Ralflo și Simona Nae au lansat Ca în filme, varianta în română a hitului Ca Va

Anul trecut, după opt ani de pauză, Raflo și Simona Nae lansau videoclipul piesei ”Ca Va”, o colaborare specială. Iată că la aproape un an, cei doi revin cu o variantă în română a acestei piese, care are și un videoclip, la fel ca cealaltă.

Chiar dacă cei doi interpreți au stiluri muzicale diferite, au intrat în studioul de înregistrări și au colaborat pentru piesa „Ca Va”, la care au filmat și un videoclip împreună. Acest lucru se întâmplă anului trecut și lansau single-ul alături de Sprint Music, pe 24 iunie. Iată că acum cei doi au o nouă surpriză muzicală, căci au făcut și o varianta în română a melodiei respective.

”Prima dată am scris ”Ca Va” în franceză apoi ne-am distrat, glumeam și așa a ieșit și varianta în română. Am observat că iese un text catchy și am hotărât să lăsăm și varianta asta”, ne-a povestit Simona Nae despre noua variantă a melodiei.

„Noi ne cunoaștem de mult timp, în 2014 am mai colaborat împreună. Ideea piesei „Ca Va” a fost a mea, piesă a fost scrisă ca și linie de mine, și textul este scris de el. M-am dus în studio și i-am propus să facem piesa. Prima oară melodia nu a fost gândită pentru colaborare, ci ca și piesă solo. Însă apoi ne-am gândit că ar fi cool să facem o nouă colaborare. Videoclipul este filmat în Grecia, în Lefkada, Pargă, și a fost regizat de Claudiu Stan”, ne spunea Simona Nae.

Iar Ralflo, la rândul lui, ne-a povestit că „este a treia colaborare cu Simona, este ceva fresh, de vară, amestecat, sună a hit în stilul balkanic. Aceasta e varianta în română după ce am lansat-o pe cea în franceză. Și ne-am învățat unul pe altul, eu pe ea franceză, ea pe mine română. Simona s-a descurcat foarte bine, a avut și accent potrivit și tot ce trebuie. Și m-a ajutat și pe mine cu câteva cuvinte când greșeam, la varianta în limba română. Cel mai important e să fii pe placul tuturor, sper că piesele mele să placă, să simtă vibe-ul de vară”, spune Ralflo în încheiere.

Păreri?

Simona Nae și Luis Gabriel, colaborare specială pentru videoclipul piesei Floare de NU MĂ UITA

Cea mai nouă colaborare muzicală vine de la un cuplu de artiști la care nu s-a gândit nimeni că ar putea scoate o piesă frumoasă împreună. Este vorba de Simona Nae și Luis Gabriel care au parte de o întâlnire muzicală specială pentru piesă “Floare de NU MĂ UITA”! Videoclipul este pe măsură iar duetul o să va meargă la suflet!

 

Simona Nae și Luis Gabriel, în colaborare cu Balkanika Records au înregistrat piesă “Floare de NU MĂ UITA”. Cum în ultima vreme Luis Gabriel a colaborat doar cu Haziran, partenera sa de viața, și Park Place, surpriza vine de la noua piesă, compusă în totalitate de Midas MNL, pe acordurile de acordeon ale lui Daniel Didi.

 

“Pentru mine a fost ceva nou, o abordare nouă. Am îndrăznit să abordez și genul acesta de muzică pentru că se poartă. Colaborarea cu Luis Gabriel a venit ca o surpriză pentru că am ascultat piesa, mi-a plăcut foarte mult, și mie, și managerului meu, și am spus că ar fi drăguț să facem o colaborare cu cineva din partea asta de muzică de petrecere. L-am ales pe Luis pentru că mi s-a părut că și vocile noastre se potrivesc, cumva, pentru piesa asta. Și a ieșit foarte bine! Suntem foarte mulțumiți de rezultat. Sună foarte bine, e diafană, cu un iz romantic. Te duce cu gândul la iubirile acelea nemuritoare, la filmele de dragoste, romantice și la iubirea aceea infinită”, a mărturisit Simona Nae. Care a povestit și despre noul videoclip regizat de Silviu Mîndroc.

 

“S-a muncit destul de mult la videoclip. A fost ceva nou și pentru mine ca și temă, să spun așa, pentru că, deși mă așteptam să fie regia altfel și să aibă, cumva, legătură cu piesa, cu textul, s-a vrut altceva. O abordare mai nouă, mai modernă. Cu oglinzile în care ne vedem amândoi. Este vorba despre doi îndrăgostiți care se gândesc unul la celălalt și se privesc în oglindă. Și își aduc aminte unul de celălalt. A fost o altfel de abordare. Este un videoclip modern, de imagine. Am un machiaj special, dar natural, cu glitter. Am vrut ceva diafan și simplu, dar, deși pare că e un machiaj simplu, este un machiaj la care s-a lucrat foarte mult. De multe ori, lucrurile simple sunt cele mai minuțioase. Am vrut să aibă și un touch retro. Sunt și globurile acelea disco. Te duce în acea zonă disco. Codița mea într-o parte. Am vrut să fie altceva. Nu am vrut să aibă, neapărat, legătură cu ceea ce spune textul, ci să te lase pe tine să îți imaginezi cam ce ar putea să spună videoclipul. Să te lase pe tine să gândești. Filmările au durat o zi întreagă, de dimineață până seara. S-a filmat destul de mult. A fost destul de minuțios” a mai povestit Simona Nae, extrem de încântată de ce a ieșit pentru “Floare de NU MĂ UITA”.

Păreri?

https://youtu.be/qrb5w93oA44

Simona Nae a lansat Zbor, o piesă care a fost dragoste la prima vedere

Dublă sărbătoare pentru Simona Nae care după ce și-a sărbătorit fiul care a împlinit un anișor, zilele acestea artista împreună cu Sprint Music au lansat videoclipul piesei “Zbor”.

Echipa cu care a lucrat până acum Simona Nae s-a reunit și a scos o nouă piesă, “Zbor”, la care s-a filmat și un videoclip plin de mister, regizat de Claudiu Stan.

“Piesa a fost dragoste la prima vedere, am ascultat-o în studioul lui Ralflo, am zis că e clar pentru mine, cu siguranță vreau să o cant, efectiv mi-a plăcut. Piesa nu-mi era destinată mie dar imediat ce am ascultat-o am simțit că îmi este predestinată. O melodie de dragoste, frumoasă, despre un cuplu fericit care se regăsește într-un stil romantic, ce este dedicată tuturor îndrăgostiților, o piesă diafană ce se potrivește și mirilor la nunți, să danseze pe ea pentru că te duce cu gândul la dragostea eternă, frumoasă, romantică și plină de sens. Se potrivește clar pentru cei ce simt cu adevărat dragostea și care cred în iubirea care dăinuie”, spune Simona Nae care a mai lucrat cu Aura Gheorghe la muzică și text. “Despre videoclip pot spune că am ales să fie ceva într-un cadru foarte senzual. Pianul apare în videoclip și deși l-am studiat în liceu, nu am abordat această temă în videoclipurile mele de până acum. În acest videoclip am ales să cânt la pian și să arăt oamenilor că știu să o fac la acest minunat instrument. Plus că piesa s-a potrivit cu această încadratură a mea la pian. Pot să spun că am ales un look retro, să-mi vopsesc vârfurile cu o nuanță de foc, portocaliu spre roșu și să aleg ceva mai altfel. Am avut un look elegant într-o rochie lungă neagră cu cristale Swarovski, cu care m-am dus în zona retro, plină de mister. Plus doi dansatori care să se încadreze în videoclip. Regizorul videoclipului Claudiu Stan a venit cu ideile pentru a da o notă de mister cu mine într-o ramă de tablou”, a încheiat solista.
Si-a sarbatorit fiul de un an
La sfârșitul săptămânii, Simona Nae și-a sărbătorit fiul. “Băiețelul nostru a împlinit un an și am vrut să petrecem într-un cadru intim, cu oameni dragi. Ne-am dorit baloane colorate, am avut un candy bar pentru copilașii care au venit cu prietenii noștri. O aniversare plină de culoare și veselie pentru micuțul nostru care este sănătos și fericit, de care ne bucurăm că e sănătos și fericit. I-am făcut un tortuleț cu Mickey Mouse pentru că majoritatea hăinuțelor primite erau cu el”, a mai spus Simona Nae.

Păreri?

Simona Nae a lansat “Soarele și luna”, o piesă atipică și fresh

Săptămâna aceasta avem parte de o nouă surpriză muzicală de la Simona Nae care împreună cu Balkanika records lansează “Soarele și luna”, o piesă la care a lucrat cu o echipă de profesioniști cu care solista a mai colaborat.

Continuă surprizele muzicale din partea Simonei Nae, care după ce a lansat videoclipurile pieselor „Bate Vântul” și „Ca Va”, acum a scos o nouă melodie cu totul specială. Pentru că de această dată veți vedea o cu totul altă solistă cu o altă imagine însă la fel de talentată. Iar noul cântec “Soarele și luna” este cu adevărat special.

“Este o piesă pe care am scris-o având o inspirație de moment, ad hoc, stăteam acasă și m-am gândit să cânt puțin și mi-a venit refrenul piesei. Eram într-o stare destul de frumoasă, pozitivă și m-am gândit să fac o piesă de dragoste, un pic mai atipică pentru mine care să fie cumva și de muzică de petrecere. Și uite așa a ieșit “Soarele și luna”, am mers repede la studioul de înregistrări și împreună cu Ralflo am zis să facem piesa asta că îmi place și vreau să aducă un vibe pozitiv oamenilor în sufletelor lor. Ni s-a alăturat Aura Gheorghe și Ovidiu Junghiatu, cu care am colaborat. Iar videoclipul a fost regizat de Claudiu Stan (MVPEntertainment) și filmările au avut loc într-o locație pe care practic am construit-o, impreună cu echipa mea, s-a făcut decorul special pentru acest videoclip. Claudiu s-a gândit cum ar fi frumos și cum ar da bine să mă încadreze pe mine, am încercat să adopt un look nou pentru videoclip, ceva ce nu am mai încercat până acum, cu ceva influențe flamenco, aș putea să spun. Ne-am dorit ceva intim, frumos, să te ducă cu gândul la bună dispoziție, la o fată care cântă, se simte bine acasă și îți da o stare frumoasă. Coafura mea din videoclip va atrage cu siguranță privirile și pot spune că a durat destul de mult să fie făcută. Pentru că am stat câteva ore la machiaj și la păr, pentru că a fost destul de tipicar. Fetele de la coafură erau destul de entuziasmate de păr și machiaj dar în același timp le-a fost și extrem de greu. Mi-am dorit să fie un look ieșit din comun, să i se întipărească privitorului imaginea în minte, să fie una atipică. Am îndrăznit să fie altceva, să fiu în zona de fashion, deși mi-a fost greu la început, am îndrăznit. Stilistul meu a fost Ionuț Dimache, el m-a îndrumat să adopt altceva și am zis, “de ce nu”. Pot să mai spun că a fost foarte frig în locația in care am filmat”, a povestit Simona.

Păreri?

Ralflo și Simona Nae colaborează după opt ani pentru “Ca Va”! Cum a învățat Simona Nae franceza de la Ralflo!

După ce au lucrat impreună acum opt ani la piesa “Doar Tu” și au avut succes, iată că Ralflo și Simona Nae au repetat această experiență. Cei doi interpreți care au stiluri muzicale diferite au intrat din nou în studioul de înregistrări și au colaborat pentru piesa “Ca Va”, la care au filmat și un videoclip împreună.

După ce Simona Nae a revenit în forță cu o piesă nouă, acum are o altă surpriză muzicală împreună cu Sprint Music, mai precis o nouă colaborare cu Ralflo pentru melodia “Ca Va” la care au filmat și un videoclip în Grecia în regia lui Claudiu Stan (MVPEntertainment).

“Noi ne cunoaștem de mult timp, în 2014 am mai colaborat împreună. Ideea piesei “Ca Va” a fost a mea, piesa a fost scrisă ca și linie de mine, și textul este scris de el. M-am dus în studio și i-am propus să facem piesa. Prima oară melodia nu a fost gândită pentru colaborare, ci ca și piesă solo. Însă apoi ne-am gândit că ar fi cool să facem o nouă colaborare. Videoclipul este filmat în Grecia, în Lefkada, Parga, și a fost regizat de Claudiu Stan”, spune Simona Nae, care ne-a mai spus că datorită acestei piese a luat lecții de franceză de la Ralflo, având de furcă și fiind și amuzant în același timp acest lucru.

“Eu știu foarte puține cuvinte in franceză și a fost interesant când m-a învățat el. El mă învăța pe mine și eu pe el”, ne-a mai spus Simona. Iar Ralflo, la rândul lui, ne-a povestit că “este a doua colaborare cu Simona, este ceva fresh, de vară, amestecat, sună a hit în stilul balkanic. Noi avem două variante la piesa asta, în română și franceză. Și ne-am învățat unul pe altul, eu pe ea franceză, ea pe mine română. Simona s-a descurcat foarte bine, a avut și accent potrivit și tot ce trebuie. Și m-a ajutat și pe mine cu câteva cuvinte când greșeam, la varianta în limba română. Cel mai important e să fii pe placul tuturor, sper ca piesele mele să placă, să simtă vibe-ul de vară”, spune el în încheiere.

Păreri?

John Trend si Kataa readuc nostalgia anilor 2000. Artistii lanseaza remixul piesei Sperante – Sistem feat. Simona Nae – VIDEO 

Final de săptămână pe ritmuri nostalgice. John Trend și Kataa lansează vineri, 13 mai, remixul hitului „ Speranțe”, piesă ce s-a bucurat de un succes colosal în urmă cu 18 ani.

Apariținând trupei Sistem, „ Speranțe” revine sub o formă electronică, care te va face să dansezi până la epuizare.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre! 

Bate vânt de schimbare pentru Simona Nae! Bate Vântul vine după o perioadă în care am lucrat la proiecte internaționale

Veste bună pentru fanii Simonei Nae, care se întoarce în peisajul muzical românesc cu o mare surpriză. Împreună cu echipa de la Sprint Music, solista lansează videoclipul piesei etno “Bate Vântul”. O melodie cu totul specială, căci artista iubește acest gen muzical la fel cum îndrăgește toate genurile abordate.

După o pauză destul de lungă, iată că Simona Nae revine cu o piesă etno, “Bate Vântul”, la care a colaborat la muzică cu Ralflo și Ovidiu Junghiatu, iar textul l-a scris împreună cu Aura Gheorghe.

“De data aceasta, cânt etno, însă nu este o schimbare de stil. Am mai cântat acest stil, la fel cum am făcut și cu piese pop, jazz sau dance. Revin după o pauză de 5 ani, căci de la piesa “Mă îndrăgostesc”, din 2017, n-am mai lansat nimic. Insă, am lucrat pentru niște proiecte internaționale, în țări ca Japonia, Germania, Elveția, Austria, Franța. Pentru Japonia, am lucrat cu DJ Koo, iar, în Italia, cu Paolo Ortelli. O piesă care a prins foarte bine, în Coreea de Sud, a fost “Starlight”, cu DJ Take. Tot atunci, am avut o mulțime de vizualizări, pe TikTok, de la oamenii din acele țări. După aceea, pe timpul pandemiei, ne-am focusat pe alte proiecte”, spune ea.

“Acum revin cu o piesă etno, dar e un etno 2022. O piesă cu influențe machedonesti. Eu, oricum, am cochetat cu muzica populară, pentru că si mama mea a cântat acest gen si am incercat si eu sa cânt din folclor. Nu-mi este teamă de a aborda orice stil de muzică. Îmi place să cânt și să ascult orice stil de muzică. Am cântat și operă, și pop, și jazz, iar, acum, pentru că am cochetat cu muzica populară, de folclor autentic, am încerc un nou proiect. Când am fost la “Te cunosc de undeva”, am cântat o melodie de la Maria Tănase, cu care am și câștigat acea ediție. Deoarece, în sufletul meu este și muzica folclorică, m-am gândit, de ce să nu încerc și asta? Nu am renunțat la muzica pop, o cânt în continuare”, spune Simona.

Cât despre videoclip, acesta a fost regizat de Claudiu Stan (MVPEntertainment). “Am filmat la mare, la Tuzla, la ponton și la niște lanuri cu eoliene. A bătut vântul foarte mult, atunci, și a fost destul de frig. Filmam un minut, apoi intram în mașină sa ma încălzesc. S-a filmat pe pietre, pe câmp. Am purtat tocuri si a fost mai dificil. Era să fac o entorsă, la un moment-dat. După ce am filmat, am încercat să intru în mașină și mi-a fugit un pic tocul, care era foarte înalt. Totul s-a terminat cu bine. Iar, la pontonul de la Tuzla, care era destul de șubred, a trebuit să merg, pe tocuri, până la jumătatea lui, și lipseau multe scânduri. Am riscat, însa a ieșit ceva frumos și vă invităm să urmăriți rezultatul”, a mai spus solista.

Păreri?

Simona Nae ne introduce în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă cu “Deschide ușa, Creștine!”

Simona Nae, frumoasa solistă cunoscută pentru Hiturile “Coji de portocale” și “2 Nebuni” a înregistrat un cover al cunoscutului colind românesc “Deschide ușa, Creștine!”.

“Am dorit să induc atmosfera de sărbătoare în sufletul susținătorilor mei. “Deschide ușa, Creștine!” este un colind care mie îmi place foarte mult și pe care îl cântam încă din copilărie și de aceea am decis să îl înregistrez. Vreau să vă mai spun că, în curând, voi lansa și un colind internațional”, a declarat Simona Nae.

Păreri?

DJ Take revine după o pauză de 3 ani și lansează o super piesă alături de Simona Nae

După o pauză de 3 ani, timp în care s-a axat mai mult pe proiectul Vibe Drops, DJ Take revine cu o nouă piesă, “Starlight”, în colaborare cu Simona Nae, frumoasa solistă cunoscută pentru hiturile “Coji de portocale” și “2 Nebuni”.

“Mi-am dorit neapărat să lansez ceva sub proiectul DJ Take, după o pauză atât de lungă, deoarece țin foarte mult la acest proiect. Am compus piesa la începutul acestui an și căutam o voce potrivită. Până la urmă am găsit-o pe Simona și sunt foarte multimit de rezultat”, a declarat DJ Take.

“Încă de când mi-a arătat Cătălin (DJ Take) piesa, mi-a plăcut și mi-am dorit să fac parte din acest proiect. “Starlight” are un sound internațional și se potrivește unei piețe către care nu am țintit până acum și sunt foarte curioasă de feedback-ul susținătorilor mei”, a adăugat Simona Nae.

Păreri?

Te asteptam la cel mai tare Bairam, pe 11-12 Iunie!

Ti-e dor de atmosfera petrecerilor din sufragerie? Vrei sa reasculti cele mai cunoscute hituri ale inceputlui anului 2000? Te invitam la Bairam!

Pe 11 si 12 Iunie la Arenele Romane, Daniel Buzdugan va prezenta cel mai mare bairam de pana acum, care aduna cei mai in voga artisti de la inceputul secolului XXI: Axxa, 3 Sud Est, LA, Pepe, Andreea Balan, Simona Nae, Sweet Kiss, Body & Soul, Akcent, Class si Valahia.

Biletele se gasesc in format electronic pe https://www.iabilet.ro/bilete-festival-la-bairam-41167/ si in reteaua fizica iabilet.ro: Magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, libraria Libmag, in punctele de vanzare Casa de Balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Va invit cu drag!