The Motans lansează piesa „Invitat”

The Motans lansează „Invitat”, o piesă sensibilă cu o poveste dedicată iubirilor trecute, cu versuri în care mulți se vor regăsi pentru că suferințele în dragoste nu ocolesc pe nimeni. „Nu mă voi putea ierta / Viața-i ciudată, nu-i așa? / Spune-mi cum de am ajuns / Invitat la nunta ta”, acestea sunt o parte dintre versurile piesei semnate de Denis Roabeș.

Cu un sound aparte, piesa vorbește despre iubire, dezamăgiri, despre jocurile vieții care uneori sunt ciudate și greu de înțeles. „Viața e un lucru foarte interesant. Îți mulțumesc pentru tot ce ai fost în viața mea. Ești un om minunat și îți doresc să fii fericită!”, spune Denis.
Piesa va beneficia și de un videoclip, o premieră pentru piața de la noi: acesta va fi lansat în curând și va fi primul din România realizat printr-o tehnică inovatoare, prin intermediul inteligenței artificiale pe zona de style transfer.
Anul acesta, The Motans pregătește un show unic, cu un concept suprarealist, primul concert de anvergură, un adevărat spectacol de lumini și proiecții. „The Motans Grand Concert” va fi cel mai grandios concert pe care artistul îl pregătește pentru toți fanii, dar și pentru cei care își doresc să ia parte la un show unic. Evenimentul va avea loc pe 31 mai, la Arenele Romane din București. Din playlist nu vor lipsi piesa de debut „Versus”, care a devenit un adevărat fenomen pe piața muzicală, „Înainte să ne fi născut”, „Jackpot” sau „Weekend” ft. Delia, declarată piesa anului 2017, cu peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Biletele pot fi achiziționate de aici: https://bilete.themotans.com/
The Motans a reușit de-a lungul timpului să creeze o legătură aparte cu publicul, nu doar prin magia muzicii și a versurilor sale, ci și prin imaginile pe care le împletește perfect, dăruind experiențe în care oricine se poate regăsi. Așa se face că piesele sale au fost mereu în cele mai relevante topuri si au fost difuzate de cele mai importante radiouri și televiziuni.
„Înainte să ne fi născut”, piesa cu aproape 11 milioane de vizualizări pe YouTube, a avut o ascensiune rapidă, a ocupat locul 1 în topurile radio încă din prima lună, unde a rămas timp de mai multe săptămâni la rând.
The Motans – Înainte să ne fi născut
Anul trecut, The Motans a lansat mai multe piese care au fost imediat îndrăgite de public și susținute de radiouri și televiziunile muzicale. După „Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare pentru piesa „Pentru că”. Cu peste 16 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest, un veritabil hit de vară.

Pareri?

„The Motans Grand Concert” – un show unic, cu un concept suprarealist

Show suprarealist, primul concert de anvergură, un adevărat spectacol de lumini și proiecții. Acestea sunt premisele celui mai grandios concert pe care The Motans îl pregătește pentru toți fanii, dar și pentru cei care își doresc să ia parte la un show unic. Evenimentul “The Motans Grand Concert” care va avea loc pe 31 mai, la Arenele Romane din București, va fi unul plin de surprize, emoții și elemente inedite, propunându-și să creeze o punte între artă și societate, între fantezie și realitate.

Biletele pentru concertul The Motans au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate aici: https://www.iabilet.ro/bilete-the-motans-grand-concert-la-arenele-romane-39319/.
Din playlist nu vor lipsi piesa de debut „Versus” care a devenit un adevărat fenomen pe piața muzicală, „Înainte Să Ne Fi Născut”, „Jackpot” sau „Weekend” ft. Delia, declarată piesa anului 2017, cu peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube. The Motans a reușit de-a lungul timpului să creeze o conexiune aparte cu publicul, nu doar prin magia muzicii și a versurilor, dar și a imaginilor pe care le împletește perfect, dăruind experiențe în care oricine se poate regăsi.
Piesa „Versus” a înregistrat, până în prezent, peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

„Înainte să ne fi născut”, piesa cu aproape 11 milioane de vizualizări pe YouTube, a avut o ascensiune rapidă, a ocupat locul 1 în topurile radio încă din prima lună, unde a rămas timp de mai multe săptămâni la rând.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album The Motans și a fost lansat pe 7 martie 2018. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”.

Vă invit cu drag!

The Motans lansează „Saint Loneliness”, un lyric video feat. Marea Neagră

Câtă emoție încape într-o piesă? O mare întreagă de sentimente atunci când versurile sunt semnate de The Motans. Noul lyric video „Saint Loneliness” se înscrie în seria pieselor cu versuri emoționante cu care The Motans și-a obișnuit deja fanii. Videoclipul piesei este o animație realizată de la zero de regizorul Bogdan Păun și NGM Creative.

„Poate părea puțin ciudat, dar piesele „Saint Loneliness” și „Înainte să ne fi născut” au aceleași „radăcini”. Sunt două fețe ale aceleiași monede. Am hotărât doar să separ puțin emoțiile și gândurile pe care le-am avut și le-am trăit într-o anumită perioadă din viața mea, așa că au iesit două piese… diferite, dar la fel de aproape de sufletul meu”, declară The Motans.

Muzica piesei „Saint Loneliness” este semnată de Denis Roabeș și Alex Cotoi, versurile îi aparțin lui Denis Roabeș, producția lui Alex Cotoi, regie/animație Bogdan Păun și producție video NGM Creative.

The Motans a mai lansat de curând piesa „Maraton”, care mizează pe sensibilitatea caracteristică artistului spusă atât prin versuri, cât și prin clipul-metaforă. Clipul pentru care artistul a filmat trei zile în zona lacului Sfânta Ana și la Slănic Prahova are deja aproape 3,2 milioane de vizualizări pe YouTube, la numai trei săptămâni de la lansare.

The Motans a început toamna cu piesa „Înainte să ne fi născut”, care are deja aproape 9 milioane de vizualizări pe YouTube.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, lansată împreună cu Delia, cu peste 24 de milioane de vizualizări, care a devenit piesa anului 2017, potrivit Mediaforest.

Păreri?

„Maraton” de emoții cu The Motans

The Motans lansează „Maraton”, o piesă nouă, care mizează pe sensibilitatea caracteristică artistului spusă atât prin versuri, cât și prin clipul-metaforă. Pentru acest videoclip, The Motans a filmat trei zile în zona lacului Sfânta Ana și la Slănic Prahova, iar povestea clipului emoționează prin sinceritate și confesiunea din versuri: „Cu sufletul la gură, / Grăbit ca niciodată, / Alerg spre tine, cu inima mea şchioapă.”

Videoclipul piesei „Maraton” a fost regizat de Bogdan Păun, D.o.P Alexandru Mureșan, iar scenariul este semnat de Ali Said, Bogdan Păun, Alexandru Mureșan și Denis Roabeș. Producător video este Loops Production. Muzica aparține lui Denis Roabeș și Vlad Lucan, iar textul poartă semnătura lui Denis Roabeș. De producție viori s-a ocupat Alexei Turcan, iar la vioară au interpretat Muse Quartet.

„Maraton este o piesă care s-a născut treptat, a crescut de la o stare la alta, de la o emoție la alta. Totul a pornit de la o idee simplă, care m-a inspirat și pe care am dezvoltat-o împreună cu prietenul și producătorul Vlad Lucan. Mă bucur foarte mult de rezultat și vreau să le mulțumesc colegilor și prietenilor mei, lui Vlad Lucan, cu care am produs această piesă, lui Bogdan Păun și lui Alexandru Mureșan cu care am filmat acest clip extraordinar și, desigur, fanilor The Motans, care-mi sunt mereu alături și lângă care mă simt ca-ntr-o familie”, a declarat Denis.

The Motans a început toamna cu piesa „Înainte să ne fi născut”, care are deja peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, lansată împreună cu Delia, cu peste 24 de milioane de vizualizări, care a devenit piesa anului 2017, potrivit Mediaforest.

Păreri?

Dirty Nano remixează piesa semnată de The Motans „Înainte să ne fi născut”

După colaborarea pentru remixul piesei „Jackpot”, The Motans și celebrul duo de DJ-i Dirty Nano se întâlnesc din nou pentru a lansa „Înainte să ne fi născut Remix”.

Lansată la începutul lunii octombrie, piesa „Înainte să ne fi născut” a cucerit încă de la debut prin emoție și versuri speciale, dar și printr-un concept unitar, astfel că în prezent are peste 3,6 milioane de vizionări pe YouTube. „Înainte să ne fi născut Remix” păstrează aceeași sensibilitate din versurile The Motans și aduce un plus de energie și ritm.

„Înainte să ne fi născut” reprezintă un nou început, după cum menționează chiar artistul: „Sufletul o limbă are. „ÎNAINTE SĂ NE FI NĂSCUT” e o piesă ce nu necesită sinteze. E exact așa cum o auzi și o simți. E cea mai intensă și mai profundă creație a mea de până acum. Prin lansarea ei, vreau să marchez un nou început al conceptului The Motans, un început frumos”, spunea Denis Roabeș la lansarea piesei.
The Motans și Dirty Nano au mai colaborat pentru remixuri ale pieselor „Jackpot” și „Versus”.
Anul acesta, The Motans a lansat mai multe piese care au fost imediat îndrăgite de public și susținute de radiouri și televiziunile muzicale. După „Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare pentru piesa „Pentru că”. Cu peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat la începutul lunii martie a acestui an. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, lansată împreună cu Delia, cu peste 24 de milioane de vizualizări, care a devenit piesa anului 2017, potrivit Mediaforest.

Proiectul Dirty Nano a fost lansat în 2011 de Tinu Vidaicu și George Hora, duo-ul de DJ-i timișoreni devenind în scurt timp un mix de succes între pasiune și melodie, cu producții și live set-uri unice.

Vă place?

The Motans lansează “Înainte să ne fi născut”

The Motans începe toamna cu single-ul “Înainte să ne fi născut”, o piesă de dragoste sinceră, emoționantă, cu mesaj profund.

Piesa este compusă de The Motans, la fel ca toate celelalte piese ale artistului și este produsă de Alex Cotoi, cu care a mai colaborat și pentru “Drama Queen”, “Cel mai bun DJ”, “Weekend”, “FriendZone”, “Nota de plată”.”Înainte să ne fi născut” reprezintă un nou început, după cum menționează chiar artistul: “Sufletul o limbă are.”

“ÎNAINTE SĂ NE FI NĂSCUT” e o piesă ce nu necesită sinteze. E exact așa cum o auzi și o simți. E cea mai intensă și mai profundă creație a mea de până acum. Prin lansarea ei, vreau sa marchez un nou început al conceptului The Motans, un început frumos”, a declarat The Motans.

Videoclipul piesei “Înainte să ne fi născut” a fost regizat și filmat de NGM Creative (Bogdan Păun – regie și Alexandu Mureșan – DoP) cu care The Motans a mai colaborat și pentru alte videoclipuri, producție video Loops Production
Anul acesta, The Motans a lansat mai multe piese care au fost imediat îndrăgite de public și susținute de radiouri și televiziunile muzicale.

După “Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare pentru piesa “Pentru că”.

Cu peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest, un veritabil hit de vară!

Single-ul anterior al INNEI cu The Motans “Nota de plată” are aproape 20.000.000 de vizualizări.

În plus, single-ul lui The Motans “Jackpot” a fost difuzat în rotație pe radiourile și televiziunile muzicale de specialitate, ocupând locul 1 și depășind 15 milioane de vizualizări pe YouTube.

Tot anul acesta, The Motans a colaborat cu Irina Rimes pentru prima dată pentru piesa “Cel mai bun DJ”, compusă de cei doi și produsă de Alex Cotoi.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, lansată împreună cu Delia, cu peste 24 de milioane de vizualizări, care a devenit piesa anului 2017, potrivit Mediaforest.

Pentru The Motans, se anunță o toamnă plină, cu multe evenimente, dar și multe piese compuse de Denis pe care urmează să le lanseze.

Păreri?

Concert The Motans la Hard Rock Cafe

Joi, pe 27 septembrie, de la ora 21:30, te asteptam la Hard Rock Cafe la un concert live cu noua senzatie a muzicii romanesti, The Motans! Trupa si-a lansat albumul de debut, “My Gorgeous Drama Queen”, un moment important pe care The Motans au ales sa il sarbatoareasca alaturi de fanii din toata tara.

Discul contine 12 piese printre care si hitul anului 2017 (conform MediaForest) “Weekend” (ft. Delia), dar si colaborarile cu INNA (“Nota de plata”) sau Keed (“Lilith”). Nu lipsesc nici piesele apreciate si fredonate la fiecare aparitie live precum “Versus”, “August”, 1000 RPM” sau “Jumatate stai”. Vino si tu alaturi de The Motans si descopera universul “rhythm and soul” creat si pus in scena de cea mai recenta revelatie muzicala din Romania.

The Motans este un proiect creat de Denis Roabes, un tanar talentat si foarte pasionat de muzica, originar din Chisinau.

Debutul a fost marcat de piesa “42”, cu un mesaj conceptual, inspirat din cartea “Ghidul Galaxiei pentru autostopisti” scrisa de Douglas Adams. A urmat “Versus”, un manifest personal al lui Denis, inspirat din trairile sale, in care s-au regasit foarte multi ascultatori.

De curand, ca un bonus pentru fani, The Motans au lansat piesa “Jackpot” care in doar 24 de ore s-a clasat in top 10 Trending pe YouTube.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Acces General: 89 de lei, cu loc la masa in sala
– Fara loc, in fata scenei pe ringul de dans: 45 de lei

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara. Pentru grupuri mari se acorda discounturi!

Vino la Hard Rock Cafe sa fii aproape de artistii tai preferati si sa te bucuri de muzica lor, intr-o atmosfera unica! Show-urile explozive, colectia de suveniruri care ii reamintesc de legendele muzicii i calitatea sunetului iti garanteaza cea mai placuta experienta live.

Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau – Soseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

Asadar, va invit cu drag la un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

INNA și The Motans – “Pentru că” – hitul verii, locul 1 pe Mediaforest

După “Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare pe care publicul a îndrăgit-o pentru piesa “Pentru că”.

Cu peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest, un veritabil hit de vară!

“Mă bucur că piesa “Pentru că” a fost atât de bine primită de publicul din România, este sinceră, de suflet, cu un mesaj în care ne regăsim cu toții. Mulțumim radiourilor pentru susținere și lui Motanu’ (The Motans – Denis) pentru această colaborare. La mai multe, cel puțin la fel de succes” , a spus INNA.

Single-ul anterior al INNEI cu The Motans “Nota de plată” are aproape 20 000 000 de vizualizări.

În plus, single-ul lui The Motans “Jackpot” a fost difuzat în rotație pe radiourile și televiziunile muzicale de specialitate, ocupând locul 1 și peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube.

INNA a lansat la finalul anului trecut albumul “Nirvana” pe care este inclus single-ul cu același nume, dar și “Ruleta”, “Gimme Gimme”, “Nota de plată” cu The Motans, precum și piese noi: “Don’t Mind”, “Dream About the Ocean” sau “My Dreams”.

Albumul “Nirvana” are un sound pop, la compoziția și producția pieselor participând Marco&Seba (cei care au compus și produs majoritatea hiturilor artistei), David Ciente, Thomas Troelsen, Alex Cotoi, Vlad Lucan în cadrul unor sesiuni care au avut loc în studiourile Global Records.

Până acum, INNA a lansat albumul “Hot”, “I Am The Club Rocker”, “Party Never Ends” și “INNA”, precum și EP-ul “Summer Days”. În toamna acestui an, INNA va lansa un nou album, compus integral de artistă care se numește “Yo”.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, lansată împreună cu Delia care a devenit piesa anului 2017, cu peste 23 de milioane de vizualizări, potrivit Mediaforest.

În această perioadă, INNA are concerte în Europa, Turcia, tocmai a susținut un concert în Mexic (San Luis Potosi) și se pregătește de un turneu în Canada și Statele Unite ale Americii.

Pentru The Motans, se anunță o toamnă plină, cu multe evenimente, dar și multe piese compuse de Denis pe care urmează să le lanseze.

Păreri?

Cea mai așteptată colaborare! Irina Rimes și The Motans lansează „Cel mai bun DJ”

Irina Rimes, una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească, lansează astăzi noul ei single, „Cel mai bun DJ”, alături de The Motans. Colaborarea dintre cei doi artiști de peste Prut este una pe care fanii lor au așteptat-o mult timp, aceștia exprimându-și în nenumărate rânduri dorința de a-i auzi cântând împreună.

Deși sunt la prima colaborare muzicală, Irina și Denis (The Motans) s-au întâlnit de foarte multe ori în studio și au compus nenumărate single-uri pentru alți artiști. Ambii au avut cu siguranță unele dintre cele mai rapide ascensiuni din industria muzicală românească, fiind premiați atât pentru abilitățile de compozitori, cât și pentru voce.

Colaborarea Irinei cu The Motans a venit firesc și îmbină perfect stilurile muzicale prin care cei doi artiști au cucerit topurile din România. „Eu și Denis ne știm de foarte mult timp și avem o chimie extraordinară când vine vorba de compus și cântat. Ne înțelegem perfect în studio și abia așteptam să lansez această colaborare!”, spune Irina.

„În sfârșit… Prima noastră colaborare cu Irina. Este întotdeauna o plăcere deosebită să lucrez cu acest om, care pe parcursul timpului mi-a devenit unul din cei mai buni prieteni din România. Sper din suflet ca piesa să dea încă puțină culoare acestei veri!”, a declarat și Denis Roabeș, care la începutul acestui an a lansat primul său album, „My Gorgeous Drama Queens”. Albumul poate fi găsit și aici .

După ce „Weekend” feat. Delia (piesă cu peste 23 de milioane de vizualizări) a fost desemnată piesa anului 2017, single-ulrile „Jackpot” și „Pentru că” feat. INNA s-au clasat pe primul loc în topurile radio și TV, mai multe săptămâni la rând. Cele patru hituri plasate pe locul întâi în topul audiențelor radio și TV cumulează peste 70 de milioane de vizualizări pe YouTube și poziții de top în Shazam și iTunes. The Motans s-a numărat printre artștii Global Records care au cântat la PRO FM On Top, pe scena amenajată pe Casa Poporului, alături de Delia, ANTONIA, Irina Rimes, Killa Fonic, Nicoleta Nucă, Vanotek, Alex Velea, Adda, Mira, Mark Stam, Lino Golden.

Recent, Irina Rimes a intrat în familia PRO TV ca antrenor la „Vocea României”, în sezonul ce urmează să fie difuzat din toamnă. Anul trecut artista a lansat primul ei album solo, „Despre el”, și a avut un turneu sold-out în toată România. Dupa succesul „Trilogiei II”, în cadrul căreia cele trei piese lansate au adunat peste 21 de milioane de vizualizări pe canalul său de YouTube, Irina Rimes pregătește lansarea unui nou album. „Albumul următor vine cu o schimbare muzicală și va marca o trecere într-o nouă etapă. Piesele le-am scris fie cu gândul la situații simple, inspirate din rutina zilnică, fie cu gândul la situații din viața mea sentimentală sau din cariera mea. Sper să vă încânte, eu sunt mandră de noul meu album”, mai spune aceasta.

Industria muzicală românească a fost cucerită de amprenta Irinei Rimes, astfel că, pe lângă piesele sale, aceasta a avut ocazia să compună și pentru alte artiste cunoscute la noi, precum INNA, Raluka, Andra, Alina Eremia sau ANTONIA. Succesul Irinei Rimes a venit imediat după ce Irina a lansat hit-ul „Visele”, dar și prima trilogie din industria muzicală românească, „Iubiri secrete”. Anul trecut, Irina Rimes a lansat o serie de videoclipuri în cadrul filmului „Despre el”, cumulând peste 40 de milioane de vizualizări. Single-urile extrase de pe album, „Bolnavi amândoi” și „Ce s-a întâmplat cu noi”, au ocupat prima poziție în topul difuzărilor radio și TV.

„Cel mai bun DJ” este o colaborare Quantum Music și Global Records.

Păreri?

INNA feat. The Motans „Pentru că” este remixat de DJ-ii de la Dirty Nano

„Pentru că”, single-ul lansat anul acesta în aprilie de INNA și The Motans, care are aproape 9 milioane de vizualizări pe YouTube, are parte de un super remix ce poartă semnătura cunoscuților DJ Dirty Nano. Piesa lansată de Global Records este remixată în stilul unic al DJ-ilor Tinu Vidaicu şi George Hora, cu un sound dinamic, fresh, plin de energie.

În primăvara acestui an, după ce The Motans a lansat „Nota de plată” cu INNA, o piesă care a cucerit publicul din România, cei doi artiști au revenit cu o nouă colaborare. „Pentru că” este o piesă de dragoste sinceră, sensibilă, compusă de INNA, The Motans (Denis Roabeș), Marco&Seba (Marcel Botezan și Sebastian Barac) și produsă de ei, aceștia din urmă fiind „responsabili” de cele mai mari hituri ale INNEI, precum “Sun Is Up”, “Hot”, “Yalla” etc.

INNA a lansat la finalul anului trecut albumul “Nirvana”, pe care este inclus single-ul cu același nume, dar și “Ruleta”, “Gimme Gimme”, „Nota de plată” cu The Motans, precum și piese noi: “Don’t Mind”, “Dream About the Ocean” sau “My Dreams”. Până acum, INNA a lansat albumul “Hot”, “I Am The Club Rocker”, “Party Never Ends” și “INNA”, precum și EP-ul “Summer Days”.

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie anul acesta. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”, melodie lansată împreună cu Delia, care a devenit piesa anului 2017, cu peste 23 de milioane de vizualizări, potrivit Mediaforest.

Păreri?