Festivalul premierelor Unforgettable – 12 recitaluri, 3 zile de poveste, cate 5 ore magice pe zi

Împreună, în premieră mondială:

Lara Fabian, Al Bano si Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Julien Dassin, Gipsy Kings, Garou, Daniel Lavoie, Chiara di Bari, Laura Bretan, Monsserat Marti Caballe, Elena Mosuc, Sorin Francu sub bagheta maeștrilor dirijori: Daniel Jinga, Giora Linenberg, Alterisio Paoletti, alături de Orchestra Operei Naționale București va vor incanta la UNFORGETTABLE Festival.

Puteti trai atmosfera magica de la Sanremo Festival sau Arena di Verona alaturi de legendarii Al Bano și Romina Power care vor interpreta pentru prima oara în România acompaniati simfonic toate hiturile lor: “Felicita”, “Liberta”, “Sharazan”, “Sempre Sempre” si multe altele.

Garou, alături de prietenii sai Daniel Lavoie și Chiara di Bari, care au facut parte din castingul legendar al celebrului music hall Notre-Dame de Paris vor interpreta pentru prima oara in Romania melodii celebre precum: “Belle”, “Tu vas me detruire”, “Le temps des cathedrals” etc.

O colaborare magica in premiera alaturi de orchestra simfonica va fi cea dintre extraordinarii artisti francezi Lara Fabian si Garou.
Vocea marii artiste, Lara Fabian, va va rasfata auzul si sufletul cu melodiile sale inconfundabile cum ar fi: “Je t’aime”, “Je suis malade”, “Adagio” si multe altele.

Bineinteles ca veți avea ocazia de neuitat de a vedea si asculta tot intr-o premiera mondiala interpretarea de exceptie a hitului international “Belle” de catre: Garou, Lara Fabian, Daniel Lavoie și Julien Dassin.

De asemenea, Julien Dassin in cadrul recitalului sau va interpreta intr-o maniera simfonica si multimedia celebrele cantece ale legendarului sau tata, Joe Dassin: “Et si tu n’existais pas”, “Salut”, “A toi” etc.

Vocea inconfundabila de bariton, cu raguseala caracteristica a lui Garou te va incanta pe parcursul recitalului sau cu melodii precum: “Sous le vent”, “Gitan”, “Que le temps” si multe altele.

Havasi, cel mai rapid pianist din lume, de o virtuozitate unică, va va transpune  intr-o experiență de o intensitate memorabilă, ca o calatorie într-un carusel al emoțiilor, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. Din compozițiile sale originale amintim : ” The Storm”, “The City”, “Prelude Age of Heroes” și multe altele.

Nu putea sa lipsească ceea ce a devenit o tradiție anuala și anume celebrarea celui mai mare naist al tuturor timpurilor, geniul Zamfir, care într-un spectacol unic în premiera mondiala va înălța din nou spiritul românesc, alături de doi giganti ai scenei mondiale ale căror nume le vom dezvălui în curând, cu promisiunea unui show de neuitat și de neratat.

Un tribut adus de către Monsserat Marti Caballe, fiica marii soprane Monsserat Caballe, mamei sale, prin lansarea in premiera mondiala a unui proiect special alături de vocile de aur ale Laurei Bretan și Elenei Mosuc.

Magnificii Gipsy Kings, într-o colaborare unica si inedita cu susținere simfonică împreună cu soprana noastră, Laura Bretan, vor sustine un recital exceptional in care vom regasi hituri precum: “Bamboleo”, “Volare”, “Baila me”, “Vamos a bailar” si multe altele.
Toate experientele unice și memorabile muzicale oferite de Unforgettable Festival vor fi susținute de către prestigioasa Orchestra a Operei Naționale București, sub bagheta maestrilor dirijori de talie mondiala: Daniel Jinga, Giora Linenberg și Alterisio Paoletti.

Nu va lipsi poezia pe care o va insera cu măiestrie actorul Sorin Francu, cel care împreună cu talentatul regizor Claudiu Stan vor pune in scena momentele magice din festival.
Fiind un festival care se respectă și își iubește publicul, un festival al premierelor, promitem și trei zone gastronomice, respectiv cea franțuzească, cea britanica și cea italieneasca ce se vor împleti într-o simfonie a gusturilor oferite de restaurante cunoscute.
Romexpo va fi pentru trei zile un areal cosmopolit, o grand place dintr-o capitala europeana celebră unde va veți putea întâlni cu spectaculoși artisti stradali, stand up si comedianți, veți trăi experiente de magie și iluzionism, veți întâlni oamenii statui și bineînțeles vă veți incărca de multa voie buna și distracție garantata alaturi de trupa de variete a festivalului.

Nu vor lipsi și experientele unice oferite de sponsorii și partenerii festivalului si va veti bucura de o scena concept unica cu ecrane uriașe care va va transpune într-o lume magica.

Vino sa vezi 12 spectacole memorabile într-un singur weekend de poveste.

Traieste o experienta simfonica de neuitat la Romexpo pe 13, 14 si 15 septembrie.

UNFORGETTABLE un festival al premierelor, o calatorie muzicala care te va purta dincolo de orizonturile cunoscute, într-o lume unde muzica este magie si magia devine realitate.

Together. Unforgettable

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Nico Santos lanseaza piesa „Unforgettable”

Nico Santos continua initiativa de a-si bucura fanii cu o serie de piese bonus, integrate ulterior pe albumul „Streets Of Gold”, si lanseaza piesa „Unforgettable”, un veritabil imn de petrecere in compania caruia iti vei dori sa petreci toate serile de weekend.
Piesa vorbeste despre o situatie pe care toata lumea a experimentat-o: o aventura de o noapte cu o persoana pe care nu o vei mai vedea niciodata, care ti se intipareste pentru totdeauna in minte.
„Cel mai important lucru de care trebuie sa tii cont este ca aceea este o noapte speciala. De fiecare data cand vei auzi acest cantec, imaginea acestei persoane iti va reveni minte”, declara Nico Santos.
Piesa a fost scrisa de catre Nico si prietenul sau, Neil Ormandy (James Arthur, Eric Prydz, Welshly Arms), in Los Angeles. „Unforgettable” reprezinta o premiera pentru Nico Santos, care a co-produs pentru prima data o piesa proprie.
„Piesa trebuia sa fie inclusa pe album. Din pacate, in momentul lansarii acestuia, piesa nu era terminata. Intregul cantec – asa cum e el acum – suna total diferit initial. Mi-am dorit neaparat sa o integrez pe album. Cum m-am intors de ceva vreme la munca de studio, mi-am dat seama ca mai sunt trei piese de pe album care au capacitatea de a arata lumii o alta latura a mea”, declara Nico Santos.
Noul single, „Unforgettable”, este inclus pe varianta re-editata a albumului lansat acum doua saptamani: „Streets Of Gold” (Unforgettable Edition), disponibil pe toate platformele digitale: https://umusic.lnk.to/StretsOfGoldUnforgettableNe

Pareri?

Alexandra Crisan ne ureaza un Jazzy Christmas

Alexandra Crisan a ales sa ne daruiasca un cadou dublu de Craciun, ales cu grija impreuna cu Cornel Ilie: un mashup special interpretat intr-un still eclectic – Jazzy Christmas Break.

Astfel acompaniata de clape si trompeta, Alexandra ne ofera doua piese care sa ne ajute sa ne acomodam in atmosfera confortabila de sarbatori in care domnesc linistea si bucuria de a fi alaturi de cei dragi.

“Unforgettable” apartinand lui Nat King Cole si traditionalul colind “O, ce veste minunata” formeaza impreuna Jazzy Christmas Break, un colaj muzical care se remarca usor in peisajul muzical din aceasta perioada.

“Jazzy Christmas Break este un cadou de sarbatori pentru ascultatori. Piesele le-am ales impreuna cu Cornel Ilie, iar Dan Nicolau (trompeta) si Alex Borsan (pian) au facut ca acestea sa sune mai frumos ca niciodata. A fost o adevarata placere sa lucram impreuna.”, a declarat Alexandra Crisan

Jazzy Chritsmas Break s-a filmat la Roton Music Café in regia lui Anthoy Icuagu, intr-o atmosfera veritabila de sarbatoare. “Piesele si starea de spirit de la filmari chiar m-au facut sa simt ca vine Craciunul, desi afara e soare si nicio urma de decembrie”, a marturisit Alexandra.

Totodata, artista a tinut sa le transmita si cateva cuvinte ascultatorilor sai: “Celor care asculta micul nostru cadou, le urez sarbatori linistite, sa nu uite insemnatataea acestei sarbatori si, nu in ultimul rand, le doresc din tot sufletul ca Dumnezeu sa le dea tot ce stie El care nevoie fiecare”.

Alexandra Crisan a fost finalista sezonului trecut de la X-factor si in toamna acestui an a lansat un prim single, compus de Cornel Ilie, “Minte-ma frumos” care s-a bucurat de numeroase reactii pozitive.

Va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul in care indragita Alexandra Crisan interpreteaza Unforgettable & O, ce veste minunata! (Jazzy Christmas Break), dupa care va astept cu impresii. Enjoy!