MINA lansează ediția itinerantă MINA Pop-Up la Cluj, Iași și Timișoara

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, lansează pe 19 aprilie un nou concept revoluționar, MINA Pop-Up, un proiect itinerant, prezentat de George.Primul banking inteligent, ce aduce arta digitală și noile tehnologii în trei mari orașe din România: Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Proiectul este organizat în parteneriat cu Iulius Mall Cluj, Iulius Town Timişoara şi Palas Campus Iaşi, centrele de shopping, office şi entertainment dezvoltate de compania IULIUS în cele trei oraşe.

Spectatorii din țară vor putea astfel să participe la show-urile Gustav Klimt – The Immersive Show, Lumea Subacvatică – O călătorie imersivă a apei si Inner Constellations, spectacolul dedicat lucrărilor ilustratorului român Alex Nimurad.

MINA Pop-Up este un proiect MINA realizat în asociere cu atelierul de producție Kunst și se va desfășura într-un cort, care va avea aceeași suprafață pe care o are și spațiul imersiv din cadrul muzeului din București. Cortul de 450 mp va porni pe 19 aprilie într-o călătorie de 9 luni, poposind în fiecare oraș de pe traseu aproximativ 2-3 luni, cu prima destinație la Cluj.

Cele trei spectacole imersive vor fi disponibile publicului din țară în intervalele 19 aprilie – 2 iunie la Cluj, 10 iunie – 10 septembrie la Iași și 18 septembrie – 1 ianuarie la Timișoara.

„Începem aventura MINA Pop-Up pentru a oferi acces la arta imersivă, dar și la experiența unui spațiu cultural inovator și interactiv pentru publicul aflat departe de București. Cele trei expoziții de artă new media au prezentat interes pentru 180.000 de vizitatori în mai puțin de 6 luni de la deschiderea muzeului, astfel că inițiativa de a depăși granițele capitalei a venit natural”, spun fondatorii MINA.

Cu peste 50 de evenimente private și 300 de grupuri școlare care au pătruns în lumea artei imersive de la MINA, muzeul a devenit un fenomen în comunitatea artistică. La locația din București sunt disponibile anul acesta spectacolele Van Gogh, The Immersive Show, Cosmos – Descoperă tainele universului, Vrăjitorul din OZ Imersiv și [IN BETWEEN], o piesă de dans imersivă, regizată de Bobi Pricop.

Show-urile care vor fi prezente în turneu, Gustav Klimt. The Immersive Show, Lumea Subacvatică. O călătorie imersivă a apei și Inner Constellations – Alex Nimurad & One Night Gallery, durează 45 de minute și au constituit lineup-ul MINA în 2023, anul lansării muzeului în București.

Prima este o producție multimedia, prezentată de George. Inovație BCR, care cuprinde 60 dintre lucrările pictorului simbolist, un arc în timp prin „Epoca de Aur”, inspirată de stilul Art Nouveau și simbolurile bizantine. În cadrul show-ului se vor regăsi opere expuse în muzeele din toată lumea, precum „Doamna cu evantai”, „Sărutul” și „Doamna în Aur”, fiecare piesă fiind meticulos pusă în scenă 360 de grade, într-un spațiu de 7 metri înălțime. Spectacolul audio-vizual este realizat de studioul Aural Eye și producătorul muzical, Alexei Țurcan.

Cel de-al doilea spectacol, Lumea Subacvatică, prezentat de Kaufland Romania, este o incursiune educațională în biodiversitatea apei. De la Delta Dunării și Marea Neagră, până în adâncurile Oceanului, proiecția 360 de grade realizată de studioul Collider Visuals & Pixels Reality, adaptata de Les Ateliers Nomad, cu muzica produsa de Costas Ivanov, va evidenția frumusețea și importanța protejării ecosistemelor acvatice.

Spectacolul care înglobează ilustrațiile lui Alex Nimurad este o expoziție cu 21 de lucrări de artă, animate de studioul Noetic pe coloana sonoră realizată de Ștefan Andrei Stefanovici. Lucrările lui Nimurad sunt o dovadă a pasiunii sale pentru mitologie, artă clasică și design contemporan. Stilul său îmbină aceste influențe diverse cu elemente minimaliste, rezultatul fiind un limbaj vizual cu adevărat unic și dinamic.

Arta imersivă oferă publicului ocazia de a trece de la rolul de spectator la cel de protagonist în interiorul lucrării de artă. Este o modalitate prin care publicul este implicat activ în ceea ce vede. Totul este proiectat  la dimensiuni foarte mari, de aceea fiecare detaliu, culoare, tușă sunt mult mai ușor de observat. Proporțiile se schimbă iar acest detaliu oferă un sentiment autentic, acela de a pătrunde într-o nouă lume.

 

Biletele pentru spectacolele MINA Pop-Up sunt disponibile la prețul de 45 lei pe site-ul oficial al muzeului, iar pentru mai multe informații și detalii despre program, vă invităm să ne vizitați pe minamuseum.com.

Despre MINA

MINA este primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Muzeul combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial pentru toate vârstele și are ca scop creșterea consumului cultural și a calității producției culturale în România. Prin acest spațiu multifuncțional, dotat cu tehnologie de ultimă generație, extindem granițele colaborărilor multidisciplinare și internaționale care sprijină inovația și digitalizarea. MINA este un proiect conceput de One Night Gallery și Le Petit. Partenerii proiectului sunt George.BCR, Kaufland România, Epson România, NVIDIA, Schweppes și Logitech.

Păreri?

NOWHERE by Paco Osuna – O Experiență Unică în Timișoara!

Timișoara este pregătită pentru o experiență sonoră de neegalat. Pe 8 decembrie 2023, Paco Osuna își aduce apreciatul concept „NOWHERE”, asigurând o seară care va răsuna în zidurile istoriei muzicale a orașului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, la Complex Senator & EXPOVEST.

Direct din inima Ibizei, legenda spaniolă, Paco Osuna aduce trei decenii de experiență chiar din clubul Hï Ibiza, votat de DJ MAG numărul 1 din lume, unde în fiecare marți, Paco a organizat evenimentul special, „NOWHERE”, în Hï Ibiza, captivându-și publicul cu gustul său rafinat pentru sunet și energia sa.

Cu o carieră de peste 20 de ani, Paco Osuna este unul dintre cei mai renumiți artiști din industrie. Creativitatea, curajul și căutarea neîncetată pentru noi forme de exprimare sunt unele dintre principalele sale virtuți și consecvente atunci când vine vorba de a face muzică. Pe scenă este plin de viață, inteligent și sofisticat, cu o conștientizare profundă pentru estetica sunetului. Fiecare sesiune este importantă pentru Paco și își propune să inoveze și să întinerească cu fiecare spectacol, ceea ce, cu siguranță, va transforma Timișoara în epicentrul muzicii electronice. Pe Paco sigur l-ați mai întâlnit în Amnesia Ibiza, City Hall, Space Ibiza, Club Space Miami sau la Music On Festival by Marco Carola.

Line-Up Formidabil:

 Paco Osuna

 Iglesias

 Reelow

 JUST2

 TULVAN

 EXOB

Ce vei descoperi?

Vei avea parte de un univers muzical vibrant, cu artiști de talie mondială, de o ambianță de neegalat, cu o producție scenică impresionantă, de o experiență culturală autentică, unde fiecare beat este o poveste, dar și de o atmosferă incandescentă la Expovest Timișoara.

 Pachet #1: 252 lei – Include 6 bilete

 Pachet #2: 336 lei – Include 8 bilete

 Pachet #3: 588 lei – Include 14 bilete

 First Release: 53 lei

 VIP: 125 lei

Cumpără de pe:

Extasy: https://extasy.com/party/now-here-by-paco

Ia Bilet: https://m.iabilet.ro/bilete-timisoara-now-here-by-paco-osuna-91837

Live Tickets: https://www.livetickets.ro/bilete/now-here-by-paco-osuna

Nu rata șansa de a face parte din acest eveniment memorabil. Asigură-ți locul acum!

Eveniment organizat de Database, RAVE România și Timișoara Music Awards.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Avanpremieră “Housekeeping for Beginners” pe 19 octombrie la Timișoara și pe 23 octombrie la București. Alina Șerban prezintă Gala de deschidere Les Films de Cannes à Timișoara

Alina Șerban, prima regizoare romă de film și teatru din România, va prezenta Gala de deschidere Les Films de Cannes à Timișoara pe 19 octombrie, iar filmul “Houseekeping for beginners” va fi prezentat în aceeași seară de la ora 20:30, la Cinema Victoria.

 

Între 19 și 22 octombrie, Les Films de Cannes à Timișoara aduce în prim plan cinematografia semnată de femei.

Filmul “Housekeeping for Beginners” a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția, unde a câștigat premiul The Queer Lion. Filmul avut premiera săptămâna trecută la London Film Festival BFI, este opțiunea Macedoniei pentru Oscar (2024) și este nominalizat la European Film Awards.

 

Alina Șerban la Festivalul de Film de la Veneția, trofeul Queer Lion

Sursă fotografie: La Biennale di Venezia,  www.queerlion.it

 

“Housekeeping for Beginners” va putea fi vizionat în premieră în România luni, 19 octombrie, ora 20:30, la Cinema Victoria, Timișoara. Biletele pot fi achiziționate accesând următorul link: https://cinemavictoria-tm.ro/filme/housekeeping-for-beginners/.

 

Cea de-a doua proiecție a filmului va avea loc în București luni, 23 octombrie, ora 20:00, la Cinema Union. Biletele pot fi achiziționate accesând următorul link:

https://eventbook.ro/film/bilete-les-films-de-cannes-a-bucarest-housekeeping-for-beginners

 

Spectatorii vor putea asista la o sesiune de Q&A după filme.

 

Deși nu vorbește macedoneană, Alina Șerban joacă în film rolul unei macedonence, Suada, care ajunge în situația să își lase fiicele spre a fi crescute de partenera ei, Dita, interpretată de Anamaria Marinca. Acțiunea filmului se petrece în Skopje, Macedonia.

Filmul a fost primit cu laude atât de criticii de film italieni, cât și de cei internaționali, care au subliniat că filmul este “fresh, autentic și antrenant”.

 

Photo: Alina Șerban la BFI London Film Festival 2023

DESPRE ALINA ȘERBAN

Alina Șerban este dramaturg, actriță, regizoare de film și prima regizoare de teatru romă al cărei spectacol de teatru, “Cel mai bun copil din lume”, a intrat în repertoriul permanent al Teatrului Național București.

Prima din familia ei care a absolvit liceul, Alina a trecut prin sărăcie extremă, discriminare, apoi a fost în Sistemul de Protecție a copilului.

A terminat studiile la UNATC Bucureşti, New York University – Tisch şi a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic Art, Londra. Este iniţiatoarea teatrului cu mesaj social rom.

De 14 ani, prin proiecte de film și teatru, Alina luptă împotriva tuturor formelor de discriminare pentru a crea spațiu pentru poveștile nespuse, marginalizate. Alina Șerban joacă în filmul macedonean “Housekeeping for beginners”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția (2023) și propus de către Macedonia de Nord la Oscar (2024). Este de patru ori câștigătoare a premiului “Cea mai bună actriță” pentru rolul principal din producția germană “Gipsy Queen” și a fost desemnată “Cea mai bună actriță a Germaniei” în anul 2020, pentru aceeași peliculă. A reprezentat România în 2018 la Festivalul de Film de la Cannes. Este regizorul “Bilet de iertare”, primul film despre sclavia romă, scris din perspectivă romă.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Au început înscrierile pentru Conferința de Educație Timpurie, ediția a 9-a Experți internaționali în educație preșcolară vor fi prezenți la București, Timișoara, Craiova, Suceava, Brașov și Chișinău, în perioada 21 octombrie – 5 noiembrie

  • Conferința de Educație Timpurie va avea loc în perioada 21 octombrie – 5 noiembrie și va fi organizată în premieră în 6 orașe: București, Timișoara, Craiova, Suceava, Brașov și Chișinău
  • Tema ediției este “Comunicare, limbaj și scriere”, o temă esențială mai ales în condițiile în care, conform datelor, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional
  • Introduse încă din primii ani de viață, prin metode moderne, adaptate vârstei, lectura și scrisul ajută la dezvoltarea limbajului, la rezultate în anii de școală, la îmbunătățirea abilităților socio-emoționale, cu impact real în viitorul copilului
  • 7 experți internaționali din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii vor susține sesiuni de training, vor aborda concepte inovatoare și subiecte esențiale în jurul tematicii

Au început înscrierile pentru Conferința de Educație Timpurie, singurul eveniment dedicat educației timpurii cu acces GRATUIT pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar ce activează în sistemul public. Cea de-a 9-a ediție se desfășoară în perioada 21 octombrie- 5 noiembrie, conferința fiind extinsă, în premieră, în 6 orașe din țară și Republica Moldova.

Sesiunile de training pentru cadrele didactice vor avea loc la Craiova (21 octombrie), Brașov (28 octombrie), Timișoara (30 octombrie), București (1-3 noiembrie), Suceava(4 noiembrie) și Chișinău (5 noiembrie).

Ediția va aborda ”Dezvoltarea comunicării, limbajului și scrierii în educația timpurie”, o temă esențială pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială în primii ani de viață.

Cel mai recent studiu național arată că 42% dintre elevii români suferă de analfabetism funcțional. Putem schimba aceste cifre alarmante dacă înțelegem că este nevoie de dezvoltarea unor abilități încă din primii ani de viață.

Lectura și scrisul, introduse prin metode adaptate vârstei, susțin curiozitatea și pasiunea de a învăța în anii de școală și ulterior acestora. Un pas important pentru prevenirea analfabetismul funcțional poate fi introducerea lecturii și a scrisului, prin metode optime, încă din primii ani de viață. Copilul este astfel sprijinit și dobândește abilități pentru a-și susține pasiunea de a descoperi și curiozitatea pe termen lung, cu impact real în viitorul său.

7 experți internaționali în educație preșcolară, din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, vor susține workshop-uri complexe pentru personalul didactic prezent. Sunt formatori recunoscuți la nivel mondial care vor aborda concepte inovatoare, atât de necesare pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.

„ Există numeroase cercetări care demonstrează influența experiențelor timpurii de scriere și lectură asupra dezvoltării copilului. Așa numitele Early literacy activities au un impact real asupra dezvoltării cognitive, emoționale și sociale. Introduse încă din primii ani de viață, prin metode moderne, adaptate vârstei, lectura și scrisul ajută la dezvoltarea limbajului, la rezultate în anii de școală, la îmbunătățirea abilităților socio-emoționale.

Lectura, povestitul sau interpretarea unui rol din povestire în fața copilului îi sporesc acestuia, în timp,  înțelegerea auditivă, vocabularul și conștientizarea fonologică. Îl ajută să își cultive gândirea critică, abilitățile analitice. Expunerea la lectură încă din primii ani le permite copiilor să înțeleagă diverse perspective și să dezvolte empatie, auto-reglare emoțională și răbdare. Iar cum fiecare copil are ritmul rău, este necesară o abordare holistică aici, prin care să fie respectate diferențele individuale, cu focus pe implicarea activă a celui mic.

Educatorii prezenți la această ediție vor avea ocazia să își însușească competențe și tehnici moderne în această direcție, prin care să îi susțină apoi pe copii, pentru ca ei să deschidă uși către o lume plină de cunoaștere și înțelegere”. a spus  Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.

Printre speakerii acestei ediții a Conferinței de Educație Timpurie se numără:

  • Alice Sharp – specialist britanic în educație timpurie, desemnată lectorul anului și câștigătoarea premiul pentru cea mai inspiratoare personalitate din domeniul educației timpurii. De 18 ani conduce Scottish Independent Nursery Association (SINA).
  • Pete Moorhouse – este consultant în teme de educație timpurie, cercetător și autor de renume din Marea Britanie. Este considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educația timpurie. Pentru contribuția sa semnificativă în promovarea creativității în educație, în 2019, a câștigat premiul național oferit de Creative Learning Guild și este, de asemenea, Fellow al Royal Society of Arts.
  • Will Hussey – autor de top, distins cu numeroase premii, și un speaker remarcabil. Concepe învățământul ca pe o aventură, așa cum îl recomandă și diploma sa în Educație Fizică și Educație prin Aventură. Will se specializează în gândire transformativă pentru vârste cuprinse între 5 și 105 ani, inițiind adesea schimbări mici care au un impact major.
  • Alexandra Chiorando – cu peste 20 de ani de experiență în predarea și conducerea de școli și creșe private din Marea Britanie. Este ghidată în profesia sa de principiul conform căruia copiii vor prospera atunci când se simt ascultați și respectați. Abordarea sa asupra actului educațional este distractivă, practică și personalizată.

Detalii și înscrieri, pe site-ul FIRST7

Cadrele didactice din sistemul public de învățământ se pot înscrie GRATUIT. Înscrierea angajaților din instituțiile private este posibilă printr-un e-mail la office@first7.ro

 

Despre Conferința de Educație Timpurie FIRST7

Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns prin FIRST7 – Centrul de training pentru părinți și educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educație soluții practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3.

Conferința de Educație Timpurie se adresează educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani și aduce anual în România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Maïwenn deschide Les Films de Cannes la Timișoara (19 octombrie) și București (20 octombrie)

Maïwenn

 

Născută în 1976 într-o suburbie pariziană, Maïwenn Le Besco, pe numele ei de scenă Maïwenn, a început să joace de la o vârstă foarte fragedă, primul ei rol mare fiind la 6 ani, în L’été meurtrier / One Deadly Summer (1983), al lui Jean Becker, cu Isabelle Adjani. Zece ani mai târziu a avut un rol în Léon (1994), alături de Natalie Portman. Pentru publicul larg rolul care a consacrat-o a fost apariția de neuitat Diva Plavalaguna în hitul internațional al lui Besson, The Fifth Element (1997). Au urmat roluri în filme de public ca High Tension / Haute Tension (2003), dar și în Les Parisiens (2004) și Le Courage d’aimer (2005)  ale lui Claude Lelouch.

În 2001, Maïwenn a creat și jucat într-un one-woman show foarte personal, Le Pois Chiche/The Chickpea. Acesta i-a inspirat filmul de debut ca regizoare, Pardonnez-moi /Forgive Me (2006), în care joacă și rolul principal. I-a urmat Le bal des actrices / All About Actresses în 2009, un fals documentar în care Maïwenn se joacă pe sine ca regizoare, dând un casting la care participă Charlotte Rampling, Julie Depardieu, Karin Viard și multe alte nume cunoscute ale cinematografiei franceze. Filmul Polisse din 2011 i-a adus Premiul Juriului la Cannes și un succes imens la box-office. În 2015, filmul Mon roi/My King, la care a lucrat timp de 10 ani, a fost în competiție la Cannes. Următorul ei film, ADN / DNA (2020), în care Fanny Ardant este mama personajului interpretat de Maïwenn, trebuia să aibă premiera la Cannes în 2020, ceea ce nu s-a mai întâmplat din cauza restricțiilor legate de pandemia Covid 19. Jeanne du Barry a deschis Festivalul de Film de la Cannes în 2023, marcând reîntoarcerea actorului Johnny Depp pe Croazetă, cu Maïwenn în rolul principal.

Sinopsis Jeanne du Barry

Jeanne Vaubernier, fiica unei croitorese, hotărâtă să urce pe scara socială, își folosește farmecul pentru a scăpa de sărăcie, în Franța ultimilor ani dinaintea Revoluției Franceze. Iubitul ei, contele de Barry, îmbogățit datorită intrigilor amoroase ale lui Jeanne, dorește să o prezinte regelui și orchestrează o întâlnire cu ajutorul influentului duce de Richelieu. Planul funcționează, regele se îndrăgostește, iar Jeanne devine favorita oficială. Doar că nimeni de la curte nu dorește ca o fată de pe stradă să aibă influență la Versailles.

 

Lubna Playoust

 

„Este cinematografia un limbaj pe cale de a se pierde, o artă care stă să moară?”. Room 999/Chambre 999 este un remake după filmul cult al lui Wim Wenders, Room 666/Chambre 666 (1982), care interoga, unul câte unul, în aceeași cameră de hotel, 16 mari regizori ai vremii despre viitorul cinematografiei sub amenințarea televiziunii. 40 de ani mai târziu, regizoarea Lubna Playoust reia întrebarea lui Wenders în contextul platformelor de streaming, către 30 dintre cei mai interesanți regizori ai zilelor noastre, cu vârste cuprinse între 29 și 80 de ani, printre care Wim Wenders, Claire Denis, David Cronenberg, Asghar Farhadi, Alice Rohrwacher, Olivier Assayas și alții.

 

Născută în Italia, crescută la Paris, Lubna Playoust este o regizoare și actriță franceză. Între 2016 și 2019 a studiat regia cu Abbas Kiarostami în Cuba și Lucrecia Martel în Barcelona, experiențe care s-au tradus în mai multe scurtmetraje, disponibile online, printre care Waltz for Three, în care joacă alături de doi actori mitici ai erei Nouvelle Vague, Jean-Pierre Marielle și Agathe Natanson. Este curatoarea unei platforme de streaming a MK2, scurtmetrajul ei The Cormorant / Le Cormoran (2021) a fost selectat la festivalul de la San Sebastian. Room 999 / Chambre 999 este primul ei lungmetraj.

 

Catherine Corsini

 

Catherine Corsini este o cunoscută a festivalurilor de film, încă din 1999, când filmul ei, La Nouvelle Ève, a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin urmat de La Répétition, selectat în Competiția Oficială la Cannes în 2001. Al șaptelea ei film, Leaving/Partir, cu Kristin Scott Thomas, a avut un succes remarcabil în cinematografele din Franța și din întreaga lume. I-au urmat Three Worlds /Trois Mondes (2012), Summertime/La Belle Saison (2016), o poveste de dragoste între două femei în Franța anilor 1970 și An Impossible Love / Un Amour Impossible, adaptat după romanul omonim al lui Christine Angot. Doi ani mai târziu a făcut The Divide/La Fracture, o comedie cu tentă politică pe marginea protestelor violente din Franța, trăite la spital de o femeie părăsită de iubita ei. Catherine Corsini a revenit în competiție la Cannes în 2023 cu Le Retour, prezentat la Les Films de Cannes.

Le Retour o urmărește pe Khédidja, care lucrează pentru o familie pariziană bogată care o trimite în Corsica să aibă grijă de copiii lor pe timpul verii. Le ia și pe fiicele ei adolescente, Jessica și Farah, Corsica fiind insula pe care au părăsit-o în urmă cu 15 ani, în circumstanțe tragice. Filmul este un coming-of-age, o poveste de familie emoționantă și cu umor, care atinge și chestionează felul în care minciunile pot structura o familie.

Păreri?

Filmele premiate la Cannes se văd la Timișoara într-o ediție specială dedicată femeilor în cinema (19 -22 octombrie)

Festivalul Les Films de Cannes aduce anul acesta la București, cât și la Timișoara, un line-up de zile mari, care cuprinde cele mai recente filme ale unor cineaști precum Aki Kaurismäki, Nuri Bilge Ceylan și Wim Wenders. Între 19 și 22 octombrie are loc ediția specială Les Films de Cannes à Timișoara, dedicată contribuției cineastelor la cinematografia actuală și problematicii legate de reprezentarea de gen în meseriile conexe cinematografiei.

Gender Equality in Cinema: Ediție specială Les Films de Cannes à Timișoara face parte din programul excepțional de anul acesta de la Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Les Films de Cannes à Bucarest se desfășoară între 20 și 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema Union și Cinema Muzeul Țăranului. Ediții locale ale festivalului vor avea loc ulterior și la Cluj-Napoca, Iași și Arad.

Ce filme premiate se vor vedea la Timișoara și București la Les Films de Cannes:

 

Primele confirmate pentru toamna aceasta, câștigătorul Palme d’Or 2023, Anatomia unei prăbușiri/L’Anatomie d’une Chute, al regizoarei franceze Justine Triet și câștigătorul Ursului de Aur de la Berlin 2023, Pe Adamant/Sur l’Adamant, regizat de documentaristul francez Nicolas Philibert, se văd în premieră la Les Films de Cannes 2023. Pe lângă acestea și celelalte mari premii de la Cannes vor putea fi vizionate la rândul lor în premieră de publicul timișorean și bucureștean.

Premiul Juriului Cannes 2023, Fipresci Grand Prix:  înduioșător, tragic și comic deopotrivă, Frunze căzătoare/Fallen Leaves este un clasic în regia inconfundabilului regizor finlandez Aki Kaurismäki. Ansa și Holappa se întâlnesc întâmplător la o seară de karaoke în Helsinki, iar amândoi nutresc speranța să-și întâlnească cu ocazia asta marea dragoste.

 

Premiul pentru regie, Cannes 2023: regizorului francez de origine vietnameză Tran Anh Hung (The Scent of Green Papaya) pentru The Pot-au-Feu (redenumit recent The Taste of Things),  film gurmand de epocă, mare succes de public la Cannes, în care Eugénie (Juliette Binoche) și Dodin (Benoît Magimel) gătesc și se iubesc.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, Cannes 2023: Merve Dizdar, pentru rolul din About Dry Glasses, al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, care livrează un film cehovian „parte triunghi amoros, parte lecție de etică și parte critică a sistemului educațional turc” (The Hollywood Reporter).

 

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, Cannes 2023: Kōji Yakusho, pentru rolul de curățător de toalete din Zile perfecte/Perfect Days, coproducția germano-japoneză a unui dintre cei mai mari regizori ai lumii, Wim Wenders. Filmul este o odă adusă bucuriilor simple ale vieții, într-o lume în care, cu o schimbare de perspectivă, fiecare zi poate fi perfectă.

 

Gender Equality in Cinema: Ediție specială Les Films de Cannes à Timișoara va invita un număr important de regizoare, actrițe, producătoare și agente de casting din Europa să împărtășească publicului experiența lor de lucru și să dezbată împreună experiențele lor în lumea cinematografiei europene în 2023 într-o conferință deschisă publicului. Totodată, ele vor putea fi întâlnite și în sesiunile de Q&A din festival.

Anatomia unei prăbușiri/L’Anatomie d’une Chute, Pe Adamant/Sur l’Adamant și About Dry Glasses sunt distribuite în România de Voodoo Films. Frunze căzătoare/Fallen Leaves este distribuit în România de Bad Unicorn. The Pot-au-Feu este distribuit în România de Independența Film.

Păreri?

 

Artista Simona Ruscu devine Rusu pentru fanii ei!

Cântăreața de muzică populară și petrecere, din Timișoara, Simona Ruscu și-a schimbat numele de dragul fanilor. Așadar, artista a ales să fie simplu: Simona Rusu.

“De câte ori mă prezentăm cu numele Simona Ruscu, lumea mă memora Rusu, așa că nu am mai stat pe gânduri și am ales să fiu pe înțelesul publicului meu”, spune Simona Rusu.

Simona a realizat în primăvara anului 2023 la București primul sezon de podcast intitulat Vocea Generației, un proiect inedit pentru zilele noastre, ce are ca scop promovarea oamenilor de tradiție, dar și reîntoarcerea românilor la origini ori de câte ori aceștia simt nevoia, iar producătoarea a fost chiar Andreea Marin. Prin conceptul Vocea Generației, Simona visează să îi poată susține și pe alți artiști aflați la început de drum.

Simona Rusu lansează în prezent melodie după melodie pe canalul ei de youtube, și se bucură să fie invitată la evenimente publice sau private din România sau diaspora alături de formația sa, unde face show.

În această toamnă, cântăreața mai bifează o dorință din copilărie: aceea de a prezenta artiști. Alături de Dan Negru, Simona Rusu va fi prezentatoare la Timișoara Music Awards, ceremonie ce va avea loc pe 23 septembrie 2023 la Timișoara în parcarea VIP – Iulius Townîncepând cu orele prânzului până după miezul nopții.

“A fost o onoare pentru mine această propunere, fapt ce dovedește că nimic nu e întâmplător, iar dacă ai răbdare, toate vin la momentul potrivit!”

Păreri?

Așteptarea a luat sfârșit! Prima ediție Timișoara Music Awards are loc în acest weekend!

Cu un line-up pe care organizatorii îl anunță a fi de zile mari, artiști îndrăgiți din județul Timiș care sunt nominalizați în cadrul galei de premiere și având alături sponsori de încredere, Timișoara Music Awards (TMA) se anunță a fi un eveniment absolut incendiar. So, save the date, pentru că în 23 septembrie, prima ediție TMA își deschide porțile.

Care sunt artiștii ce vor tranforma această seară într-una memorabilă?

Geo Da Silva, DJ Project și Ioana Ignat, Sean Norvis, Mr. Pit, Victor Stan, Alessiah, Arien, Sebastiann, Sundreen, Pete Element, MC Steliano, Andaro, Kataa, Loco DJ, DJ Seth, DJ Sniper, Gyo Gee, Roxana Mag, Mircea Stiopon, dar și Sophia Secret promit un program de excepție. În plus, direct de pe scena de la Tomorrowland, aterizează la Timișoara, pentru prima dată în România, pentru a face un show incendiar, DJs from Mars.

The Hitmaker, Cristi Nitzu, va deschide show-ul TMA împreună cu Gyo Gee.

Prezentatorii primei ediții Timișoara Music Awards sunt chiar timișorenii Dan Negru și Simona Rusu.

Proiectul Timișoara Music Awards 2023 este finanțat prin programul TimCultura de Consiliul Județean Timiș, având ca partener principal Iulius Town și sponsor principal Norvis Music.

TMA 2023 nu ar fi fost posibil fără finanțare și susținere din partea partenerilor: Centrul de Geometrie Auto, Maracana, AMMA Coffee & Bar, FEEA UVT, icMED, Smartfit, Geolink, Tedde Group, Kiss FM, My Pesel, Koolwaters Agency, Atomic TV, Intelligent Logo, Cat Music, Timișoara Film Society, Red Bull, Global Media Production, Ribs Grill, Agentia de Turism Cardinal, Aninoasa TIM, Policlinica Bastion, Wonderland Cluj Resort, Fireshow, Tucano Coffee, TEG Grup, Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Horticultura SA.

”Mi-am dorit de foarte mult timp să organizez un astfel de eveniment pentru timișoreni, prin care artiștii locali să fie răsplătiți pentru activitatea lor și prin care să le ofer încredere în propriile forțe. Avem foarte mulți artiști talentați cu care Timișoara se poate mândri și pe care trebuie să-i facem cunoscuți în întreaga țară. Pe această cale, eu și echipa mea, dorim să le mulțumim sponsorilor și partenerilor, fără de care acest proiect nu ar fi prins viață!”, declară Flavius Oprean, Președintele Asociației Timișoara Entertainment Association.

Votarea se va încheia pe data de 22 septembrie, iar pe 23 septembrie vor fi anunțați câștigătorii.

Lista completă a nominalizaților:

Vocal Artist Female – Antonia Rădulescu, Andreea Ilie, Maryliss, Ivan Diana, Larisa Sîrbu, Midori Stars, Milosav Deiana, Amalia Gaiță, Timea Csaszar, Altheya, Mona Larion, Olivera Petcov

Vocal Artist Male – J. Pierre, Amyan, Doru Ioan Bănățean, MCx Woodie, Mihai Berciu, Iasmin

Dance/Electro Pop – Amyan, Doru Ioan Banatean, DJ Mocco, Silvia Stoiana, Larisa Sîrbu, DJ Rebel, DJ Alin Ionescu, Antonia Rădulescu, Tibi Lorincz, Andreea Ilie, Liliana Todea, Alexandra Cancel

Duo DJs – Tulvan & Exob, Dirty Nano, Sixtee Seconds

EDM – Gratian M. Denis, Skullboy, DJ Dumi, Gabriel Todasca, Deelow, Mirel Cipu, DJ Georgia, Nuțu Rednic

Tech House & Techno – Tulvan & Exob, Chris Setfree, Gherhes Alin, Don Grasu, GHiO, DJ Kewin, DJ Mocco, DJ Alin Ionescu, Not Me, Sixtee Seconds, Dj Alli, Adriano Nunez

Melodic Techno – Chris Setfree, Mirel Cipu, Vladoots Seth, Bliss4o

House – Kataa, Victor Diaz, Stafie, Alex Hills, Andress, Gherhes Alin, Don Grasu, GHiO, DJ Kewin, DJ Rebel, Julyan Dubson, DaBrix, Tibi Lorincz, Grigore Vlad, Adriano Nunez

Retro – DJ Sniper, Marius Holeiciuc, DJ TDK, DJ OZ, DJ Benito

Muzică de Petrecere – Nyko Delinescu, Shada, Liliana Todea, Cocoș de la Timișoara, Dj Mihai, Rodica Olariu, Armin Nicoară

Muzică Populară – Armin Nicoară, Florin Boiță, Roxana Mag, Puiu Codreanu, Otilia Obrad, Simona Rusu, Nicoleta Anculia, Anca Domnita, Stana Stepănescu, Mirela Petrean, Dumitru Teleagă Meka, Luci Duga Cărășanu, Nyko Delinescu, Carmen Șerban.

Wedding Crashers – Stafie, DJ Neciu Florin, DJ Coco, Casian Samer

Cover Band – Box Office, Trupa Zebbra, Euphoria Cover Band, Val Band

Rock – Axis, Implant pentru Refuz, Călin Lupu, The Other You, Titi Dragomir

Trap – Ajax, Diablo, Ar’Ma, Fredy Bstyl, Grigore Vlad, Serotone

Hip Hop – Daniel Tudor, Dani Tobe, Kaos INK, Skizzo Skillz, Vox Latina, Trigon, SebaFrate, F3bliu, Manito On The Game, GIM, De Sub Palmier, Motanu, Grizli

Drum & Bass – Skullboy, MC 44, MCx Woodie, Dj IST, Motanu

Reggae – Megga Dillah & One Lion, Skizzo Skillz

New Talent – B. Mike, Gyo Gee, Wtenka, Midori Stars, Ana Moldovan, Galis Florentin, Karina Csaszar, Kristin Dorseea

Resident DJ Hero – Kataa, Victor Diaz, Alex Hills, DJ OZ, Julyan Dubson

Producer/Songwriter – Moldovan Ovidiu, J. Pierre, Nicoleta Anculia, Călin Lupu, Silvia Stoiana, Yvonne, Amalia Gaiță, Lia Burg, Galis Florentin, Alexandra Cancel, Mona Larion, ZTN

Echipa TMA dorește să felicite toți artiștii nominalizați și le urează mult succes.

Program – 12:00 – 00:00 – Iulius Town

12:00 – 18:20 – hosted by Cristi Nitzu

12:00 – 12:30 – Gyo Gee

12:30 – 13:00 – DJ Seth

13:00 – 13:40 – Sundreen

13:40 – 14:20 – Andaro

14:20 – 15:00 – DJ Sniper

15:00 – 15:40 – Sebastiann

15:40 – 16:20 – Kataa

16:20 – 17:00 – Pete Ellement & Sophia Secret

17:00 – 17:40 – Victor Stan

17:40 – 18:20 – Mr. Pit

18:20 – 18:40 – Premiere 1 – Dan Negru & Simona Rusu

18:40 – 19:20 – Alessiah & Arien

19:20 – 19:40 – Premiere 2 – Dan Negru & Simona Rusu

19:40 – 20:20 – DJ Project & Ioana Ignat

20:20 – 20:40 – Premiere 3 – Dan Negru & Simona Rusu

20:40 – 21:40 – Sean Norvis, MC Steliano, Roxana Mag & Mircea Stiopon

21:40 – 22:00 – Premiere 4 – Dan Negru & Simona Rusu

22:00 – 23:00 – Geo Da Silva, Loco DJ & Gyo Gee

23:00 – 00:00 – DJs from Mars

Program Afterparty – Casa del Retro – 23:00 – 06:00

Terrace:

23:00 – 00:20 – DJ TDK

00:20 – 01:00 – Chris Setfree

01:00 – 01:15 – Amyan

01:15 – 01:40 – Mihai Berciu

01:40 – 01:45 – Fredy Bstyl

01:45 – 02:30 – MCs United – Dani Tobe x Daniel Tudor x MCx Woodie x Megga Dillah & One Lion x DJ Blonz

02:30 – 03:00 – DJ IST

03:00 – 04:00 – Victor Diaz

Club

23:00 – 00:20 – TMA welcome mix

00:20 – 01:00 – Gyo Gee

01:00 – 01:40 – Loco DJ

01:40 – 02:00 – Simona Rusu

02:00 – 02:45 – Arien

02:45 – 03:15 – Pete Ellement

03:15 – 03:45 – B. Mike

03:45 – 04:15 – Andy Chiles

04:15 – 04:45 – Bliss4o

04:45 – 06:++ – Tulvan & Exob

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

TÁR cu Cate Blanchett și Balena cu Brendan Fraser, printre filmele Caravanei TIFF la Timișoara – între 21 și 24 septembrie –

Caravana TIFF Unlimited face o nouă oprire la Timișoara și promite un weekend cu filme de Oscar, filme românești, dar și un cine-concert special, între 21 și 24 septembrie la Cinema VictoriaGrădina Capitol și Filarmonica Banatului. În program sunt filme precum TÁR (r. Todd Field), cu Cate Blanchett în rolul unei dirijoare de geniu, sau Balena (r. Darren Aronofsky), care i-a adus premiul Oscar actorului Brendan Fraser. Spectatorii sunt așteptați și la filme românești în avanpremieră: documentarul Între Revoluții (r. Vlad Petri), David, noul film al lui Radu Muntean despre ultramaratonistul Tibi Ușeriu sau Cazul inginerului Ursu (r. Liviu Tofan), despre dizidentul comunist.

Biletele au fost puse în vânzare online, pe eventbook.ro, pe site-ul cinema Victoria și la casieria cinematografului. Proiecțiile în aer liber de la Grădina Capitol au intrare gratuită.

Un eveniment special al Caravanei TIFF la Timișoara este cine-concertul Aventurile Prințului Achmed, acompaniat LIVE de muzicianul Danaga. Regizat în 1926 de Lotte Reiniger, Aventurile Prințului Achmed este cel mai vechi film de animație din lume și este inspirat din legendara colecție de povești O mie și una de nopți. Muzicianul și compozitorul clujean Danaga a creat coloana sonoră a cine-concertului și o va interpreta LIVE la Timișoara. Evenimentul va avea loc joi, 21 septembrie, la Filarmonica Banatului. Biletele sunt disponibile online – https://eventbook.ro/film/bilete-caravana-tiff-la-timisoara-aventurile-printului-ahmed

Alte propuneri ale organizatorilor includ noul documentar regizat de Oliver Stone – Nuclear Now, povestea de dragoste queer În trecere (Passages, r. Ira Sachs), comedia despre frica de zbor Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), noul film semnat de Fatih Akin – Rheingold – despre rapperul german Xatar, sau noul film regizat de François Ozon – Crima este a mea. Weekend-ul se va încheia cu proiecția unei povești clasice – Casablanca – la Grădina Capitol. Programul complet este disponibil pe tiff.ro și pe pagina de Facebook a proiectului – https://www.facebook.com/caravanatiff

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Retrospectiva Anonimul 20 va avea loc anul acesta în București și, pentru prima dată, la Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara

Retrospectiva ediției aniversare a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 7-10 septembrie în București, la ARCUB (Sala Mare) și la Cinema Elvire Popesco.

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB puteți accesa www.arcub.ro.

 

În premieră, filme din selecția celei de-a 20-a ediții vor fi proiectate și la Centrul Cultural ‚Ion Besoiu’ din Sibiu (pe 6 septembrie), la Cinema Victoria Timișoara (8-9 septembrie) și la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (9-10 septembrie).

 

Programul ANONIMUL 2023 a cuprins două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, una de lungmetraje internaționale, un Focus Naomi Kawase – invitata specială a festivalului de anul acesta, dar și proiecții de lungmetraje românești, unele dintre ele prezentate în avanpremieră națională.

Publicul din București va putea viziona filmele din competiții – lungmetraje internaționale, scurtmetraje străine și românești, dar și producțiile „Still the Water” și „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” semnate de regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, sau filmul „Last Summer” regizat de Catherine Breillat și prezentat în afara competiției la Sfântu Gheorghe după selecția din 2023 în Competiția Oficială de la Cannes.

Programul de la București va fi deschis de „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858. Prezent și el anul acesta în competiția Festivalului de la Cannes, filmul este regizat de Marco Bellocchio – câștigătorul primului Trofeu Anonimul, în 2004.

În „Still the Water” (2014), descris de Kawase drept „capodopera” sa, un cuplu de adolescenți se confruntă cu ciclul împletit al vieții, morții și al dragostei în decorul idilic al unei insule subtropicale. „Uimitor din punct de vedere vizual, filmul crește în intensitate prin cadrele sale atent gândite și executate către un final plin de grație” după cum scriau cei de la Screen Daily.

Cu siguranță unul dintre cele mai vizionate filme semnate de Naomi Kawase, „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” se concentrează pe experiențele sportivilor participanți la Olimpiadă și ale anturajului acestora și-i prezintă într-o „lumină cât mai ancorată în real, în stilul său propriu și cu subtilitatea ce o caracterizează, în contrast cu evocarea sentimentului de uimire provocat de lucrurile remarcabile pe care aceștia le pot face” (The Japan Times). Filmul a fost văzut de milioane de oameni, fiind prezentat în cele mai importante festivaluri ale lumii (Cannes, Rotterdam, etc).

O prezență constantă la Cannes de peste două decenii, apreciată la nivel mondial pentru filmele sale, Kawase a fost prezentă pentru prima dată în România la Sfântu Gheorghe pentru a accepta Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.

Retrospectiva Anonimul 20 la București va fi închisă de proiecția filmului „Terrestrial Verses”, câștigătorul celui de-al 20-lea Trofeu Anonimul. Filmul semnat de regizorii iranieni Ali Asgari și Alireza Khatami va fi proiectat și în celelalte trei orașe în care are loc anul acesta evenimentul.

Scurtmetrajele românești premiate anul acesta – „Antrenamentul de noapte”, de Bogdan Alexandru, desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc și „Acolo unde bărcile nu ajung”, de Vlad Buzăianu, recompensat cu Premiul „Ovidiu Bose Paștină” vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco, pe când „Amok”, de Balázs Turai – cel mai bun scurtmetraj străin, va fi proiectat la ARCUB.

Biletele pentru proiecțiile din cadrul Retrospectivei Anonimul 20 la București pot fi deja cumpărate de pe Eventbook.ro. La ARCUB, Sala Mare, intrarea va fi gratuită pentru studenții de la facultățile de teatru și film, în limita locurilor disponibile.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!