Grimus lansează un nou single – Soarele (răsare și singur) si anunță datele de lansare ale noului album de studio

Grimus lansează azi cel de-al 4-lea cântec de pe viitorul album de studio, intitulat „Soarele (rasare și singur)” și anunță turneul național de promovare al albumului „Abandonic”. Piesa “Soarele (răsare și singur)” vorbește despre pierdere și renaștere și a fost compusă în timpul pandemiei.

Piesa “Soarele (răsare și singur)” a fost înregistrată în studioul UNDA Recording, inginer de sunet, mix și master – Dan Georgescu. „Soarele (rasare și singur)” este disponibil pentru streaming și download la acest link: https://lnk.to/grimus-soarele.

Noul album de studio Grimus se va numi „Abandonic” si va conține 13 piese în limba română.

“Abandonic s-a născut în anul 2020 în lockdown, în incertitudine şi izolare, la distanță de tot ceea ce a însemnat normal până în acel moment. Majoritatea ideilor au fost compuse acustic, trimise colegilor de trupă şi construite fără să ne întâlnim propriu-zis. Le-am păstrat în stadiul de machete până în punctul în care am reuşit să ne întâlnim în studio în şi să le înregistrăm. Numele albumului se referă la teama de a fi abandonat şi surprinde cumva atmosfera generală din piese, sunetul singurătății, neliniştii dar şi al unei aşteptări încremenite, o furie surdă. Unele versuri sunt repetate obsesiv, la fel cum rutina zilelor se reflectă în mod obsesiv în gânduri. Abandonic s-a definitivat în timp ce lumea pe care o ştim a trecut de la pandemie la război, e o oglindă a nesiguranței noastre în fața unor evenimente pe care nu le putem controla. E speranța noastră la o lume mai vie, mai sinceră şi mai puțin suferindă.”- Vali Rauca, Grimus.

Turneul de promovare al albumului „Abandonic” va avea loc pe:

– 5 mai, Berăria Valhalla din Bacău

– 6 mai, Legend Pub din Iași

– 7 mai, Daily Pub din Galați

– 13 mai, Cluj, Street Food Festival

– 27 mai, club Quantic din București

– 28 mai, Crama Marcea din Pitești

– 29 mai, Piață Mare din Sibiu în cadrul Street Food Festival

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=Jn4BzofsurQ

ȘTEFAN BĂNICĂ lansează cântecul 4 ZILE, ce va fi cântat live în turneul național „Te iubesc, femeie!”

„4 ZILE” este cel mai nou single care poartă amprenta inconfundabilă a lui Ștefan Bănică, muzica, versurile și producția piesei aparținându-i artistului.

Cântecul „4 ZILE” a fost lansat astăzi și beneficiază de un lyric video, care poate fi accesat deja pe YouTube, dar poate fi ascultat și pe platformele digitale.

„În noul meu cântec, „4 Zile”, regăsim eterna poveste dintre ea și el, în care viața celor doi se schimbă efectiv în 4 zile. Refrenul spune așa: „Luni ne-am întâlnit / Marți ne-am logodit / Miercuri ne-am certat/ Însă joi i-am dat inelul și ne-am luat”. Sper să vă placă piesa și s-o fredonați alături de mine, atât pe YouTube, unde găsiți un lyric video, cât și în turneul din luna aprilie.” – a declarat Ștefan Bănică.

Noul single „4 Zile” va fi cântat live în turneul național „Te iubesc, femeie!”, pe care Ștefan Bănică îl va desfășura în luna aprilie, după cum urmează:
  7 aprilie – BRAȘOV – Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”
10 aprilie – CRAIOVA – Teatrul Național „Marin Sorescu”
12 aprilie – BACĂU – Teatrul de Vară „Radu Beligan”
13 aprilie – GALAȚI – Sala Sporturilor Dunărea
14 aprilie – CONSTANȚA – Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
17 aprilie – TIMIȘOARA – Sala Sporturilor „Constantin Jude”
18 aprilie – ORADEA – Casa de Cultură a Sindicatelor
19 aprilie – CLUJ – Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Farcaș”

Toate spectacolele vor începe la ora 19, cu excepția concertului de la Craiova, care va începe la ora 20. Bilete se găsesc exclusiv online AICI.

În cadrul concertelor „Te iubesc, femeie!” vor putea fi ascultate marile hituri marca Ștefan Bănică, cântece mai noi sau mai vechi, așteptate de fiecare dată de public. Dacă vrei să petreci o seară specială, vino împreună cu cei dragi la concertele susținute de Ștefan Bănică în cadrul turneului național „Te iubesc, femeie!”.

Ștefan Bănică este singurul artist român care susține anual două producții muzicale de anvergură, ambele înregistrând cea mai mare longevitate în peisajul muzical românesc: celebrele concerte de Crăciun (20 ani de existență) și concertele din luna martie (12 ani). Cu o carieră impresionantă, de peste 30 de ani, în muzică, film, teatru și televiziune, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai iubiți artiști români, reprezentând un adevărat brand în showbiz-ul din România.

Păreri?

În plin turneu național, 5GANG ocupă #1 în Trending Youtube cu 1 milion de vizualizări, cu piesa TANK

Aflați în plin turneu național, 5GANG merg ca un „Tank” înainte: cea mai recentă piesă semnată de Selly & co. a ajuns în numai 24 de ore de la lansarea clipului pe YouTube pe locul întai în Trending Youtube și are peste 1 milion de vizualizări. Piesa „Tank” a fost cântată în premieră în cadrul show-ului „The Artist Awards” de la Craiova.

Filmările s-au desfășurat în trei locuri diferite din București (Benihana, Arsenal Park și Kayo Summer Club & Garden). Cadrele celui mai recent clip 5GANG o aduc în lumina reflectoarelor și pe frumoasa asiatică Nadd Hu. Totodată, piesa „Tank” vine și cu o premieră: fanii au avut ocazia, pentru prima oară, să participe la filmările unui videoclip 5GANG, în urma unui casting cu peste 200 de aplicații. Producătorul Quick nu lipsește nici de aceasta data din proiect, el fiind responsabil de amprenta fresh a sound-ului.
Alături de piese precum „SOS”, „Story”, „Scuze” sau „VIP”, piesa „Tank” se va auzi și ea toamna aceasta live în orașele în care sunt așteptați cei de la 5GANG. După București, Galați și Bacău, aceștia vor mai ajunge la:
Iași – 22 octombrie, Sala Polivalentă, ora 18:00
Brașov – 24 octombrie, Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, ora 18:00
Craiova – 26 octombrie, Sala Polivalentă, ora 16:00
Oradea – 2 noiembrie, Arena Antonio Alexe, ora 16:00
Cluj – 3 noiembrie, Club NOA, ora 13:00

Păreri?

SOS în cantități industriale în toată țara: 5GANG pleacă în turneu național

Creează tendințe, surprind de la un proiect la altul și sunt idolii a milioane de fani: după succesul absolut al primului lor mare show de la Arenele Romane, din 1 iunie, când au reușit să adune 10.000 de spectatori în două concerte consecutive sold out, 5GANG ajung în această toamnă în toată țara. Pe harta turneului național se află principalele orașe, iar biletele au fost deja puse în vânzare: https://www.iabilet.ro/bilete-5GANG/ .
Piese precum „SOS”, „Story”, „Scuze” sau recent lansata „VIP” se vor auzi toamna aceasta live și în alte orașe în afară de București, iar fanii din Bacău, Iași, Brașov, Craiova, Oradea sau Galați vor fi parte dintr-un show de excepție, cu mult vibe și energie.

Orașele care se află până acum pe lista turneului 5GANG din toamna aceasta sunt:

Galați – 27 septembrie, Sala Sporturilor, ora 19:00

Bacău – 28 septembrie, Teatrul de Vară Radu Beligan, ora 16:00

Iași – 22 octombrie, Sala Polivalentă, ora 18:00

Brașov – 24 octombrie, Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, ora 18:00

Craiova – 26 octombrie, Sala Polivalentă, ora 16:00

Oradea – 2 noiembrie, Arena Antonio Alexe, ora 16:00

Timișoara și Cluj urmează a fi anunțate în curând

„De când am făcut cele două show-uri de pe 1 iunie de la Arenele Romane, am fost bombardați cu mesaje de genul „când veniți și la noi în oraș?”, „vrem să vă vedem, nu am putut ajunge la București”. De asemenea, am fost foarte surprinși de numărul de oameni care au venit la show-ul de la Arene din mai multe colțuri ale țării, unii chiar de la mai mult de 400 de kilometri distanță, iar asta ni s-a părut impresionant. De aceea am decis să organizăm un turneu în toată țara, am vrut să luăm toată energia și toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat la Arene și să le ducem cu noi prin toată țara, în turneul național. Atât prin meet and greet-urile care vor avea loc în fiecare oraș, cât și prin show-ul propriu-zis, noi dorim să ne cunoaștem mai bine cu fanii noștri. De fiecare dată când avem un concert sau un eveniment, pe noi ne surprinde că ei cunosc toate versurile, știu fiecare glumiță pe care noi o facem între noi. Se vede că e o chimie reală și tocmai de aceea ne place să facem cât mai multe evenimente și să avem cât mai multe ocazii de a ne cunoaște fanii și în offline”, a spus Selly.
Anul acesta, de 1 iunie, fenomenul 5GANG a creat un show unic pentru cei 10.000 de spectatori de toate vârstele, fani înfocați sau vedete precum Delia, Cătălin Măruță, Minelli, Codin Maticiuc, dar și BRomania. Un concert demn de un artist cu multă experiență, primul concert 5GANG i-a arătat pe cei mai iubiți vloggeri ai momentului într-o lumină diferită, aceștia reușind să ofere publicului o experiență, așa cum spun versurile lor, „SOS”. Totodată, 5GANG a stabilit, cu cele două concerte, un adevărat record pentru o trupă românească. După ce biletele la primul show „24/7″ s-au epuizat rapid, la cererea fanilor, ei au organizat un al doilea eveniment, în aceeași zi, la care s-au vândut 50% dintre bilete în numai 7 zile de la punerea lor în vânzare.
Cum a fost la concertul 5GANG de la Arenele Romane

CE S-A INTAMPLAT DE FAPT LA CONCERTUL 5GANG DE LA ARENE
Cea mai recentă piesă 5GANG, „VIP”, lansată pe 10 august, are deja aproape 2 milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa „VIP” a ajuns la peste 1 milion de vizualizări în doar 24 de ore și este în trending pe locul 1, iar teaser-ul se află pe locul 2 în trending. Liderul trupei, Selly, a regizat, produs și editat videoclipul.

La două zile după piesa „VIP”, Gami lansează piesa „Pe balans” împreună cu Medelin.

5GANG este cu siguranță un fenomen care reușește să surprindă de la proiect la proiect, trezește curiozitate și creează tendințe cu fiecare melodie. Trupa alcătuită din cinci vloggeri talentați – Selly, Pain, Dia, Gami, Exploit – se bucură de realizări impresionante în acest domeniu. Toate piesele au fost numărul 1 în Trending YouTube și s-au clasat în topul magazinelor digitale. Sunt vocea unei generații, au o energie specială și sunt modelul de succes pornit în online, consacrat în offline.

Trupa 5GANG a reușit deja o performanță greu de egalat cu piesa „MOD AVION”, care a adunat 1 milion de vizualizări și a ajuns în trending pe poziția 1 în mai puțin de 24 de ore. La o lună de la lansare, piesa a ajuns la aproape 6,2 milioane de vizualizări. „SOS” a ajuns la peste 26 milioane de vizualizări. Energia pe care o transmite, dar și faptul că a fost o piesă foarte așteptată – au făcut din „SOS” o piesă extrem de cunoscută. Melodiile „Story”, „Scuze” au în prezent peste 13 milioane de vizualizări, iar „Focuri” a ajuns la peste 30 de milioane de vizualizări.

Vă invit cu drag!

In perioada 29 octombrie – 18 noiembrie, Smiley este in primul turneu national, “Confesiune”

Smiley porneste in primul turneu national #Confesiune, cadou pentru toti cei care ii iubesc muzica si care l-au inspirat. Dupa succesul extraordinar de la Arenele Romane din capitala, Smiley sustine concertul #Confesiune pe scenele din toata tara. “Sunteti pregatiti? Venim. In gasca mare. Va dam intalnire in orasul vostru, va asteptam cu mic cu mare sa ne distram, sa sarbatorim cei 10 ani de HaHaHa Production, sa dansam si sa cantam impreuna intr-un super show!”, declara Smiley.

Momentele artistice sunt unice si surprind tot ceea ce Smiley a insemnat in cei 10 ani de cariera solo: interpret, compozitor, producator, om de televiziune, actor si artist. Turneul include 10 orase, poarta numele ultimului album – „Confesiune”. Cu trei saptamani inaintea inceperii Turneului National Confesiune, concertele Smiley din Constanta si Brasov sunt deja sold out. Biletele sunt pe punctul de a se epuiza si in celelalte 8 orase din tara, iar cele disponibile inca pot fi gasite aici: https://www.iabilet.ro/tag/Turneu-Smiley-Confesiune si pe https://bilete.smiley.ro/

29 Octombrie 2018 – Galati – “Sala Sporturilor Dunarea”
30 Octombrie 2018 – Iasi – Sala Sporturilor
31 Octombrie 2018 – Bacau – Teatrul de vara “Radu Beligan”
5 Noiembrie 2018 – Brasov – Sala Sporturilor
7 Noiembrie 2018 – Cluj Napoca – Sala Polivalenta
12 Noiembrie 2018 – Pitesti – Casa de Cultura a Sindicatelor
13 Noiembrie 2018 – Craiova – Sala Polivalenta
14 Noiembrie 2018 – Targu Jiu – Sala Sporturilor
15 Noiembrie 2018 – Timisoara – Sala Sporturilor “Olimpia”
18 Noiembrie 2018 – Constanta – Casa de Cultura a Sindicatelor

Fanii artistului sunt invitati sa faca o versiune karaoke pentru una dintre piesele de pe albumul “Confesiune”, sa se filmeze si sa incarce video-ul pe contul personal de Facebook, cu hashtag #KaraokeTurneuConfesiune si tag la pagina oficiala de Facebook a artistului, pana pe 20 octombrie. Primii 10 concurenti care vor strange cele mai multe like-uri la postarile cu propriile variante de karaoke, vor urca pe scena si vor canta impreuna cu Smiley la unul dintre concertele din cadrul Turneului National Confesiune. In plus, fanii selectati la karaoke vor primi ca premii obiecte vestimentare din colectia Smiley disponibila pe www.hastore.ro, precum geaca „Flori de plastic” sau „Ce ma fac cu tine de azi” sau bluza „Indragostit”. Pentru a putea participa la provocarea lansata de Smiley, fanii trebuie sa aiba minim 16 ani impliniti. Variantele karaoke ale pieselor de pe albumul Confesiune pot fi gasite pe canalul de YouTube al artistului (https://www.youtube.com/playlist?list=PLIT3Y5q8ZI9_MqxtsWlz4yNfAiccnROir).

Mai mult decat atat, Smiley da startul “Foto – confensiunilor din orasul tau” in primul turneu national care va avea loc in perioada 29 octombrie – 18 noiembrie in 10 orase din Romania. Fanii sunt asteptati sa-si incarce fotografiile de suflet cu locul preferat din orasul lor pe paginile de Facebook special create pentru concertele din fiecare oras.

O parte din fotografiile trimise vor fi proiectate in timpul concertelor: “Confesiunea nu este doar a mea, este si a publicului care imi asculta muzica. Oamenii care vin la concert sunt parte din ceea ce fac eu in fiecare zi. Ei au ajuns sa ma cunoasca prin muzica mea. Imi doresc prin aceste foto-confesiuni sa aflu cate ceva despre ei, despre orasul lor, sa ajung la concertul din orasul lor ca la o intalnire cu niste prieteni. Mi-ar placea sa stiu unde-si beau cafeaua, unde s-au sarutat prima data, care e locul lor preferat din oras, unde danseaza pana dimineata, unde se duc sa se relaxeze, vreau sa vad fotografii care vorbesc despre fericire, iubire, lucruri importante, detalii de suflet si bucurii”, marturiseste Smiley.

Smiley a valsat in ultimele 6 luni in topurile radiourilor din Romania. Piesa “Vals” este numarul 1 in clasamentul Mediaforest in ultimele 6 luni, fiind ascultata de aproape 2 milioane si jumatate de oameni. Cu un videoclip semnat de Iura Luncasu, piesa a adunat 34 de milioane de vizualizari pe YouTube de la lansare. Si anul trecut, piesa “De unde vii la ora asta?” a ocupat prima pozitie in Summer Chart pe radiourile din Romania, cu un videoclip care a strans nu mai putin de 60 de milioane de vizualizari pe YouTube.

Organizatorii turneului national Confesiune sunt HaHaHa Production si Sublime Romania, una dintre cele mai mari agentii de profil din industria muzicala din Romania, iar partenerul principal al turneului este Kaufland. Biletele sunt disponibile pe https://www.iabilet.ro/tag/Turneu-Smiley-Confesiune si pe https://bilete.smiley.ro/

Va invit cu drag!

3 Sud Est, din nou in turneu national

Dupa ce au cucerit publicul cu hituri precum „Stele”, „Cine esti?” si „Dansam in ploaie”, 3 Sud Est si SE Band incep un nou maraton muzical, un show live emotionant, ce se va desfasura in perioada 23 octombrie – 8 noiembrie 2018 in Romania.

“In cariera noastra ne-am dorit sa facem totul memorabil. Vrem ca acest turneu sa creeze amintiri pentru tot restul vietii si suntem recunoscatori pentru tot sprijinul primit. In plus, va pregatim noi surprize si nu in ultimul rand, o noua piesa”, declara Laurentiu Duta.

Baietii isi invita fanii intr-o calatorie muzicala in timp, din 1998 pana in 2018, unde piese ca „Amintiri”, „Liberi”, „Iubire” vor fi cantate la unison in Galati (23 octombrie), Iasi (24 octombrie), Botosani (25 octombrie), Cluj Napoca (31 octombrie), Oradea (1 noiembrie) si Constanta (8 noiembrie). Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului National de Opera si Opereta “Nae Leonard” (Galati), la Teatrul pentru copii si tineret “Luceafarul” (Iasi), Filarmonica Botosani, Casa de cultura a Studentilor (Cluj Napoca), Casa de cultura a sindicatelor (Oradea) si Casa de cultura a sindicatelor (Constanta), dar si online pe www.iabilet.ro .

Formata din Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu, legendara trupa 3 Sud Est s-a infiintat in anul 1997, iar la scurt timp a lansat single-ul “Ai plecat”, un hit care a cucerit rapid topurile muzicale. Cei trei artisti au fost numiti “Regii muzicii dance”, iar piesele lor au avut un rol important in evolutia muzicii romanesti. A urmat apoi o lunga istorie muzicala, cu peste 10 albume si zeci de piese lansate.

In 2016, 3 Sud Est lanseaza “Adio”, iar la finalul anului, in pragul aniversarii a 20 de ani de activitate muzicala, dupa un an plin de concerte, trupa isi surprinde fanii si lanseaza poezia muzicala “Cine esti?”, hit care a adunat numeroase reactii pozitive in mediul online si s-a clasat in fruntea topurilor muzicale. In 2017, lanseaza piesa „Am dat tot”, iar in decembrie, „Stele”, prima piesa de pe albumul „Epic”.

In primavara anului 2018, dupa ce a sustinut un show “Epic” in orase precum Craiova, Cluj si Timisoara, 3 Sud Est a continuat seria de concerte peste ocean. Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu au fost invitati sa impartaseasca emotia celui mai recent material discografic in Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Montreal, Toronto si Windsor. In mai 2018, 3 Sud Est a lansat „Dansam in ploaie”, piesa votata de fanii trupei pe catmusic.ME.

Va invit cu drag!

Cristi Minculescu şi Iris s-au reunit şi se pregătesc pentru turneul naţional “Din nou împreună”

Afis Turneu Iris

După aproape 4 decenii de succes, zeci de hituri de calitate, care au animat mulţimile la peste 5000 de concerte, sute de piese care au cucerit inimile ascultătorilor de radio, 18 albume care au creat istorie în muzica românească adunând milioane de fani, Cristi Minculescu şi trupa Iris s-au reunit, pregătindu-se pentru un turneu naţional, “Din nou împreună”, în 14 oraşe ale ţării.

Numită şi “Naţionala de Rock a României”, Iris va susţine seria de spectacole din cadrul turneului “Din nou împreună” în perioada 18 septembrie-15 octombrie 2015, încheindu-se cu un show gigantic la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 15 octombrie.

Hituri memorabile precum “Baby”, “Trenul fără naş”, “Să nu crezi nimic”, “De vei pleca”, pe lângă alte cântece de suflet marca IRIS, vor fi din nou aduse pe buzele fanilor din întreaga ţară.

Legat de turneul “Din nou împreună”, Cristi Minculescu declară: “E foarte reconfortant pentru mine să cânt din nou alături de o echipă de profesioniști desăvârșiți cum sunt Nelu Dumitrescu, Valter Popa, Boro și Relu Marin, să ducem împreuna mai departe numele de IRIS, ca pe o flacără întreținută numai de voi! Cu toții înțelegem acest turneu ca pe un nou început și vă asigurăm că vă vom dărui tot ce avem mai bun… cântece mai vechi și mai noi… și recunoștința noastră” incheie Cristi Minculescu.

Până la data de 15 august, biletele au preţuri promoţionale ce încep cu 29 lei. Acestea pot fi cumpărate de la casele de bilete ale sălilor de spectacol, din reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta sau online pe www.iabilet.ro”.

Baieții pornesc în turneul “Din nou împreună” în oraşele de mai jos și vă invit să-mi scrieți în care din locații mergeți voi!

18.09 – Pitesti – Casa de Cultura a Sindicatelor

20.09 – Timisoara – Sala Capitol

21.09 – Craiova – Teatrul Marin Sorescu

23.09 – Chisinau – Filarmonica

26.09 – Cluj Napoca – Casa de Cultura a Studentilor

28.09 – Suceava – Casa de Cultura a Sindicatelor

29.09 – Iasi – Casa de Cultura a Studentilor

30.09 – Bacau – Teatrul de Vara

01.10 – Galati – Teatrul Muzical

02.10 – Buzau – Casa de Cultura a Sindicatelor

03.10 – Brasov – Sala Patria

04.10 – Ploiesti – Casa de Cultura a Sindicatelor

12.10 – Constanta – Casa de Cultura a Sindicatelor

15.10 – Bucuresti – Sala Polivalenta