Lectura și scrisul pot fi introduse, prin joc, încă din primii ani de viață ai copilului

Aproape 1200 de educatori, învățători și psihologi din sistemul public de învățământ au participat la sesiuni de training susținute de experți internaționali în educație preșcolară din Marea Britanie și SUA, sosiți la Conferința de Educație Timpurie First7. Împreună, au abordat cele mai inovatoare concepte și tehnici moderne prin care lectura și scrisul pot fi introduse încă de la creșă sau grădiniță, folosind jocul.

În perioada 21 octombrie – 05 noiembrie a avut loc cea de-a 9-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie First7, cu o debarcare specială de evenimente organizate, pentru prima dată, în șase orașe din România și Republica Moldova. Ediția a avut ca temă ”Dezvoltarea comunicării, limbajului și scrierii în educația timpurie” – pași esențiali mai ales în condițiile în care, conform datelor, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional.

La workshop-urile organizate în București, Craiova, Brașov, Timișoara, Suceava și Chișinău au participat aproape 1200 de cadre didactice din sistemul public de învățământ. Accesul acestora la sesiunile de pregătire a fost GRATUIT.

Peste 70% dintre cei care au fost prezenți activează ca educatori, psihologi și învățători la creșe, grădinițe și respectiv școli din mediu urban. Aproximativ 30% au fost cadre didactice care lucrează în instituții publice de învățământ din sate și comune apropiate orașelor în care s-a organizat ediția Conferinței.

Curiozitatea, entuziasmul și comunicarea – elementele cheie prin care educația trebuie să aibă loc

Comunicarea, limbajul și scrierea pot fi introduse, prin joc, încă din primii ani de viață ai copilului. Folosind metodele optime, ele susțin curiozitatea și pasiunea de a învăța în anii de școală și ulterior acestora.

Cadrele didactice prezente au abordat aceste concepte inovatoare alături de cei 10 experți internaționali în educație preșcolară sosiți special din Marea Britanie și SUA.

Pamela Mundy, expert în educație timpurie recunoscut la nivel global, ce colaborează cu organizații internaționale și ministere ale educației din întreaga lume, a purtat cadrele didactice prezente prin lupa evoluției tehnologice și a inteligenței artificiale. Copiii trebuie să fie pregătiți să comunice ca ființe umane dar să știe cum să folosească AI în favoarea lor pentru a se adapta la noile tipuri de job-uri care vor apărea. “Educatorul nu trebuie să limiteze limbajul copilului la cel pe care el l-a învățat pentru că acești copii au fost născuți pentru o nouă lume care se conturează odată cu evoluția lor.”, a transmis aceasta.

Alexandra Chiorando, cu peste 20 de ani de experiență în predarea și conducerea de școli și creșe private din Marea Britanie, le-a prezentat educatorilor o serie amplă de exerciții de fonetică pe care le pot face la clasă. I-a invitat să se conecteze cu cei mici – prin joc liber, să îi încurajeze, pentru că stimularea conversației se face pornind de la interesele copiilor.

În stilul său umoristic, Chris Connaughton a subliniat importanța cititului și i-a încurajat pe educatori să îmbrățișeze storytelling-ul ca pe o tehnică de învățare de care copiii nu se vor plictisi niciodată dacă educatorul personalizează și “pune în scenă” povestea cu diferite tonalități, mimică facială și corporală.

Pete Moorhouse, cercetător și autor de renume, considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educația timpurie, a pus accent în prezentarea sa pe stimularea creativității copiilor și a gândirii lor nemarcate de idei preconcepute. Pete este un promotor al învățării în aer liber și al implicării unei mari varietăți de materiale în educație. I-a încurajat pe educatori să se folosească de instrumente precum camera de fotografiat digitală, de lut sau de lemn pentru a-i ajuta pe cei mici să își creeze propriile oportunități de învățare.

Pentru Alice Sharp este esențial ca educatorul să stimuleze în copil dorința de a investiga, de fi curios, ca prim pas esențial spre descoperire și cunoaștere. A adus în sesiunea sa exemple practice de exercitii prin care se pot conecta cu cei mici dar și jocuri care îi ajută să își exerseze mușchii feței, limbajul, coordonarea mișcărilor.

Cu o abilitate extraordinară de a capta publicul și de a reconfirma că totul în clasă pornește de la educator iar copiii sunt ca un burete ce absorb informația oferită, Dan McFarland a exemplificat cum pot fi folosite vocea, mișcările corpului, mimica pentru a te conecta cu copiii când ajung dimineața. Apoi a oferit exemple de rutină la clasă care să le ofere copiilor autonomie, provocări și sprijin în procesul de învățare.

Will Hussey a încheiat ediția de la București cu o sesiune axată pe dezvoltare personală, cu focus pe educatori, pe starea lor de bine: de unde vine ea, cum pot ajunge la ea, care e impactul ei pe termen lung.

Emoția ghidează acțiunile iar rolul educatorilor este de a-i ajuta pe copii să își regleze emoțiile. Muzica este unul dintre instrumentele pe care la avem la îndemână. Stuart Stotts, compozitor, povestitor, autor și formator educațional, a fost prezent la Conferință pentru a îi învăța asta. Mai exact, să le reamintească educatorilor că muzica construiește relații, vocabular, sensibilitate, empatie și un puternic sentiment de distracție în orice clasă.

În stilul său dinamic, Shonette Bason a oferit inspirație, motivație și idei eficiente din punct de vedere al costurilor pentru educatori.

Câștigătoare a titlului Trainer of the Year la Nursery World 2021, Alison Featherbe a vorbit despre importanța creării unui context pozitiv, marcat de entuziasm și de consistență în această atitudine pe parcursul întregii zile. Educatorii prezenți au învățat cum să fie un partener al copilului în etapa de dezvoltare a limbajului și să evite o atitudine de tipul “I know it all”

Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie First7, a făcut o asociere cu rapsodia lui Enescu pentru a exemplifica importanța progresiei în dezvoltarea limbajului. I-a îndemnat pe educatori să iasă din tiparul de gândire, să creeze un mediu bogat, diversificat în limbaj, cu elemente create de copii, nu de educatori. Scrierea în educația timpurie este modalitate de comunicare cu medii diferite, suprafețe diferite și instrumente diferite (trasare în spumă de ras, în mălai). Orice experiență senzorială ajută la dezvoltarea motricității și oferă oportunitatea corpului să învețe.

Păreri?

Asociația Culturală Control N organizează o nouă serie de ateliere de autocunoaștere prin scris pentru trupa de teatru de liceeni Brainstorming

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București. În perioada septembrie – noiembrie 2023 atelierele își propun să abordeze într-o manieră originală trei forme de scriere: scrierea creativă (creative writing), scrierea dramatică și scenaristica, cât și transpunerea textelor rezultate într-un spectacol, ce va marca finalul proiectului.  

 

Adolescеnții vor avea ocazia să experimenteze diverse tehnici de scriere sub îndrumarea trainerilor Oana Răsuceanu (scriere creativă), Ana Agopian (scenaristică) și Mihaela Michailov (scriere dramatică).

 

Tema comună ce unește aceste ateliere este, așa cum anunță și titlul proiectului, conceptul de „acasă”, așa cum e perceput el de locuitori adolescenți ai acestui oraș. Acasă nu înseamnă doar locuință, ci înseamnă și cartier, zone comune frecventate, împrejurimi, clădiri, străzi, locuri de joacă, spații culturale și sociale. „Ne propunem să trasăm o hartă emoțională a orașului, așa cum se vede ea prin ochii sinceri ai unor elevi de liceu”, declară Oana Răsuceanu, unul din trainerii atelierelor și inițiatoarea programelor de autocunoaștere prin scris derulate de Asociația Culturală Control N începând cu 2020.

 

Tematica temelor și exercițiilor practice, care vor duce la final către rezultatele concrete ale întâlnirilor, va fi desprinsă din universul de zi cu zi al adolescenților și din raportarea lor la orașul București, privit ca acasă.

 

Inspirația autorilor va fi dată de propriile căutări ascunse, unele poate neverbalizate, altele poate insuficient discutate și abordate până în acel moment, cu toate legate de orașul ai căror locuitori sunt. În procesul de lucru, adolescenții vor afla ce formă de scriitură este mai potrivită pentru a da forță ideilor lor. Toate textele vor fi publicate de către editura online Liternet.ro, partener de tradiție al proiectului, putând fi citite integral și gratuit de vizitatorii site-ului.

 

A doua parte a programului cuprinde un atelier de actorie și crearea spectacolului de teatru, bazat pe textele rezultate în cadrul celor trei ateliere de scriere. Astfel, adolescenții-autori, deveniți deopotrivă creatori și actori, vor putea percepe și din altă perspectivă nuanțele, mesajele, construcția frazelor, intențiile replicilor, gândurile ascunse ale personajelor.

 

Spectacolul va avea un număr de trei reprezentații în luna noiembrie.

 

„Este întotdeauna deosebit de stimulant să lucrez cu elevii de liceu care caută să-și facă auzită vocea. Lucrul împreună înseamnă brainstorming, discuții calde, sincere, deschise, dar și aplicarea tehnicii, exerciții, scriere și rescriere, pentru ca acel gând neexprimat să capete forță atunci când e pus pe hârtie și, mai apoi, rostit pe o scenă, în fața unui public”, mai spune Oana Răsuceanu.

 

Casa din mine este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului “București acasă 2023”. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Despre Control N

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

De-a lungul celor 14 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii creative, dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

În ultimii 7 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 4 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străzii,  Dorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself și Interior/Exterior – premiera anului 2022), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată ulterior într-un nou program educațional în mediul online.

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori.

Experiența de peste 18 de ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 13 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Killa Fonic aduce fanilor EP-ul Taxi Driver, scris si produs în numai trei zile!

EP-ul Taxi Driver reprezintă o lansare clasică marca Killa Fonic, cu versuri ingenioase și un sound recognoscibil, exact ceea ce fanii așteptau de la artist. Ca un teaser pentru următorul album, Ill, EP-ul Taxi Driver aduce puțin din savoarea care va urma. Cele trei piese, Polar Express, Lord de Carier și Cirque du Soleil x 911, cu siguranță îi vor face pe cei care le vor asculta să vrea mai mult.

“Taxi Driver e un short EP ce a plecat de la o noapte lungă în care am revăzut filmul cu același titlu, de Martin Scorsese, fiind fan al acestui regizor. Nu am aprofundat ideea filmului pentru a mă inspira, ci m-am folosit de vibe-ul acestui film, pe care l-am ancorat într-o sesiune de aproape 2 nopți cu Alex 911. Atunci am copt 3 opere în care am concentrat tot vibe-ul nostru, puțin #*! $% și o lingură de De Niro”, a declarat Killa Fonic.

EP-ul a fost scris și produs în numai trei zile, iar Killa Fonic a lucrat pentru realizarea acestui proiect cu 911, producătorul care semnează și hit-ul Miami Bici.

Killa Fonic are un stil muzical unic, cu versuri brutal de sincere și cu videoclipuri extrem de expresive. Este un artist cameleonic, care poate aborda cu ușurință diferite genuri.

Cea mai recentă piesă lansată de Killa Fonic, Miami Bici, reprezintă și primul soundtrack original din cariera sa și poate fi ascultată la cele mai importante radiouri din România, fiind totodată prezentă în top 10. Filmul Miami Bici a obținut primul loc în box office-ul românesc, iar piesa cântată de Killa Fonic poate fi auzită de mai multe ori pe durata filmului, care este disponibil și pe Netflix, unde se află pe locul al doilea în cele mai difuzate show-uri sau filme pe platformă în România.

Păreri?