„Lemonade“, de Ioana Uricaru, ia premiul de regie la Sarajevo

„Lemonade“, lungmetrajul de debut al Ioanei Uricaru, a câștigat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important festival din regiune. Filmul a concurat alături de alte nouă lung-metraje din sud-estul Europei.

După înmânarea premiului de către fotografa franceză Brigitte Lacombe, membră a juriului (juriu care a fost anul acesta prezidat de dublul laureat al Oscar-ului, regizorul iranian Asghar Farhadi), Ioana Uricaru a declarat că „acest premiu înseamnă mult pentru mine fiindcă e legat de un oraș pe care-l iubesc, la un festival care întruchipează forța vitală și spiritul de neînvins al acestui oraș. Inima mea a rămas la Sarajevo de acum nouă ani, când am deschis festivalul cu „Amintiri din Epoca de Aur”, și acum sunt fericită să aduc acasă Inima Orașului Sarajevo, pe care o împart cu echipa, cu producătorii și în primul rând, cu actorii“.

În România, „Lemonade“ va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

„Lemonade“, primul film românesc turnat în America de Nord, e inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. 

Filmul, care a fost numit după premiera de la Berlin, un film dramatic cu accente de thriller, a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franţa, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie şi Israel.

Premiera sa americană a avut loc la prestigiosul Tribeca Film Festival, fondat de Robert de Niro, și a câștigat premiul pentru cel mai bun film la FEST New Directors/New Films Festival din Espinho, în Portugalia.

Filmul este selectat și urmează să fie prezentat în această toamnă la alte cinci festivaluri din Europa, America de Nord și Asia.

Păreri?

Filmul „Câini”, văzut de peste 15.500 de spectatori în România

Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, premiat la Cannes, TIFF și Sarajevo și nominalizat la European Discovery 2016, la Premiile Academiei Europene de Film, a fost văzut până în prezent de peste 15.500 de spectatori în România, în cinematografe și în proiecții speciale. Filmul rulează pe marile ecrane de vineri, 23 septembrie, având o distribuție impresionantă: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Ecourile în presa românească, ca și în cea internațională, sunt puternice: „De public şi de festival în egală măsură, filmul Câini face cunoscut încă un regizor român talentat şi îl aduce pe Bogdan Mirică foarte aproape de vârful ierarhiei cineaştilor din ţară”, scrie Pressone.ro. „Este un exerciţiu de stil cum nu s-a mai văzut în cinemaul românesc. Câini face parte din categoria acelor prime filme de o incredibilă prospeţime şi inspiraţie, pe care autorului îi e foarte greu să le depăşească mai târziu”, notează Adevărul. „Un debut proaspăt, revigorant, care nu face concesii spectatorului, ci îl invită într-o atmosferă neliniştitoare”, potrivit Ziarului Metropolis.

Câini poate fi văzut săptămâna aceasta în București la Hollywood Multiplex, Movieplex, Băneasa Grand Cinema & More, CineGlobe Titan, AFI Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Europa. În țară, Câini rulează la Adjud, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Onești, Oradea, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara, Vulcan.

În paralel, filmul pleacă prin țară spre orașele fără cinematograf, iar primele proiecții speciale vor avea loc la Hațeg (Sala de spectacole, fostul Cinema Dacia, 28 septembrie, 19:30), Carei (Sala Deak Endre a Centrului Cultural, 29 septembrie, 19:30), Zalău (Casa Municipală de Cultură, 30 septembrie, 18.30 și 20.30), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, 1 octombrie, 19:00).

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul este proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

Like or not?

„Caini” castiga doua premii la Festivalul de la Sarajevo! Gheorghe Visu, cel mai bun actor

Cel mai asteptat thriller romanesc al anului, Caini, in regia lui Bogdan Mirica, a castigat doua premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sambata seara, la gala de inchidere, Gheorghe Visu a urcat pe scena pentru trofeul Heart of Sarajevo acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost Mentiunea Speciala a Juriului. Din 23 septembrie, Caini intra pe ecranele din Romania, distribuit de Transilvania Film. Trailer: http://bit.ly/2blVyZS

In filmul Caini, Gheorghe Visu revine pe marele ecran cu un rol impresionant. Publicatia franceza Télérama il compara cu starurile western-ului american de altadata si da exemplul lui Walter Huston in The Treasure of the Sierra Madre. Filmografia sa cuprinde peste 40 de roluri in filme si seriale, printre care Toate panzele sus (r. Mircea Muresan, 1977), Faleze de nisip (r. Dan Pita, 1983), Sa mori ranit din dragoste de viata (r. Mircea Veroiu, 1983), Inima de tigan (2007-2008). De peste 20 de ani, actorul poate fi vazut si pe scena Teatrului Mic din Bucuresti.

„Ma bucur enorm ca Gheorghe Visu a obtinut premiul pentru cel mai bun actor la Sarajevo. Faptul ca pentru rolul asta a slabit 27 de kilograme a devenit de-a lungul interviurilor un fel de anecdota – dar pentru mine, care l-am vazut cum s-a lasat locuit de personaj de-a lungul filmarilor, e mai mult decat atat. A fost dedicat 100% si pentru asta nu pot decat sa-i fiu recunoscator. Bineinteles, ma bucur dublu si pentru ca filmul a luat Mentiunea Speciala a Juriului –  in 2014, in programul Cinelink in Sarajevo, producatoarea Marcela Ursu si cu mine i-am cunoscut pe producatorii francezi fara de care Caini nu stiu daca ar fi fost posibil”, declara Bogdan Mirica.

Lui Gheorghe Visu i se alatura, in roluri memorabile, Vlad Ivanov si Dragos Bucur. Distributia este intregita de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cascaval si Constantin Cojocaru.

O combinatie de thriller, film noir si western modern, cum l-au descris criticii, Caini va fi proiectat in lunile urmatoare in festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania. Premiile castigate la cea de-a 22-a editie a Festivalului de la Sarajevo se adauga celorlalte obtinute deja: Premiul criticii – FIPRESCI pentru sectiunea Un Certain Regard la Cannes si Trofeul Transilvania la TIFF 2016. In faza de proiect, Caini a castigat Premiul ARTE International Relations in cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.

Actiunea este plasata in apropierea granitei cu Ucraina. Roman, un tanar de la oras, ajunge intr-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gand sa vanda pamantul mostenit de la bunicul sau care a murit cu cateva luni in urma. In timp ce face demersurile pentru vanzarea mosiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzatie generala de amenintare pluteste in aer.

Bogdan Mirica, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO) si aflat la debut in lungmetraj, semneaza regia si scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butica, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye si Hervé Buirette, scenografia ii apartine Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusa de Codrin Lazar si Sorin Romanescu.

Ce parere aveti?

„Câini”, în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo

Premiat la Cannes și la TIFF, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, își continuă drumul prin marile festivaluri ale anului. Filmul a fost selecționat în competiția oficială a celei de-a 22-a ediții a Festivalului de la Sarajevo (12 – 20 august), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Proiecția de gală a filmului va avea loc în prezența regizorului Bogdan Mirică, a actorului Gheorghe Visu și a producătoarei Marcela Ursu. Din 23 septembrie, thriller-ul va ajunge în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.

Juriul prezidat de regizorul palestinian Elia Suleiman este format din producătorul filmului Once Upon a Time in Anatolia, Zeynep Atakan, actorul sârb Nikola Dubricko, Thomas Hailer, selecționer al Festivalului de la Berlin, și actrița greacă Angeliki Papoulia (Dogtooth). În faza de proiect, Câini a câștigat Premiul ARTE International Relations în cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.

Tot în august, Câini va avea o proiecție specială la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul (8 – 14 august, Sfântu Gheorghe, Delta Dunării), în prezența unei părți a echipei.

Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, Câini este primul lungmetraj al unui cineast recunoscut deja pentru scenariul și co-regia serialului Umbre (HBO). Debutul său a câștigat Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Spectatorii îi vor vedea, în roluri memorabile, pe Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Lor li se alătură actorii Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

„Câini este mai apropiat de western-ul american decât de cinema-ul românesc contemporan”, scrie revista franceză Les Inrockuptibles. Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Regizorul Bogdan Mirică este și autorul scenariului. Imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul – de Roxana Szel, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. Filmările au avut loc în vara anului trecut, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu.

Bogdan Mirică este scenarist și co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România – Umbre (2014) și a obținut numeroase premii pentru scurtmetrajul Bora Bora (2011). A studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor filme și seriale marca MediaPRO. În 2013, a fost selecționat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. Cu proiectul Câini, a participat la numeroase ateliere de dezvoltare precum Angers Workshops, Torino Film Lab sau Les Arcs (Franța). Este autorul unei cărți numite „Bestseller” (colecția Râsul lumii, Humanitas 2005), a lucrat ca director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru diverse publicații.

Câini este produs de 42 Km Film (Marcela Ursu) și EZ Films (Elie Meirovitz), și co-produs de Argo Film (Stephan Komandarev). Co-producția Franța-România-Bulgaria-Qatar a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franța, CNC Bulgaria, Canal +, Eurimages și Fundația GAN, cu participarea HBO România.

Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie, de Transilvania Film.

Ce părere aveți?