Antonio Pican a lansat SuperEroi, o piesă dedicată părinților săi

2022 a fost, cu siguranță un an de cotitură și schimbări pentru Antonio Pican care nu numai că s-a transformat fizic, ci s-a maturizat și muzical. Iar noul său single “SuperEroi” vine să întărească cele spuse.

Pentru cei mai mulți dintre fanii lui Antonio Pican noua piesă “SuperEroi” este o surpriză plăcută, un cântec lansat împreună cu Sprint Music ce îi va face pe mulți să suspine. Antonio Pican a fost cel care a făcut muzica și textul iar de orchestrație s-au ocupat Cătălin Năstase și Alex Leceanu.

“Pot să spun că noul single este scris cu gândul la părinții mei care mi-au fost mereu alături, la bine și la greu, atunci când am avut nevoie de ei. Sunt mereu acolo și mă ajută necondiționat, așa că ei sunt supereroii mei, oamenii care și-au sacrificat timpul pentru ca să fie cu mine în turnee, să mă aștepte după concerte și să îmi spună o vorbă bună atunci când sunt căzut sau dezamăgit. Ei sunt “SuperEroii” mei și le dedic piesa asta”, spune idolul a milioane de adolescenți care a avut parte în ultimul an de o evoluție spectaculoasă, transformându-se din puștiul Antonio Pican în bărbatul Antonio Pican. Artistul pregătește multe surprize muzicale căci compune muzică și scrie versuri iar pentru 2023 va aduce în atenția fanilor săi și mai multe piese cu care vrea să urce în topuri. “Va voi surprinde”, a mai declarat tânărul solist.

Păreri?

Andra stabilește un nou record în muzica românească cu piesa „Supereroi”

Săptămâna trecută, Andra le-a făcut fanilor săi cel mai frumos cadou în luna iubirii și a lansat o nouă piesă de dragoste în limba română, care se numește „Supereroi”. Melodia le este dedicată în special celor care au găsit resurse neașteptate în suflet ca să lupte pentru iubire, pentru cei care au iertat și care au găsit mereu puterea de a mai da o nouă șansă relației lor.

Videoclipul piesei „Supereroi”, regizat de Roman Burlaca și filmat într-un decor spectaculos, în Palatul Ghica Victoria, din București, a prins foarte bine la public. Acesta are aproape 3 milioane de vizualizări pe platforma YouTube și a fost în topul clasamentului iTunes România. Cu o asemenea performanță, se poate spune că artista a început anul în forță. De asemenea, „Supereroi” este unul dintre cele mai apreciate și share-uite clipuri în mediul online la nicio săptămână de la lansare.

Cel mai recent single al Andrei, „Supereroi” este deja difuzat de cele mai populare posturi de radio locale. În cadrul concertului susținut vineri la Cluj, publicul știa deja versurile noii piese, deși fusese lansată doar cu o zi înainte, și îndrăgostiții au profitat de moment ca să danseze pe această melodie dedicată lor. De asemenea, Andra a primit nenumărate video-uri în Social Media cu trupe care fac cover-uri după „Supereroi” și vestea că melodia a depășit deja granițele țării, având succes și în străinătate.
„Sunt foarte bucuroasă că fanii mei se regăsesc în noul meu single și că am primit foarte multe mesaje de apreciere atât în Social Media, cât și pe YouTube.Piesa «Supereroi» este una specială pentru mine, deoarece vorbește despre puterea dragostei, despre provocări în cuplu, despre cum toți putem să devenim #Supereroi atunci când reușim să trecem peste clipele dificile în doi și să facem totul în numele iubirii”, a mărturisit Andra.

După cum ne-a obișnuit deja, Andra nu lasă nimic la voia întâmplării și lansează hit după hit. În noul ei clip, a cărui lansare a avut loc joia trecută, solista apare alături de tânărul actor Ilie Dumitrescu Jr., fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept „Toto”. În plus, vedeta a adoptat un nou look, inspirat de frumusețea italiană, care pune accent pe senzualitate, mister, eleganță.

Păreri?

În luna iubirii, Andra lansează single-ul si videoclipul „Supereroi”

Andra lansează un nou single în limba română, o piesă de dragoste care se numește „Supereroi”. Melodia oferită în dar fanilor în luna iubirii este un îndemn de a nu înceta să credem în puterea infinită a dragostei, dar și despre provocările prin care trece orice cuplu, indiferent de stadiul în care se află.

„Supereroi” a fost scrisă de Irina Rimes, care, de altfel, i-a fost și colegă Andrei în poziția de antrenor la emisiunea „Vocea României”.

Videoclipul piesei „Supereroi” este deja disponibil pe canalul de YouTube al artistei. Clipul a fost filmat într-un decor spectaculos, în Palatul Ghica Victoria, din București. Regizorul Roman Burlaca a gândit producția ca o poveste de dragoste contemporană și, în același timp, atemporală, punând accent pe momentele dificile, desprinse din realitate, care definesc o relație autentică de dragoste.

Andra apare în clip alături de Ilie Dumitrescu Jr., fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept „Toto”. Tânărul actor, care s-a remarcat cu rolurile sale din „Un pas în urma serafimilor” și „Hackerville”, este student la actorie în Londra și a zburat de pe o zi pe alta la București ca să filmeze alături de Andra.

„A fost o plăcere să lucrez cu Andra, ea și Cătălin sunt doi oameni minunați. Melodia este foarte frumoasă, vocea Andrei fiind perfect pusă în valoare. Mesajul transmis e că trebuie să ne găsim puterea de a merge mai departe chiar și atunci când lucrurile într-o relație tind să nu meargă în direcția în care trebuie”, a mărturisit Toto.

Filmările au durat o zi și Andra a schimbat trei ținute, dar și mai multe coafuri, care îi pun în valoare feminitatea și senzualitatea.

„Orice relație are parte de provocări și cu toții suntem, de fapt, Supereroi când iubim și facem povestea de dragoste să meargă mai departe, indiferent de greutăți. Eu nu cred că dragostea durează trei ani, ci cât o facem noi să reziste, chiar dacă există momente de neliniște, de suspin, de întrebări, dar și de gust amar. Iubirea ne aruncă la pământ, dar tot ea ne ridică”, a declarat Andra.

Cea mai recentă piesă lansată de Andra a fost în luna august a anului trecut, în colaborare cu Descemer Bueno, Enrique Iglesias și El Micha. „Nos Fuimos Lejos” a depășit recordurile de la noi. Melodia a ocupat mult timp locul 1 în trending pe YouTube și a strâns peste 43 de milioane de vizualizări în doar cinci luni de la lansare, fiind difuzată și în străinătate: în Anglia, Spania, Italia sau Columbia, dar și în Japonia.

Andra a dovedit în cei 18 ani de când urcă pe scenă că este un artist complex. Numită deseori cea mai bună voce din România, dar și o personalitate cu care se identifică diferite categorii de vârstă, cântăreața pop a reușit să pună frânturi din sufletul său în cele 14 albume de succes lansate până acum. Deţine numeroase premii pentru vocea şi performanţele ei, printre care „Cea mai bună solistă” şi „Cea mai bună voce feminină”, și face parte din cele mai iubite și mai urmărite formate de televiziune de la noi, printre care și „Românii au talent”. Andra reușește să rămână apropiată de fanii ei în Social Media, unde are milioane de urmăritori: peste 3,4 milioane pe Facebook și 1,7 milioane pe Instagram, iar pe YouTube are peste 1,3 milioane de abonați!

Păreri?