Mohombi cântă despre iubire în stil „Afro-Viking” în noul său single, „Mr. Loverman”

Licențiat în România și Republica Moldova de Global Records, cel mai recent single al artistului Mohombi, „Mr. Loverman” este produs de Alex P & Victory și compus de Mohombi Moupondo, Arash Labaf, Anderz Wrethov și Alex P & Victory.

Premiat cu mai multe discuri de platină, artistul și compozitorul suedez de origine congoleză, Mohombi declară despre „Mr. Loverman” că este o creație fără cusur, o melodie care „te va bântui și va pune stăpânire pe mintea, pe sufletul și pe corpul tău”. Cu un stil unic, născut din îmbinarea celor două moșteniri culturale, Mohombi apreciază sound-ul său ca fiind „Afro-Viking – o muzică care spune o poveste”, încheie artistul.

De-a lungul timpului, Mohombi a lansat mai multe hit-uri și colaborări de succes, printre care „Bumpy Ride”, „Miss Me” featuring Nelly, „Dirty Situation” feat. Akon, „Coconut Tree” feat. Nicole Scherzinger, „Suave (Kiss Me)” cu Pitbull și Nayer sau la piesa „(Habibi) I Need Your Love” feat. Shaggy. În 2016, Mohombi a primit US Grammy Award (Best Latin Album) pentru munca de compoziție a albumului „DALE”, semnat de Pitbull. A câștigat, de asemenea, BMI Award pentru „I Need Your Love” cu Shaggy. În 2017 a colaborat, tot în calitate de textier, cu J. Balvin pentru hitul „Mi Gente”, dar și cu Willy William & Beyonce.

„Mi Gente” a ocupat locul 3 în Billboard Hot 100 și a devenit și numărul 1 cea mai difuzată piesă pe Spotify, timp de șase săptămâni. Printre cele mai recente colaborări din această zonă de compoziție se numără și hitul lui Jennifer Lopez featuring Cardi B și DJ Khaled – „Dinero”.

Păreri?

Hot Casandra aduce stilul electro pop in Romania prin lansarea single-ului “Feelings”

Cu turnee prin toata Europa si zeci de concerte in Marea Britanie, Hot Casandra aduce acum si in Romania stilul electronic power pop, lansand single-ul “Feelings”, o piesa optimista prin linia melodica, ce prezinta insa un cuplu care trece prin stari de nostalgie si speranta.

Hot Casandra este un proiect in spatele caruia se afla Paul Ballo, liderul si vocalistul trupei. Despre “Feelings”, artistul spune: “Piesa a fost compusa de mine in stil fulger, in aproximativ 20 de minute. Pentru productie, creditele merg catre colegii mei, Matei Vlad si George Simion, care ma ajuta atat in studio, cat si in concerte. Multa lume ne spune ca muzica noastra suna “ca afara”, deci cu piesa “Feelings” noi vrem sa aducem electro pop-ul si in atentia romanilor”.

Clipul, regizat de Mihai Lazar, s-a filmat in Bucuresti, intr-un cadru urban, pe acoperisul unei cladiri centrale, “cu capul in nori”, exact cum sunt si personajele din clip.

Paul Ballo a intrat in muzica inca de pe vremea cand avea 7 ani, in corul dirijat chiar de mama lui, soprana de opereta Bianca Ionescu, alaturi de care a si cantat piesa “Hold Me Tight”. Hot Casandra s-a remarcat mai intai la nivel international, inca de la infiintarea trupei in 2010, piesa “Operatic Female Having A Crack” fiind inclusa pe celebra compilatie Buddha Bar XVII. Pana sa infiinteze Hot Casandra, artistul a activat in trupele Go to Berlin, The Amsterdams si KUMM.

Haideti sa urmarim videoclipul noului single semnat Hot Casandra, “Feelings”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!