Mulatra Laurette se bucura de un real succes muzical in strainatate! Iata noul ei clip!

Vara asta se anunta a fi una fierbinte, insa frumoasa mulatra, Laurette a gasit reteta perfecta pentru a rezista caldurii, noul ei single, “Lemon”.

“Ma bucur sa va prezint cel de-al doilea single, “Lemon”, ce face parte din noul meu proiect, “African Queen”, care cuprinde mai multe piese afro. Piesa este o colaborare cu Twizy Dady si beneficiaza de un videoclip cu scene pasiunale :). La filmari ne-am distrat foarte tare si multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi”, a declarat Laurette.

Piesa se afla deja pe locul 10 la radio Kiss Fm Tanzania si Laurette se declara foarte fericita ca piesa a prins deja foarte bine in Africa.
“Lucram deja la piese si videoclipuri noi pentru luna următoare. Din noul proiect face parte si trupa Dorian Afro care sunt alaturi de mine, danseaza si imi sustin noul single “Lemon””.

Single-ul “Lemon” este lansat de Norvis Music si este disponibil in toate magazinele digitale.
Te invitam sa dai play acestui videoclip si iti dorim o vara minunata!

Pareri?

Are succes internațional, iar acum Aris a lansat video lyrics-ul la piesa “Tumblin’ Down”

Fosta concurentă de la “Megastar”, “Vocea României”, “X Factor” şi “The Four” s-a reinventat şi a dat lovitură peste hotare. Este vorba despre Larisa Ciortan pe numele de scenă Aris, care după ce a scos mai multe piese lansează acum o nouă melodie care se numește “Tumblin’ Down” pentru care a lansat și un Lyric Video.

După hitul “S.O.S.” care a lansat-o pe Aris pe piața internațională, dar și alte piese de succes precum “Love again”, “Streets of Paris” sau “Stop”, solista lansează o nouă melodie care se numește “Tumblin’ down”. Aceasta a fost compusă de Aris, versurile au fost scrise alături de Dare, având o producție muzicală la care au lucrat Vladish, Alexandru Anghel, Dogaru Cătălin și Mr. Gun. “Povestea acestei melodii aduce în prim-plan sentimentele unei persoane aflate într-o relație care se destramă pe zi ce trece și care nu poate face nimic pentru a o salva. De multe ori, oamenii se simt captivi în relații care nu îi mai împlinesc, relații în care indiferența celor din jur doare cel mai tare. Poate fi o relație de iubire sau chiar de prietenie care ajunge într-un punct fără întoarcere, așa că cel mai sănătos este să încheiem acea relație și să mergem mai departe”, spune Aris.

Cine este Aris?
Aris, pe numele ei adevărat Larisa Ciortan, a debutat pe piața internațională în 2018, atunci când a lansat piesa “S.O.S.” care, în varianta remixată de rusul Dj Antonio a ajuns în topurile radio/tv/streaming din multe țări precum Rusia (locul 3 Shazam Rusia Top 100), Ucraina (locul 6 în Shazam Ucraina Top 100), Kazakhstan, Polonia, Belarus, Emiratele Arabe, Grecia, Armenia, Cipru, Moldova, etc. În 2019 Aris devine artist al label-ului independent Damilaris Records și lansează melodia “Love again” produsă de Pink Elephant, piesă care a avut un succes neașteptat de această dată în Coreea de Sud, fiind foarte ascultată și folosită pe aplicația TikTok. O nouă piesă de vară a fost “Streets of Paris”, produsă de Laurențiu Duță a beneficiat de un clip filmat în Paris, orașul dragostei și a fost ascultată și apreciată în țări precum Rusia, Coreea de Sud, Turcia. În octombrie 2019 a avut loc lansarea piesei “Stop” în colaboarare cu Dj Antonio, semnată cu case de discuri mari din Rusia, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Grecia, Polonia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia, Israel, Cipru. Colaborările de succes dintre Aris și Dj Antonio nu s-au oprit aici, așa că anul acesta au mai lansat împreună o nouă versiune a piesei “Rhythm it’s a dancer” (Snap). În România, Aris – Larisa Ciortan a devenit cunoscută în urmă participării la “Vocea României” în 2015 unde a lăsat în urmă interpretări memorabile ale pieselor “Smells like teen spirit”, “Nothing else matters“ și “What’s up”. De asemenea, a avut colaborări cu artiști români precum Vescan și F. Charm. Cea mai recentă colaborare a fost cea cu Puia care și-a lansat de curând un nou album, iar Aris este vocea de pe refrenele pieselor “ Poveste de copil” și “Una alta”.

Păreri?

După succesul „Miami Bici”, Matei Dima face echipă cu Micutzu și Alex Coteț pentru un nou film: „Teambuilding”

Izolare… creativă. Așa s-ar putea numi această perioadă pentru Matei Dima, care a început deja lucrul la un nou film. Este vorba despre lungmetrajul „Teambuilding”, la care lucrează împreună cu Micutzu și Alex Coteț, o comedie despre viața de șef și angajat, despre problemele oricărei firme, mici sau mari, de la noi.

După succesul producției „Miami Bici”, care a devenit cel mai vizionat film românesc din ultimii 26 de ani după primul weekend de la lansarea în cinematografe și care din 1 aprilie a intrat și în grila Netflix, Matei este pregătit pentru un alt gen de comedie. „Teambulding este adaptarea  unui gen de comedie cu care m-am identificat în filmele americane fix în perioada când îmi formam simțul umorului”, spune el. „Este un pas riscant, dar necesar pentru dezvoltarea pieței românești. Tot ce știu acum este că îmi place foarte mult povestea și că sunt foarte entuziasmat să petrec următoarele luni lucrând cu doi dintre oamenii care mă fac să râd cel mai tare în viața reală. Sperăm să facem același lucru și în viața imaginată de noi în Teambuilding, așa că rămâneți aproape pentru mai multe detalii în următoarea perioadă și follow Viva la Vidra pe Instagram pentru ultimele știri”, continuă Matei.

La rândul său, Alex Coteț recunoaște că acest proiect este pentru el un pas important, pentru că după ani de experiență în publicitate, a acceptat să se implice în regia de lungmetraj odată cu „Teambuilding”: „Matei și Cosmin m-au motivat să fac un pas pe care îl tot amân de câțiva ani de zile: regie de lungmetraj. Probabil l-aș mai fi amânat încă 10 ani de acum încolo, însă experiența „Miami Bici” mi-a arătat că furtuna perfectă nu există. Trebuie să o creezi. Iar acum mă simt mai pregătit decât aș fi fost în urmă cu doi ani, chiar dacă este greu pentru cineva venit din publicitate, unde mereu decide altcineva pentru tine ce e bine și ce nu e bine în ceea ce faci. Acum, responsabilitatea e doar pe umerii noștri. De aceea mă bucur că Matei și Cosmin au încredere în mine pentru acest proiect și abia aștept să fac oamenii, din nou, să râdă”, adaugă acesta.

Rolurile principale în această producție le revin lui Matei și lui Micutzu (Cosmin Nedelcu), acesta din urmă garantând și el umorul și hohotele de râs: „E primul film în care voi avea un rol principal și din start e o onoare, iar asta nu s-a întâmplat pentru că voi fi și eu producător asociat. E o combinație de zile mari, sunt alături de un om teribil de amuzant și teribil, Matei Dima, căruia îi și datorez deschiderea mea față de pasul acesta important din cariera mea. Sub bagheta ilustrului Alex Coteț, om la fel de teribil, care și scrie, dar și regizează această capodoperă comică, mă simt în totală siguranță, dovada fiind nenumăratele clipuri virale construite sub atenta sa supraveghere și viziune. Vă garantez că va fi amuzant”, concluzionează cunoscutul standup-er.

Viață de corporație și visul românului de a fi șef

După cum povestește Alex Coteț, cel care a semnat scenariul și pentru „Miami Bici”, filmul „Teambuilding” va fi o ficțiune inspirată din zeci de adevăruri, experiențe trăite pe propria piele sau auzite de-a lungul anilor de la prieteni, cu situații pe cât de absurde, pe atât de reale și cu care foarte mulți oameni vor rezona. De la dorința arzătoare de a fi șef, la nepotism, imcompetență, evaziune fiscală sau situații absurde, toate sunt subiecte care vor fi tratate cu mult umor în „Teambuilding”.

„Vrem să schimbăm puțin percepția pe care o au corporatiștii în România. Ne-am obișnuit să considerăm viața de corporatist ca fiind plictisitoare și sterilă. Dar în realitate, oamenii ăștia trec prin atât de multe situații limită într-o săptămână, încât Ocean’s 11 e film de copii pe lângă ce trăiește un contabil din Pipera. E și normal să ți se taie picioarele de emoție când sari cu parașuta. Dar te-a luat vreodată cu leșin de la un Excel completat greșit? Aș vrea să aduc asta pe marele ecran: rivalitățile, certurile, panicile și mai ales prostiile făcute la beție, adică în teambuilding”, mai spune Alex Coteț.

„Teambuilding” se va filma anul acesta în toamnă, iar casa de producție care îl semnează este Viva la Vidra (deținută de Matei Dima și Ștefan Lucian). Alex Coteț este regizor și scenarist, producător general este Alexandra Hash, iar în rolurile principale sunt distribuiți Micutzu și Matei Dima.

Păreri?

Succes internațional: De la Miss Mary la Holy Molly. Cine este artista din România care a lansat „Ménage à trois” împreună cu LIZOT si a reușit să cucerească radiourile din străinătate

Și-a început cariera în urmă cu nouă ani sub numele de Miss Mary și a adunat milioane de vizualizări pe YouTube, iar în urmă cu un an s-a reinventat și a devenit Holy Molly, „un personaj altfel”, cu un sound foarte cool și diferit de ceea ce găsim astăzi în industria muzicală din România. După primul său single „Everybody’s Scared”, artista a colaborat cu LIZOT pentru hitul „Ménage à trois”, lansat de Sony Music Entertainment. În scurt timp, single-ul a adunat peste 8 milioane de stream-uri pe platformele digitale și a cucerit publicul și radiourile din America, Germania, Franța, Austria, Brazilia, Rusia, Ungaria și Polonia, poziționând-o pe Holy Molly ca unul dintre cei mai ascultați artiști români pe Spotify, cu peste 1,1 ascultători lunari.

„Când am scris piesa, m-am gândit la acest «Ménage à trois» ca o fugă din realitate. Probabil mulți dintre cei care o ascultă cred că este o piesă despre sex, însă nu are nicio legătură. «Ménage à trois» este despre momentele triste, apăsătoare, în care ne simțim singuri, la pământ din punct de vedere emoțional. Și ce se întâmplă atunci când singurătatea te apasă? Toate laturile tale ascunse ies la iveală”, declară artista Holy Molly.

Înainte de feat-ul cu LIZOT, Holy Molly a lansat primul single din carieră alături de Parah Dice: „Everybody’s Scared”. La începutul anului 2019, artista împreună cu Marius Dia, Alex Parker, Olivia Addams și Radu Cristea au pus bazele label-ului Creator Records, iar o parte dintre ei au lucrat la piesele unor artiști precum JO, Morandi și Alexandra Stan.

Păreri?

Narcotic Sound celebrează 10 ani de la succesul hitului “Mamasita”! Ce surprize pregătește artistul pentru 2020

Narcotic Sound este în culmea fericirii. Artistul se mândrește cu peste un deceniu de la lansarea hit-ului “Mamasita”, care i-a schimbat viața, și le mulțumește fanilor pentru susținerea necondiționată.

Marius Mirică, pe numele de scenă Narcotic Sound, are cu ce se mândri. Cunoscutul artist a lansat și a produs o mulțime de piese care au “rupt” în topurile de la noi, însă piesa cu care a dat lovitura pe plan personal se numește “Mamasita”. Luna aceasta, se împlinesc 10 ani de la lansarea hitului international “Mamasita”, iar pentru a celebra cei 10 ani artistul a lansat un pack de remix-uri, intitulat MAMASITA “moody fkn gemini” 2020 REMIXES.

“Acum 10 ani am lansat videoclipul piesei “Mamasita”, iar din acel moment a pornit o specială, revelatoare, exploratoare, entuziasmantă perioadă. Acum, mă cunosc mai bine. Mulțumesc celor care au pus umărul în acest proiect și trecutului și prezentului și viitorului. De aniversarea “Mamasitei” am lasat Geamănul să-și facă de cap, câteva zile, pentru a celebra și a aduce recunoștința pentru acest dar: “MAMASITA”.

Narcotic Sound e show. Vara în orice anotimp. Dans pe orice vreme. Oameni din toate colțurile lumii dansând pe aceeași muzică. Remix-urile Mamasitei sunt un preview la ce va urma. M-am plimbat prin toată lumea dansului. Le poți gusta în rețeta Narcotic Sound. Are gust de vară, de latin, african, european sau asiatic, de dans, de zâmbet, de spectacol. “Mamasita” mi-a schimbat viata în bine, am câștigat experiențe, vizitat atâtea locuri, oameni de tot felul în jur, am pierdut prieteni, dar m-am câștigat pe mine. Remix-urile sunt călătoria Mamasitei prin toate dansurile lumii, prin toate cluburile lumii, 10 ani de concerte, de showuri nebune, un statement pentru muzica ce va urma lansată… Călătoria prin dans, oameni uniți de dans și de muzică – curată și alchimizată de un “moody fkn gemini”. “Moody Fkn Gemini”, pentru că am un chef nebun să mă joc cu muzica, o iubesc, vreau să mă exprim în toate moodurile în care simt… și simt multe.

Mulțumiri: Alexandra Elena Gherase, Christian D, Mihai Constantin, Matteo și tuturor celor care au fost implicați în acest proiect. Nu în ultimul rând, Narcotic Sound este recunoscător publicului, care îi ascultă și apreciază muzica. Susținerea și energia lui sunt extrem de importante.”, a declarat Marius Mirică (bravomirica / Narcotic Sound).

“Mamasita” a cucerit clasamentele muzicale în 2010 și rămâne una dintre cele mai îndrăgite piese Narcotic Sound and Christian D. A fost anul în care s-a consemnat un imens succes, single-ul ajungând pe primele locuri în clasamentele radio și tv din România, Rusia și CIS, Spania, Ucraina, Bulgaria, Israel, Italia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda și Islanda. Melodia a contorizat pe YouTube milioane de vizualizări.

Cât despre viitor, Narcotic Sound așteaptă cu nerăbdare să vă prezinte noile piese și speră să îi fiți alături, mai departe, în această aventură. Pregătiți-vă pentru un nou album, sound și un nou concept pentru show-uri! Good vibes only! Narcotic Sound este un proiect românesc de muzică dance și house, înființat în 2008. Pe lângă “Mamasita”, băieții au reușit să atragă atenția publicului și cu piese precum “Danca Bonito”, “Labirint de Sentimente”, “Poesia de Amor”, “Vai”, “ALE” și “Te Iubesc”.

Păreri?

Succes internațional pentru „Dum Dum” – piesa lansată de Sickotoy & Illkay!

Cunoscutul producător & artist român, Sickotoy (Alex Cotoi), și talentatul producător din Turcia, Ilkay Sencan, au lansat piesa „Dum Dum” cu un sound unic și un videoclip cu elemente cyber-punk. La doar 3 zile după lansare, piesa a fost preluată de posturile de radio și de platformele muzicale din străinătate.

„Sperăm ca piesa sa aiba un succes international si sa continue ce am început cu proiectul Sickotoy. Piesa are un sound foarte radio-friendly dar în același timp poate avea un impact foarte mare și pe zona de club.”, au spus Sickotoy și Ilkay.

Melodia se aude la posturile de radio din Bulgaria, Estonia, Kosovo, Lituania, Slovenia și Turcia. De asemenea, piesa „Dum Dum” a intrat în Playlisturile Spotify din Germania, Turcia și Bulgaria.

„De la primele acorduri și de la prima linie pe care a cântat-o Minelli, ne-am dat seama că piesa are un potențial foarte mare și poate fi un hit worldwide.”, a spus Sickotoy.

Cele mai recente piese lansate de Sickotoy au ajuns în topurile radio-urilor mainstream din România și străinătate: „Addicted” feat. Minelli și „You don’t love me” feat. Roxen, acumulând peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube și fiind difuzate în țări precum: Franta, Mexic, US, Rusia, Spania, Grecia, Elvetia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia si Moldova.

Păreri?

Single-ul „Runaway” de la Sebastian Yatra, Daddy Yankee, Natti Natasha și Jonas Brothers atinge succesul global

La doar câteva zile după cei mai în vogă artiști ai momentului – Sebastian Yatra, Daddy Yankee, Natti Natasha și Jonas Brothers – au surprins pe toată lumea cu lansarea piesei „Runaway”, single-ul a reușit să ia cu asalt întreg peisajul muzical internațional.
„Runaway” a debutat în clasamentul global al Spotify în 57 de țări, a făcut peste 32 de milioane de vizualizări pe YouTube, este #1 în trending în 12 țări și ocupă poziția a patra în topul general și a urcat vertiginos în clasamentele platformelor digitale în peste 46 de țări, aceste performanțe întâmplându-se în doar trei zile.
Succesul piesei „Runaway” a propulsat instant cariera lui Sebastian Yatra și l-a făcut cunoscut ca fiind, cel mai probabil, creatorul imnului acestei veri. Videoclipul piesei a strâns peste 35 de milioane de vizualizări și a fost #1 în trending în 12 țări, s-a poziționat printre primele trei locuri în 6 țări și în top 15 în 28 de țări.

În ceea ce privește clasamentul iTunes, „Runaway” a debutat în top 5 în Argentina, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Slovenia, în top 30 în 6 țări, printre care și Arabia Saudită, Cehia, Ungaria și Vietnam și a intrat în clasamentul general în alte 40 de țări.
„Runaway” de la Sebastian Yatra, Daddy Yankee, Natti Natasha și Jonas Brothers reprezintă o victorie de netăgăduit pentru muzica latino, care prin intermediul acestei colaborări-fenomen reușește să domine clasamentele muzicale din toată lumea.
este un cântec puternic, plin de energie și culoare, iar colaborarea cu Jonas Brothers, Daddy Yankee și Natti Natasha a fost un vis devenit realitate. Le sunt recunoscător până la cer și sper ca această piesă să rezoneze cu fanii de toate vârstele. e făcută să fie o piesă pentru toată familia”, declară Sebastian Yatra.
„Când s-a ivit ocazia să lucrăm cu Yatra, Natti și Daddy Yankee, nu am stat pe gânduri. Suntem mari fani ai muzicii latino și suntem foarte încântați să le prezentăm fanilor prima noastră pisă în spaniolă”, declară Jonas Brothers.
„Runaway” este o piesă de vară, care evocă bucuria de a trăi și unul dintre cele mai appreciate materiale din ultima perioadă care a reușit să cucerească pe loc inimile fanilor și a stârnit un adevărat fenomen în media.

Păreri?

Nicolae Botgros și Lăutarii Altfel, succes incontestabil la Sala Palatului

Maestrul Nicolae Botgros, cel care a purtat frumuseţea muzicii populare româneşti prin întreaga lume, a susținut primul său concert „Lăutarii Altfel” la Sala Palatului din Bucureşti, sâmbăta, 23 februarie 2019.

A fost un spectacol cu adevărat grandios, la care publicul a răspuns cu aplauze furtunoase, în repetate rânduri. Peste 4 mii de spectatori, care au umplut sala până la refuz, au trăit cu emoție fiecare acord muzical oferit de maestrul Botgros împreună cu colegii din Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău şi de invitați importanți din muzica ușoară, dar și din muzica folclorică românească şi moldovenească: Ion Paladi, Natalia Barbu, Tatiana Jacotă, Nicușor Iordan, Lilia Roșca, Alex Calancea Band, Ionuț Fulea, Corina Chiriac, Petrică Mațu Stoian, Monica Anghel, Paula Seling și Marcel Pavel.

A fost o producție artistică de proporții, în cadrul căreia au urcat pe scena decorată cu motive populare 15 artiști renumiți și peste 60 de instrumentiști a căror interpretare artistică este demnă de scenele internaționale celebre. De-a lungul întregii seri, orchestra „Lăutarii” s-a întrecut pe sine, show–ul de la Sala Palatului fiind un succes memorabil.

Timp de 3 ore neîntrerupte, publicul s-a delectat cu piese din toate genurile: muzica populara, de petrecere, ușoară și clasica. Artiștii au fost aplaudați îndelung după fiecare moment, iar orchestra a oferit un adevărat regal al muzicii de suflet, de la „Hora primăverii” până la „Eearthsong” și „Chiquitita” dar și de la celebrul „Vals” de Shostakovich și „Valurile Dunării” de Ivanovici până la „Marșul Radetzky” de Johann Strauss. Orchestra condusă de Nicolae Botgros a creat sâmbătă seara, fără îndoială, momente unice de înaltă virtuozitate artistică și de bucurie sufleteasca de neuitat.

Primul care a urcat pe scena a fost Ion Paladi, iubit atât de publicul din România, cât și de cel de peste Prut. Pe lângă emoționanta melodie „Dorul Basarabiei”, talentatul artist a adus publicului și un colaj de două piese menite să aducă buna dispoziție în Sala Palatului.

Tatiana Jacotă și Nicusor Iordan, alți doi cântăreți preferați ai maestrului Botgros, au ales să cânte două piese foarte cunoscute de românii de pretutindeni: „Of, Inimioară” și celebra romanță „Să-mi cânți cobzar”, emoționând publicul până la lacrimi.

Tot de peste Prut a venit special pentru seara de sâmbăta și Lilia Roșca, interpretând „Ca prima oară”, melodie cunoscută în România sub titlul „Până la lacrimi mi-e draga viața”. Piesa, scrisă de Ion Aldea Teodorovici pe versurile poetului Grigore Vieru, a recreat stări unice, greu de descris în cuvinte.

Ardealul a fost și el reprezentat cu două piese, prin glasul inconfundabil al lui Ionuț Fulea, unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară din noua generație.

Corina Chiriac a fost o altă apariție cu un impact desăvârșit la public. Maestră în a crea interactivitate cu fanii săi, artista și-a cucerit admiratorii cu o piesă nou-nouță și plină de umor, cântată în premieră absolută: “Grasa ține casa”.

Aplaudat la scenă deschisă, Petrică Mâțu Stoian nu a fost lăsat să părăsească scena până nu a cântat și ce-a de-a treia piesă, care l-a și făcut celebru, „Coace Doamne, prunele”, intonată vers cu vers și notă cu notă de public, împreună cu celebrul artist.

Monica Anghel a reamintit audienței două dintre cele mai frumoase piese ale sale: „Dau viața mea pentru o iubire” și „Spune-mi”, completate de celebra „Aoleo, ce ploaie vine de la Cluj”.

Cu sensibilitatea și frumusețea cântecului care o caracterizează, Paula Seling a făcut sala să vibreze cu „Timpul” dar și cu „După noapte vine zi” (piesă scrisa de Aurel Giroveanu în 1970) iar Marcel Pavel a creat o adevărată frenezie cu celebrul „Carusso”, binecunoscutul șlagăr „Frumoasa mea” și cu hit-ul „Gas, Gas” al lui Goran Bregovic.

“Lăutarii Altfel” a fost, în concluzie, un spectacol-eveniment grandios, o adevărată gală a muzicii, care a facut ca inimile tuturor să bată la unison și să se bucure de emoția reîntâlnirii cu muzica de calitate și cu mari artiști de elită ai românilor.

La finalul concertului, organizat de Sprint Music, comunicat de HTagPR și prezentat de vedeta TV Iuliana Tudor, maestrul Nicolae Botgros a declarat: „Sunt extrem de bucuros că și acum sunt unul dintre artiștii preferați ai publicului din România. Mă simt exact ca acum 30 de ani, când am ajuns pentru prima dată aici cu trenul și m-am întors la Chișinău pe un cal alb!”

Păreri?

„De piatră”, noua piesă în care ADDA vorbește despre frumusețea din suferință, despre succes și sacrificii

ADDA revine cu o nouă piesă, „De piatră”, o premieră nu numai pentru fanii ei, dar chiar și pentru ea. „Pe lângă faptul că e o piesă specială pentru mine, de suflet, este și prima oară când îmbin pianul cu vocea. Această melodie este despre o călătorie, despre drumul spre succes, despre sacrificii și despre lupta pe care o duci cu tine, forțându-te să fii puternic. Mai ales că visul te bântuie și nu te lasă să renunți, te face să trăiești viața la maximum”, spune ADDA.

Melodia mai vorbește, după cum declară artista, și despre frumusețea călătoriei, oricât de dificilă este aceasta. „Dar, dincolo de toate, de fapt bucuria înseamnă drumul pe care îl parcurgi, este în călătorie. Întotdeauna este și frumusețe, chiar și în suferință. Pentru că înveți lucruri noi, aduni niște amintiri și înveți ceva ce poți să transmiți mai departe. Si poți spune un mesaj lumii”, încheie ADDA.

Muzica piesei este semnată de ADDA și de Șerban Cazan, textul de ADDA, producție Șerban Cazan, Florin Boka, viori Muse Quartet, Master HaHaHa Production. Regia videoclipului este semnată de Sega, scenariul si conceptul – ADDA și Flavius Simion (Baladda Records), producție Rizea Cătălin (Baladda Records), make-up Cristian Burca, hair Ilina Dumitru, styling Eli Adam.

În acest an, ADDA a mai lansat piesele „Mamă soacră”, „Arde” feat. Killa Fonic, care a ajuns la aproape 23 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Mă doare inima” și cele trei piese, „Desculță”, „Liniștea”, „Casa bântuită”, care alcătuiesc împreună cel de-al treilea sezon al Stărilor.

Păreri?

Numarul de dans care face inconjurul internetului

Creativitate si libertate de expresie, zambete calde, multa voie buna şi miscare din plin. Aceasta este combinaţia perfecta pe care o ofera cursurile noastre de dans pentru copii. Copiii se diferentiaza unii fata de ceilalti, iar noi intelegem acest aspect foarte bine.

De aceea, am ales sa ne concentram atentia pe nevoile individuale ale fiecarui copil, in asa fel incat sa simta ca se integreaza perfect intr-un colectiv mereu vesel si energic.

Armonia, ambianta si ritmurile fascinante stimuleaza toate simturile copiilor nostri, iar aceste senzatii nu vor face altceva decat sa atraga si mai multe zambete din partea lor.

Pentru a satisface toate cerintele din acest domeniu oferim cursuri mixte pentru copiii incepatori si nu numai, incepand cu varsta de 4 ani si culminand cu segmentul adolescentilor.

Astfel, vom desfasura cursuri de dansuri moderne impreuna cu copiii regasiti in segmentul de varsta 4-6 ani.

Cei aflati in segmentul de varsta 7-16 ani vor aprofunda o structura unica care cuprinde: dansul modern, hip hop, r&b si street dance.

Ceea ce diferentiaza in mod pozitiv Scoala Latino Time fata de celelalte scoli de dans este atmosfera relaxata, conditiile deosebite regasite in incinta salii nostre de dans,dar si instructoarea foarte experimentata.

Performantele inregistrate de copiii pe care i-a pregatit de-a lungul timpului au propulsat-o in una din cele mai apreciate coregrafe de dans , intelegand foarte bine ca cel mai eficient instrument menit sa starneasca interesul copiilor este metoda pedagogica.

Polivalenta Andreei este extrem de apreciata de catre copiii care frecventeaza cursurile noastre,imbinand intr-un mod foarte placut elemente si coregrafii complexe incadrate in nenumarate sfere ale dansului.

Numele Latino Time este asociat intotdeauna cu seriozitatea echipei noastre, dar si cu increderea acordata de catre cursantii nostri inca din anul 2005, anul in care am debutat in mod oficial in circuitul salilor de dans din Bucuresti.

Timpul si experienta acumulata in acest domeniu ne-au pozitionat in mod constant in topul celor mai apreciate scoli de dans care activeaza in capitala tarii noastre, avand parte in momentul de fata de nenumarate aprecieri si recomandari atat din partea cursantilor nostri, cat si din partea mass-mediei.

Nu va ramane altceva decat sa incercati cursul nostru interactiv, perfect adaptat copilului dumneavoastra, avand toata certitudinea ca parteneriatul nostru se va desfasura pe parcursul multor ani.