Colinde, spectacole pentru copii și dansuri, la Târgul de Crăciun Craiova

Atmosfera magică din cadrul Târgului de Crăciun continuă în zilele de 21, 22 și 23 decembrie. Crăiasa Zăpezii își așteaptă oaspeții, care și în acest weekend se anunță a fi în număr mare, cu evenimente pentru toate gusturile.

 

Astfel, pe data de 21 decembrie, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, începând cu ora 17:00, vă invită să pășiți în minunata lume a poveștilor, iar de la ora 18:30 sunteți așteptați să luați parte la un regal de cântece şi dansuri tradiţionale din Macedonia de Nord, în interpretarea Ansamblului Sonțe al Asociaţiei Macedonenilor din România. Evenimentele vor continua cu un Flashmob al Casa de Cultură a Studenţilor, urmat de spectacol de colinde susținut de elevii Liceului Voltaire.

 

Vineri, 22 decembrie, începând cu ora 18:30, Formaţia Irini va încânta publicul cu dansuri grecești, iar de la ora 19:00, în Piața Frații Buzești – zona bradului de Crăciun – ne vor colinda soliștii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”: Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Șişu, Marius Măgureanu, Cristian Bănățeanu și Liviu Dică.

 

Sâmbătă, 23 decembrie, Spiritul Crăciunului va transforma Piaţa Fraţii Buzeşti – zona bradului de Crăciun, într-un colț de poveste grație colindelor interpretate de Corala Academică a Filarmonicii Oltenia.

 

 

Piaţa Fraţii Buzeşti

 zona bradului de Crăciun

21 decembrie

17:00 – 18:00 Cutia cu poveşti, teatru pentru o persoană, Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

18:30 – 19:00 Cântece şi dansuri tradiţionale din Macedonia de Nord – Ansamblul Sonțe al Asociaţiei Macedonenilor din România

19:00 – 19:30 Flashmob – Casa de Cultură a Studenţilor

19:30 19:45 Colinde – Liceul Voltaire

22 decembrie

18:30 – 19:00 Dansuri greceşti, Formaţia Irini, Comunitatea Elenă Craiova

19:00 – 20:00 Colinde, Soliştii Ansamblului Folcloric Maria Tănase

 

23 decembrie

19:00 – 20:00 Concert Coral, Vremea Colindelor – Corala Academică a Filarmonicii Oltenia

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Teatru în Sectorul 5: Spectacole unteatru cu acces gratuit, până pe 14 decembrie

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru. Toate locurile disponibile la spectacolele programate până pe 14 decembrie au fost rezervate în avans.

Teatru în Sectorul 5 este un proiect finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.

Un spectacol în regia Sânzianei Stoican va deschide seria de evenimente pe care unteatru o dedică publicului din comunitatea alături de care a crescut. Pe 4 decembrie, de la ora 19:30, Sabrina Iaşchevici și Ionuţ Vişan vor readuce pe scenă Ce zile frumoase – una dintre cele mai longevive producții din repertoriul unteatru.

Marți, pe 5 decembrie, de la ora 20:00, se joacă Venus in fur (r. Elena Morar), cu Silva Helena Schmidt și Richard Bovnoczki. Seara de miercuri, 6 decembrie, va începe la ora 19:30 cu Poezia Visului – spectacolul de teatru coregrafic semnat de inconfundabila Miriam Răducanu, în care spectatorii îl vor admira pe Lari Giorgescu. De la ora 20:00, publicul este invitat să intre în culisele teatrului independent alături de (IN)DEPENDENȚII – un spectacol de Catinca Drăgănescu, cu Mihaela Rădescu, Florina Gleznea și Andrei Raicu.

Joi, pe 7 decembrie, Lari Giogescu revine pe scenă în Eine Kleine Nachtmusik, un spectacol coregrafic seducător semnat de Gigi Căciuleanu, iar sâmbătă, pe 9 decembrie, Alex Ștefănescu și chitara lui vin în concert cu 9 piese remixate. Săptămâna se încheie cu o masă în familie. O familie fericită, cu Alina Berzunțeanu și Istvan Teglas, se joacă duminică, de la ora 20:00.

Memoria și importanța ei în poveștile noastre de iubire devine personaj principal în Risipire. Spectacolul regizat de Vlad Bălan, cu Camelia Pintilie, Corina Moise și Denisa Nicolae, se va vedea marți, pe 12 decembrie, de la ora 20:00. În ultima seară, pe 14 decembrie, Florina Gleznea își va cuceri publicul în 5 ore cu Mario (r. Mariana Cămărășan), în timp ce Otrava, noul spectacol în regia lui Toma Dănilă, va oferi audienței o porție generoasă de emoție, printr-o poveste răvășitoare interpretată de Alina Berzunțeanu și Cezar Antal.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Ideo Ideis Festivalul #18, cu spectacole de teatru despre cine suntem

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante. Între 11 și 18 august, ediția de majorat va continua să celebreze magia momentelor petrecute împreună în sala de spectacol, cu un program generos care va include producții noi și foarte noi din repertoriile teatrelor din țară.

Mai multe detalii despre experiențele pregătite de organizatorii festivalului la ediția de majorat vor fi disponibile în curând pe https://www.ideoideis.ro/festivalul.

Centrul Multifuncțional pentru Tineri va fi și în acest an principalul punct de întâlnire al iubitorilor de teatru. Aici, publicul din Alexandria și adolescenții din trupele participante sunt invitați să urmărească împreună, chiar din prima zi de festival, spectacole de teatru profesionist, construite în jurul unor subiecte care oglindesc realitatea zilelor noastre. Vineri, pe 11 august, de la ora 20:00, după ceremonia de deschidere a celei de-a 18-a ediții Ideo Ideis Festivalul, spectatorii vor urmări Un basm urban – o producție a Teatrului Metropolis, în regia lui Norbert Boda. Pe ritmuri de hip-hop și alte genuri muzicale de stradă, spectacolul spune povestea unor copii care devin eroii propriei povești, prin intermediul actorilor Vlad Pânzaru, Tiberius Zavelea, Francesca Fülöp, Stella Cora, David Drugaru, Ștefan Alexandru Iancu, Teona Stavarachi și Irina Sibef.
Un basm urban, r. Norbert Boda
Platforma de Teatru Politic aduce la Alexandria sâmbătă, pe 12 august, spectacolul Acrobații – 7 zile din viața unor profesori de țară, în regia lui David Schwartz. Actorii David Drugaru, Anamaria Feraru, Silvana Mihai, Katia Pascariu, Octavian Voina vor spune povestea a cinci profesoare și profesori de la o școală gimnazială dintr-o comună fictivă din România, care vor să schimbe lumea de la catedră. Deși are un scenariu ficțional, spectacolul se bazează pe o cercetare riguroasă, desfășurată pe parcursul unui an de zile de echipa artistică.
Acrobații – 7 zile din viața unor profesori de țară, r. David Schwartz

Ce înseamnă ca o relație să reușească, ce înseamnă ca ea să eșueze? Regizoarea Irisz Kovacs surprinde manierele diferite în care două generații se pot raporta la relațiile de iubire în Disco Regret – o producție a Teatrului Metropolis, inclusă în programul de marți15 august. Ioana Abur, Cezar Antal și Iosif Paștina sunt protagoniștii poveștii în care un tânăr cineast, proaspăt divorțat, hotărăște să facă un film despre relația părinților săi, oferindu-și șansa de a trăi adevărate revelații despre motivele fiecăruia dintre noi de a continua o relație.

Printre surprizele rezervate iubitorilor de teatru din comunitatea din Alexandria se numără și un spectacol regizat de Andrei Huțuleac, mentor la ediția din acest an. NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși) vine tocmai de la Brăila – producție a Teatrului ,,Maria Filotti” și propune o poveste seducătoare, potrivită publicului de toate vârstele. Distribuția îi reunește pe Nicholas Cațianis JR., Ciprian Chiricheș, Blanca Doba și Corina Borș.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Festivalul unteatru cinematic: ultimul weekend cu spectacole disponibile gratuit pe platforma accesibilă din toată țara

Festivalul unteatru cinematic, evenimentul online care își propune să aducă producțiile unteatru mai aproape de spectatorii din afara Bucureștiului, continuă până duminică, pe 12 decembrie, peplatforma de streaming unteatru. Spectacole noi precum Aici Moscova, în regia Catincăi Drăgănescu, 3 surori, (r. Peter Kerek) sau Proof (r. Andrei și Andreea Grosu) se pregătesc de întâlnirea cu publicul din România, programată la finalul acestei săptămâni. Accesul la toate înregistrările premium disponibile online și accesibile de pe orice dispozitiv este gratuit.
Dacă înainte de 2020 publicul unteatru era reprezentat majoritar de spectatorii din București, în contextul pandemic, producțiile teatrului independent fondat în urmă cu 11 ani de cuplul regizoral Andrei și Andreea Grosu  au depășit granițele capitalei, ajungând, prin intermediul transmisiunilor live, în casele spectatorilor din toată țara. La finalul anului 2020, cele mai îndrăgite producții din repertoriul unteatru au primit o platformă de expunere dedicată, prin intermediul căreia, iubitorii de teatru din întreaga țară pot urmări, în baza unui abonament lunar sau în sistem pay-per-view, înregistrări premium ale poveștilor puse în scenă de-a lungul vremii în sala din Sfinții Apostoli nr. 44. La aniversarea primului an de experiențe teatrale fără bariere, platforma VOD unteatru cinematic oferă publicului din toată țara posibilitatea de a urmări gratuit o amplă selecție de spectacole, din care nu lipsesc cele mai recente producții unteatru.
Domnișoara Iulia, r. Andrei și Andreea Grosu, foto Bulboacă
Domnișoara Iulia, cel mai nou spectacol montat de regizorii Andrei și Andreea Grosu la unteatru, Efecte secundare, debutul regizorului Vlad Bălan, selecționat la ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, dar și Pisica lui Schrödinger (r. Alexandru Berceanu), sunt disponibile deja pe platformă. Pentru a le urmări gratuit, utilizatorii din întreaga țară sunt invitați să-și creeze un cont pecinematic.unteatru.ro, și să acceseze apoi secțiunea festivalul unteatru cinematic. În cadrul aceluiași eveniment, spectatorii vor putea urmări Clasa a II-a B, un spectacol pentru copii și părinți realizat de Oana Răsuceanu în stagiunea unteatru de copii.
3 surori, r. Peter Kerek, foto Sorin Florea
Zilnic, până la finalul săptămânii, vor deveni disponibile pe platformă producții precum Aici Moscova, un produs live cinema theatre în regia Catincăi Drăgănescu, 3 surori, un spectacol semnat de Peter Kerek, în care muzica, efectele vizuale, coregrafia și  jocul actoricesc construiesc o nouă perspectivă asupra universului cehovian, dar și Proof (r. Andrei și Andreea Grosu), cu Marian Râlea, Dana Rogoz, Florentina Țilea și Ionuț Vișan.

Păreri?

Zilele unteatru online – Primul teatru independent care a transmis spectacole live, revine pe ecranele din toată țara

Pentru prima dată în istoria Zilelelor unteatru, evenimentul cultural devenit deja tradiție pentru publicul bucureștean continuă anul acesta în mediul online, aducând experiența festivalului în casele spectatorilor din întreaga țară. Vreme de zece zile, în perioada 4-13 septembrie, cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul teatrului independent, dar și o serie de reprezentații în premieră, vor fi transmise online, parte dintre ele live, și vor putea fi urmărite cu acces gratuit.

După o ediție specială Zilele unteatru – eveniment organizat în acest an exclusiv în aer liber, cu participarea a 2000 de bucureșteni de-a lungul celor 10 seri de spectacol, a venit rândul iubitorilor de teatru din țară să savureze cele mai noi producții unteatru. O selecție variată, care va include zece dintre spectacolele jucate în luna iulie pe scena amenajată în Parcul Herăstrău, va fi difuzată gratuit în mediul online. Pentru ca experiența vizionării să rămână una autentică, de calitatea premium a transmisiunilor live din sala de spectacol se va asigura o întreagă echipă de profesioniști, incluzând operatori, editori, specialiști în sunet și lumini, producători și regizori de platou.

La începutul lunii martie, spațiile culturale au fost nevoite să-și închidă porțile, ca urmare a măsurilor de distanțare impuse în contextul pandemiei. Pentru a rămâne alături de iubitorii de teatru și pentru a-i putea susține în continuare pe artiștii independenți implicați în proiect, unteatru și-a continuat activitatea, oferind publicului ocazia de a urmări în siguranță spectacolele programate, din propriile case. Reacțiile pozitive nu au întârziat să apară, iar valul de susținere venit din partea spectatorilor din întreaga lume a reconfirmat nu doar nevoia artei independente de a depăși barierele geografice, ci și dorința iubitorilor de teatru din țară și de peste hotare de a vedea producții autohtone de calitate.

Un demers dedicat deopotrivă spectatorilor fideli și tuturor celor interesați să descopere producțiile independente, Zilele unteatru online redeschid seria de transmisiuni cu Domeniul Iuptei, cea de-a treia parte din trilogia migraţiei creată de regizoarea Catinca Drăgănescu, difuzată live din sala de spectacol vineri, pe 4 septembrie. Spectacolul urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună ȋn Europa. Pentru prima dată va putea fi urmărit online spectacolul Singurătatea pietrelor, în regia lui Norbert Boda, un proiect unteatru cinematic proiectat în premieră la Zilele unteatru, dar și Bad Talks, de Radu Iacoban. Tot în direct va fi transmis și spectacolul Pelicanul, în regia lui Florin Liță, o dramă de familie cu Florina Gleznea, Cezar Antal, Alex Popa și Sandra Ducuță. Surpriza ediției va fi noul concert al artistului Alex Ștefănescu – Vindecare, interpretat live în sala de concerte din Sfinții Apostoli nr. 44 și transmis gratuit în întreaga țară, în ultima seară de festival.

Dacă la evenimentul aniversar găzduit în luna iulie de Roaba de Cultură, aproximativ 2000 de spectatori s-au bucurat de spectacol de-a lungul celor 10 zile, în mediul online, zeci de mii de iubitori de teatru din țară sunt invitați să se bucure de atmosfera de festival.

Programul și detaliile transmisiunilor vor fi disponibile începând cu 31 august, pe www.unteatru.ro.

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Păreri?

unteatru. Zece ani. Spectacole în premieră, transmisiuni online și concerte în aer liber în ultimul weekend de festival

Ediția aniversară Zilele unteatru – festival anual de teatru, muzică și prietenie, organizat în perioada 17-26 iulie la Roaba de cultură din Parcul Herăstrău, a debutat cu o serie de reprezentații și concerte sold-out, reunind pe aceeași scenă câteva dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul unteatru. Aproape o mie de spectatori au participat în ultimele zile la evenimentele programate în cadrul acestei ediții, și alte câteva sute vor urmări, în ultimul weekend de festival, premierele și concertele în aer liber, organizate în condiții de siguranță, cu respectarea tuturor regulilor de protecție și siguranță.
Vineri, pe 24 iunie, de la ora 19:00, pe cea de-a doua scenă amenajată în spațiul de festival, vor concerta artiștii de la Fără Zahăr, deja prieteni vechi unteatru. O altă prezență constantă în festival, Auăleu va cuceri publicul, de la ora 22:00, cu o reprezentație specială a spectacolului Miorița – o adaptare hipnotizantă a celei mai semnificative opere populare românești. Invitații speciali sosiți din Timișoara vor deschide și seara de sâmbătă, 25 iulie, cu Ferma, spectacolul muzical care a inaugurat și sala de concerte din sediul unteatru, în urmă cu cinci ani. Dramatizare realizată de Ovidiu Mihăiță după romanul Ferma animalelor, spectacolul a fost prezentat în ultimii ani pe scenele festivalurilor din întreaga țară. În aceeași zi, de la ora 17:00, spectatorii din întreaga lume sunt invitați să urmărească online, pe pagina de facebook unteatru, spectacolul Proof, oferit de Fashion Days. Dana Rogoz, Marian Râlea, Florentina Țilea și Ionuț Vișan vor ajunge în casele tuturor iubitorilor de teatru în povestea regizată de Andrei și Andreea Grosu.
Din Nepal la Slatina, apoi ȋn sudul Italiei via Bucureşti, de la manufacturat confecţii la lucratul ȋn şaormerie, de la anvelopat blocuri la recrutare, Domeniul Iuptei, cea de-a treia parte din trilogia migraţiei – un proiect personal al regizoarei Catinca Drăgănescu, urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună ȋn Europa. Spectacolul prezentat în premieră sâmbătă seară, de la ora 21:30, ia forma unui basm urban şi imaginează povestea ca o experienţă de devenire. La limita dintre documentar şi ficţional, Domeniul luptei este o fabulă a lumii contemporane ȋn care tigri, bivoli şi oameni se luptă pentru a supravieţui. Din distribuție fac parte actorii: Cezar Antal, Nicoleta Lefter, Alex Popa, Alex Ștefănescu și Valentina Zaharia. Proiectul este co-finanțat de AFCN.
,,Domeniul luptei este un spectacol-caleidoscop. Ne-am propus să le oferim spectatorilor o pluri-perspectivă asupra subiectului şi o veritabilă experienţă teatrală. Cu sensibilitate, precizie şi umor, o echipă de cinci actori – orchestră aduce pe scenă a lume bogată şi colorată, la limita dintre realitate şi fantezie. Spectacolul ȋncheie nu numai un periplu tematic, ci şi unul estetic. Cristalizează nu numai un discurs, ci şi o viziune despre teatru, care poate fi actual şi social ȋn aceeaşi măsură ȋn care este teatral şi estetic.’’, subliniază creatoarea spectacolului, Catinca Drăgănescu.
Ultima zi de festival se deschide cu un spectacol pentru publicul tânăr și foarte tânăr. E ora de păpuși! îi invită la joacă, sub îndrumarea actriței Ana Crăciun-Lambru, pe micii spectatori, cu o poveste plină de umor despre prietenie, empatie, grija pentru animale și împlinirea viselor cu orice preț. Cei mici vor face cunoștință apoi și cu Izi, o cățelușă prietenoasă și extrem de curioasă.
Cele mai fredonate piese din repertoriul byron vor putea fi ascultate duminică, pe 26 iulie, de la ora 19:00. Nelipsiți de Zilele unteatru, artiștii ne vor bucura și în acest an cu prezența lor magnetică, într-un concert spectaculos oferit de Fashion Days. Tot ei semnează și coloana sonoră a clipului aniversar unteatru, care include imagini din toate cele peste 60 de spectacole jucate în ultimii 10 ani pe scena teatrului independent.
Ediția aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălțime, de la ora 22:00, cu mult așteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, o versiune scenică proprie a regizorului Alexa Visarion, după texte de Cehov și Shakespeare. În rolurile principale, doi actori emblematici pentru scena românească şi o întâlnire artistică inedită: Marian Râlea și Richard Bovnoczki.

Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru. În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Despre Roaba de Cultură
Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociația Green Revolution și este o oază de liniște și bună dispoziție în natură, în parcul Herăstrău, zona Pescaruș, unde publicul poate descoperi activități dintre cele mai diverse: muzică, sport, workshop-uri și activități de dezvoltare personală, teatru, film. Roaba de cultură beneficiază de sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) și se desfășoară în perioada iulie – septembrie 2020. Accesul în zona Roabei de cultură este liber șapte zile pe săptamână și cu acces Wi-Fi gratuit.

Vă invit cu drag!

Zilele unteatru! Zece ani de activitate, celebrați în zece zile cu spectacole și concerte în aer liber

La împlinirea a zece ani de activitate, unteatru sărbătorește vreme de zece zile bucuria de a fi pe scenă, alături de întreaga sa comunitate, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău. Organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, festivalul Zilele unteatru va aduce în fața publicului, în perioada 17-26 iulie, o selecție a celor mai bune spectacole ale stagiunii curente, producții invitate din țară, evenimente pentru cei mici și povești puse pentru prima dată în scenă. Accesul la toate evenimentele incluse în program va fi gratuit, în baza rezervărilor online, spectatorii având posibilitatea de a susține continuitatea proiectului independent prin intermediul donațiilor.

Programul Zilelor unteatru este disponibil pe www.unteatru.ro, iar spectatorii pot rezerva locuri la evenimente prin intermediul platformei TomTix.

Devenit deja o tradiție în peisajul cultural bucureștean, festivalul de teatru, muzică și prietenie organizat an de an în miezul verii reprezintă locul de întâlnire al unora dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești cu publicul din ce în ce mai numeros. Într-un an marcat de schimbări neașteptate în calendarul evenimentelor culturale organizate la nivel global, unteatru a găsit o formulă de a continua, optând, încă de la începutul crizei, pentru mutarea activității artistice în mediul online. Comunitatea de spectatori a continuat să susțină demersul proiectului independent, urmărind în siguranță, din confortul propriilor case, poveștile transmise live din sala de teatru. Pentru a răspunde miilor de reacții pozitive, organizatorii au pus la cale un maraton de evenimente în aer liber care să redea adevăratul sens cuvântului împreună.

,,10 ani plini de bucurie și de pasiune. Acum ne putem numi unteatru matur. Cu iubiri mature, cu relații trainice, cu experiența satisfacțiilor și a eșecurilor din tot acest deceniu. Ne-am imaginat altfel momentul acesta, cu sala plină de oameni și cu libertatea de a ne îmbrățișa și de a ne felicita pentru mica mare istorie pe care am scris-o la unteatru impreună. Dar am înțeles că cel mai important este să fim în siguranță și să continuăm pe drumul deja bine pavat. Așadar ne pregătim de o sărbătoare pe care nu o vom uita niciodată. Mulțumim unteatru, multumim oamenilor unteatru, din spate și de pe scenă. La cât mai multe decenii de magie!’’ – regizorii Andrei și Andreea Grosu, fondatorii unteatru.

Din programul ediției aniversare nu vor lipsi textele clasice, spectacolele-experiment, premierele absolute și concerte ale celor mai îndrăgiți artiști. Accesul publicului va fi gratuit pe întreaga durată a festivalului, iar evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță și distanțare socială. Spectatorii își pot anunța prezența la Zilele unteatru prin intermediul platformei TomTix, iar susținătorii se vor putea implica în finanțarea proiectului independent, devenind ,,Patreoni de teatru’’ sau contribuind printr-o donație în ziua evenimentului.

Singurătatea pietrelor, primul produs #unteatruCinematic dezvoltat în studio pentru a fi prezentat pe marele ecran va deschide Zilele unteatru 10 printr-o proiecție în premieră, organizată vineri, pe 17 iulie, de la ora 21:00. Spectacolul regizat de Norbert Boda se numără printre cele mai noi producții unteatru și prezintă lumea văzută prin ochii lui Sandy – un copil care percepe diferit tot ce se întâmplă în jurul său și încearcă să descopere astfel definiția fericirii. Tot în premieră, Catinca Drăgănescu, creatoarea platformei GO WEST, aduce pe scenă, la această ediție, cea de-a treia parte a trilogiei despre migrație. Spectacolul Domeniul luptei va putea fi urmărit la Roaba de Cultură sâmbătă, pe 25 iulie, de la ora 21:30.

Publicul tânăr și foarte tânăr e așteptat la unteatru de copii, unde în diminețile de weekend, începând cu ora 10:00, pot face cunoștință, prin joc și joacă, cu personajele din spectacole precum S.O.S dispar poveștile sau Carina în drumul spre casă. Prezență constantă la Zilele unteatru, prietenii de la Auăleu vor aduce cu ei, la ediția aniversară, câteva dintre cele mai apreciate producții ale teatrului independent din Timișoara. Deja faimoasa Miorița, jucată pe scenele din întreaga țară, va putea fi urmărită vineri, 24 iulie, de la ora 22:00, iar Ferma animalelor va cuceri publicul sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19:00.

Atmosfera relaxată din Parcul Herăstrău va fi condimentată de concertele susținute de Alexandru Andrieș, Byron, Fără Zahăr, Alex Ștefănescu, Maria Răducanu și Maxim Belciug. Ediția aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălțime, cu mult așteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, regizat de Alexa Visarion. Programată inițial în această primăvară, întâlnirea excepțională a iubitorilor de teatru cu îndrăgiții actori Marian Râlea și Richard Bovnoczki se va întâmpla duminică, pe 26 iulie, de la ora 22:00.

Vă invit cu drag!

unteatru nu își suspendă activitatea! Spectacolele vor putea fi urmărite online, prin intermediul transmisiunilor live

Spectacolele unteatru programate în următoarea perioadă nu vor fi suspendate. Spectatorii care și-au cumpărat deja bilete și iubitorii de teatru din întreaga țară vor putea urmări spectacolele din luna martie de pe orice dispozitiv, prin intermediul transmisiunilor live. Detaliile tehnice vor fi publicate în următoarele ore pe pagina de Facebook unteatru.

În urma deciziilor oficiale comunicate de Primarul General luni, pe 9 martie, valabile pe teritoriul Municipiului București, echipa unteatru a decis să regândească activitatea din luna martie. Deși nu se numără printre instituțiile culturale administrate de Primăria Generală a Capitalei, unteatru respectă decizia oficialilor și recomandările Comitetului Național de Urgență. Avem încredere că măsurile impuse de conducerea administrației locale se bazează pe informații reale și nu suntem în măsură să punem la îndoială pericolul identificat de organele abilitate.

Este de datoria noastră să ne protejăm spectatorii, așa cum suntem datori să îi susținem în continuare pe artiștii independenți. unteatru se susține din și prin vânzarea de bilete, motiv pentru care este necesar să găsim soluții pentru a putea continua.

Având în vedere misiunea unteatru, aceea de a oferi artiștilor din lumea teatrului un spațiu de creație liber, dar și de a îmbogăți oferta culturală, oferind publicului șansa de a urmări zilnic producții de calitate, teatrul independent își va continua activitatea, fără a pune în pericol siguranța spectatorilor. Aceștia vor putea cumpăra în continuare bilete la evenimentele unteatru, în baza cărora vor beneficia de acces la transmisiunea live a spectacolului dorit.

unteatru recomandă tuturor spectatorilor care și-au achiziționat deja bilete la reprezentațiile din luna martie să urmărească evoluția proiectului pe site-ul unteatru și pe pagina de Facebook pentru mai multe informații de ordin tehnic.

Biletele care asigură acces la transmisiunile live sunt disponibile pe www.mySTAGE.ro.

Păreri?

Spectacolele lunii aprilie la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Șase spectacole vor fi susținute în luna aprilie de artiștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”. Spectacolele vă vor purta prin muzică, dans, lumini, costume în mai multe lumi pline de culoare și fantezie.

13 aprilie, de la 18:30, “Victoria si al ei husar” se joacă pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Subiectul operetei și idila celor două personaje principale ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Sunt însoțiți în călătoria lor de baletul operetei și de costumele adaptate fiecărui loc în care protagoniștii își spun povestea.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/victoria-si-al-ei-husar-viktoria-und-ihr-husar/

14 aprilie, de la 19:00, Sala Mică a Palatului Național al Copiilor se transformă într-o comunitate londoneză. În London – A New Story viața a trei vecini și un poștaș se schimbă sub pretextul unei invitații la casting. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/london-a-new-story/

15 aprilie, de la 19:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vă poartă în atmosfera franțuzească printr-un spectacol-manifest “Bonjour, bonne nuit, Paris!”. Directorul unui celebru teatru muzical anunţă întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut? Vă invităm să trăiţi alături de noi această experiență.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/bonjour-bonne-nuit-paris/

21 aprilie, de la ora 19:00, aduce din nou în fața publicului bucureștean “Povestirile lui… Offenbach”. Spectacolul îmbină perfect melodica și ritmica, armonii pline de culoare și ușor de memorat.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/povestirile-lui-offenbach/

22 aprilie, de la ora 19:00, “Voievodul Țiganilor” este prezentat pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Intrigi, iubire și război într-o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul pe un libret de Ignaz Schnitzer, după povestirea Saffi a romanicerului Mór Jókai.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/voievodul-tiganilor/

27 aprilie, de la ora 19:00 – Cei trei vestitori ai primăverii sunt cei trei tenori George Ionuț Vîrban, Bogdan Lupea și Andrei Pleşca. “Vestitorii primăverii… în partituri tenorale” este un concert extraordinar de muzică de operetă, musical și canțonete, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/vestitorii-primaverii-partituri-tenorale/

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere la evenimente, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Spectacole, lecturi, dialoguri și întâlniri memorabile la ediția aniversară UNDERCLOUD

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe. În cele zece zile de festival, între 22 și 31 august 2017, pasionații de teatru vor avea bucuria întâlnirii cu creatorii acestuia, dar și cu personalități ale lumii artistice românești. Festivalul este găzduit de ARCUB – Gabroveni, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

În 22 august, ziua în care festivalul se deschide cu producția Institutului Grotowski, Ultima bandă a lui Krapp, regizorul acestuia, Jaroslaw Fret, va fi provocat la o discuție despre Teatrul independent vs. teatru sărac, de către criticul Octavian Saiu. Grotowski în secolul XXI va fi tema dialogului, Jaroslaw Fret fiind regizor și actor, dar și directorul Institutului Grotowski din Polonia.

La 50 de ani de carieră, Alexa Visarion își face debutul în teatrul independent din România cu un text montat în premieră în țara noastră: Hughie de Eugene O’Neill. Spectacolul, producție UNTEATRU, va fi prezentat în festival în 27 august și va fi urmat de un dialog cu Alexa Visarion Despre viață și teatru, în ce ordine vreți.

Importanța dansului în societate, impactul social al acestuia, sunt temele discuției la care vor participa perfomerii companiei israeliene MASH și Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Make dance not war. Impactul dansului în comunitate este numele întâlnirii ce va avea loc în 28 august, imediat după spectacolul ANI-MA, produs de MASH – o entitate culturală devenită simbol pentru mișcarea artistică independentă din Ierusalim.

Două evenimente speciale îl vor avea în prim plan pe filosoful, eseistul și romancierul Pascal Bruckner: Crăciunul președintelui ce a avut lectura în premieră mondială anul trecut în festival, se va juca pentru prima dată, în prezența autorului. Datorită cererii mari de bilete, spectacolul va avea două reprezentații, în 30 august. Din distribuție fac parte actorii Claudiu Bleonț, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu și Iulia Lazăr.

Conform tradiției, și în ediția aniversară, UNDERCLOUD va găzdui spectacole-lectură cu invitați speciali: același Pascal Bruckner a ales să își lanseze cel de-al doilea text dramatic, din nou în premieră mondială, la UNDERCLOUD. Este vorba despre lectura piesei Cu ce vă servesc?, ce va fi regizată de Chris Simion-Mercurian și care îi are în distribuție pe Maia Morgenstern și Vlad Logigan.

Spectacolul-lectură după romanul lui Frederic Beigbeder, Oona & Salinger, regizat și dramatizat de Chris Simion-Mercurian, va avea premiera în festival, în prezența autorului. Alături de Carla Maria Teaha și Șeban Pavlu, invitat special în distribuție este actorul George Mihăiță. De altfel, scriitorul francez va participa și la reprezentația cu numărul 700 a spectacolului Dragostea durează 3 ani, regizat de Chris Simion-Mercurian, după romanul său omonim.

Florina Gleznea și Ionuț Grama, regizați de Mariana Cămărășan, vor lectura Teoria tăcerii, cartea-confesiune a scriitorului și realizatorului de radio Iulian Tănase.
Facebook este un alt spectacol-lectură în care protagonist este chiar autorul-actor Vlad Logigan. Regia este semnată de către Chris Simion-Mercurian.
Lectura textului Noaptea de foc de Eric Emmanuel Schmitt, o poveste despre inițiere, supraviețuire și curaj, va fi realizată de actorul Cristi Iacob. Invitat special al evenimentului va fi alpinistul Alex Găvan. Dramatizarea și regia sunt realizate de Chris Simion-Mercurian.

Romeo Castellucci cu al său Iulius Caesar. Fragmente va închide, în 31august, ediția aniversară UNDERCLOUD. Spectacolul, a cărui rețetă prevede în distribuție și doi actori români, aleși în urma unui casting ad-hoc, impresionează și șochează în același timp. Un personaj special va fi prezent în distribuție.

Ediția aniversară UNDERCLOUD prezintă 16 spectacole în competiție, realizate de către cei mai tineri și mai talentați artiști independenți, dar și o serie de spectacole invitate, montări cu notorietate în teatrul românesc.

Prima producție Grivița 53, un proiect de sustinere in campania G53 Primul teatru construit împreună, spectacolul A.A.A., scris si regizat de Chris Simion-Mercurian, este prezent în festival în 30 august.
În aceeași zi, Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice ne propune fascinanta întâlnire cu o mare artistă a teatrului românesc, Oana Pellea. Singura producție a unei instituții de stat, invitată în festival, se va juca în noua sală Gloria (strada Bucovina, nr. 6) a Teatrului Metropolis, producătorul spectacolului.
Programat în prima zi de festival, Maria Callas-La Divina, un spectacol muzical-eveniment regizat de regretatul Radu Gabrea, o are ca protagonistă pe Victoria Cociaș.
Amalia respiră adânc, Zic Zac, Obsesii, Rovegan, Creditul, Carpathian garden, The Sunset Limited, Omul pernă sunt spectacole independente invitate, premiate în numeroase festivaluri, inclusiv în ediții anteriore UNDERCLOUD, cu texte și distribuții de excepție.

Răzvan Vasilescu, Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, Richard Bovnoczki, Ionuț Grama, Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Lucian Iftime, Cristina Casian, Ștefan Lupu, Andrea Gavriliu, Cerasela Iosifescu, Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia, sunt actori cu care vă veți întâlni în cele 10 zile de UNDERCLOUD.

Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2017 este disponibil pe www.undercloud.ro

Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilele ARCUB, între orele 14.00-20.00 și online prin mystage sau eventbook.

Spectatorii beneficiază de campania 1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH, susținută de Raiffeisen Bank:  la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la Casa de Bilete ARCUB -Gabroveni (str. Lipscani 84-90), al doilea bilet este oferit cadou. Această promoție nu este valabilă și pentru biletele cumpărate online.

UNDERCLOUD se desfăşoară sub egida programului european Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Eveniment cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Sponsorii ediției aniversare: Raiffeisen Bank, Staropramen, Aqua Carpatica, Kinder.

Parteneri: Ambasada Israelului la București, 360 Revolution, Hotel Ambasador, ClassIn, Hotel Ibis, Mathilde, The Mansion Boutique Hotel, Therme, Editura Nemira, Teatrul Metropolis, Agenția de creație Propaganda.

Parteneri media: IQads, BIZ, Business Review, National Geographic, Observatorul Cultural, Liternet, Yorick, Cinemagia, Agerpres, Cotidianul, România Liberă, Șapte Seri.

Eveniment ascultat de Radio Guerrilla.
UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația Mișcarea UNDERCLOUD.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la festival, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!