Colaborarea INNEI cu Sean Paul pentru Up în atenția lui Sergio Ramos

“Up”, piesa interpretată de INNA și Sean Paul, este una dintre cele mai apreciate single-uri din repertoriul artistei, cu peste 100 de milioane de vizualizări.

 

Piesa nu a trecut neobservată nici de marele jucător de fotbal Sergio Ramos, care a pus o postare pe contul de Instagram în care se antrena, iar pe fundal era piesa “Up”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sergio Ramos (@sergioramos)

“M-am bucurat să văd că piesa mea a ajuns până și la Sergio Ramos! Fanii mei din Spania mi-au arătat video-ul, iar tatăl meu a fost extrem de fericit, este fan fotbal și îl apreciază pe Sergio Ramos, prin urmare, e și mai mândru de mine”, a spus INNA.

Muzica INNEI nu cunoaște bariere și de curând, artista a marcat o nouă realizare importantă: piesa “VKTM”, colaborarea cu Sickotoy și TAG, este inclusă în campania ICON de la Victoria’s Secret, într-un video statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

 

Nu este prima dată când muzica INNEI a fost integrată în filme, seriale și alte proiecte internaționale: “Spy”, “Pitch Perfect 2”, “Elite”, “Beauty and the Beast”, dar și în jocuri video precum “Just Dance”.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube, peste 10 milioane de ascultători lunar pe Spotify. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

Feid colaborează cu Sean Paul pentru Niña Bonita

Artistul columbian Feid colaborează cu Sean Paul pentru “Niña Bonita”, un cântec despre un cuplu de îndrăgostiți care se joacă de-a dragostea, declarandu-și iubirea în diverse moduri care mai de care mai năstrușnice.
Feid își continuă avântul către topurile muzicii latino, jonglând cu beat-uri pop experimentale, dar pastrandu-și esența sound-ului trap / reggaeton.

Începând de astăzi, Feid este artistul numărul 6 pe Spotify, cu peste 38 de milioane de ascultători, lunar. Feid continuă să se distingă ca principalul superstar al muzicii latino, având unul dintre cele mai mari fan base-uri din America Latină, cu peste 9,5 milioane de urmăritori pe Tik Tok și 8,3 milioane de urmăritori pe Instagram. „Classy 101″ este pe locul 16 în topurile Spotify, cu peste 3,19 milioane de stream-uri zilnice. Single-ul este, de asemenea, în prezent pe locul 26 în topul Billboard Hot Latin Songs.

Turneul lui Feid în America de Nord (FERXXO Nitro Jam Underground) va începe joi în Seattle, WA, si vine ca urmare a turneului său sold out din America Latină. Acesta marchează al doilea turneu sold-out consecutiv al lui Feid în America de Nord în ultimele 6 luni, o performanță istorică pentru un artist latino. Acest nou turneu nord-american va cuprinde 30 de concerte, atingând orașe importante precum NYC, Los Angeles sau Miami. Feid va vizita Europa în iulie 2023, iar turneul său Ferxxo Nitro Jam din Spania (Madrid și Barcelona) este deja sold-out.

Păreri?

Sean Paul a lansat albumul Scorcha

Sean Paul a lansat albumul “Scorcha”. Proiectul de 16 piese il gaseste pe icon-ul global servind sunetul său clasic, catchy și ritmurile de început de petrecere, tocmai la timp pentru vară. Colaborarea neasteptată a vocii de la legenda pop, Gwen Stefani și artista jamaicană de dancehall Shenseea, este o dovadă a abilității a lui Paul de a produce hit-uri globale.

Noul album include, de asemenea, melodiile lansate anterior „Scorcha”, „Only Fanz” (ft. Ty Dolla Sign), „Dynamite” (ft. Sia), „How We Do It” (ft. Pia Mia) și „No Fear” (ft. Damian Marley și Nicky Jam). În timp ce “Scorcha “promite să te facă să dansezi, Sean își duce muzica la noi profunzimi în acest proiect, explorând subiecte personale precum infidelitatea, stresul și frica, pe piese precum „Borrowed Time” și „Good Day”.

Următoarea oprire a lui Sean în turneul Scorcha din S.U.A. din 2022 este o performanță specială de lansare a albumului în această seară la The Novo din Los Angeles, înainte să ajungă în Marea Britanie, Europa și Canada în această vară. Sean urmează să se alăture lui Pitbull în această toamnă pentru turneul „Can’t Stop Us Now” din 2022. Revenind pe scenă după doi ani de la turnee din cauza pandemiei, este nerăbdător și entuziasmat să reia legătura cu fanii săi live și în persoană.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a remarcat ca fiind un artist cu un sunet, un aspect și o pasiune unice. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în multe genuri, i-a catapultat cariera de-a lungul anilor în diferite topuri, premii și cu o bază enormă de fani. Sean a readus același concept în propriul gen și a colaborat cu unii dintre colegii săi din reggae și dancehall, subliniind că împreună putem face și muzică exceptională. Cel mai recent, Sean a câștigat o nominalizare la GRAMMY pentru cel mai bun album reggae pentru al șaptelea album al său “Live N Livin”, care a fost lansat în 2021.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele “Get Busy/Like Glue,” “Temperature”, “Baby Boy” împreună cu Beyonce, “Rockabye” cu Clean Bandit sau “Cheap Thrills” cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru “Best Reggae Album”, în 2005 la American Music Award a câștigat “Best Pop/Rock Male Artist”, iar în 2009 a câștigat “Best Reggae Artist” la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizari la cele mai prestigiose decernări de premii din muzică, fiind unul dintre cei mai influenți artiști din acest secol.

Scorcha Tracklist:
1. As We Enter
2. Wine Up
3. Scorcha
4. Only Fanz (ft. Ty Dolla $ign)
5. Earthquake
6. How We Do It (ft. Pia Mia)
7. Bouncing
8. Dynamite (ft. Sia)
9. Light My Fire (ft. Gwen Stefani & Shenseea)
10. Calling On Me
11.Good Day
12. Borrowed Time
13. Pon Di Reel
14. Back It Up Deh
15. Bend Your Back

Păreri?

VIDEO Spice, Shaggy si Sean Paul, colaborare de exceptie pentru Go Down Deh, un dancehall autentic, produs de Costi Ionita 

Spice a făcut echipă cu Sean Paul și Shaggy pentru un dancehall autentic, „Go Down Deh”, piesă care face parte din albumul „Ten” semnat Spice.

„Go Down Deh” este despre dans, pasiune și ritmuri care transformă piesa într-un adevărat hit. Produsă de Costi Ioniță, „Go Down Deh” se bucură deja de recunoaștere la nivel internațional.

„Faptul că am lucrat cu Sean și Shaggy este apogeul carierei mele! Sunt amândoi giganți la nivel internațional când vine vorba de acest gen muzical și sunt onorată că am reușit să creez un astfel de moment istoric, respectiv faptul că sunt printre primele artiste care i-a adus împreună pentru o piesă”, a spus Spice.

„Spice este respectată și celebrată în cultura noastră și are statutul de icon în lumea dancehall. Din prima zi, Sean a fost o persoană pe care am admirat-o pentru stilul său și pentru vocea care face orice să sune grozav. Piesa pe care am realizat-o împreună punctează talentul lor în același timp în care atrage atenția asupra chimiei dintre noi ca artiști”, a precizat Shaggy.

„A fost grozav să lucrez cu Shaggy și Spice pentru acest single. Shaggy și cu mine avem o relație grozavă și am fost un fan al lui Spice de la începutul carierei sale, așa că sunt fericit că am avut ocazia să lucrăm împreună. Abia aștept să audă toată lumea această piesă și să vadă munca pe care Spice a pus-o în proiectul ei”, a spus Sean Paul.

Spice, pe numele real Grace Latoya Hamilton, este recunoscută drept The Queen of Dancehall. Artista dancehall și reggae, nominalizată la Grammy, a reușit să readucă în atenție stilul dancehall la nivel internațional. Spice a reușit să cucerească toate topurile reggae și dancehall din Billboard, Apple Music și Spotify, în timp ce piesele ei au peste 433M de streamuri în YouTube și peste 65M streamuri în Spotify.

Păreri?

Sean Paul face echipa cu Pia Mia pentru piesa How We Do It

Sean Paul lanseaza, impreuna cu Pia Mia, piesa “How We Do It”. „Acest nou single, „How We Do It”. este modul nostru de a le arăta ascultătorilor cum dansăm, cum ne bucurăm de viață și cum ne păstrăm fresh. Când am început să înregistrăm această piesă, am știut imediat că o dorim pe Pia Mia pentru acest single”, a spus Sean.

Piesa este un imn internațional. Energia se simte prin ritmurile de dancehall, R&B elegant și pop. Elementul vizual însoțitor, regizat de Briana Gonzales, traduce perfect această vibrație pe ecran, în timp ce chimia lor este uimitoare.

Între timp, single-ul „Dynamite”, feat. Sia, a acumulat peste 26,8 milioane de streamuri Spotify și 6 milioane de vizualizări pe YouTube pentru videoclip. „Dynamite” a marcat o colaborare foarte așteptată între artiștii care influențează genurile de la hitul lor „Cheap Thrills”, produs tot de Greg Kurstin, care a generat peste 1,6 miliarde de vizualizări pe YouTube de la lansarea sa în 2016.
Sean a primit recent o nominalizare la GRAMMY pentru cel mai bun album reggae, pentru al șaptelea album al său de studio “Live N Livin”, care a fost lansat la începutul acestui an. Albumul este o celebrare a moștenirii sale jamaicane și a rădăcinilor dancehall în care Sean schimbă microfonul cu Buju Banton și Damian Marley. Dancehall-ul poate fi stereotipat ca un spațiu competitiv, macho, dar “Live N Livin” și-a propus să sublinieze ceea ce este posibil atunci când unitatea este scopul. „Nu trebuie să ne împărțim fanii pentru a obține vânzări”, spune Sean.
Săptămâna trecută, Sean a anunțat turneele din 2022 în S.U.A, revenind pe scenă după doi ani. Artistul este nerăbdător și entuziasmat să reia legătura cu fanii săi.
De-a lungul carierei sale, superstarul internațional s-a remcarcat ca un artist cu un sunet, un aspect și o pasiune unice. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în multe genuri i-a catapultat cariera de-a lungul anilor în diferite topuri, premii și cu o bază enormă de fani. Efectiv, Sean a readus același concept în propriul său gen și a colaborat cu unii dintre colegii săi din reggae și dancehall, subliniind că împreună putem face și muzică grozavă.
Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele “Get Busy/Like Glue,” “Temperature”, “Baby Boy” împreună cu Beyonce, “Rockabye” cu Clean Bandit sau “Cheap Thrills” cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004, a câștigat premiul Grammy pentru “Best Reggae Album”, în 2005 la American Music Award a câștigat “Best Pop/Rock Male Artist”, iar în 2009 a câștigat “Best Reggae Artist” la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la cele mai prestigiose decernări de premii în muzică, fiind unul dintre cei mai influenți artiști din acest secol.

Păreri?

https://youtu.be/dp3Cy1xdjec

INNA, pe locul 1 pe radio în Rusia, Polonia, Bulgaria, Lituania și România cu piesa UP

INNA se bucură de un nou succes cu cel mai recent single lansat “UP” în colaborare cu Sean Paul, astfel că piesa este pe locul 1 pe radio în Rusia, Polonia, Bulgaria, Lituania și România, iar pe Shazam Global Chart este în trending în peste 15 țări, cu peste 1 milion de shazams. În plus, pe TikTok, “UP” are peste 450 000 de utilizări în platformă, iar pe platformele de streaming are peste 10 milioane de vizualizări.

Piesa a fost relansată împreună cu superstarul de origine jamaicană Sean Paul cu videoclip oficial care în mai puțin de o lună are peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Cu un șir impresionant de hituri, numeroase premii și concerte în Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și Orientul Mijlociu, INNA este cu adevărat un fenomen muzica. Cea mai incitantă voce nouă din lumea dansului, artista a strălucit în topurile globale cu hituri precum „Hot”, „Sun Is Up” sau „Déjà vu”, colaborând cu nume internaționale ca Pitbull, Flo-Rida, Daddy Yankee, Juan Magán, JBalvin, Yandel și a ajuns pe primele locuri în zeci de țări, din România până în Japonia, Mexic, Turcia, Argentina, Spania, Finlanda, Polonia și SUA.

Albumul ei “YO” a fost lansat sub eticheta lui Jay Z, Roc Nation, reprezentând artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey și mulți alții. INNA a câștigat mai multe premii MTV Europe, Romanian Music Awards și RRA Awards, iar în 2012 a devenit prima și singura artistă europeană care a atins 1 miliard de vizualizări pe YouTube.

După ce a lansat albumul “Heartbreaker” în urma primei ediții Dance Queen’s House, la începutul acestui an, artista a revenit cu prima parte a albumului “Champagne Problems” obținut după al doilea sezon DQH. Dance Queen’s House este o sesiune muzicală care a durat 2 săptămâni, timp în care INNA a stat izolată într-o casă alături de compozitori și producători de top.

În total, albumul este format din 15 piese dance de dragoste.

Prima parte a albumului conține 8 piese, printre care „Always On My Mind”, „Ready Set Go” și „Love Bizarre”.

Păreri?

Radio Crazy, intermediarul dintre artiști și Moș Crăciun – INNA: Eu nu gătesc, mă bazez pe ceea ce gătește mama mea sau mama lui Toto

1. Bună. Stai de vorbă cu elful Carmen Vasilescu, trimis din partea Radio Crazy, ca să afle cât de cuminte ai fost anul acesta și ce-ți dorești, drept răsplată, din sacul Moșului.
A fost un an bun, generos cu mine, pentru care sunt recunoscătoare: multe colaborări cu artiști pe care îi apreciez cum ar fi Alok (al 5lea cel mai mare DJ din lume), cu Sofi Tukker, Gromee, Brian Cross, The Motans, Irina Rimes și Carla’s Dreams și cel mai recent, cu Sean Paul pentru piesa ”Up”, care are deja 7 milioane de vizualizări pe YouTube și este super apreciată de fani.
Am lansat super multă muzică, am făcut sezonul numărul doi din Dance Queens House, adică 16 zile izolată într-o casă cu producători și compozitori, sesiuni muzicale, distracție emoție și bucurie. Puteți vedea pe canalul meu de YouTube 8 episaode super fan din casă. În plus, la începutul lui 2022, pregătesc un nou album cu muzica pe care am compus-o în casă.
Am avut și un nou sezon de Masked Singer în care mi-a plăcut să fiu detectiv, am lansat și prima mea colecție cu About You, am avut multe colaborări cu branduri pe care le apreciez.
Prin urmare, nu îmi doresc mai mult decât liniște, să am oamenii dragi aproape, sănătate, să călătoresc, să mă întorc pe scenă cât mai des.

2. Ai scris vreodată o scrisoare pentru Moș Crăciun? Dacă da, ce cuvinte ai așternut pe hârtie? Că el e bătrân și a început să uite.
Când eram eu mică, nu prea se obișnuia să scriem scrisori lui Moș Crăciun. Dar cu siguranță, dacă ceream ceva, erau jocuri, jucării, haine și dulciuri, ca toți copiii.

3. Mă întreabă Moșul dacă știi cine este el și unde locuiește. Ce să-i spun?
Este unul dintre cei mai așteptați și iubiți oameni care ne vizitează și ne face cadouri frumoase în fiecare an și vine de la Polul Nord.

4. Are o curiozitate și nu scap de el până nu-i răspund. Ce este spiritul sărbătorilor de iarnă și crezi că mai există?
Spiritul sărbătorilor de iarnă este starea de magie, de fericire, în care oamenii sunt mai buni, mai recunoscători pentru tot ceea ce au. Cred că acest spirit încă mai există și mă bucur să îl trăiesc an de an.

5. Mi-a zis să-ți transmit că el are multe surprize pentru tine, dar trebuie să împodobești bradul ca să le primești. L-ai făcut?
Da, l-am făcut deja. Este unul dintre momentele de care îmi este super drag când vin Sărbătorile.

6. Cu ce preparate culinare îl vei întâmpina? Care este preferatul tău?
Eu nu gătesc, mă bazez pe ceea ce gătește mama mea sau mama lui Toto.

7. Alături de cine vei aștepta apariția lui?
De iubitul meu și de familiile noastre.

8. El își dorește să vină cu sania, pe zăpadă, până la tine. Ce zici, tu vrei să ningă?
Aș vrea să ningă, dar nu prea pare că se va întâmpla în București.

9. Care este cea mai frumoasă amintire legată de Moș Crăciun? El o știe, dar vrea să-mi povestești și mie, pentru că eu sunt cu el doar de 9 ani.
Una dintre cele mai frumoase amintiri este atunci când Moș Crăciun mi-a adus o bicicletă. Îmi doream foarte mult!

10. Eu am notat toate cele spuse de tine și voi avea grijă să ajungă în atenția Moșului. Vrei să-i transmit ceva din partea ta?
Vă urez tuturor sărbători frumoase și fericite și 2022 să fie cu bine și mult fun!

INNA prezintă videoclipul oficial al single-ului Up cu Sean Paul – imagini sexy și o piesă catchy care cucerește topurile din lume

INNA lansează videoclipul oficial al single-ului “Up” cu Sean Paul, un video dinamic, sexy pentru una dintre cele mai catchy piese lansate de artistă.

Piesa a fost compusă de Minelli, Sebastian Barac, Marcel Botezan, Elena Alexandra Apostoleanu, Alex Cotoi, Sean Paul, produsă de Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac, versuri de Minelli, Sean Paul.

Videoclipul a fost filmat de Alexandru Mureșan, regie Bogdan Păun, producție Loops Production. Echipa de beauty a INNEI este formată din Anca Buldur (make-up), Adonis Enache (hair), RDstyling pentru ținute.

“Una dintre colaborările de care sunt onorată, să am o piesă cu Sean Paul este încă o dorință împlinită! Let’s make it a hit!”, a spus INNA.

Sean Paul este unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți artiști din lume. Cântărețul și rapperul jamaican de dancehall a pătruns în mainstreamul global la începutul anilor 2000 cu piese precum „Get Busy” de pe albumul său “Dutty Rock”, cu care a câștigat Grammy, dar și „Temperature”. Un susținător timpuriu al mișcării pop dancehall, Sean Paul a colaborat cu Beyonce pentru „Baby Boy”, dar și cu Sia, Clean Bandit și Pharrell Williams. EP-ul său din 2018 “Mad Love” include super hiturile „No Lie” cu Dua Lipa și „Mad Love” cu David Guetta și Becky G.

INNA a lansat “Up” în urmă cu o lună și jumătate și are deja peste 13 milioane de vizualizări pe YouTube, aproape 3 milioane de stream-uri pe Shazam, este pe locul 54 în top Shazam Global, pe locul 6 în top Shazam Dance, pe locul 2 în top Shazam România și Bulgaria, pe locul 3 în Polonia, pe locul 15 pe Shazam Turcia,

INNA a avut un an plin de succese și colaborări. Piesa „Flashbacks”, cu peste 31 de milioane de vizualizări, a cucerit topurile din Rusia unde s-a clasat pe locul 1 timp de 8 săptămâni consecutive în țările CSI, Turcia. Apoi a lansat „Maza” care are peste 20 de milioane de vizualizări, „Oh My God”, dar și colaborarea cu Gromee pentru „Cool Me Down”, „It Don’t Matter” cu Alok și Sofi Tukker, „Papa” cu SICKOTOY și Elvana Gjata , „Aici” cu Carla’s Dreams, The Motans și Irina Rimes sau “Party” cu Minelli.

În plus, pe canalul de YouTube al artistei, fanii pot urmări cel de-al doilea sezon de Dance Queen’s House, o sesiune muzicală care a durat 16 zile în care artista a stat izolată într-o casă alături de producători și songwriteri de la Global Records, dar și din Suedia și a compus mai multe piese. Întreaga experiență a fost filmată, iar fanii INNEI se vor putea bucura de opt episoade savuroase care vor fi lansate o dată la două zile pe canalul de YouTube al artistei și care includ experiențe inedite, invitați speciali, momente emoționante și multă distracție. Cele opt episoade sunt conturate în jurul unor provocări pe care INNA le-a primit de la echipa ei și vor avea subtitrări în română și engleză pentru a putea fi accesibile fanilor INNEI din întreaga lume.

Piesele obținute în cadrul Dance Queen’s House vor fi lansate sub forma unui album, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut când fanii s-au putut bucura de “Heartbreaker”. Albumul a inclus zece piese, printre care hiturile “Flashbacks” și “Maza”.

INNA are aproape 7 milioane de subscriberi pe YouTube și peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube, numărul 6 după artiști europeni precum Dua Lipa, Adele, Ellie Goulding, Anne Marie, Little Mix.

Păreri?

INNA, colaborare senzațională pentru piesa Up cu Sean Paul, artistul internațional care a cucerit topurile din întreaga lume

INNA continuă seria colaborărilor de succes și pregătește lansarea celui mai recent single “Up” cu Sean Paul, unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți artiști din lume. Cântărețul și rapperul jamaican de dancehall Sean Paul a pătruns în mainstreamul global la începutul anilor 2000 cu piese precum „Get Busy” de pe albumul său “Dutty Rock”, cu care a câștigat Grammy, dar și „Temperature”. Un susținător timpuriu al mișcării pop dancehall, Sean Paul a colaborat cu Beyonce pentru „Baby Boy”, dar și cu Sia, Clean Bandit și Pharrell Williams. EP-ul său din 2018 “Mad Love” include super hiturile „No Lie” cu Dua Lipa și „Mad Love” cu David Guetta și Becky G.

Pre-save “Up” aici

https://fpt.fm/app/31950/inna-x 

“Mă bucur foarte mult pentru această colaborare cu Sean Paul, este un artist pe care îl apreciez și cu care m-am întâlnit adesea la concerte în diverse colțuri ale lumii. Piesele lui sunt hituri cunoscute la nivel internațional și sper ca “Up” să cucerească topurile! Let’s go UP!”, a spus INNA.

 

INNA a lansat “Up” în urmă cu o lună și jumătate și are deja peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube și este pe locul 55 în top Shazam Global, pe locul 6 în top Shazam Dance, pe locul 2 în top Shazam România, pe locul 16 pe Shazam Turcia, locul 128 pe iTunes Global, pe locul 42 pe Deezer în România și pe locul 20 în top Shazam Rusia.

Cei doi artiști au filmat videoclipul oficial al single-ului “Up” și urmează să fie lansat în perioada următoare.

 

INNA a avut un an plin de succese și colaborări. Piesa „Flashbacks”, cu peste 31 de milioane de vizualizări, a cucerit topurile din Rusia unde s-a clasat pe locul 1 timp de 8 săptămâni consecutive în țările CSI, Turcia. Apoi a lansat „Maza” care are peste 20 de milioane de vizualizări, „Oh My God”, dar și colaborarea cu Gromee pentru „Cool Me Down”, „It Don’t Matter” cu Alok și Sofi Tukker, „Papa” cu SICKOTOY și Elvana Gjata , „Aici” cu Carla’s Dreams, The Motans și Irina Rimes sau “Party” cu Minelli.

 

În plus, pe canalul de YouTube al artistei, fanii pot urmări cel de-al doilea sezon de Dance Queen’s House, o sesiune muzicală care a durat 16 zile în care artista a stat izolată într-o casă alături de producători și songwriteri de la Global Records, dar și din Suedia și a compus mai multe piese. Întreaga experiență a fost filmată, iar fanii INNEI se vor putea bucura de opt episoade savuroase care vor fi lansate o dată la două zile pe canalul de YouTube al artistei și care includ experiențe inedite, invitați speciali, momente emoționante și multă distracție. Cele opt episoade sunt conturate în jurul unor provocări pe care INNA le-a primit de la echipa ei și vor avea subtitrări în română și engleză pentru a putea fi accesibile fanilor INNEI din întreaga lume.

 

Piesele obținute în cadrul Dance Queen’s House vor fi lansate sub forma unui album, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut când fanii s-au putut bucura de “Heartbreaker”. Albumul a inclus zece piese, printre care hiturile “Flashbacks” și “Maza”.

 

INNA are aproape 7 milioane de subscriberi pe YouTube și peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube, numărul 6 după artiști europeni precum Dua Lipa, Adele, Ellie Goulding, Anne Marie, Little Mix.

Păreri?

Sean Paul a lansat “Dynamite” in colaborare cu Sia

“Dynamite” este produsa de Banx & Ranx si Greg Kurstin si combina stilul excentric de dancehall al lui Sean cu vocea cutremuratoare a artistei australiene. Cei doi au mai colaborat si pentru hit-ul “Cheap Thrills”, care a acumulat 1,6 miliarde de vizualizari pe YouTube, fiind produs tot de Greg Kurstin.

“Noua piesa iti induce o stare de bine”, a declarat Sean Paul, adaugand ca, dupa “Cheap Thrills” acesta a stiut, ca va mai lansa si alt single impreuna cu Sia. Noua melodie a fost laudata de publicatiile The Fader si Billboard.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanti pionieri ai muzicii dancehall. Piesele “Get Busy/Like Glue,” “Temperature”, “Baby Boy” impreuna cu Beyonce, “Rockabye” cu Clean Bandit sau “Cheap Thrills” cu Sia sunt hit-uri de neuitat. In 2004 a castigat premiul Grammy pentru “Best Reggae Album”, in 2005 la American Music Award a castigat “Best Pop/Rock Male Artist”, iar in 2009 a castigat “Best Reggae Artist” la Soul Train Award. Sean a avut si alte nominalizari la cele mai prestigiose decernari de premii in muzica, fiind unul dintre cei mai influenti artisti din acest secol.

Sia este o cantareata australiana de muzica downtempo, pop si jazz. Ea a lansat sapte albume de studio si a castigat notorietate internationala la inceputul anilor 2010 mulțumita unor colaborari cu Christina Aguilera, Flo Rida sau David Guetta.

Păreri?