Lufthaus lanseaza al treilea single, Soul Seekers. Cine sunt membrii din spatele acestui trio misterios

După multe luni de mesaje criptice, siluete greu de identificat și spectacole în Ibiza, făcute sub anonimat, Lufthaus își dezvăluie cele trei minți luminate din spatele proiectului. Astfel, proiectul Lufthaus este format din Robbie Williams, Tim Metcalfe și Flynn Francis.

 

Acest trio de muzică electronică își lansează, acum, al treilea single, „Soul Seekers”, chiar înainte de turneul în Regatul Unit al Marii Britanii.

 

Respectând tonul dat de primele lor două hituri, respectiv „Sway” și „To The Light”, „Soul Seekers” introduce o atmosferă misterioasă, dat totuși încântătoare, care atrage ascultătorii încă de la început.

 

Completată de versuri introspective și șoapte blânde, cea de-a treia piesă a trioului marca Armada Music anunță direcția Lufthaus. De altfel, Robbie Williams a declarat că „Soul Seekers” este „pentru cei care știu că merită să știe mai mult”.

 

Fondat în 2020, trioul Lufthaus s-a confruntat deja cu unele turbulențe, având în vedere că au fost nevoiți să pună pe pauză producțiile. Totuși, acest lucru i-a făcut pe cei trei artiști să aprecieze mai mult identitatea lor sonoră și detaliile brute ale muzicii lor.

 

„Suntem încântați să aducem spectacolul nostru live pe arene din Regatul Unit și din Europa, în această iarnă”, a declarat Lufthaus. „Contopirea sunetului nostru caracteristic și a prezenței vocale vizibile a lui Robbie, alături de elemente live, a fost întotdeauna obiectivul nostru, așa că suntem încântați să continuăm. Următoarele noastre spectacole vor fi pline de surprize, inclusiv o nouă serie de piese la care am lucrat”.

 

Lufthaus este un trio caracterizat de sintetizatoare melodice și linii de bas sumbre, iar fiecare lansare de până acum a îmbinat elemente electronice întunecate cu vocea lui Robbie William, formând, astfel, balade digitale hipnotice.

 

În săptămânile următoare, Lufthaus va susține 13 spectacole în diferite locații din Regatul Unit. De asemenea, în primele luni ale anului 2023, Lufthaus va fi prezent în cadrul turneului „XXV” al lui Robbie William, prin Europa, susținând un total de 26 de spectacole în orașe precum Paris, Amsterdam, Berlin și Barcelona.

Păreri?

Guilty, trio-ul Indie Rock din București, lansează cel de-al doilea single al anului ”All or nothing”.

Putere și speranță, cu o notă unică, este ceea ce aduce GUILTY – spune trio-ul multinațional Rock.

”Într-o lume în care majoritatea vorbește despre durere și melancolie, încercăm să ne uităm cât mai mult la partea pozitivă a lucrurilor și spre puterea fiecăruia dintre noi de a schimba lumea în bine”, spune Ruben, atunci când explică inspirația din noua piesă a lui Guilty.

”All or nothing” surprinde starea de spirit cu ritmul său sincopat up-tempo, cu acordurile puternice clasice și cu mesajul motivațional adus de nimeni altul decât Dr. Martin Luther King. Nu este nevoie de mult pentru a vedea modul în care versurile ar putea rezona cu oricine simte greutatea acestor vremuri volatile.

”Trebuie să creăm o melodie care să aducă putere oamenilor, în momente de incertitudine” – spune GUILTY.

”All or nothing” este cel de-al doilea single din anul 2020 al trupei GUILTY. Ei își definesc stilul muzical ca fiind Rock Alternativ, cu un stil radio-friendly.

Chitaristul Renan Santos (Brazilia), bateristul Cristi Diaconu (România) și cântărețul basist Ruben Villanueva (Peru) s-au întâlnit în București (România) în anul 2019, au interpretat live și au scris melodii, reușind să îmbine cele două continente, aducând laolalta patrimoniul sud-american și cel european, cu dragostea unică de-a lungul vieții pentru muzica rock.

Păstrează GUILTY pe radarul tău.

Păreri?

Trio-ul bucureștean, Arthur Project lansează astăzi o nouă piesă – Happiest days

Arthur Project, un proiect proaspăt apărut pe piața muzicală de la noi, însă format din muzicieni cu o experiență de 20 de ani, lansează astăzi o piesă care îmbină riff-uri puternice de chitară cu un mesaj suav despre regăsirea sensurilor care ne alimentează bucuria de a trăi.

Happiest Days este o călătorie introspectivă în mrejele încurcate și întunecate ale propriei vieți, în căutarea fericirii de altădată, acum ascunsă și sufocată de anxietățile care ne apasă în fiecare zi.

O piesă care ne amintește de importanța protejării copilului din noi, singurul care are puterea de a ne da imunitatea de care avem nevoie în fața tuturor lucrurilor toxice care ne înconjoară.

Happiest Days este, din punct de vedere compozițional, un puzzle, fiecare instrument aducându-și propria personalitate în joc: chitară – Eugen Arthur, pian – Andrei Tatu, bass – Ionuț Grigore, tobe – Chester și voce – Liviu Mateescu, toate fiind îmbinate abil de producătorul Vladimir Ivanov.

Piesa este ilustrată printr-un lyric video creat de Anya Dimitrov și inspirat de creațiile prestigioasei școli de arte vizuale La Cabre din Bruxelles.

Rădăcinile Arthur Project se întind până în anul 2003 pe când Eugen Arthur și Liviu Mateescu au format trupa Interzis care s-a făcut remarcată prin numeroasele concerte susținute prin țară, dar și pentru interpretarea Imnului Stejarilor, imnul oficial al echipei naționale de rugby.

În 2013, a luat ființă în mod concret Arthur Project, iar începând cu 2015 se poziționează drept un proiect axat îndeosebi pe muzica instrumentală, dar nu numai. Trupa a fost prezentă pe scena unor festivaluri importante de la noi precum Metalhead Meeting, Shine sau Folk You și a fost invitată să deschidă concertele unor artiști precum Jan Akkerman, Accept, Celelalte Cuvinte sau Cargo.

Anul acesta, Arthur Project a fost selectată personal de Joe Satriani pentru a cânta în deschiderea show-ului său de la Arenele Romane.

Trupa are la activ și un album, Every now and then, format din 9 compoziții instrumentale – https://arthur9.bandcamp.com

În acest moment Arthur Project înseamnă Eugen Arthur (chitară), Nina Neagu (tobe) și Liviu Mateescu (voce).

Păreri?