Mii de măști medicale și sute de echipamente electronice, donate către două spitale din țară și Serviciul de Ambulanță din Capitală din partea Phonetastic GSM

  • 6.000 de măști au fost trimise personalului medical din spitalele municipale din Adjud și Focșani, județul Vrancea, unde numărul cazurilor confirmate de COVID-19 ajunsese la 90 în cursul zilei de ieri

  • 500 de căști Bluetooth au ajuns la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, la echipajele de salvare care, îmbrăcate în echipamentul de protecție complet, nu mai pot să folosească telefoanele mobile, dar au mare nevoie să poată ține legătura cu colegii

București, 9 aprilie 2020. Mii de măști medicale și dispozitive electronice vitale în lupta împotriva COVID-19 au fost donate de compania Phonetastic GSM, la începutul lui aprilie, în  prima etapă a unei campanii de ajutorare a spitalelor din România. Electrocardiograma fără sfârșit este un demers umanitar derulat de companie în parteneriat cu Asociația Ceva Diferit, iar prima etapă a campaniei s-a încheiat săptămâna trecută, constând în trimiterea către destinatari a 3.500 de măști cu trei pliuri, 2.500 de măști cu filtru N95 și 500 de căști Bluetooth, utile echipajelor care transportă pacienții infectați, de la domiciliu la spital. Toate aceste produse au mers către Spitalul Municipal din Adjud, Spitalul Municipal din Focșani și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. 

„Am decis că este necesar să ne implicăm activ în lupta împotriva acestei pandemii și să-i ajutăm cu ce putem pe cei aflați în prima linie – medicii, personalul medical și angajații de pe ambulanțe. Observ cu bucurie că tot mai multe companii fac donații și își oferă sprijinul și sper ca numărul acestora să crească tot mai mult, pentru că spitalele au nevoie de tot suportul posibil, din partea autorităților, a companiilor, a antreprenorilor și a oricui are posibilitatea. Noi am reușit, cu pași mici, să ne mobilizăm și facem această primă donație cu ajutorul partenerilor noștri, cărora le mulțumim pentru implicarea totală. Aceasta este doar prima etapă și plănuim să continuăm să furnizăm măști, echipamente și orice ar mai avea nevoie spitalele în această perioadă deosebit de grea. Numele campaniei l-am dat gândindu-mă la ce simbolizează electrocardiograma, și anume viață. Practic, nu suntem cu toții decât o electrocardiogramă în marea scenă a lumii, iar în acest moment sunt oameni a căror supraviețuire poate depinde și de noi”, a declarat George Mocanu, Director General al Phonetastic GSM.

Măștile trimise sunt de două tipuri: N95 FFP2 care etanșează foarte bine și au filtru de protecție și măști cu trei pliuri, care sunt mai subțiri decât N95 și mai permeabile, dar care pot fi utilizate în contactul direct cu pacienții infectați. Distribuirea materialelor donate s-a făcut în felul următor: 2.000 de măști cu pliuri și 1.000 de măști N95 au revenit Spitalului Municipal Adjud, 1.500 de măști cu trei pliuri și 1.000 de măști N95 au fost trimise către Spitalul Municipal Focșani.

De asemenea, Serviciul de Ambulanță București a primit și 500 de căști tip Bluetooth Samsung r170, destinate personalului de teren, care transportă pacienții infectați folosind izolete și care, din cauza echipamentului de protecție pe care îl poartă, nu pot pune mâna pe telefoane.

Dr. Laurențiu Taban, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani și președinte al Asociației Medicale Sfântul Pantelimon: „Am primit această donație prin intermediul Asociației Sf. Pantelimon, care a fost înființată pentru a strânge fonduri destinate dotăriii spitalului, creșterii calității actului medical și organizării diferitelor evenimente. Deși asociația există de circa șase ani, aceasta este prima donație importantă, care vine într-un moment de nevoie acută. Măștile vor fi folosite de către personalul medical și vor fi distribuite cumpătat, prioritate având cei care lucrează în secțiile cel mai mult expuse, cum ar fi Boli Infecțioase, Pneumologie sau ATI.”

Majoritatea celor infectați cu COVID-19 din județul Vrancea sunt internați la Spitalul Municipal Focșani, o întreaga aripă a unității medicale fiind transformată în Secție de Boli Infecțioase. În același timp, Spitalul Municipal Adjud a devenit spital-suport pentru cazurile de COVID-19, a precizat medicul Laurențiu Taban.

Reprezentanții Phonetastic GSM anunță că vor continua demersurile de identificare a spitalelor care au nevoie de ajutor și de achiziționare și furnizare de echipamente de protecție. Toți cei care pot sprijini acest demers prin donații sunt rugați să contribuie accesând contul Asociației Ceva Diferit, RO03 BACX 0000 0015 5253 9001, Unicredit Bank.

Păreri?

Primele rezultate ale platformei ajutorspitale.ro se traduc în ajutor concret pentru spitale din toată țara

  • 80 de voluntari sunt implicați activ în platforma #ajutorspitale

  • Peste 940 de medici și 282 de spitale au contactat până acum platforma

  • #ajutorspitale se află în contact cu 16 comunități de business și are sprijinul a zeci de companii

  • Colaborare permanentă cu 6 ONG-uri și alte 4 inițiative civice de luptă împotriva Covid-19

  • Nevoi concrete ale cadrelor medicale din diverse zone ale țării au fost acoperite până acum prin implicarea a zeci de companii

  • #ajutorspitale a implementat într-un timp record un sistem structurat și funcțional de integrare a nevoilor medicilor și spitalelor cu resursele din mediul privat și ONG

București, 2 aprilie 2020. Lansată la începutul crizei provocate de noul coronavirus, platforma https://ajutorspitale.ro/ funcționează zi-lumină pentru a procesa cererile venite din partea spitalelor din toată țara și pentru a atrage parteneri din mediul de business care să ofere soluții pentru aceste nevoi. Până în acest moment, mai multe nevoi concrete înregistrate în platformă au fost acoperite cu sprijinul diverselor companii care au răspuns prompt apelului #ajutorspitale. Fiind prima inițiativă de acest tip de la noi, platforma integrează în acest moment, în mod structurat, nevoile medicilor și spitalelor și resursele existente în mediul privat și ONG. Echipa de voluntari implicată în proiect a reușit să dezvolte într-un timp record un model funcțional de colaborare între toate aceste medii (spitalicesc/ business/ ONG), care este pregătit să răspundă nevoilor din spitale. Totodată, #ajutorspitale caută în permanență parteneri noi din toate mediile – public, privat, ONG, prin care să ajute și mai bine spitalele și clinicile din România.

Soluții implementate prin #ajutorspitale

Cei 80 de voluntari implicați activ în prelucrarea cererilor înregistrate în platformă au reușit până în acest moment să găsească resurse în mediul de business pentru a oferi ajutor. Astfel, au fost acoperite următoarele nevoi exprimate de spitale și cadre medicale de pe tot teritoriul țării:

  • 1.280 litri de săpun
  • 97.000 de bucăți de mănuși nitril
  • 31.100 de bucăți de mănuși de latex
  • 43.860 de bucăți de măști P1, FFP2 sau FFP3
  • 52.000 de bucăți de combinezoane
  • 425 de bucăți de viziere
  • 20.000 de sticle de 0.5 litri de apă
  • 9.200 de bucăți de botoși medicali
  • 2.100 litri dezinfectanți
  • 8 bucăți pulsoximetru
  • 2.300 de bucăți teste diagnostic
  • 4.200 de bucăți role de hârtie
  • Câteva mii de porții de alimente (ex: Red Angus livrează zilnic prânzul în 3 spitale cheie: Victor Babeș, Matei Balș, Colentina).

În tot acest demers, platforma https://ajutorspitale.ro/ a primit suținerea unor companii precum Unilever (săpun lichid), Agricover (mănuși), Global Archive Management (depozitare și logistică), KEIA (apă), Pepsico România (apă), Red Angus Steakhouse (mâncare, mănuși și dezinfectanți), FAN Courier (transport), Autonom (transport), Fru Fru (alimente), Taverna Racilor (mâncare), Fabio Pizza (mâncare), L’Incontro Titan (mâncare), Xella România (echipamente de protecție și teste), Vision Clean (săpun), Boromir (produse de panificație), Napolact (lactate), Artic (electrocasnice), GSK România (produse de igienă) și a multor antreprenori veniți din partea unor mari comunități de business precum BNI România și Romanian Business Leaders.

Până în acest moment, peste 940 de medici și 282 de spitale din toată țara au contactat platforma cu cereri concrete, iar 593 dintre ele au fost validate de echipa de voluntari alocată ca suport pentru medicii care îi contactează. Așadar, este în continuare mare nevoie de implicarea companiilor care pot oferi ajutor.

„Când am lansat platforma https://ajutorspitale.ro/ exact pe asta am mizat, pe implicarea mediului de business, pe activarea unor relații pe care noi, toți voluntarii, le avem în această zonă, astfel încât să creăm o punte către sistemul medical și să oferim sprijin concret. În momentul acesta, cu efortul susținut al tuturor celor implicați, pot spune că avem multă cerere eficient agreată, echipă mare de voluntari care s-a stabilizat, parteneriate funcționale cu zona de business și non-profit. Ne-am dat seama că este eficientă și implicarea în comunitățile locale, unde am găsit sprijin în diverse firme care vor să facă ceva concret pentru spitalele din jurul lor. Este nevoie, așadar, să ne facem auziți și pe plan local. Continuăm să facem un apel către mediul de business să se implice activ în demersul nostru, pentru că orice ajutor contează enorm în aceste zile”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

#ajutorspitale – umăr lângă umăr cu mai multe ONG-uri

În acest moment, https://ajutorspitale.ro/ colaborează cu mai multe organizații non-guvernamentale, cu ajutorul cărora rezolvă o parte din nevoile care vin către platformă, fie că este vorba de donarea unor sume de bani, fie de preluarea și rezolvarea unor cazuri punctuale. #ajutorspitale colaborează cu organizații precum Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Dăruiește Viață, Zi de Bine, Inima Copiilor și altele.

Despre ajutorspitale.ro

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy), a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa) și a Ralucăi Negrea (Fondator Makesense) și implementată de o echipă de peste 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.  Pentru întrebări, idei sau sugestii: ajutorspitale@entreprenation.ro

Despre Entreprenation

Entreprenation.ro este o inițiativă a organizațiilor și comunităților The Entrepreneurship Academy, Educativa, 2Performant și MsM România. În contextul actual al evoluției crizei generate de noul coronavirus în România, această echipă vine în anticiparea unei crize profunde medicale, sociale și economice cu o platformă de colectare de probleme și resurse, ce vor fi apoi prioritizate și soluționate cu ajutorul comunității de business și a studenților la The Entrepreneurship Academy.

Păreri?

Ajutor pentru spitale din partea mediului de business: s-a lansat platforma ajutorspitale.entreprenation.ro

București, 17 martie 2020. În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, iar în România a fost publicat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, capacitatea sistemului medical românesc de a face față și de a reacționa promt și efecient este esențială. Spitalele și centrele medicale din România sunt în linia întâi a luptei împotriva COVID-19, iar platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ vine în întâmpinarea nevoilor urgente ale acestora.

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy) și a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa, co-fondator Entrepreneurship Academy) și implementată de o echipă de 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.

#ajutorspitale Cum funcționează?

Astăzi, pe platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ se identifică nevoile din spitale și centre medicale din toată țara, iar echipa de voluntari este pregătită să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică și cu Ministerul Sănătății pentru a putea direcționa resursele acolo unde este nevoie și unde situația poate deveni critică în următoarele 2-3 săptămâni, dacă ritmul îmbolnăvirilor crește. Misiunea platformei este să ajute spitalele, unitățile sanitare și medicii de familie din România în lupta contra coronavirusului (COVID-19). Spitalele și centrele medicale sau reprezentanții oficiali ai acestora au la dispoziție pe această plaformă secțiunea „Ești reprezentant al unei unități medicale?”, unde pot intra și completa formularul cu cele mai presante nevoi cu care se confruntă în această perioadă.

Orice organizație care poate să ofere o mână de ajutor se poate alătura acestei comunități antreprenoriale care face eforturi pentru a limita efectele crizei generate de COVID-19 în România. Pe https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ cei din mediul de business au la dispoziție formularul de la secțiunea „Ești antreprenor și vrei să dai o mână de ajutor?”, unde se vor descrie concret resursele sau soluțiile pe care le pot pune la dispoziție. Echipa care gestionează platforma se va ocupa să direcționeze ajutorul respectiv acolo unde este cea mai mare nevoie. Modurile în care oamenii de business și antreprenorii pot oferi sprijin sunt diverse: de la apă potabilă și alimente, la echipamente și dispozitive medicale, adaptări ale spațiilor și liniilor de producție pentru a răspunde urgențelor de azi.

„Vă mulțumim vouă, medicilor, asistentelor și întregului personal medical din linia I în lupta împotriva coronavirusului (COVID-19). Pe voi ne bazăm toți ceilalți și vrem să știți că și voi vă puteți baza pe noi. Sunteți eroii noștri! Oameni de business, suntem un grup de 60 de voluntari, susținuți de peste 1.000 de oameni de afaceri. Avem nevoie să fim și mai mulți: orice resurse puteți dona în perioada asta, spuneți-ne și vom crea rapid legături eficiente între nevoile spitalelor și soluțiile voastre. Cred că oamenii de business care sunt acum în dificultate vor găsi idei să-și relanseze business-urile mai ales dacă vor acorda chiar de acum atenție nevoilor care există în comunitate. Vă încurajez să fiți puternici, să gândiți în lateral și optimist. Lumea se schimbă rapid, iar capacitatea de adaptare, competența și experiența voastră pot face o mare diferență acum! Vor apărea multe oportunități după ce vom depăși cu bine acest moment, totul este să înțelegem unde putem face o diferență fiecare dintre noi. Afacerile din România intră în gardă alături de medici”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

Primul #ajutorspitale se întâmplă la Sinaia

Spitalele se confruntă cu mai multe provocări în această perioadă, una dintre ele fiind epuizarea rezervelor, atât a celor materiale, cât și a celor financiare. Din cauza riscului nou apărut de infectare cu COVID-19, necesitățile de materiale sanitare au crescut, pentru că a apărut nevoia de prevenție. O situație la care se lucrează în acest moment prin intermediul platformei https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este cea a spitalului din Sinaia, care a transmis o solicitare concretă de materiale sanitare și cantități necesare (măști, mănuși, halate, dezinfectanți, apă îmbuteliată, paturi etc. – care reprezintă minimul necesar pentru o funcționare cel puțin normală pe o perioadă de o lună, o lună și jumătate), apoi echipa care gestionează platforma a identificat antreprenori care au putut să le vină în ajutor cu următoarele:

· firmă din Craiova, al cărei obiect de activitate este fabricarea de porți metalice, și-a dat seama că ar putea confecționa pentru acest spital paturi, mese pentru instrumentar, brancarde pentru transport pacienți, paravane medicale; așa că a trecut la acțiune imediat și în doar câteva zile va avea gata tot necesarul solicitat. Paturile sunt în producție deja, iar până la finalul acestei săptămâni ele vor ajunge la spital. De această adaptare a liniei de producție ar putea profita și alte spitale cu nevoi similare.

· o companie din Ploiești a preluat solicitarea de apă îmbuteliată, deși nu era în obiectul ei de activitate, a căutat și a găsit un distribuitor pentru livrare rapidă, a comandat toată cantitatea necesară, iar luni, 16 martie, apa a fost deja livrată spitalului din Sinaia.

„În această perioadă traversăm o situație specială, în care fiecare trebuie să se concentreze pe a face lucruri, cât mai bine și a pune în prim plan interesul comun. Experiențele celor aflați în grea încercare trebuie să ne pună pe gânduri, dar să nu rămânem în acea stare, ci să acționăm coerent și să sprijinim chiar și de acasă. Am găsit în echipa #ajutorspitale sprijin concret, imediat. Îi felicit din toată inima pentru implicarea lor, mulțumesc că au dat curs solicitărilor noastre. Personal găsesc extrem de importantă identificarea de soluții pentru protecția pacienților și a personalului medical, precum și pentru starea de spirit a echipei mele. În condiții speciale am descoperit oameni speciali, cărora le mulțumesc și le doresc multă sănătate”, a declarat Mariana Miu Grigorescu, Manager Spital Sinaia.

Păreri?