Undo, Robb si K’ali vin inconjurati de fum in piesa Asa-i

Undo, Robb și K’ali aduc o combinație de sound clasic și high la fel de clasic prin intermediul piesei „Așa-i”, care este un adevărat banger al industriei trap din România.

 

„Așa-i” este o piesă care a fost scrisă cu gândul la toți cei care s-au eliberat de limitările impuse de societate și își trăiesc viața la intensitate maximă. Astfel, acum, aceștia au un imn al lor, care să le fie alături la orice petrecere, dar și în momentele în care vor să se deconecteze de la haosul din jur.

 

O piesă cu un sound care ne amintește de rapul clasic, cei trei artiști au reușit să integreze în „Așa-i” și tot ce e mai nou în lumea trapului, cu flow-uri care ne poartă asemeni fumului din nopțile trecute.

 

„ Așa-i este o piesă hype pe care petreci cu prietenii, dar pe care poți să te agiți și în mașină, de unul singur, sau atunci când vrei să te încarci cu energie bună și să te flexezi. Piesa este un fel de așa o facem noi, ăsta este filmul pe care o să îi ai când petreci alături de Soundealers: multă muzică, femei provocatoare și mult fum”, a povestit Undo.

 

„Așa-i” a fost produsă și mixată de K’ali, pe numele real Alex Caletean. Versurile au fost compuse de K’ali, Undo (Alexandru Marin) și Robb (Roberto Iancu), în timp ce masterul a fost făcut de G.O. (Georgian Drăgulin).

 

Despre Undo

 

Undo, pe numele real Alexandru Marin, este un artist nou pe scena muzicii trap, care a lansat piesă după piesă din poziția de artist independent. Acesta a reușit să își contureze o comunitate în mediul online, astfel că piesele sale adună zeci de mii de vizualizări. „Așa-i” reprezintă prima colaborare a lui Undo cu Rul Music.

 

Despre Robb

 

Robb, pe numele real Roberto Iancu, este un interpret, coregraf și artist, care a crescut în București, într-o atmosferă urbană specifică. Astfel, fiecare compoziție semnată de Robb are elemente care aduc aminte de agitația specifică orașului în care a crescut. Artistul se descrie ca o combinație de muzică și dans, aflată în echilibru.

 

Despre K’ali

 

K’ali, pe numele real Alex Caletean, este un producător și cântăreț, care face primii pași în industria muzicală din România ca artist solo. Anterior, acesta a făcut parte din trupa SHOT, care aduna milioane de vizualizări cu fiecare piesă lansată.

Păreri?

Naughty Boy X Calum Scott lansează videoclipul piesei „Undo”

Naughty Boy X Calum Scott lansează videoclipul piesei „Undo”, un material pozitiv, ce ne va schimba percepția asupra mijloacelor de transport în comun.
„Undo” este o colaborare colorată, ce integrează perfect muzica de calitate, vocea copleșitoare a lui Calum Scott și câteva influențe jamaicane.
„Sunt încântat să lucrez cu Calum Scott din mai multe motive. Îmi face plăcere să aduc oameni la care nu te-ai aștepta niciodată împreună și, în momentul în care asculți piesa, să realizezi că această combinație capătă sens. Consider că este un artist care te fac să vibrezi”, declară Naughty Boy.
„Undo” este o altă piesă de adăugat în portofoliul muzical al lui Naughty Boy, a cărui muzică a făcut 2,7 miliarde de ascultări și include și hit-uri precum „La La La” feat. Sam Smith, „Runnin’ (Lose It All)” feat. Beyonce și Arrow Benjamin.

Păreri?

Naughty Boy lansează „Undo” ft. Shenseea X Calum Scott (explicit version)

Naughty Boy colaborează cu Shenseea X Calum Scott și lansează varianta explicită a piesei „Undo”, un material plin de optimism.

„Undo” este o colaborare colorată, ce integrează perfect muzica de calitate, vocea copleșitoare a lui Calum Scott și ritmurile jamaicane, susținute prin prestația incredibilă a Shenseei.

„Sunt încântat să lucrez cu Shenseea și Calum Scott din mai multe motive. Îmi face plăcere să aduc oameni la care nu te-ai aștepta niciodată împreună și, în momentul în care asculți piesa, să realizezi că acestă combinație are sens. Consider că amândoi sunt niște artiști care te fac să vibrezi”, declară Naughty Boy.

„Cine ar fi visat vreodată ca un cântăreț de balade din Yorkshire și Shenseea, un superstar dancehall, să cânte aceeași piesă? Naughty Boy, bineînțeles. Îmi amintesc momentul în care ne-am întâlnit în studioul lui acum câțiva ani și mi-a spus că îmi iubește vocea. De atunci, am tot așteptat momentul colaborării noastre, iar Undo este prilejul perfect”, declară Calum Scott.

„Undo” este o altă piesă de adăugat în portofoliul muzical al lui Naughty Boy, a cărui muzică a făcut 2,7 miliarde de ascultări și include și hit-uri precum „La La La” feat. Sam Smith, „Runnin’ (Lose It All)” feat. Beyonce și Arrow Benjamin.

Poți asculta / descărca aici: https://umusic.lnk.to/NaughyBoyUNDOPR, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

Naughty Boy, Shenseea și Calum Scott lansează „Undo”

Naughty Boy colaborează cu Shenseea X Calum Scott și lansează „Undo”, o piesă plină de optimism, care creează dependență.
„Undo” este o colaborare colorată, ce integrează perfect muzica de calitate, vocea copleșitoare a lui Calum Scott și ritmurile jamaicane, susținute prin prestația incredibilă a senzației Shenseea.
„Sunt încântat să lucrez cu Shenseea și Calum Scott din mai multe motive. Îmi face plăcere să aduc oameni la care nu te-ai aștepta niciodată împreună și, în momentul în care asculți piesa, să realizezi că acestă combinație are sens. Consider că amândoi sunt niște artiști care te fac să vibrezi”, declară Naughty Boy.
„Cine ar fi visat vreodată ca un cântăreț de balade din Yorkshire și Shenseea, un superstar dancehall, să cânte aceeași piesă? Naughty Boy, bineînțeles. Îmi amintesc momentul în care ne-am întâlnit în studioul lui acum câțiva ani și mi-a spus că îmi iubește vocea. De atunci am tot așteptat momentul colaborării noastre, iar este prilejul perfect”, declară Calum Scott.
„Undo” este o altă piesă de adăugat în portofoliul muzical al lui Naughty Boy, a cărui muzică a făcut 2,7 miliarde de ascultări și include și hit-uri precum „La La La” feat. Sam Smith, „Runnin’ (Lose It All)” feat. Beyonce și Arrow Benjamin.

Păreri?