INNA prezintă cel de-al treilea sezon din Dance Queen’s House: 16 zile izolată într-o casă, 8 vlog-uri și un album cu un sound atipic. Printre invitatele speciale se numără Irina Rimes și Alina Eremia

INNA și-a obișnuit deja fanii ca la finalul anului să lanseze un nou sezon din Dance Queen’s House: o sesiune de 16 zile în care artista stă izolată într-o casă cu compozitori și producători de la Global Records, fac muzică împreună, ulterior lansează 8 vloguri cu tot ce se întâmplă în casă și mai apoi, un album cu piesele rezultate din această experiență.

Cel de-al treilea sezon de Dance Queen’s House a început în forță, iar în primul episod, INNA primește un disc de platină pentru rezultatele deosebite ale piesei “Flashbacks”, piesă extrem de iubită și de apreciată de publicul artistei. Apoi, INNA prezintă echipa cu care va lucra sezonul acesta: Iraida, compozitoare, dar și producatorii Alex Cotoi, Marcel Botezan și Sebastian Barac, cei din urmă fiind prezenți și în primele două sezoane de Dance Queen’s House.

Tot de la început, fanii află că proiectul lor de suflet Rock the Roof revine și se va întâmpla chiar pe acoperișul Dance Queen’s House, unde câteva dintre piesele compuse și produse în casă vor putea fi ascultate în premieră, în varianta live.

În sezonul acesta de Dance Queen’s House, INNA îi va avea ca invitați speciali în vloguri pe Alina Eremia, Irina Rimes, dar și pe Veronica Eremia și Andrei Niculae.

În fiecare episod, INNA își introduce publicul în universul fascinant al songwriting-ului și oferă tips and tricks despre cum ia naștere o piesă sau cum se înregistrează aceasta. În cel de-al doilea episod, INNA vorbește despre cât de mult ajută TikTok ca rețea de socializare în promovarea și viralizarea unei piese, precum și despre sursa ei de inspirație în muzică: concertele și energia oamenilor.

În cel de-al doilea episod, INNA învață să fie radio host de la Andrei Niculae și Veronica Trandafir și decide să își facă propriul ei radio: Dance Queen’s Radio.

“Sunt bucuroasă să mă întorc cu un nou sezon din Dance Queen’s House, mă distrez foarte mult alături de prietenii mei, facem muzică și sunt încântată că pot să împărtășesc fanilor mei întreaga experiență! Abia aștept să ascultați albumul, include niște piese cool și îndrăznețe!”, a spus INNA.

În urma primelor două sezoane Dance Queen’s House au rezultat albumele “Heartbreaker”, cu super hitul “Flashbacks”, dar și “Maza” și albumul “Champagne Problems” care are două părți.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Tot anul acesta, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).

Aseară, INNA a susținut un concert la Londra, pe scena The Electric Ballroom, unde în trecut, au performat artiști de top precum U2, Red Hot Chili Peppers, Muse, Prince și mulți alții.

Vara aceasta, INNA a fost prima cântăreață din România care a urcat pe scena de la Tomorrowland alături de Timmy Trumpet și Dimitri Vegas și Like Mike unde a interpretat în premieră “Blow It Up”pentru care a lansat videoclipul oficial de curând.

Păreri?

Dexx si Sylvie deschid sezonul muzical de toamna cu o colaborare hot!

Dexx a lansat o nouă piesă, o super colaborare cu frumoasa artistă Sylvie, fosta componentă a trupei Etno.Cei doi artiști fiind la prima colaborare în aceasta formulǎ. Dexx și echipa Diamond Records Production i-au propus Sylvie-ei piesa “Fantezii la indigo”, spunȃndu-i cǎ i se potriveşte foarte bine şi cǎ atunci cȃnd au compus-o, s-au gȃndit cǎ interpreta va da culoare piesei! Povestea este despre noi, cei de azi, despre jocul seducţiei, care se desfǎşoarǎ cel mai adesea şi cel puţin la început, în mediul online sau la telefon. Ca la orice relaţie aflatǎ la debut, totul pare transparent şi apropierea simplǎ, fireascǎ, dorinţa este reciprocǎ şi la cote înalte. Protagoniştii poveştii de iubire par a fi perechea idealǎ, de parcǎ sunt fǎcuţi unul pentru celǎlalt. Jocuri incitante, tatonǎri, tachinǎri , atmosfera piesei este hot.
Beat-ul este extrem de antrenant, rap-ul realizat de interpretul Dexx este la înǎlţime, iar Sylvie este o voce sweet şi o apariţie sweet-chilli. Diamond Records Production şi toți cei care s-au implicat în acest proiect, promit cǎ ne vor încȃnta şi pe viitor cu alte colaborǎri.

Păreri?

Pentru toți cei care iubesc serialele TV!

Din toamna aceasta, creștem numărul serialelor pe care le puteți vedea săptămânal!
Arta furturilor, atacuri cibernetice și crize personale, toate acestea la TV5MONDE!

SERIAL NOU
E-LEGAL
În fiecare joi, la 19.40 – din 5 septembrie

Când ficțiunea devine realitate.

Hărțuire cibernetică, e-commerce, scandaluri în social media … Pătrunde în viațade zi cu zi a unei firme de avocatură din Bruxelles. Atacul cibernetic e specialitatea lor. Află mai multe

Nicolas Gob (Antoine Verlay) et Éléonore Bernheim (Florence Chassagne)

SEZONUL 2
L’ART DU CRIME (UN NOU SEZON)
În fiecare marți la ora 22.00 – din 3 septembrie.

Un duo complet diferit.

Un inspector insensibil complet la artă și un expert în picturi care poate comunica cu artiștii dispăruți, se reunesc pentru a rezolva cazurile de furturi în artă. Află mai mult

Sophie Cadieux (Valérie)

SEZONUL 3
LACHER-PRISE (SEASONS 1, 2 AND 3)
În fiecare vineri de la 22.00 – din 6 septembrie

În timp ce ea e în cădere liberă, tu te vei simți prins de poveste.

Criza și burn-out-ul unei workaholice care decide să se concentreze pe ea însăși și să-și construiască viață care merită trăită. Află mai mult

DESPRE TV5MONDE
Din dragoste pentru cinematografia franceză (cu subtitluri).
Canalul francofon TV5MONDE emite în România, cu subtitrare în limba română, filme de cinema,seriale originale, emisiuni art de vivre (gastronomie, modă, călătorii), documentare (istorie, descoperiri), divertisment și emisiuni informative.

Păreri?

Vescan începe al doilea sezon #PrinOchiiVoștri cu o nouă piesă pentru fanii săi, „Am Uitat Să Mai Fim Oameni”

Vescan reia proiectul #PrinOchiiVoștri, începând astfel sezonul 2 prin piesa „Am Uitat Să Mai Fim Oameni”.

Piesa a fost scrisă de Vescan, compoziția a fost realizată de Mahia Beldo și Dorian Oswin, iar cel din urmă este și cel care s-a ocupat de producție.

Acest proiect a luat naștere în anul 2010 și fiecare piesă este bazată pe subiecte propuse de către fani. Astfel, în procesul de alegere al temei, artistul face și un vlog unde îl contactează pe cel al cărui subiect a câștigat.

În decursul acestui an, episoadele din sezonul 2 #PrinOchiiVoștri vor apărea la fiecare două luni.

Vescan | L-am sunat pe castigatorul #PrinOchiiVostri si am facut piesa…
” “Am Uitat Să Mai Fim Oameni” continuă seria #PrinOchiiVoștri, singurul proiect la care ascultătorii decid subiectul piesei. Totul a început în 2010 când am vrut să fiu mai aproape de oamenii care-mi ascultă muzica și pentru asta am zis că trebuie să văd lumea și prin ochii lor, așadar ei propun subiectele si unul dintre ele devine piesă.

Sunt mai mult decât mândru că am reușit să readuc la viață acest proiect și pe viitor am de gând să ajungă din ce în ce mai complex. De-a lungul anilor susținătorii Vescan au reacționat extraordinar la fiecare piesă și le mulțumesc mult pentru că după 9 ani încă sunt alături de mine. Piesele o să apară în paralel cu albumul #MuzicăSauNebunie, album care va fi lansat în decursul acestui an.”, ne-a declarat Vescan.

Anul acesta, Vescan a lansat piesa “Tăcerea”, în colaborare cu Nicoleta Nucă, piesă ce a depășit 3 milioane de vizualizări pe YouTube.

Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 28 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Iuliana Tudor vine cu o premiera in televiziune! O intalnire de exceptie, in cel mai nou sezon al emisiunii “O data-n viata”: Maria Ciobanu si Irina Loghin!

Iuliana Tudor revine cu “O data-n viata”, din 18 martie, pe TVR 1. De 9 ani emisiunea se afla in topul preferintelor romanilor, fiind una dintre cele mai populare productii TV din Romania.

Sezonul 17 debuteaza cu o premiera absoluta: doua artiste care apar impreuna pentru prima oara in acelasi platou de televiziune!

Dupa 60 de ani de cariera se intalnesc in premiera la “O data-n viata” si sustin provocarile echipei. Maria Ciobanu si Irina Loghin! Le vor sustine doua echipe de profesionisti: Orchestra Doina Basarabiei, dirijor Valeriu Cascaval, ansamblul Doina Gorjului, Ansamblul Burnasul din Alexandria, a carei orchestra este dirijata de Adrian Grigoras.

Maria Ciobanu, Iuliana Tudor

Invitati speciali ai celor doua doamne au fost copii acestora: Ionut Dolanescu, Camelia Ciobanu Filip, celebra soprana Leontina Vaduva si Irinuca Loghin! Fiecare va sustine momente artistice emotionante marca “O data-n viata”!

Nu ratati prima editie “O data-n viata”, mai cu seama ca este una dintre ultimele aparitii televizate ale Mariei Ciobanu care si-a anuntat retragerea din viata artistica!

Iuliana Tudor si Irina Loghin

“Fiecare inceput de sezon aduce pentru mine o emotie speciala. Desi sunt 9 ani de cand intram in casele romanilor, imi bate inima exact ca la prima emisie! Este o reusita pe care o datoram lui Titus Munteanu, echipei condusa de d-na Elise Stan si Televiziunii Romane. Prima emisie este cu adevarat unica. Maria Ciobanu si Irina Loghin fac un spectacol inedit care va surprinde cu siguranta. Imi doresc sa ne pastram publicul aproape si pe viitor, iar programul “O data-n viata”, sa ramana aceeasi oaza de bun gust si calitate!”, declara Iuliana Tudor.

Asadar, va invit cu drag sa urmarim impreuna “O data-n viata”, pe data de 18 martie, pe TVR 1, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!