Unplugged la Teatru (Holograf) – a umplut ochi TNB-ul, desi biletele scumpe au fost motiv de controversa

Aseară, într-un cadru festiv, fanii Holograf au retrăit, timp mai bine de două ore, întreaga istorie muzicală a trupei, în cadrul spectacolului “Unplugged la Teatru”. Pe lângă piesele pe care le regăsim pe albumul “69% Unplugged”, lansat în urmă cu 20 ani, muzicienii au transpus, în variantă acustică, și alte cântece Holograf.

Ideea acestui concert a fost să strângă la un loc prieteni și admiratori adevarați ai repertoriului Holograf, într-o adunare elitistă și într-un spațiu elegant, așa cum este Sala Mare a Teatrului Național București. Desi biletele au costat mai mult decât la un concert obișnuit cu Holograf, sala a fost arhiplină, iar atmosfera creată de interpretarea acustică si de emoția împărtășită de muzicieni cu publicul lor, au fost de neprețuit. Au fost momente magice, demne de un eveniment de gală, marca Holograf.

Hituri ca “Să nu-mi iei niciodată dragostea”, “Ți-am dat un inel”, “Cât de departe” sau “Și băieții plâng”, presărate printre piese de suflet precum “Ochii tăi”, “Am rămas doar noi” și “Simona”, au sunat într-un fel aparte și grație acusticii speciale a sălii TNB, renovată recent.

Pentru Dan Bittman, cel mai impresionant moment al serii a fost atunci când a cântat “Mama”, acompaniat de publicul cu lacrimi în ochi. Ultimele două piese au ridicat sala în picioare iar Holograf și invitații au incheiat concertul în aplauzele spectatorilor care au fredonat în cor “Banii vorbesc”.

Alături de chitaristul Marius Bațu și violoncelistul Adrian Naidin, Holograf a oferit publicului o seară unică în frumoasa și îndelungata poveste a trupei.

Fără îndoială, spectacolul de aseară făcut de Holograf, neobișnuit de simplu dar atât de elegant, în fața unei audiențe alese, care prețuiește cu adevărat frumusețea și profesionalismul, este încă o dată dovada faptului că atâta timp cât există artiști de valoare în muzica românească, există și public pentru ei.

Nu este prima oară când Holograf înlocuiește electricul cu acusticul. În 1996 a lansat albumul “69% Unplugged”, o colecție de piese celebre ale trupei, înregistrate live în Studio Martin din București. Au urmat în 2011 două alte concerte acustice,”Patria Holograf”, tot în Capitală, dar pe scena cinematografului Patria.

“Unplugged la Teatru” vine în completarea unui an marcat de momente speciale pentru cei 5 muzicieni. După “Vedere de la Costinești”, concertul inedit din luna martie de la Sala Palatului, presărat cu amintiri din vremurile de început ale trupei, a urmat un alt spectacol important, în luna iunie 2017, “Ca pe vremuri”, care a reunit pe aceeași scenă trei trupe legendare ale rockului românesc: Holograf, Compact și Iris.

Vouă v-a plăcut?

Credite foto: Petru Ivu

Trupa Holograf, surprinsă de un flashmob la TNB

Pe 16 octombrie 2017, Holograf va susține la TNB un concert de gală, “Unplugged la Teatru”. În întâmpinarea acestuia, o gașcă de peste 15 chitariști s-au adunat în weekendul acesta pe treptele TNB, pentru a le face o surpriză membrilor Holograf. Mai bine de 30 minute, ei au cântat piese de pe albumul “69% Unplugged”, lansat în urmă cu 20 ani, album care a schimbat radical traiectoria muzicală a trupei.

Legat de surpriza de pe treptele TNB, muzicienii povestesc:

“Am rămas cu gura căscată . Ieșeam de la niște interviuri pe care le-am realizat fix în sala mare de la TNB, unde o să aibă loc concertul Unplugged la Teatru, și ne-am trezit cu o gască ce se strânsese pe scările Teatrului și cântau “Vreau o minune”. Mulțumim din suflet, ne-ați făcut să ne simțim extraordinar!”

Au urmat autografe, selfie-uri și live-uri, iar cei 5 membri Holograf s-au alăturat găștii vesele și au cântat împreună câteva piese unplugged din playlistul Holograf.

Biletele pentru concertul de gală “Unplugged la Teatru”, de pe 16 octombrie 2017, se găsesc aici: https://goo.gl/yA1RHj

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la evenimentul organizat de Sublime România și promovat de HTag PR, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Link flashmob: https://www.youtube.com/watch?v=6dI2uv6YZwY

Aurelian Temisan, dupa concertul Unplugged de la TNB…la operatie! Ce a patit artistul in timpul spectacolului?

Aurelian Temisan a sustinut un concert Unplugged de zile mari luni, 26 iunie, in Sala Studio a Teatrului National din Bucuresti. Un concert live de doua ore, cu invitati pe masura: Nico, Paula Seling, Gabriel Cotabita si Cornel Ilie de la Vunk, dar care l-a solicitat la maxim. Publicul l-a aplaudat frenetic si toata sala s-a ridicat in picioare! Chiar daca a avut o prestatie impecabila, vedeta nu s-a simtit extraordinar, din cauza unei probleme mai vechi de sanatate. Insusi Temisan spune zambind ca aceste concerte ale lui fac bine la casa sufletului, prin conceptul lor, si l-au cam pus la punct cu sanatatea. Astfel, daca dupa primul concert Unplugged din primavara a stat pe perfuzii timp de patru zile pentru a tratat o raceala mai veche, de data asta, dupa show-ul sustinut pe 26 iunie, Temi a trecut la…bisturiu!

Mai precis, Aurelian Temisan s-a operat, la doua zile dupa concertul Unplugged de la TNB, de dubla hernie inghinala. Mai mult decat atat, pentru ca nu avea voie sa faca efort, in sala, la spectacolul de pe 26 iunie s-a aflat chiar si medicul sau, pentru a se asigura ca artistului nu i se face rau in timpul concertului.

“Domnul doctor Liviu Mosoia care m-a operat a fost in sala, la concert, din doua motive: 1.Este iubitor de muzica si 2.Ca sa se asigure ca totul decurge normal. Mi-a interzis sa fac miscari, sa car, sa cant, pentru ca a canta e un efort (si nu unul mic) si am resimtit asta dupa piesa cu parintii, am resimtit-o la propriu. Mi s-au taiat picioarele si mi s-a facut putin rau. La sfarsit, m-am aplecat si mi-am pus mainile pe genunchi, pentru ca nu mai puteam. Acum insa ma refac si sper sa fiu in forma maxima cat mai repede. Tin sa le multumesc in mod special celor care au fost alaturi de mine si m-au sustinut la concertul meu Unplugged de pe 26 iunie, de la TNB. M-ati coplesit! Ne vom revedea curand la un alt concert pe care il pregatesc pentru aceasta toamna, un frumos tribut Aurelian Andreescu!”, spune Temisan.

Asadar, acestea fiind spuse, ii dorim artistului multa sanatate si succes in continuare. Voi?

Cum se “antreneaza” Aurelian Temisan in Rusia pentru concertul Unplugged de pe 26 iunie de la TNB!

Nationala Artistilor Fotbalisti au pierdut meciul cu Kazakhstan

A devenit deja o traditie pentru Aurelian Temisan sa-si sarbatoreasca de ceva timp incoace ziua de nastere in Rusia, alaturi de colegii sai de la Nationala de Fotbal a Artistilor. Se pare ca anul acesta turneul in Rusia a inceput cu dreptul, caci artistii fotbalisti au castigat majoritatea meciurilor de pana acum. Chiar de ziua lui, pe 3 iunie, Temisan a avut parte de doua distinctii, medalii: “1. Din partea Nationala Artistilor Fotbalisti din Romania, pentru realizarile si sprijinul Nationalei in cei 25 de ani de activitate (normal ca am sustinut-o si inca o fac cu toata pasiunea, doar sunt membru fondator), nu? ?

2. Din partea Art-Football Russia, pentru participarea la toate Campionatele Mondiale (2007-2017).

Multumesc tuturor artistilor vremii, care au trecut prin aceasta echipa. ? Treburi de artisti, nu gluma!”, a scris el pe Facebook.

Si cum pe 26 iunie Temisan si-a invitat deja toti iubitorii muzicii bune la TNB, acolo unde are spectacolul Unplugged, alaturi de prietenii sai Paula Seling, Nico, Gabriel Cotabita si Cornel Ilie de la Vunk, artistul se antreneaza din plin in Rusia pentru ceea ce urmeaza. Este intr-o conditie fizica buna, avand in vedere ca alaturi de colegii sai de la Nationala Artistilor Fotbalisti au castigat meciurile cu Turcia si Slovenia, si-a incarcat “bateriile” pe un frig de zile mari in Rusia si s-a rasfatat la masaj.

“Am castigat 6-3 cu Turcia, 1-1 cu Argentina, am luat-o de la Kazakhstan cu 4-2, am batut 5-3 Slovenia… Sunt mandru ca sunt artist. Sunt fericit ca am cea mai frumoasa meserie din lume. Sunt recunoscator pentru oportunitatile pe care mi le ofera aceasta “aripa a lui Dumnezeu”, de a aparea in fata oamenilor si de a ne uni sentimentele, cantand si bucurandu-ne. In aceeasi ordine, sunt bucuros si vreau sa le multumesc colegilor mei de la Nationala Artistilor, pentru atmosfera creata in timp, pentru performantele aduse in toti acesti ani, pentru energiile bune din teren si din afara lui si mai mult pentru unitatea de care s-a dat dovada in momente critice.

Meciul pierdut impotriva Kazakhstanului, a fost unul fair-play din punct de vedere fotbalistic, cu faulturi permisive si in limita regulamentului si pentru asta vreau sa le multumesc din tot sufletul celor trei Mari fotbalisti care ne-au insotit si anul acesta si care s-au daruit pe teren ca in vremurile cand erau in voga si jucau pentru cluburile lor.
Asadar, multumesc Constantin Schumacher, multumesc Marius Mitu, multumesc Daniel Chirita.
Ma onoreaza prezenta voastra si ma face sa iubesc si mai mult acest sport. Sa ramanem uniti si sa creem impreuna momente unice”, a mai adaugat Temisan.

Toate meciurile se pot vedea live pe www.art-football.ru.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa-mi spuneti impresiile voastre. Enjoy!

Ce spune Temisan despre Nico si Paula Seling!

Doua dintre cele mai bune voci feminine vor fi alaturi de juratul de la “Te cunosc de undeva” la concertul Unplugged de pe 26 Iunie pe care acesta il va sustine la TNB!

Aurelian Temisan pune la cale un nou concert Unplugged – de suflet pentru suflet – si le da intalnire tuturor iubitorilor muzicii bune, tot la TNB, de aceasta data pe 26 Iunie 2017.

In urma succesului pe care l-a avut cu concertul Unplugged organizat pe data de 20 martie la TNB, dar si al conceptului unic de show in peisajul muzicii din Romania, Aurelian Temisan revine cu forte noi si cu alte surprize. Invitatii speciali ai lui Temi sunt, ca si pe 20 martie, Gabriel Cotabita si Cornel Ilie de la Vunk, dar noutatea este ca baietilor li se vor alatura si doua dintre cele mai bune voci feminine de la noi precum Paula Seling si Nico!

“Concertul Unplugged organizat pe 20 martie la TNB s-a bucurat de un real succes, astfel incat ne-am gandit sa refacem show-ul de zile mari tot la TNB, de aceasta data pe 26 Iunie, acolo unde ii astept pe toti iubitorii muzicii bune! Este un concert de suflet pentru suflet, asa cum usor usor am inceput sa-mi obisnuiesc ascultatorii. Sunt bucuros sa constat ca asteptarea a meritat efortul, acest concept care se bucura de un culoar extrem de bun in peisajul concertelor din Romania prinde aripi! Invitatii mei de pe 26 Iunie sunt Gabriel Cotabita, Cornel Ilie (Vunk, dar si doua prietene noi, precum Paula Seling si Nico. Va astept cu drag sa ne fiti alaturi!”, a declarat Aurelian Temisan.

Ce spune Temisan despre alegerea de a canta cu Nico si Paula Seling in concertul de pe 26 Iunie de la TNB?

“Pe Paula Seling o cunosc mai putin decat pe Nico, am cantat impreuna in cateva colaborari si spectacole si chiar am cantat unul dupa celalalt la Cerbul de Aur in 2009, doua piese celebre, ea “I will always love you” si eu “I feel good”, cu orchestra. Din punctul meu de vedere, Paula Seling este o artista desavarsita cu o foarte mare prestanta pe scena si cu foarte mare siguranta pe ceea ce canta. Am ales-o pentru ca si ea si Nico sunt manusa pe proiectul pe care eu il fac!

Pe Nico o stiu de foarte multi ani, inca de pe vremea in care nu era cunoscuta la nivel national si in momentul in care am auzit-o prima ora la Ploiesti, eu pe vremea aceea fiind inca angajat al Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiesti, am spus: “Fata asta trebuie sa aiba cariera, cel putin nationala, daca nu internationala intr-o zi, pentru ca are toate datele! Nu datorita mie Nico este artista de azi, dar am avut fler atunci cand am spus asta si am cantat de foarte multe ori cu Nico. Ca si Paula Seling, Nico este o tipa la fel de sigura pe ea atunci cand urca pe scena si electrizeaza publicul de la primele note muzicale”, marturiseste Aurelian Temisan.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la concert, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Uite cu cine canta Temisan la noul concert de exceptie pe care il pregateste la TNB pe 19 iunie!

Pe langa invitati precum Smiley, Gabriel Cotabita si Cornel Ilie de la Vunk, doua dintre cele mai bune voci feminine vor fi alaturi de juratul de la “Te cunosc de undeva”

In urma succesului pe care l-a avut cu concertul Unplugged organizat pe data de 20 martie la TNB, dar si al conceptului unic de show in peisajul muzicii din Romania, Aurelian Temisan revine cu forte noi si cu alte surprize. Artistul pune la cale un nou concert – de suflet pentru suflet – si le da intalnire tuturor iubitorilor muzicii bune, tot la TNB, de aceasta data pe 19 iulie! Invitatii speciali ai lui Temi sunt, ca si pe 20 martie, Smiley, Gabriel Cotabita si Cornel Ilie de la Vunk, dar noutatea este ca baietilor li se vor alatura si doua dintre cele mai bune voci feminine de la noi precum Paula Seling si Nico!

“Concertul Unplugged organizat pe 20 martie la TNB s-a bucurat de un real succes, astfel incat ne-am gandit sa refacem show-ul de zile mari tot la TNB, de aceasta data pe 19 iunie, acolo unde ii astept pe toti iubitorii muzicii bune! Este un concert de suflet pentru suflet, asa cum usor usor am inceput sa-mi obisnuiesc ascultatorii. Sunt bucuros sa constat ca asteptarea a meritat efortul, acest concept care se bucura de un culoar extrem de bun in peisajul concertelor din Romania prinde aripi! Este al doilea concert Unplugged al meu, il fac cu o mai mare asezare in scena, o mai mare credibilitate, ca dovada ca pe langa cei trei invitati de exceptie pe care i-am avut pe 20 martie si care vor fi alaturi de mine pe scena si pe 19 iunie, mai precis Smiley, Gabriel Cotabita, Cornel Ilie (Vunk) mi se vor alatura si doua prietene noi, precum Paula Seling si Nico. Va astept cu drag sa ne fiti alaturi!”, a declarat Aurelian Temisan.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la concert, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Alexandra Usurelu impreuna cu Alex Musat in spectacolele de la TNB

In spectacolele simfonice „Am sa fiu eu casa ta” de la Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti sustinute pe 30 ianuarie de la orele 17 si 20, Alexandra Usurelu il va avea invitat si pe exceptionalul chitarist Alex Musat.

Alex Musat este al doilea invitat al Alexandrei Usurelu in spectacolele simfonice pe care artista le va sustine la TNB alaturi de o orchestra de 24 de instrumentisti. Astfel, alaturi de Alexandra Usurelu, tanarul si foarte talentatul Alex Musat va urca pe scena Teatrului National in cele doua spectacole din 30 ianuarie (de la ora 17 si de la ora 20). Cei doi vor interpreta o piesa in prima auditie realizata de Bobby Stoica, piesa ce va fi inclusa si pe noul album al Alexandrei ce se va lansa in toamna anului 2017.
Primul invitat anuntat de Alexandra Usurelu este Narcisa Suciu, care revine in tara special pentru spectacolele „Am sa fiu eu casa ta”.

Mai sunt doar cateva bilete la spectacolul de la ora 17:00, iar spectacolul de la ora 20:00 este sold out de peste 3 saptamani.

Alex Musat este finalist al emisiunii Vocea Romaniei, editia 2016.
Parteneri media: Magic FM, Prima TV, Romania Libera, Alist Magazine, Revista Casa Mea, InfoMusic.ro, umblat.ro, eva.ro, RadardeMedia.ro, calendarevenimente.ro.

Alexandra Usurelu, tanara artista indie care a readus in ultimii ani bunul simt pe scenele de concert din Romania prin muzica sa curata si productiile surprinzatoare, fara artificii sau actiuni agresive de promovare, a reusit ceva ce poate parea, in Romania acestor ani, doar o firava si fantomatica speranta: sa castige simpatia unui public cu gusturi fine, ce prefera sa-i aleaga singur muzica pe care o asculta si sa-si urmeze artistii favoriti in salile de spectacol. Albumul sau de debut, „La capatul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio Romania la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” si „Cel mai bun album”.

In iarna anului 2016, Alexandra Usurelu a cucerit publicul din Bucuresti cu spectacolul simfonic „Pur”, desfasurat cu casa inchisa in Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca „Un concert ca o imbratisare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat si rotund”. Disponibil acum in format DVD&blu-ray, concertul „Pur” a impus noi standarde in productia de spectacole ale artistilor independenti.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la eveniment, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Narcisa Suciu revine în România pentru concertul Alexandrei Uşurelu de la TNB

Spectacolul Alexandrei Uşurelu de la ora 20 este deja sold out!

În mijlocul pregătirilor pentru dublul concert ”Am să fiu eu casa ta” de la TNB, Alexandra Ușurelu anunță numele primei invitate speciale: Narcisa Suciu. Artista va reveni în țară special pentru această ocazie.

”Invitația Alexandrei m-a bucurat foarte mult și mă onorează, întrucât cred cu tărie că Alexandra Ușurelu este cel mai frumos proiect muzical dezvoltat în România ultimilor ani. Când vin în România pentru spectacole mă pregătesc cu ceva vreme înainte, iar muzica Alexandrei este cea pe care o aleg când vreau să cânt altceva decât muzica mea, așa încât am cunoscut-o pe Alexandra prin intermediul muzicii sale înainte să ne întâlnim cu adevărat. Suntem născute la distanță de o zi (și mai mulți ani), așa încât sufletele noastre s-au recunoscut ușor. De aici și până la colaborarea pe care a văzut-o posibilă Bobby Stoica, a mai fost un mic pas. Pe 30 ianuarie, la TNB , veți putea asculta în premieră primul nostru cântec împreună. Sper să fiți acolo, părtași la emoția pe care mi-o aduce colaborarea cu această minunată voce.” declară Narcisa.

Primul cântec împreună al celor două artiste continuă seria colaborărilor spectaculoase ale Alexandrei Ușurelu pentru cel de-al doilea album al său, produs de Bobby Stoica.

În doar câteva săptămâni, pe 30 ianuarie 2017, Alexandra Uşurelu, tânăra artistă independentă care a readus bunul simț pe scenele din România, va reveni pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul “Am să fiu eu casa ta“, în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00.

Concertul de la ora 20 este deja sold-out. Biletele mai sunt disponibile doar la concertul de la ora 17 și pot fi cumpărate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.

De curând, Alexandra Uşurelu a lansat un nou cântec “Rămâi gândul cel dintâi” al cărui videoclip se bucură de prezenţa actorului Marius Manole.

În iarna lui 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic ”Pur”, desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca ”Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”. Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul ”Pur” a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la acest eveniment, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Dublu concert pentru Alexandra Ușurelu, pe 30 ianuarie la TNB

“Casa” Alexandrei Ușurelu tocmai ce a devenit mai mare! Artista anunță un al doilea concert simfonic, în aceeași zi, pe scena Teatrului Național din București. “Am să fiu eu casa ta”, primul mare concert cu orchestra al noului an, va fi susținut de Alexandra Ușurelu în două reprezentații pe scena Sălii Mari a TNB.

Alexandra Ușurelu continuă o bună tradiţie la început de an și revine luni, 30 ianuarie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național București, cu spectacolul “Am să fiu eu casa ta“, unde va prezenta alături de orchestra sa, de 24 de instrumentisti, mai multe cântece de pe al doilea album, ce urmează a fi lansat anul viitor. Artista va susține nu unul, ci două concerte simfonice consecutive, de la orele 17:00, respectiv 20:00, datorită cererii foarte mari din partea publicului. Pentru cel de-al doilea concert de la ora 17:00, vor fi disponibile și pachete Family&Friends, în acest fel, grupurile de prieteni vor putea beneficia de prețuri speciale la bilete.

“În iarna trecută, la concertul simfonic ”Pur”, am epuizat biletele cu mult timp înainte de ziua spectacolului. Pentru concertul din 30 ianuarie, de la ora 20, mai sunt foarte puține locuri. Casa mea e la teatru în ianuarie. E casa celor care ascultă fără să foșnească, a celor care pot cânta în cor fără să facă zgomot. Știu că mulți vor veni din țară cu familiile sau prietenii, așa că ii voi primi pe toți şi la ora 5, cu ceai cald și, sper ca pe 30 ianuarie, concertul meu simfonic “Am să fiu eu casa ta” va fi casă încăpătoare pentru toți cei care își doresc să vină alături de noi.” – Alexandra Uşurelu

Alexandra Ușurelu, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România. Prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, fără artificii sau acțiuni agresive de PR, artista a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige simpatia unui public larg, dar cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în săli de spectacol. Albumul său de debut, ”La capătul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun album” şi „Cel mai bun duet”.

În iarna lui 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic ”Pur”, desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca ”Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”. Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul ”Pur” a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți.

Biletele la concertele simfonice Alexandra Ușurelu de la Teatrul Național București de pe 30 ianuarie 2017 pot fi achiziționate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.

Așadar, acestea fiind spuse, va invit sa vedeti cum a fost concertul Alexandra Usurelu Simfonic PUR de la TNB, ca să vă faceți o părere în legătură cu ce vă așteaptă la concertele din data de 30 ianuarie. Enjoy!

alexandra-usurelu-la-tnb

Despre Delia’s Winter Wonderland – Big Band Orchestra Live experience – 5 decembrie 2016 @ TNB

Delia a devenit in ultimii ani cea mai iubita artista din Romania. Cu piese mereu pe primele locuri in topuri, peste 200 de milioane de vizualizari pe YouTube adunate doar in ultimii 2 ani, multe concerte sold out si jurata in X Factor & iUmor, artista a sustinut un show exceptional si totodata exclusivist ieri, 5 decembrie, la Teatrul National Bucuresti: Delia’s Winter Wonderland.

Un spectacol SOLD OUT in doar o luna de la punerea in vanzare a biletelor, Delia’s Winter Wonderland a scris aseara o noua fila in manualele de muzica in istoria Romaniei. Delia a incantat publicul Teatrului National cu un concert care s-a intins pe parcursul a aproape 2 ore, acompaniata de excelenta orchestra condusa de maestrul George Natsis. Atat melodiile din repertoriul international, cat si cele proprii, au fost rescrise special pentru acest concert, tot de catre maestrul George Natsis, rezultatul fiind o armonie exceptionala de voci si instrumente.

Pe scena feerica au urcat pe rand, artisti cu greutate in muzica romaneasca. Artisti de top ca Smiley, Horia Brenciu si Dan Bitman au fost o parte din corola de cadouri auditive, spre extazul publicului care a fost luat prin surprindere. Alaturi de Delia a mai urcat pe scena corul Winter Voices, cu care a interpretat emotionant Hallelujah. Printre invitatii Deliei s-au numarat si Rares Cojoc (de 14 ori campion national la dans sportiv), impreuna cu partenera lui, Ada Matei, dar si gratioasa pereche de balerini formata din Diana Gal si Egoitz Segura (Spania). Spre bucuria publicului, pe scena si-a facut aparitia si Delia mica (denumire data de fani fetitei care o reprezinta pe Delia in copilarie, prin prisma clipului “Cine m-a facut om mare”). Fetita a jucat un rol important in spectacol impreuna cu maleficul Grinch, interpretat de francezul Patrik Cottet Moine, personaj cunocut publicului din Romania dupa participarea la iUmor. La finalul piesei “Cine m-a facut om mare”, Delia a invitat-o pe mama ei pe scena sa recreeze o poza din copilarie, moment care a emotionat intreaga sala. Spectacolul a luat sfarsit abia dupa 2 bisuri cerute de catre public, situatie rar intalnita la un artist roman.

Baletul de dans COBO, condus de catre Bogdan Boanta si Andra Cocuta Gheorghe a stralucit in costumele spectaculoase facute special pentru acest show de catre Hilke Muslim. Totodata, si costumele Deliei au fost facute special pentru Winter Wonderland tot de catre Hilke Muslim.

Grafica expusa in peste 200 de module de ecran led si facuta dedicat pentru acest show de catre NRG Moldova a avut ca laitmotiv fulgul de nea, concept in jurul caruia s-a si construit intregul show, iar scenografia grandioasa a conturat perfect starea de taram magic al iernii. Si cand spunem magic, ne referim pana si la brazi, caci in Delia’s Winter Wonderland am descoperit bradul uman, dispus pe 3 etaje si format din 6 fete-brad care au dansat in sincron.

La intrarea Teatrului National, norocosii fani s-au delectat cu cele mai fine bauturi si aperitive asigurate de catre Zen Sushi, Chef’s Experience, Opera House si Morpho. Dupa incheierea spectacolului, petrecerea a continuat in Nuba, la after party-ul oficial.

Ati fost prezenti la eveniment? Cum vi s-a parut? Va astept cu impresii!

Credit foto: Miluta Flueras