Cei mai apreciați și îndrăgiți artiști români urcă pe 18 și 19 septembrie pe scena The Artist Awards de la Craiova

Două zile pline! Cu muzică, distracție, premii și multe surprize! Pe 18 și 19 septembrie, Piața Mihai Viteazul din Craiova devine locul în care cei mai tari artiști si creatori de conținut își dau întâlnire pentru unul dintre cele mai mari evenimente muzicale: The Artist Awards.
Weekendul acesta, în Craiova va răsuna muzica bună! Pe 18 septembrie, ziua în care vor fi celebrați creatorii de conținut, pe scena The Artist Awards vor urca 5GANG, Alexia, Bastien, Cezar Guna, Holy Molly, Nalani, OG Eastbul, Roxen și  Yuka. Prima zi a evenimentului va avea parte și de un invitat special: Shanguy, un proiect venit de peste hotare. Cei doi membri ai proiectului vor cânta alături de Holy Molly, single-ul recent lansat – „C’est la vie”, dar și piese precum „La Louze” sau „Desole”, single-uri ce au dominat topurile de specialitate din Polonia și Italia.

A doua zi a evenimentului se anunță și ea una specială. Vom afla împreună cine sunt cei mai votați și apreciați artiști ai anului 2021 și vom cânta cu Alina Eremia, AMI, Carla’s Dreams, EMAA, florianrus, INNA, Irina Rimes, Iuliana Beregoi, Killa Fonic, Nicole Cherry, Olivia Addams, Sickotoy, The Motans, Tiny Tigers, Voltaj și wrs. Line-up-ul este completat de o apariție specială a proiectului CTC, iar weekendul va fi închis de un moment pus în scenă de Opera Romană Craiova. În plus, toți cei prezenți în piață vor avea parte de un moment supriză oferit de LIDL Romania.

Premiile din cadrul evenimentului au fost acordate prin voting, în funcție de preferințele publicului. Votarea s-a desfășurat pe site-ul www.theartistawards.com în perioada 24 – 29 august, iar câștigătorii vor fi aflați în zilele de 18 și 19 septembrie.

The Artist Awards 2021 este un eveniment gratuit pentru public, organizat de Big Events în parteneriat cu Opera Română Craiova și Primaria Craiova, cu sprijinul LIDL Romania și suținut de KissFM, ProTV Plus si Voyo. Accesul la eveniment se va face în baza adeverinței de vaccinare sau a unui test PCR sau Antigen cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72h, respectiv 24h, înainte de eveniment.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

The Artist Awards: ediția cu numărul trei revine la Craiova

Cei mai populari și îndrăgiți artiști români se întorc la Craiova pentru a treia ediție The Artist Awards. In parteneriat cu Opera Română Craiova, evenimentul se va desfășura în perioada 18 – 19 septembrie 2021, iar în cadrul acestuia vor fi premiați artiștii și creatorii de conținut.

Timp de două zile, Piața Mihai Viteazul din Craiova va găzdui unul dintre cele mai mari evenimente muzicale, în cadrul căruia vor fi celebrați artiștii și creatorii de conținut. INNA, Carla’s Dreams, Irina Rimes sau The Motans sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena The Artist Awards 2021 și vor susține show-uri memorabile.


Premiile din cadrul evenimentului vor fi acordate prin voting, în funcție de preferințele publicului. Votarea se va desfășura pe site-ul www.theartistawards.com în perioada 24 – 29 august, iar câștigătorii vor fi anunțați în zilele de 18 și 19 septembrie.

The Artist Awards 2021 este un eveniment gratuit pentru public, organizat de Big Events în parteneriat cu Opera Română Craiova, cu sprijinul LIDL România și suținut de KissFM. Accesul la eveniment se va face în baza adeverinței de vaccinare sau a unui test PCR sau Antigen cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72h, respectiv 24h, înainte de eveniment.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

The Artist Awards și-a prezentat câștigătorii și a adus pe aceeași scenă unii dintre cei mai iubiți artiști, aseară, la PRO TV

Au muncit, s-au reinventat și au adus cea mai bună muzică și cel mai tare conținut din online în 2020, iar aseară, la PRO TV, artiștii și creatorii de conținut au fost premiați pentru rezultatele lor, în cadrul celei de-a doua ediții The Artist Awards.

Chiar dacă nu au putut cânta direct în fața publicului, artiștii au ajuns în casele oamenilor și i-au încântat cu show-urile pregătite special pentru ei cu foarte multă iubire, emoție și dor.

 

Alina Eremia, Andra, Antonia, Carla’s Dreams, DJ Project & Andia, INNA, Irina Rimes, Rengle, Roxen, The Motans și EMAA au urcat luni seară pe scena The Artist Awards și au cântat unele dintre cele mai ascultate și apreciate piese din ultima perioadă sau piese abia lansate, care au fost prezentate în premieră. A fost un show formidabil, în care s-a simțit dorul de public și de atmosfera creată în cadrul unui concert, însă muzica a fost cea care i-a adus pe toți mai aproape și i-a făcut să trăiască din nou bucuria și energia aduse de un spectacol live.

 

Au fost nominalizați artiștii și creatorii de conținut cu rezultate remarcabile în 2020, iar publicul și-a ales favoriții și i-a desemnat pe cei care au reușit cel mai mult în acest an să inspire prin creațiile lor și să ajungă cât mai aproape de sufletele oamenilor. Premiile au fost înmânate de către prezentatorii show-ului, Irina Rimes și Jorge, dar și de Alex Daragiu – prezentatorul rubricilor Întrebarea mesei rotunde și Trending Review de pe protvplus.ro, și Dan Fințescu și OLiX – KISS FM.

 

Câștigătorii celei de-a doua ediții The Artist awards sunt:

  • Best New Act – Olivia Addams
  • Best DJ/ Electronic/ Dance Act – SICKOTOY
  • Best Trap Act – Killa Fonic
  • Best Video – INNA (Read my lips)
  • Best Song – Smiley (Ce mai faci, străine?)
  • Best Collaboration – Irina Rimes feat. Carla’s Dreams (3 inimi)
  • Best Female – Andra
  • Best Male – The Motans
  • Favorite Artist – Antonia
  • Beauty Award – Alina Ceușan
  • Content Creator of the year – Rovision
  • Best TikTok – Claudisky
  • The Artist – Carla’s Dreams

 

Tot aseară, au fost acordate și două premii speciale:

  • International Breakthrough – ROXEN, artista care a reușit în acest an să treacă granițele țării și să cucerească publicul din străinătate cu vocea sa unică și cu piesele care au fost și sunt în topurile muzicale din mai multe țări.
  • Career Achievement – DJ Project, trupa ce a făcut istorie în România, care de 20 de ani ocupă primele locuri ale topurilor cu piesele pe care le lansează și care se transformă cu rapiditate în adrevărate hituri.

 

Acesta a fost The Artist Awards 2020! Spectacolul continuă, iar muzica va merge mai departe și va bucura oamenii și în 2021, prin noi lansări, colaborări surprinzătoare și proiecte inedite.

Păreri?

The Artist Awards aduce emoție și show-uri incendiare, pe 28 decembrie, la PRO TV

Pe 28 decembrie, la miezul nopții, The Artist Awards aduce la PRO TV un show memorabil, în care cei mai iubiți și apreciați artiști și creatori de conținut vor urca pe scenă pentru a-și ridica premiile și pentru a încânta telespectatorii, live, cu unele dintre cele mai ascultate piese din 2020.

 

În mai puțin de o săptămână vom afla cine sunt câștigătorii categoriilor Best New Act, Best DJ/ Electronic/ Dance Act, Best trap act, Best Video, Best Song, Best Collaboration, Best Female, Best Male, Favorite Artist, Beauty Award, Content Creator of the year, Best TikTok și The Artist și vom avea parte de câteva show-uri extraordinare pregătite special de artiști pentru aceast eveniment.

 

“E bine că ne vedem, că se întâmplă lucruri. Ne simțim artiști din nou, pentru că ne-a lipsit un astfel de eveniment, ne este dor să fim pe scenă, ne este dor să simțim toate emoțiile astea, să vedem dacă vom câștiga un premiu, dacă am fost votați. Cred că și ceilalți artiști sunt în asentimentul meu, simt că așa a fost pentru toată industria muzicală. Abia aștept să le cânt oamenilor”, a spus Andra.

 

“Mi-a fost dor de scenă și m-am bucurat că am avut din nou ocazia să cânt astfel, să am coregrafie, să fie totul live. Ne vedem curând”, a declarat Antonia.

 

Abia așteptam să urc din nou pe scenă și să pregătesc un astfel de show. A ieșit unul foarte mișto, plin de pasiune. 2020 a fost un an mai trist pentru noi toți, dar în schimb am fost nevoiți să ne bucurăm de ceea ce avem, de prezent. Pe mine m-a ajutat să mă conectez și mai mult cu publicul meu, cu oamenii de aici, cu mine, cu gândurile mele. Am încercat să văd părțile bune, pe care le-am transpus în show-ul pe care-l vom prezenta pe 28 decembrie”, a spus Rengle.

 

Alina Eremia, Andra, Antonia, Carla’s Dreams, DJ Project & Andia, INNA, Irina Rimes, Rengle, Roxen, The Motans și EMAA vor aduce pe 28 decembrie, la PRO TV, un spectacol formidabil, cât un an întreg de concerte și întâlniri cu publicul.

Urmărim împreună?

Andra, Carla’s Dreams, INNA și Irina Rimes urcă pe scena The Artist Awards și aduc show-uri live incendiare

Luna aceasta, la PRO TV, cei mai iubiți artiști și creatori de conținut vor fi premiați pentru rezultatele obținute în anul în curs, în cadrul The Artist Awards. Mai sunt doar câteva ore în care românii își pot vota preferații, pe www.theartistawards.com, și pot alege câștigătorii categoriilor Best New Act, Best DJ/ Electronic/ Dance Act, Best trap act, Best Video, Best Song, Best Collaboration, Best Female, Best Male, Favorite Artist, Beauty Award, Content Creator of the year, Best Sketch și The Artist.

The Artist Awards va aduce un spectacol fantastic, în care vor fi sărbătorite muzica și conținutul din online. Pe lângă decernarea premiilor, Alina Eremia, Andra, Antonia, Carlas Dreams, DJ Project & Andia, INNA, Irina Rimes, Killa Fonic, Rengle, Roxen și The Motans vor aduce show-uri live extraordinare și unele dintre cele mai ascultate piese ale anului.

 

“Mă bucur să fiu iar pe scena de la The Artist alături de colegii mei. A fost un an greu, fără concerte, dar un an în care muzica ne-a ținut împreună”, a spus INNA.

 

“Anul trecut, am cântat pentru prima dată piesa Ce-ți cântă dragostea pe scena The Artist Awards, la Craiova. Sunt fericită că voi fi prezentă și anul acesta și voi cânta pentru publicul care ne va urmări la PRO TV. Așteptăm cu nerăbdare să urcăm pe scenă, am început deja pregătirile pentru show-urile live, care sunt convinsă că vor fi incendiare și extrem de emoționante. Aveți grijă de voi și ne vedem curând”, a declarat Roxen.

 

“Ediția din anul acesta a premiilor The Artist va fi într-un format foarte neobișnuit, dar abia aștept să văd show-ul și să particip alaturi de echipa mea la acest eveniment”, a spus The Motans.

 

Artiștii, alături de trupele lor și dansatori, au început deja repetițiile pentru The Artist Awards, iar scena îi așteaptă cu nerăbdare. Luna aceasta, vor oferi publicului emoția și energia pe care doar muzica le poate aduce.

Păreri?

The Artist Awards revine cu un nou concept, în decembrie, la PRO TV! Votează-ți artiștii preferați și fii alături de ei într-un show de excepție!

După succesul pe care l-a înregistrat prima ediție ce a avut loc în toamna anului trecut la Craiova, The Artist Awards revine anul acesta cu un concept inedit, la PRO TV! În decembrie, cei mai iubiți artiști și creatori de conținut din România vor fi premiați pentru munca și rezultatele din 2020.

Chiar dacă este un an marcat de situații mai puțin favorabile, muzica și conținutul video au mers mai departe, s-au dezvoltat și au fost reinventate și adaptate noilor condiții. Astfel, The Artist Awards continuă, într-o variantă de show tv, și aduce atât premii importante pentru artiști și creațiile lor de anul acesta, cât și un spectacol extraordinar, cu muzică live coregrafii impresionante și o scenografie grandioasă.

Vor fi premiați artiștii câștigători ai categoriilor Best New Act, Best DJ/ Electronic/ Dance Act, Best trap act, Best Video, Best Song, Best Collaboration, Best Female, Best Male, Favorite Artist, Beauty Award, Content Creator of the year, Best Sketch și The Artist. Începând de astăzi, 27 noiembrie, până pe 4 decembrie la miezul nopții, românii își pot alege preferații și îi pot vota aici: www.theartistawards.com.

În decembrie, The Artist Awards va aduce la PRO TV cei mai apreciați artiști din România, pe aceeași scenă, cele mai ascultate piese din 2020 și cele mai iubite show-uri.

Păreri?

Cunoscutul DJ Burak Yeter vine la The Artist Awards Craiova!

The Artist Awards – prima ediție a premiilor muzicale și de online are loc pe 11 și 12 octombrie în Piața Mihai Viteazu din Craiova!

Pe 11 octombrie vor fi sărbătoriți cei mai talentați influenceri din țară, iar pe 12 octombrie, artiștilor le vor fi acordate premiile pentru categoriile The Artist, The Artist on TV, Best Female, Best Male, Best Song, Best Pop Rock, Best Dance, Best Video, Best DJ Act, Best Production Artist, Best Collaboration.
Vineri seară, printre cei care vor urca pe scenă se numără 5Gang, Noaptea Târziu, Alvarez, Iuliana Beregoi, Alina Eremia, Minelli, INNA și DJ-ul Burak Yeter. Astfel, DJ-ul turc Burak Yeter închide prima seară la The Artist Awards, cea a creatorilor de conținut, cu un set incendiar.
Publicul va avea ocazia să audă live piesa „Tuesday”, care are peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și a fost în heavy rotation la radiourile din toată lumea.

Burak Yeter este un producător muzical, DJ și remixer extrem de talentat și apreciat la nivel internațional. În copilărie a studiat pianul și chitara. Și-a început cariera muzicală la 22 de ani, când a câștigat un concurs de DJ și a concertat la MTV Dance Floor Chart Party în Malta. De atunci, este o prezență constantă în lumea muzicală. A deschis școli de DJ în Amsterdam, Istanbul și Los Angeles, unde lucrează în studiourile sale pentru proiecte viitoare.

Pe 12 octombrie, de la ora 17:00, vor fi sărbătoriți artiștii, care vor aduce la Craiova show-uri special create pentru The Artist Awards. Antonia, Delia, Carla’s Dreams, Cristi Minculescu & Valter & Boro, Pacha Man, Florian Rus, Killa Fonic, INNA, Irina Rimes și Vanotek sunt doar câțiva dintre artiștii care vor face scena să vibreze sâmbătă. Seara se va încheia cu un concert incendiar BUG Mafia.

Producția evenimentului va fi impresionantă: unul dintre cele mai mari ecrane led din România – 400mp2, momente pirotehnice și multe alte surprize care vor umple Piața Mihai Viteazu din Craiova de energie, vibrație și lumină.

The Artist Awards este organizat de Opera Română Craiova și Big Ideas, cu sprijinul Primăriei Craiova, Consiliului Local Municipal și Global Records, în parteneriat cu Kiss FM și Ringier.

Aflat la prima ediție, The Artist Awards este un eveniment care celebrează artiștii și creatorii de conținut. Publicul va avea acces liber la eveniment. The Artist Awards promite live-uri memorabile, momente de dans speciale și jocuri de lumini spectaculoase.

Vă invit cu mare, mare drag!