Smiley lansează Aia e, imnul optimistului

Smiley lansează în prag de vară „Aia e”, un imn al omului optimist care știe să ia ce e bun din trecut și să trăiască prezentul cu bucurie și cu „lecțiile” învățate.

„#AiaE este despre cum privim pozitiv ziua de azi chiar dacă am pierdut niște lucruri în trecut, despre cum ne concentrăm pe lucrurile bune care au rămas și cum le folosim pentru a merge mai departe cu lecția învățată și cu zâmbet pe față. Am făcut piesa acum câțiva ani și am trecut-o prin multe variante până a ajuns în forma de azi pe care abia aștept să o ascultați și să o dansați cu bucurie toată vara. Mi s-a părut tare că imediat ce am înregistrat varianta de astăzi a piesei, am realizat că «Aia e» este una dintre cele mai folosite expresii în limbajul nostru. Este o expresie care poate să spună atât de multe și când e bine, și când e rău, și când ești resemnat, și când ești uimit, în multe situații cu care ne întâlnim zi de zi. Așa că, aia e, vă invit la dans!”, declară Smiley.

„Aia e, ce-am pierdut, am pierdut, ducă-se. Aia e, oricum nu regret nimic din ce-a fost și nu mai e. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune, nu contează ce se pierde, important e ce rămâne”, spune parte din refrenul noii piese Smiley pentru care „drumul” e parte importantă din rostul destinației.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Aia e” are muzica semnată de Smiley, Florin Boka, Roland Kiss, Lucian Nagy, Sergiu Gherman, Andrei Dan, versurile scrise de Smiley și Dorian Micu, producția realizată de Smiley, Feenom și Roland Kiss, iar mixul făcut de Sergiu Gherman. „Aia e” este o piesă pozitivă, fredonată și parafrazată deja de toată lumea de la prima ascultare.

Păreri?

Prima ediție Grill Fest, cea mai nouă experiență de barbecue și muzică din România, începe mâine pe Plaja Reyna din Constanța; Super show-uri Smiley, Spike, Carla’s Dreams, DJ Project, Manuel Riva și AlbWho

Grill Fest este un eveniment dedicat familiei, prietenilor, bucuriei de a manca si de a imparti; adecvat tuturor categoriilor de vârstă, în incinta festivalului vor fi disponibile activități potrivite familiilor cu copii, tinerilor, dar și vârstnicilor.

 

Pentru acest eveniment, atât pentru zona de food, experiențe culinare și concerte, intrarea este liberă.

Mâine, 29 aprilie, începe prima ediție Grill Fest, primul festival din Romania dedicat culturii barbecue, asociat cu muzica live. La Constanța, pe plaja Reyna, urmează 3 zile intense de experiențe culinare asigurate de grill chefs faimoși din toată țara care folosesc unele dintre cele mai populare stiluri internaționale de BBQ. Printre aceștia se numără: Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, dar și Smokăreală, D’ale Porcului și Frăția Ceaunelor. Aceștia vor găti 70 de tone de carne, specialități barbecue din peste 50 de țări.

 

Participanții vor putea descoperi în zona de food picanha pastrami, pulled pork, brisket, burgeri, coaste, porchetta, arrosticini, kebab, mici, cârnați, aripioare, somon, creveți, calamar, calcan, hamsie și multe alte preparate din carne și pește, dar și legume, plus zone de drinks.

Din meniul Grill Fest nu vor lipsi nici dulciurile: papanași pufoși, waffles, baklava, nachos, popcorn, pancakes și clătite.

 

În plus, pe 29, 30 aprilie și 1 mai, artiștii tăi preferați vor urca pe scena Grill Fest pentru show-uri memorabile pe malul mării: Smiley, Carla’s Dreams, Spike, DJ Project și mulți alții.

 

Program

Sambata, 29 aprilie: Spike și DJ Project

Duminica, 30 aprilie: Carlas Dreams, Manuel Riva și Partydul Kiss FM

Luni, 1 mai: Smiley și AlbWho

Evenimentul va fi prezentat de Marian Soci.

 

Pentru siguranța tuturor participanților la eveniment, este interzis accesul în zona de concert cu recipiente metalice sau de sticlă (cutii, conserve, spray-uri, sticle etc.), artificii de orice fel, bagaje voluminoase, obiecte contondente sau obiecte ce pot fi considerate arme. Organizatorul își rezervă dreptul de a restricționa accesul în zona de eveniment persoanelor care dețin astfel de obiecte, celor cu un comportament agresiv sau neadecvat și în cazul depășirii capacității zonei destinate publicului. De asemenea, organizatorul are zero toleranță față de consumul de substanțe interzise.

Întrucât seara temperaturile sunt scăzute, este recomandat ca participanții să poarte îmbrăcăminte adecvată, pentru a se putea bucura la maximum de întreaga experiență în condiții optime.

 

Pentru o desfășurare cât mai bună a evenimentului, la fața locului vor fi prezenți polițiști, jandarmi și angajați ai firmelor de pază și protecție, plus puncte de prim ajutor și ambulanțe gata să intervină în caz de nevoie.

 

Accesul la Grill Fest se va face în fiecare zi începând cu ora 12:00 din strada Pescarilor, dar și din strada Zorelelor. Evenimentul se va încheia în fiecare zi la ora 22.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

I-a cucerit pe Smiley și pe Carla`s Dreams cu vocea ei. Acum Sabrina lansează Valuri la mal, primul ei single

Sabrina Stoica lansează primul ei single, Valuri la mal, o melodie despre reconectarea cu o iubire de mult pierdută. Cu o voce suavă și un sound smooth, Sabrina este o gură de aer proaspăt pentru industria muzicală românească, o prezență tânără și enigmatică.

 

„Valurile nu rămân niciodată în larg. Cred că singurul motiv pentru care vin spre uscat este ca să plece din nou. Așa sunt unele stări, așa sunt și unii oameni. Valuri la mal fix despre asta vorbește, despre un dute-vino de sentimente incerte.” povestește Sabrina despre noul ei single.

 

Videoclipul piesei a fost realizat de Criss Blaziny, care a urmărit să surprindă atât unicitatea trăsăturilor Sabrinei, cât și emoția piesei.

 

„Cred că nu este întâmplătoare lansarea acestei piese în plină iarnă, pentru că urmărește să îți ofere nu doar o experiență auditivă, ci și una senzorială. Ideea de a atinge marea în plin ger este o metaforă pentru sentimentul de distanțare față de persoana iubită. Cred că am reușit să transmitem asta prin imagine, prin cadrele cu Sabrina, prin expresivitatea ei.” spune Criss.

 

Sabrina și-a demonstrat deja talentul, atât prin participarea la SUPERSTAR, acolo unde a uimit juriul cu un cover după Coldplay, cât și prin cele trei cover-uri lansate pe pagina ei de YouTube.

 

Un amestec de sentimente și emoții, prima lansare a Sabrinei îți va oferi acea stare de pace și liniște pe care ai căutat-o și te vor face nerăbdător să-i asculți următoarea piesă. Sound-ul ei fluid și aspectul ei sofisticat îți vor rămâne întipărite în memorie.

Păreri?

Smiley lansează, fără să știe, Colecționara, o piesă senzuală de club, cu un Golden Buzz Românii au talent în rol principal

Echipa lui Smiley a preluat controlul canalelor artistului, care e în vacanță, într-o mică pauză de la online. Colegii lui au decis să lanseze o piesă pe care el o amână de ceva timp, dar care este „hit-ul studioului”, fiind pe repeat de câteva luni.

Astfel, Smiley lansează, deși nu știe, „Colecționara”, o piesă senzuală, despre energia magnetică și plină de mister din nopțile de club, în care rolul seducătoarei este interpretat de Cesima Nechifor, unul dintre Golden Buzz-urile concursului „Românii au talent” din 2018, fostă gimnastă, transformată, la 4 ani de la apariție, dintr-un copil ambițios și talentat într-o prezență fresh și de succes în mediul online, un idol pentru următoarea generație.

„Noi ne facem de cap zilnic la studio, dar ne-am entuziasmat prea tare că avem TOATE conturile lui Smiley. Ne-am lăsat purtați de vânt, am luat o decizie și nici măcar nu ne pare rău. Așteptăm reacțiile oamenilor legate de piesă și de modul în care am ales să facem lansarea. Reacția lui Smiley nu știm dacă o așteptăm neapărat… Sperăm să vrea să ne mai vadă și să mai fim colegii lui și la revenirea din vacanță. Dacă piesa va fi un succes, cred că ne aduce și suveniruri, așa că avem nevoie de ajutor și susținere”, au declarat colegii lui Smiley direct din culisele celei mai atipice lansări HaHaHa Production.

O coproducție HaHaHa Production și CatMusic, „Colecționara” are muzica semnată de Dorian Micu, Șerban Cazan, Gabriel Stănoiu și Smiley, versurile scrise de Dorian Micu și Smiley, iar producția realizată de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu.

Păreri?

Adelina Pestrițu este Scumpă foc în noul videoclip al lui Smiley și JUNO 

Adelina Pestrițu este „Scumpă foc”, în noua piesă semnată de Smiley feat. JUNO, lansată în premieră, în timpul mega-concertului său din 31 mai. 5000 de fani ai artistului, prezenți la Sala Polivalentă, au fost primii care au ascultat live piesa, au cântat versurile împreună cu Smiley și JUNO și au putut privi videoclipul, în care rolul principal îl are Adelina Pestrițu, pe ecranele uriașe amplasate pe scenă.

După 20 de ore petrecute la filmările pentru videoclipul regizat de SAN, „Scumpă foc” a devenit pentru Adelina Pestrițu unul dintre proiectele ei favorite și deja hitul verii, pus non-stop pe repeat. „Sunt foarte fericită că am putut participa ca rol principal în noul videoclip al lui Smiley. Este un artist pe care îl admir demult și îl apreciez pentru tot efortul pe care îl depune în proiectele lui ca totul să iasă perfect. Este și lucrează numai cu profesioniști și asta se poate vedea cu ochiul liber în rezultatele pe care le are. Sunt absolut convinsă că piesa «Scumpă foc» va fi hitul verii. Eu deja o ascult pe repeat și o fredonez non-stop, de când am auzit-o prima dată. Este în mod cert unul dintre proiectele mele favorite”, a declarat Adelina Pestrițu, prezentă și ea în public, la megaconcertul lui Smiley, din 31 mai, de la Sala Polivalentă.

„Mi-am dorit să dau START verii și distracției pe scenă, într-un concert mare pe care l-am așteptat cu dor mai bine de doi ani. A fost cel mai bun moment să ofer oamenilor, care au vrut să se întâlnească live cu mine, o premieră, să fie primii care ascultă noua mea piesă și primii care văd videoclipul. A fost o super atmosferă, am dansat, am cântat și am pornit vara împreună, așa cum trebuie să fie ea, cu emoții de tot felul, cu bucurie, cu distracție. Și am văzut-o cu toții pe Adelina Pestrițu care, în clipul nostru, e «Scumpă foc» și la filmări, un profesionist, așa cum auzisem despre ea”, povestește Smiley despre colaborarea cu Adelina Pestrițu, una dintre cele mai premiate, admirate și urmărite celebrități din România în mediul digital.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, piesa „Scumpă foc” are muzica făcută de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Lucian Nagy, Alexandru Stancu (JUNO), versurile scrise de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC), Alexandru Stancu (JUNO) și producția semnată de Lucian Nagy, Andrei Tiberiu Maria.

Păreri?

Legatii, o comedie de Iura Luncasu, s-a lansat doar pe Netflix. Smiley, Speak, Nicole Cherry si NOSFE, intre vedetele din film 

Filmul „Legații”, o comedie în regia lui Iura Luncașu, cu o distribuție plină de vedete, s-a lansat în exclusivitate pe Netflix. Smiley, Speak, ȘTEFANIA, Nicole Cherry, Skizzo Skillz, KEED, LU-K Beats, Super ED și NOSFE sunt doar câțiva dintre cei care vor putea fi urmăriți în cadrul producției „Legații”.

„Legații” spune povestea unui grup de colegi care ajunge la munte, în teambuilding, toți fiind pregătiți pentru un weekend specific corporatiștilor. După o noapte în care petrec, aceștia află la micul dejun, de la Răzvan, CEO-ul companiei, că de data asta urmează să facă ceva aparte. Mai exact, să plece într-o drumeție de 24 de ore pe un traseu de munte, însă nu oricum, ci legați între ei cu o sfoară. Obiectivul este să ducă la capăt acest experiment, fără ca cineva să se dezlege. Unii dintre ei protestează, dar până la urmă își iau minimul necesar, se leagă la o distanță de doi metri între ei și pleacă la drum.

„A fost un proiect foarte ambițios, din punctul meu de vedere, pentru că a fost pentru prima dată când mi-am forțat puțin strategiile. M-am orientat spre o zonă în care îmi doresc să ajung, respectiv cea de smart content. Nu mai sunt subiecte ușurele, facile. Am ales un subiect care să provoace audiența. Mi s-a părut cu atât mai interesant că distribuția a reacționat foarte bine la această idee și că nu eram eu singurul nebun care voia să facă altceva. Totul a fost spectaculos la filmări, cu o energie foarte, foarte bună. Pe de altă parte, a fost un proiect ca toate celelalte, pentru că a fost un proiect de suflet.”, a povestit regizorul Iura Luncașu.

Având în vedere distribuția din care fac parte nume importante ale industriei muzicale din România, filmul vine și cu o coloană sonoră actuală, pe care se vor auzi Smiley, ȘATRA B.E.N.Z, Skizzo Skillz, Nicole Cherry, Bruja, Jean Gavril, Amuly, August Day și Tobi Ibitoye.

Ultima piesă lansată de Smiley, într-o colaborare inedită cu ȘATRA B.E.N.Z, „Bani mulți (Fii tot ce poți)”, este extrasă de pe coloana sonoră a filmului semnat de regizorul Iura Luncașu. O altă colaborare neașteptată este cea dintre Skizzo Skillz și Nicole Cherry pentru piesa „Lalele Lila”.

Subiectul filmului a suferit unele modificări de-a lungul procesului creativ, însă toți cei aleși în distribuție, majoritatea nume consacrate ale industriei muzicale din România, au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, a precizat Iura Luncașu.

„Distribuția a fost aleasă foarte ușor, pentru că eu căutam niște fețe foarte cool. Nu că nu aș fi găsit printre actori așa ceva. Diferența e că, inițial, povestea era despre niște cântăreți, iar ulterior am schimbat ideea scenariului și am ajuns la IT-iști. Dar, inițial, ideea de bază era că un grup de cântăreți, artiști mergeau într-un teambuilding de creație, la munte. Din acest motiv am ales cântăreți. Cine poate să joace mai bine rolul unui artist, cuiva din interior, decât ei, care știu despre ce e vorba? Din mai multe motive, scenariul a suferit modificări, pentru că acesta este procesul de creație, și din artiști au devenit IT-iști.

Toți joacă foarte bine. Nu poți să spui că se joacă doar pe ei, pentru că nu toți fac asta. Sunt unii care fac într-adevăr roluri puternice de compoziție și se descurcă foarte bine, cum ar fi cazul lui KEED. Sunt persoane cu care îmi doream să lucrez de mult.”, a mai spus Iura.

„Legații”, produs de Luca’s Art Film, Next Spot, Arc Pictures și HaHaHa Production, este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului și poate fi urmărit exclusiv pe Netflix.

Păreri?

Smiley si Satra B.E.N.Z. si-au filmat singuri videoclipul piesei Bani multi (Fii tot ce poti), doar cu telefonul 

Smiley și Șatra B.E.N.Z. răspund DA comentariilor primite și își continuă colaborarea-șoc cu filmarea și lansarea videoclipului piesei reintitulate „Bani mulți („Fii tot ce poți”)“, după reacțiile bune obținute pe platformele de streaming, la doar o săptămână de la prima ei audiție în spațiul public, care au plasat-o printre cele mai ascultate piese de pe canalul de Spotify a lui Smiley. Reacțiile oamenilor i-au pus la treabă pe cei 5 artiști care au hotărât să facă pe loc cel mai rapid, natural, ieftin și neprelucrat clip din carierele lor, folosindu-se doar de telefon și de creativitate.

„Să vezi, ca să crezi! Am primit foarte multe comentarii și reacții după lansarea piesei cu Șatra B.E.N.Z., cele mai multe ne cereau să mergem mai departe cu ea, să nu ne oprim la audio, că oamenii vor să ne vadă, de parcă n-ar crede că noi am făcut o piesă împreună până nu ne și văd cu ochii lor. Mi s-a părut tare și am vorbit cu băieții să facem repede un clip simplu și nebun, așa cum e și piesa noastră. Așa că am decis să facem, așa cum fac toți copiii din ziua de azi, un clip simplu, filmat doar cu telefonul, ca să fie dinamic, firesc și să ne arate așa cum suntem.”, a povestit Smiley despre ideea clipului filmat integral cu telefonul, ce poartă semnătura regizorală al lui Ramon Laurențiu Militaru.

Super Ed, Keed, Lu-K Beats, Nosfe, cei patru artiști din trupa Șatra B.E.N.Z., aleg să meargă mai departe în relația cu Smiley și să caute intersecțiile creative din stilurile lor muzicale: „Pentru Șatra B.E.N.Z. colaborarea cu Smiley a reprezentat oportunitatea de a compune și interpreta muzică alături de un artist pe care îl admiră și respectă. A reprezentat, de asemenea, o bună ocazie de a experimenta o zonă muzicală diferită semnificativ de a noastră. Cel mai mult din acest proiect ne place rezulatul final, adică piesa. Ne dorim ca atunci când ascultă melodia, oamenii să se simtă inspirați și cu dorința de a deveni cea mai bună versiune a lor.”, au mărturisit artiștii din Șatra B.E.N.Z. despre colaborarea din „Fii tot ce poți”, considerată ca fiind cea mai șocantă din industria muzicală românească în 2022.

Co-producție HaHaHa Production, Cat Music și Roton, piesa „Bani mulți („Fii tot ce poți”)” are muzica semnată de Roland Kiss, Lucian Nagy, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor, Nosfe, Keed, Super ED, PRNY, versurile scrise de Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Darius Vlad Cretan (Nosfe), Bogdan David Ionita (Keed), Catalin Guta (Super ED), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor și producția muzicală realizată de Roland Kiss, Lucian Nagy.

Păreri?

Colaborare șoc pentru industria muzicală din România! Smiley cântă cu Șatra B.E.N.Z. Fii tot ce poți

Smiley lansează pe toate platformele de streaming „Fii tot ce poți”, un feat. neașteptat cu Șatra B.E.N.Z. și marchează astfel o colaborare considerată a fi „șocantă” de industria muzicală românească, dar și reunirea Șatrei după 2 ani de la ultima lor lansare împreună.

„Fii tot ce poți” a apărut într-una dintre taberele de creație ale echipei HaHaHa Production, într-un moment de bine, de recunoștință pentru muzică, prieteni și viață. „A fost un moment în care cu toții ne-am dat seama cât suntem de norocoși că avem muzica și de cât de puține avem nevoie pentru a fi de fapt fericiți. N-o să uit momentul în care cântam cu toții piesa asta și eram pur și simplu fericiți”, dezvăluie Smiley despre piesa pe care urma să aibă cei mai atipici și șocanți invitați.

„Eu nu vreau bani mulți, vreau cât să-mi ajungă, vreau dragoste cât să dau la toți, Viața e un dar ce nu vine cu fundă și ești dator să fii tot ce poți” spune refrenul celei mai noi piese Smiley pe care i-a invitat să cânte împreună pe nimeni alții decât pe artiștii de la Șatra B.E.N.Z.: „Frumusețea muzicii vine și din puterea ei de a uni lumi, de a face compatibile stilurile diferite, de a aduce împreună oameni care simt la fel, dar se exprimă unic. Îmi plac Șatra B.E.N.Z. și a fost o super experiență întâlnirea cu ei. A fost foarte cool că toată lumea din jurul nostru făcea ochii mari când auzea că lucrăm împreună la o piesă și se tot întrebau unde-i legătura. Ei bine, o să râdeți, noi am simțit-o de la prima sesiune de creație, de la primele înregistrări și abia așteptăm să auzim reacțiile voastre. În plus, cei care îi ascultă pe băieții din Șatra B.E.N.Z., printre care mă număr și eu, așteaptă de vreo 2 ani ca ei să scoată ceva nou împreună și iată că a venit momentul”, povestește Smiley despre colaborarea cu Super Ed, Keed, Lu-K Beats și Nosfe, cei patru artiști din trupa Șatra B.E.N.Z.

O coproducție HaHaHa Production, Cat Music și Roton, piesa „Fii tot ce poți” are muzica semnată de Roland Kiss, Lucian Nagy, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor, Nosfe, Keed, Super ED, PRNY, versurile scrise de Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Darius Vlad Cretan (Nosfe), Bogdan David Ionita (Keed), Cătălin Guta (Super ED), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor și producția muzicală realizată de Roland Kiss, Lucian Nagy.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag să ascultați aici, apoi vă aștept cu impresii!

De la inocența din primul episod până la ridurile din ultimul, Smiley călătorește în timp de la 7 la 50 de ani în Mai mult de-o viață – FILMUL

Smiley a călătorit în timp de la 7 la 50 de ani când a compus, jucat și cântat povestea de dragoste și de prietenie din „Mai mult de-o viață” – FILMUL care s-a lansat integral, ca un scurt-metraj, pe canalul său de YouTube.

Ideea proiectului unic în cariera lui Smiley și pe piața muzicală din România a pornit de la dorința artistului de a spune cu ajutorul mixului dintre muzică, narațiune și cinematografie o poveste de iubire fără sfârșit care se transformă în timp, pe parcursul a cinci episoade muzicale distincte. „Odată cu filmul «Mai mult de-o viață» am experiementat călătoria în timp cu ajutorul muzicii, a poveștilor și a filmului. Am retrăit exuberanța începutului de viață, dar și apăsarea ridurilor din colțul ochilor, ca la 50 de ani. A fost o călătorie frumoasă și tumultuoasă, cu tristeți și fericire, cu lacrimi și exuberanță, cu agonie și extaz, ca orice poveste de viață în mai multe acte. Mai mult decât atât, filmul acesta a fost un experiment curajos pentru noi, pentru că ne-am propus ceva ambițios căruia nu-i puteam bănui parcursul, cu multe zile de filmare, racorduri, locații, artificii epice. Ca orice drum nebătătorit a adus cu sine greul, dar și satisfacția”, a povestit Smiley despre primul serial muzical din cariera sa de până acum.

10 zile de filmări de zi și de noapte, în diverse locații, pe stradă sau în câmp, pe drum pustiu sau în vârf de deal, în ploaie și pe vânt, ore în șir petrecute la machiaj pentru ca Smiley și Gina Pistol, doi dintre actorii serialului, să aibă ridurile și expresiile faciale ale unor personaje de 50 de ani, retrăirea lacrimilor de fericire sau de durere din iubire, orele în șir petrecute deasupra orașului, pe acoperișul unei clădiri, toate sunt parte din ingredientele primei și intensei povești cinematografico-muzicale lansate de Smiley odată cu „Mai mult de-o viață – FILMUL”.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Mai mult de-o viață” are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, iar muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production.

Păreri?

Ada Gales si Smiley, declaratii despre Odata pentru totdeauna, filmul care vorbeste despre puterea de a depasi momentele dificile – VIDEO

Filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, a avut premiera în cinematografele din toată țara vineri, 25 februarie. Producția prezintă lupta unui regizor cu depresia, fiind o poveste inspirată din fapte reale, mai exact din povestea de viață a lui Iura Luncașu.

Comedia dramatică îi are în rolurile principale pe Smiley, fiind debutul său într-un rol de o asemenea anvergură, și pe Ada Galeș, actrița premiată pentru debut de către UNITER, în 2016. Cei doi au vorbit despre provocările de la filmări, dar și despre mesajele cu care speră să rămână cei care vizionează filmul.

Smiley: „Când cineva are încredere în tine, trebuie să treci peste neîncrederea ta și să lucrezi la confirmare, în ochii tăi și în ai celor din jur.”

„Ar fi nedrept față de menirea mea pentru muzică și față de cei care chiar au ca meserie actoria să spun că îmi îndrept cariera către actorie. La mine s-a întâmplat, a fost o șansă atât la primele mele experiențe în actorie de acum mulți ani, cât mai ales în această situație, în cazul rolului principal din «Odată pentru totdeauna». Am simțit-o de la început ca pe o șansă pe care nu mi-a fost ușor să o împlinesc, pentru că simțeam că nu sunt cu adevărat pregătit. Cu toate astea, cum aș fi putut să trec mai departe fără să o accept? Când cineva are încredere în tine, trebuie să faci în așa fel încât să treci peste neîncrederea ta și să lucrezi la confirmare, în ochii tăi și în ai celor din jur. Sunt recunoscător pentru șansa aceasta, pentru experiența trăită, pentru lecțiile învățate”, a spus Smiley.

„Ca în orice dramă, sunt și momente de comedie, așa cum și în orice comedie sunt și accente de dramă. Nimic în viață nu e doar alb sau doar negru, doar de plâns sau doar de râs. Mereu găsești lecția, soarele și îmbogățirea interioară într-o tragedie, oricât ar părea de imposibil atunci când se întâmplă. Și cred că cel mai important mesaj al acestui film este că există vindecare, se poate trece peste depresie, peste atacuri de panică și peste anxietate. Chiar există soluții în familie, în echilibru, în iubire. Sper să ajute acest film atât persoanele care trec prin depresie, cât și pe cele de lângă ei”, a adăugat artistul.

Ada Galeș: „Cu toate că ne e greu uneori, avem mecanismele necesare în noi să ne ridicăm.”

Actrița Ada Galeș a interpretat rolul Almei, soția lui Alex Zota. Aceasta a precizat că una dintre caracteristicile centrale ale filmului „Odată pentru totdeauna” este tocmai faptul că îți oferă perspectivă, îți aduce în prim-plan atât povestea persoanei care se confruntă cu depresie, cât și pe cea a celor din jurul ei.

„Cred că acesta este unul dintre atuurile filmului. Aduce în discuție pe de-o parte episodul depresiv al unui om și cum face el față, în același timp, îți prezintă și cum e pentru aparținători. Cred că e foarte important să observăm și să ținem cont de asta. Alma e descoperită în film într-un moment în care și ea abia mai poate. Cu toate că se străduiește, cu toate că e alături de Alex, are momente când clachează. Ceea ce poate fi deopotrivă amuzant și înduioșător. Mi se pare că oferă veridicitate: când treci prin ceva greu, nu treci doar tu, trec toți oamenii care îți sunt apropiați.”, a spus Ada Galeș.

În ceea ce privește lecția cu care ar trebui să rămână oamenii care vizionează „Odată pentru totdeauna”, aceasta a făcut referire la mantra filmului.

„Cu «Mulțumesc, Îmi pare rău, Iartă-mă, Te iubesc» și, dincolo de asta, cu faptul că, deși ne este greu uneori, avem resorturile necesare în noi să ne ridicăm. Însă e important să cerem ajutor. Dincolo de asta, cred că ar fi util ca oamenii să știe că este un film independent, care a fost făcut cu bucurie și, dacă le-a plăcut, să vorbească despre el și să îl susțință”, a mai spus actrița.

Filmul „Odată pentru totdeauna” a avut parte de o avanpremieră la Cinema City Timișoara, înainte de premiera din cinematografele din toată țara, din 25 februarie. Avanpremiera de la Timișoara a reprezentat un eveniment simbolic, de mulțumire pentru oraș și pentru oamenii lui, în contextul în care mare parte din film a fost filmat pe străzile orașului de pe Bega.

„Odată pentru totdeauna” a fost produs de Next Spot, Luca’s Art Film, Roton Music, prin Arc Pictures, și distribuit de Vertical Entertainment.

Păreri?