Vanotek lansează “Take Me” în colaborare cu Myata

Vanotek surprinde cu o nouă piesă care se numește “Take Me” și este în colaborare cu Myata, o artistă de succes din Ucraina.

Piesa a fost compusă de Minelli, Vanotek, Alexandra Tirtirău și produsă de Vanotek.

Videoclipul are un vibe retro, al anilor 80, iar piesa consolidează sound-ul Vanotek, atât de apreciat în Rusia, Ucraina și in alte țări.

Myata este o artistă recunoscută în industria muzicală din Ucraina, laureată și câștigătoare a celor mai cunoscute evenimente muzicale din țara sa natală: M1 Music Awards, Boromlya, Stele pe scenă. Myata dovedește că muzica din țara sa natală este de calitate, la modă și interesantă!

“Este o onoare să colaborez cu Vanotek, îi cunosc și îi apreciez muzica de mult timp și mă bucur că în sfârșit veți putea asculta și voi “Take Me”, a spus Myata.

“Era un pas firesc să lansez o piesă cu un artist din Ucraina, unde mă bucur de susținerea publicului. Mi s-a părut că “Take Me” i se potrivește Myatei și așa a apărut această colaborare”, a spus Vanotek.

De curând, Vanotek a lansat single-ul “Dirty Diamonds” featuring Tobi Ibitoye, cei doi fiind compozitorii piesei.

“Dirty Diamonds” este produsă de Vanotek și are un videoclip intens, expresiv, filmat și regizat de San în care ei și Tobi sunt protagoniști.

“Dirty Diamonds” este una dintre acele piese care mi-a dat un vibe bun încă de la primele variante. Mi-a plăcut să lucrez cu Tobi în studio și îmi doresc să vă bucurați și voi de ea”, a spus Vanotek.

“Mă bucur să colaborez cu Vanotek pentru piesa “Dirty Diamonds” și pentru că este o plăcere să lucrez cu el, dar și pentru că am șansa să cânt despre ceva drag mie. Așa că îi mulțumesc lui Vanotek pentru oportunitate și sper că fiecare persoană care o ascultă să își amintească faptul că ceea ce fac ei este neprețuit”, a spus Tobi.

Vanotek a primit de curând discul de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS din partea Effective Records, un premiu important și o reușită relevantă pentru artiști.

Artistul a participat în Moscova la evenimentul Europa Plus împreună cu Lori, un concert la care a urcat pe scenă și Don Diablo, unul dintre DJii de referință din lume.

“Tell Me Who” este una dintre cele mai de succes piese a producătorului și DJ-ului român, care a fost licenţiată anterior la UltraMusic, casă de discuri din Statele Unite ale Americii, care are ca focus muzica dance electronică și reprezintă artiști precum: Tiesto, Armin van Buuren, Fedde le Grand, deadma5, Benny Benassi, David Guetta, Avicii, Hardwell, Calvin Harris, Era Istrefi, Kygo, Morcheeba, Markus Schulz, Above & Beyond.

Cu o muzică inconfundabilă și un sound original, producătorul și DJ-ul Vanotek s-a făcut remarcat și în afara României, iar piese precum”Back to Me” sau “My Heart is Gone” sunt fredonate de mulți fani din toată Europa.

După ce a lansat în România primul său album, “No Sleep”, artistul Global Records a cucerit topurile din Rusia, acolo unde a susținut deja și multe concerte. Așa se face că piesa “Tell Me Who” feat. Eneli este în topurile din România, Rusia, Polonia și are în acest moment aproape 13 milioane de vizualizări pe YouTube.

Artistul a lansat anul acesta “Cherry Lips”, single în colaborare cu Mikayla și compusă împreună cu Lori. Cu elemente muzicale în care se simte încă de la primele acorduri amprenta unică a lui Vanotek, „Cherry Lips” este o piesă irezistibilă, cu un clip despre o poveste curajoasă a asumării propriei persoane.

Vanotek va fi prezent pe 12 octombrie la prima ediție The Artist Awards, premii muzicale și de online la care vor fi celebrați cei mai relevanți artiști și creatori de conținut, eveniment ce va avea loc în Piața Mihai Viteazu din Craiova. Detalii www.theartistawards.com.

Păreri?