cu Filme în București povestea lui Alice T. (r. Radu Muntean), iar pe 16 iunie în cadrul Serile Filmului Românesc la Iași, filmul Bacalaureat (r. Cristian Mungiu) va fi proiectat la Teatrul Național (Sala Teatru).

Caravana Zilele Filmului Românesc aduce în fiecare an proiecții de filme autohtone în orașele rămase fără săli de cinema sau în orașele în care filmele românești nu sunt promovate suficient. Itinerariul caravanei este disponibil pe site.
La Buzău proiectul Caravana Zilele Filmului Românesc este organizat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Vă invit cu drag!

Seria de concerte acustice Backyard Acoustic Season continuă vara aceasta pe terasa Expirat Halele Carol. Din line-up fac parte The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, byron, Grimus și alții

Backyard Acoustic Season, seria de concerte acustice cu artişti din scena românească  de alternative, rock, indie, etc., ajunge la a 4-a ediție. Vara asta concertele vor avea loc în serile de joi pe terasa Expirat Halele Carol.  Din line-up-ul celei de-a patra ediții vor face parte The Mono Jacks, Robin And The Backstabbers, byron, Toulouse Lautrec, Grimus, Lucia, Pinholes, E.M.I.L., Implant pentru Refuz.

Programul concertelor din sezon este următorul:

– 27 iunie: The Mono Jacks

– 11 iulie: Toulouse Lautrec

– 25 iulie: Grimus

– 1 august: byron

– 8 august: Robin And The Backstabbers

– 22 august: Implant Pentru Refuz

– 5 septembrie: Lucia & Pinholes

– 19 septembrie: E.M.I.L.

Biletele pentru concerte sunt disponibile în rețeaua iabilet si pe iabilet.ro și costă 50 de lei în avans și 60 de lei în seara concertului la intrare:https://acousticseason.overground.ro/. Accesul la concerte se face începând cu ora 18.00, iar copiii cu vârsta până în 12 ani au access gratuit, însoțiți de părinți.

Backyard Acoustic Season este organizat de Overground Music în parteneriat cu Expirat Halele Carol. Cântat de Radio Guerrilla.

Vă invit cu drag!

Latino lover-ul Jorge Gonzalez incearca sa ne cucereasca vara aceasta si lanseaza „Leon”

Jorge Gonzalez, latino lover-ul care a cucerit Spania in cadrul concursului “La Voz”, lanseaza “Leon”, o piesa cu ritmuri caliente, plina de pasiune, ce este insotita de un clip senzual, regizat de SAN.

„Sunt super fericit ca am lansat #Leon! Impreuna cu echipa mea am decis sa incercam o abordare noua atat din punct de vedere muzical, cat si al styling-ului… Totul a pornit mai mult dintr-o joaca, dar rezultatul ne-a motivat sa continuam pe aceasta cale. Pentru single am lucrat cu Wolf, producator care a colaborat cu mai multi artisti internationali si multumesc Cat Music Spain pentru sprijin si propunere. Piesa se afla deja pe locul 50 in iTunes Top 200 Tracks Spain Pop Chart si urca din ce in ce mai mult”, declara Jorge Gonzalez.

Artist Cat Music Spain si participant in cadrul Vina del Mar 2018, Jorge Gonzalez a reprezentat Spania la Cerbul de Aur 2018. Vara trecuta, artistul a lansat un featuring cu Mirella Cesa, single-ul si videoclipul “Esta Noche”. Clipul filmat in Miami este regizat de Alex Ceausu, iar piesa, compusa de Theea Miculescu si Mirella Cesa, imbina reggaeton-ul suave cu “andi pop”, stilul muzical care a consacrat-o pe Mirella. Single-ul a fost difuzat in premiera cu o zi inainte de lansarea oficiala, in 12 tari printre care Columbia, Mexico, Chile, Argentina, Ecuador si Republica Dominicana, de catre Los 40 Global Show, prezentat de Tony Aguilar, si s-a mentinut intr-o continua ascensiune in topurile radio.

Carismaticul Jorge Gonzalez a luat cu asalt Spania odata cu participarea in cadrul emisiunii “La Voz” (Vocea Spaniei), unde s-a clasat pe locul 2 in finala. Primul lui single, “Diquelame”, a primit discul de aur, un succes care s-a concretizat in aproape 100 de concerte intr-un timp scurt. De-a lungul timpului, Jorge Gonzalez a avut numeroase aparitii si interpretari live remarcabile, inca de la 17 ani. Varianta lui pentru piesa “Lucia” a starnit numeroase reactii, iar artistii ca Alejandro Sanz si Joan Manuel Serrat l-au felicitat pentru interpretare. In 2015, Jorge a facut parte din juriul emisiunii de talente pentru copii – “Pequeños gigantes”, iar in 2016 a participat alaturi de familia sa in cadrul reality-show-ulului “Gipsy Kings”. Tot in 2016, artistul a lansat “Tu Boquita”, single de a generat peste 5.000.000 de vizualzari pe YouTube.

Pareri?

Delia lansează “Vreau la țară”, o piesă veselă de vară cu un videoclip colorat

Delia și-a obișnuit fanii cu surprize muzicale și îi surprinde de data aceasta cu “Viața la țară”.

Piesa conține un sample din “Vara la țară” a lui Mircea Baniciu și versuri de George Topârceanu, compusă de Delia și produsă de Alex Cotoi, cu care artista a mai colaborat și pentru “Acadele”, “Despablito” sau “Du-te-mă”.

Delia – Vreau La Tara | Official Video
Videoclipul a fost filmat la Grădina Vlahiia, cu Alex Ceaușu, regizor și DoP cu care artista lucrează de multă vreme. Echipa de beauty a Deliei este formată din Alex Abagiu (make-up), Camelia Negrea (hair) și Hilke Muslim (ținute). În videoclip apare și Vlad Drăgulin, co-prezentator la X Factor, show-ul în care Delia este jurat, personaj care a apărut și în videoclipul “Despablito”.

De curând, Delia a lansat single-ul “Rămâi” în colaborare cu The Motans, o piesă care a fost imediat îndrăgită de public, o poveste de dragoste emoționantă, intensă, cu un videoclip puternic și sensibil în același timp.

Delia feat. The Motans – Ramai
Delia a fost invitat special în super show-ul Carla’s Dreams de la Romexpo, dar și la The Motans Grand Concert de la Arenele Romane.

Artista se poate mândri cu cel care mare turneu din România din ultimii 30 de ani, “Acadelia”

Cele mai multe orașe confirmate: 19
Cele mai multe bilete vândute: aproape 50.000
Distanțe impresionante: 7000 de kilometri parcurși în țară și 5000 pentru concertul de la Londra
Producție de amploare: scenografia originală de la Sala Palatului, 200 de aparate de iluminat în fiecare locație, 5 aparate laser de mare putere, efecte speciale, 5 camioane cu echipamente de scenă pentru fiecare show
126 de kilograme de dulciuri consumate
1 milion de zâmbete și de emoții memorabile
Explozie de culoare și energie într-unul dintre cele mai originale concepte de show pe care le-a văzut România. Cu o producție de amploare, fără precedent, și un traseu prin nu mai puțin de 19 orașe, ACADELIA a îndulcit România în cel mai mare turneu național al ultimilor ani. Început anul trecut în noiembrie, la Sala Palatului din București, cu trei seri de spectacol total, conceptul original al Deliei a continuat în prima parte a acestui an în cele mai importante orașe din țară: Timișoara, Craiova, Târgu Jiu, Galați, Buzău, Bacău, Piatra Neamț, Brașov, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Oradea, dar a ajuns și peste hotare, la celebra Indigo O2 Arena din Londra. Iar experiența ACADELIA nu se oprește aici, pentru că alte două orașe sunt confirmate, până în acest moment, pentru toamnă: Cluj și Chișinău.

ACADELIA – O producție de referință
Un adevărat maraton atât pentru Delia, cât și pentru echipa sa, turneul național ACADELIA a pus România pe harta evenimentelor din entertainment realizate la standarde internaționale și este, din punct de vedere al producției, vânzărilor și conceptului, cel mai mare turneu de la noi din ultimii 30 de ani. O țară întreagă a avut parte de o experiență memorabilă, astfel că show-ul Deliei a fost sold out în toate orașele și a înregistrat cel mai mare număr de bilete vândute, aproape 50.000. Nu mai puțin de 96 de oameni din echipa tehnică și artistică au lucrat la show-urile ACADELIA din țară pentru a le oferi fanilor experiența originală a showului de la Sala Palatului. Un autocar cu echipa artistică, unul cu echipa tehnică și cinci camioane cu echipamente de scenă pentru fiecare show au parcurs 7.000 de kilometri prin România pentru a oferi publicului din toate orașele incluse în turneu un show ca afară. Acestora li se adaugă încă 5.000 de kilometri dus-întors pentru show-ul din Londra.

ACADELIA continuă
Toamna aceasta, cea de-a doua parte a show-ului ACADELIA va pune alte orașe pe harta turneului. Clujul și Chișinăul vor avea parte de senzații dulci, urmând ca alte locații să fie confirmate.

Păreri?

La Bairam in Bucuresti! Petrecerea verii la Arenele Romane!

Ti-e dor de atmosfera petrecerilor din sufragerie? Vrei sa reasculti cele mai cunoscute hituri ale inceputului anului 2000? Te invitam la Bairam! 11-12 Iunie, Arenele Romane! Primele bilete au preturi speciale.

Daniel Buzdugan va prezenta cel mai mare bairam de pana acum, care aduna cei mai in voga artisti de la inceputul secolului XXI: Axxa, 3 Sud Est, L.A, Pepe, Class, Andreea Balan, Simona Nae, Sweet Kiss, Body & Soul, Akcent, Class si Valahia. In prima zi de bairam, Claudiu Dumitrache va deschide petrecerea!

Mai este mai puțin de o lună până la cel mai tare petrecere a verii din București, festivalul La Bairam, care va aduce pe scena Arenelor Romane cei mai iubiți artiști români de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Spectacolul este de neratat, atât datorită multitudinii de hituri incluse în program, cât și prin momentele artistice pe care artiștii le-au gândit pentru acest eveniment:

”Pregătim un super show live, în care să aducem atmosfera acelor vremuri. În afară de asta, vom avea și un performance special pe scena La Bairam: un moment care se numește Istoria Muzicii Românești”, a dezvăluit Adi Sână de la Akcent. Printre piesele pe care trupa le va interpreta La Bairam se numără ”Ți-am promis”, ”Buchet de trandafiri” și ”Dragoste de închiriat”.

Simona Nae lucrează la o reprezentație foarte dinamică alături de dansatorii săi și promite o vestimentație provocatoare, așa cum și-a obișnuit publicul; băieții de la Body & Soul nu și-au făcut, încă, playlist-ul complet, dar Laurențiu Constantin, liderul trupei, promite că vor interpreta hiturile ”Super femei” și ”Ne-au topit căldurile” și spune că repetă câte două ore pe zi pentru acest concert, iar trupa Sweet Kiss se pregătește intens în studio și repetă coregrafii pentru ”un show incendiar” în care, cu siguranță, vor fi incluse piesele de succes ”Alin, Alin”, ”Floare albă, floare neagră”, ”Bate inima mea”. ”Așteptăm cu emoție și drag revederea cu colegii și fanii noștri!”, a declarat Irina Pavlenco, solistă a trupei Sweet Kiss.

”Mă pregătesc cu sufletul!”, a declarat Mihai Trăistariu. ”Îmi scriu deja grămezi de fani Valahia din toată țara, acum căsătoriți și cu copii, că abia așteaptă să reasculte hiturile adolescenței lor. În mod sigur vom cânta piesele lor îndrăgite: ”Banii și fetele”, ”La mare, la soare”, ”Banana”, ”Tornero”, ”Cât de frumoasă ești””, a completat artistul.

Dinu Maxer s-a întâlnit cu toți componenții trupei AXXA – inclusiv cu Mihai Onilă, care locuiește în Belgia și care le-a fost alături prin intermediul videochat-ului – și au stabilit structura show-ului, ordinea pieselor și momentele surpriză din spectacol. ”O să cântăm, evident, ”Marea te cheamă”, ”Imaginea ta”, ”Oare de ce”. O să avem și un colaj cu celelalte refrene de succes printre fanii noștri”, a ținut artistul să menționeze.

Nici organizatorii evenimentului nu s-au lăsat mai prejos și au pregătit o ofertă specială la achiziția de abonamente pentru acces La Bairam: pachete cu un abonament gratuit la 3 abonamente cumpărate și, respectiv, pachete cu 3 abonamente gratuite la 7 cumpărate.
”S-a arătat foarte multă lume interesată de festivalul La Bairam, chiar vin oameni și din afara țării pentru acest eveniment, iar asta ne-a dat ideea pentru această ofertă. Pe vremuri, se mergea în gașcă la concerte, așa că am gândit aceste pachete promoționale în speranța că vor readuce prietenii laolaltă, vor reînnoda relațiile de altădată, că se va strânge din nou gașca la petrecere”, au declarat organizatorii evenimentului.

Oferta este valabilă până la data de 1 iunie, iar pachetele de abonamente pot fi achiziționate, începând cu data de 15 mai, de pe iabilet.ro sau de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Vă invit cu drag!

Gorgon City aduce vara mai aproape prin lansarea single-ului „Go Slow” feat. Kaskade X ROMÉO

Celebrul duo de DJ & producători, Gorgon City colaborează cu Kaskade, artistul american nominalizat la Grammy, și cu ROMÉO, o voce fresh, care va face furori în peisajul muzical internațional, și lansează piesa „Go Slow”.

Gorgon City și Kaskade au decis să lucreze împreună la această piesă în urma unei sugestii făcute de un fan pe Twitter. În mai puțin de o lună, ambele părți s-au întâlnit într-un studio din LA pentru a înregistra piesa. Produsul final este o combinație între sunetul specific Gorgon City și bass house-ul care l-a consacrat pe Kaskade.

Lansată împreună cu un material vizual psihedelic, ce dorește a evoca ideea deșertului californian, „Go Slow” este o piesă care te va duce instant cu gândul la vară.
Single-ul „Go Slow” precedă concertele sold out susținute de Gorgon City în US și UK, dar și spectacole excepționale în cadrul celor mai mari festivaluri muzicale din lume.

Păreri?