Fiind Zdob și Zdub cap de afiș, Fish Eye FEST 2 a sfidat vremea din Vama Veche!

Deși prognoza meteo nu a fost una favorabilă pentru stațiunea Vama Veche în weekend-ul 3-4 iulie, Fish Eye FEST 2 a sfidat toate avertizările meteorologice și a alungat norii pentru ca oamenii frumoși din Vamă să se bucure în liniște de o nouă ediție incendiară!

Din nou, mii de oameni au luat parte la Festivalul de Artă și Pescuit, unic în România, care s-a bucurat de soare pe timpul celor două zile în care o mulțime de activități interactive s-au desfășurat pe plaja din Vama Veche.

Workshop-uri inedite, teatru în aer liber, statui vivante, proiecții de filme, concursuri acvatice, zone de relaxare, zone de sport, un beach bar original și un line-up de excepție au constituit ingredientele perfecte pentru ca Fish Eye FEST 2 să fie un festival despre care să se vorbească mult timp de acum înainte.

GOLAN, Travka, Yelllow, The Amsterdams și alte trupe de renume au încins și mai tare atmosfera din Vamă, iar cireașa de pe tort au reprezentat-o băieții de la Zdob și Zdub, care au oferit spectatorilor un show de excepție!

Și pentru că fotografiile vorbesc de la sine, vă invităm să accesați pagina oficială de Facebook a festivalului, www.facebook.com/FishEyeFest, unde vă așteaptă un album în care imaginile fac mai mult decât o mie de cuvinte.

Și nu uitați! Ne vedem data viitoare, la o nouă ediție incendiară!

Fish Eye FEST este un eveniment organizat de către Asociația Ad Patres

Despre Asociația Ad Patres
Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societății civile prin elaborarea și implementarea de proiecte, programe și strategii în domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstrucției identității locale, luptăm pentru întărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societății civile și noi mecanisme de transfer de cunoștințe pentru a crea o cultură de rețea la nivelul societății civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei îl reprezinta lansarea albumului CONSTANȚA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipul Constantei de altădată, www.constanta-remeber.ro

Fish Eye FEST este un proiect co-finanțat prin Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.

V-ati distrat? Va astept cu pareri legate de eveniment!

Mai sunt 3 zile pana la Fish Eye FEST

1277144_911623428894139_5137239414062144786_o

Dacă nu ți-ai făcut încă planuri pentru weekend-ul care se apropie cu pași repezi, atunci nu trebuie să ratezi cea de-a doua ediție a festivalului de artă și pescuit Fish Eye FEST!

Evenimentul va avea loc între 3 și 4 iulie pe plaja din Vama Veche, acolo unde te așteaptă o mulțime de activități culturale inedite, presărate cu muzică de cea mai bună calitate!

Dacă vrei să ai parte de o experiență cultural-alternativă cum nu s-a mai văzut, nu rata piesele de teatru în aer liber, proiecții de filme, workshop-uri dintre cele mai interesante și o serie de mega concerte. Cap de afiș sunt băieții de la Zdob și Zdub, în seara de 3 iulie!

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

Ce ți-a mai pregătit Fish Eye FEST?

După o primă ediție în care peste 15 000 de oameni au luat parte la cel mai antrenant festival de cultură și pescuit din Vamă, era musai să ne revedem pentru o nouă porție de distracție.

Pe lângă concertele în aer liber, cea de-a doua ediție Fish Eye FEST va include, din nou, în intervalul 10:00-02:00, o mulțime de activități culturale extrem de interactive:

Teatru pe plajă (câte 2 piese în fiecare zi)
Stand-up Comedy cu George Bonea
Improvizaţie cu „Comedy Summer Show”
Statui vivante
Dansuri cu Bianca Coştiug, cunoscută pentru apariţiile vibrante de la „Românii Au Talent”
-Ateliere de artă culinară, împletit unelte pescăreşti, sculptură, caricatură, design vestimentar susţinute de artişti renumiţi
Seminarii de pescuit sportiv/artisanal, dar şi de fotografie „Natura în alb şi negru”
Cinema în aer liber
Expoziții de live painting, sculptură etc.

Iar surprizele nu se opresc aici. Pe lângă toate activitățile de mai sus, organizatorii au pregătit o zonă de relaxare unde puteți face yoga, dar şi un teren special amenajat pentru diverse sporturi precum fotbal sau volei pe plajă.

Pentru ca nimic să nu stea în calea distracţiei tale, organizatorii au pregătit o serie de reguli.

DA

– Valuri de distracție
– Zâmbete
– Ochelari de soare
– Prieteni
– Artă
– Costume de baie
– Împărtășirea momentelor unice și folosirea #fisheyefest
– Animale de companie, cu conditia ca acestea să nu deranjeze participanții la festival
NU

– Umbrele
– Materiale și substanțe inflamabile
– Consumul sau comercializarea de stupefiante și alte substanțe interzise
– Accesul persoanelor sub 18 ani
– Arme albe
– Obiecte contondente
– Accesul mașinilor în incinta locației
– Aparate foto-video profesionale
– Comercializarea de produse în zona amenajată pentru festival, fără acordul organizatorilor
– Accesul persoanelor neautorizate în zonele delimitate

Cine ne mai încântă auzul la scena principală?

PROGRAM

THE AMSTERDAMS
The Amsterdams este o formație indie rock românească, înființată în anul 2005. Componența actuală îi cuprinde pe Andrei Hațegan (voce, clape), Ovidiu Bejan (chitară, backing vocals), Augustin Nicolae (bass, backing vocals), Andrei Ungureanu (chitară) și Chris Olsman (tobe). De-a lungul timpului, formația a concertat în țări precum Marea Britanie, Franța, Spania, Olanda, Italia, Ungaria sau Cehia, în deschiderea unor nume ca The Cranberries, Handsome Furs sau Wolf Parade, ceea ce înseamnă că e musai să nu-i ratăm pe băieți în cea de-a doua ediție Fish Eye FEST. Cu siguranță show-ul o să fie unul exploziv!

THE KRYPTONITE SPARKS
„Înviem simțuri și organe de mult uitate, Ne dizolvăm ușor în sânge, adrenalină, Electrizăm sinapsele dintre sunet și emoții, Putere să trezim o nație dacă țipam cu toții…”

Te-au convins? The Kryptonite Sparks reprezintă un power-trio incandescent din Botoșani, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk și avant-prog. Cu prima suflare în 2010, băieții au recreat aroma britanică a anilor 70, condimentată de groove. Un melanj de modernism și simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă. La începutul anului 2015 au primit premiul pentru „Cel mai bun debut” în cadrul evenimentului Metalhead Awards, deci sunt foarte buni!

LOUNGERIE II
Loungerie II a apărut în octombrie 2011. Trupa reprezintă o fuziune progresivă, susținută de o atmosferă ritualistică, fraze indie rock și varii sensibilități jazz. Ceea ce pare pentru unii o trupă independentă esoterică este, de fapt, un cvintet motivat de atitudine DIY și susținut intensiv prin concerte live. Cu forțe proprii au lansat un EP în 2012, urmat, în 2013, de primul album de studio, „Devaro”. După cum se poate observa, trupa e pusă pe fapte mari!

DJ K-LU
K-LU este un dj și producător din Timișoara, prezent pe scena electronică încă din anul 2005, pomovând genuri muzicale ca funk, hip hop și breaks . Cu un stil unic, bazat pe tehnici de turntablism, iese ușor în evidență prin seturile sale dinamice presărate cu diverse momente speciale, menite să aducă un plus de bună dispoziție pe ringul de dans. Face parte din mai multe proiecte și trupe, alături de care a concertat în cadrul unor festivaluri de jazz, pe scena Filarminicii din Timișoara sau în afara țării. Cool!

YELLLOW
Trupa YellLow a luat naştere prin fuziunea a două concepte opuse: yell (digital, sharp) şi low (bass, down tempo). Trupa se încadrează în aria muzicii electronice, conţinând o mulţime de elemente stilistice, de la trip-hop la experimental, pop, alternativ, dub, soul. Formată din Andi (clape, samples si FX), Luiza (voce), Radu (bass) şi Alex (tobe), trupa YellLow este cunoscută pentru piese precum Crimson, Scream sau Word Around Town. They Yell Low! Confident!

GRIMUS
Înfiinţată în 2005, trupa clujeană de rock alternativ a lansat mai multe piese, printre care Solitude, In a Glimpse, Backseat Driver, Confused, Insanity, Started, Face the Light, Vanity, In your Eyes, Nature Falls.
Când spui Transilvania, te gândeşti automat la un loc misterios, care exercită un farmec aparte. Datorită nenumăratelor poveşti, acest tărâm din inima României stârneşte mai multe emoţii decât oricare. Iar Grimus e trupa care livrează cel mai bine coloana sonoră a unui astfel de loc.
 
VELOSONICS
Velosonics este o formaţie bucureşteană de rock alternativ care la frageda vârstă de un an a dezvoltat deja dinţi (în versuri), umblă (deocamdată în interiorul graniţelor ţării) şi nu numai că vorbeşte, dar are tupeul să şi cânte (fiecare la ce se pricepe mai bine, respectiv:  Adrian Spier – voce, Marius Acsintoaie – chitară, Andrei Niculescu– chitară, Flavius Fabian – bass şi Cristian Prihotca – tobe). Elementele care caracterizează Velosonics sunt: play-uri mioritice, perfect pop, producţie impecabilă, sunet curat şi sound British.
 
TRAVKA
Trupa TRAVKA a apărut la Focșani în primăvara anului 2002. Componența actuală îi include pe George Gâdei (voce), Alexei Ţurcan (chitară, samples), Misha Gâlcă (chitară şi bass) şi Cristi Chirodea (tobe). Din 2003, trupa a fost pusă in lumină, din ce în ce mai tare, prin apariţiile la diferite televiziuni, prin concertele susţinute în faţa a mii de oameni şi prin festivalurile la care a luat parte.
 
GOLAN
Sound-ul eclectic ce înglobează influenţe muzicale din zona bossa nova, samba şi electro i-a transformat rapid pe cei de la GOLAN în vedete incontestabile ale scenei muzicale româneşti. Alex, Mihai si Ernesto, pe scurt GOLAN, şi-au făcut debutul muzical în urmă cu un an, şi, contrar numelui nu foarte cuminte pe care îl poartă formaţia, băieţii sunt artişti cu suflet cald, ascunşi în spatele unui costum rebel. Piesa “Promises” a cunoscut un succes online fantastic, nu doar în România ci şi la nivel European. Folosind instrumente live&sampling, cei trei aduc exact stropul de emoţie şi căldura necesare în zona electronică de azi.
 

Fish Eye Fest este un eveniment organizat de către Asociația Ad Patres

Despre Asociația Ad Patres
Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societății civile prin elaborarea și implementarea de proiecte, programe și strategii în domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstrucției identității locale, luptăm pentru întărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societății civile și noi mecanisme de transfer de cunoștințe pentru a crea o cultură de rețea la nivelul societății civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei îl reprezinta lansarea albumului CONSTANȚA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipul Constantei de altădată, www.constanta-remeber.ro

Fish Eye Fest este un proiect co-finanțat prin Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.

Nu ratati acest eveniment! Va asiguram distractie maxima!

Fish Eye FEST te așteaptă cu cele mai cool activități, pe plaja din Vama Veche!

1277144_911623428894139_5137239414062144786_o

Fish Eye FEST revine cu cea de-a doua ediție și o nouă atmosferă incendiară pe plaja din Vama Veche, în weekend-ul 3-4 iulie 2015.

După o primă ediție în care peste 15 000 de oameni au luat parte la cel mai antrenant festival de cultură și pescuit din Vamă, era musai să ne revedem pentru o nouă porție de muzică bună, ateliere și workshopuri, expoziții foto sau proiecții de filme.

Pe lângă concertele în aer liber și un line-up precum Zdob și Zdub, Grimus, Travka, Golan sau The Amsterdams, cea de-a doua ediție Fish Eye FEST va include, din nou, o mulțime de activități culturale extrem de interactive:

Teatru pe plajă (câte două piese în fiecare zi de festival)
Statui vii
Dansuri
Show-uri de stand-up şi improvizație
Ateliere de artă culinară, unelte de pescuit, sculptură etc.
Seminarii de pescuit sportiv sau pescuit artizanal
Proiecții de filme
Expoziții de live painting, sculptură etc.

Iar surprizele nu se opresc aici. Pe lângă toate activitățile de mai sus, organizatorii au pregătit o zonă de relaxare unde puteți face yoga sau un teren special amenajat pentru diverse sporturi precum fotbal sau volei pe plajă.

Sună foarte bine, nu-i așa?

Te așteptăm alături de noi între 3 și 4 iulie, pe plaja din Vama Veche, pentru un weekend incendiar!

Accesul este LIBER!

Evenimentul este organizat de Asociația Ad Patres!

Mai jos vă invit să urmăriţi cateva imagini video de la Fish Eye FEST – Ediția 1, dar şi câteva fotografii de atunci.