Rockerii iau cu asalt Sala Palatului!

Mai sunt doar câteva zile până pe 30 martie 2018, când rockerii vor ocupa Sala Palatului pentru a sărbători cum se cuvine cei 33 ani de existentă a trupei Cargo. Supranumită de fani ”Cea mai bună trupă rock din Romania” și medaliată de Președintele României pentru întreaga activitate muzicală, Cargo are la activ mii de concerte, 10 albume și zeci de hituri, între care unele se difuzează încă la radio, chiar și după 15 ani de la lansare, cum ar fi ”Daca ploaia s-ar opri”, ”Doi pasi” și ”Ziua Vrajitoarelor”.

Invitat într-o emisiune radio, pentru a promova concertul aniversar, liderul și fondatorul trupei Cargo, Adrian Bărar, a abordat și subiectul patriotismului în România:

”Faptul că suntem patrioți se înțelege greșit câteodată. Eu cred că orice schimbare în bine într-o țară necesită mai întâi o schimbare în bine în tine. Faptul că am lansat ultima piesă pe 24 ianuarie nu este o întâmplare, însă nicidecum nu am făcut ”Romanie, te strig” pentru protestele de stradă din Piața Victoriei”, spune Adrian Barar.

În cadrul aceluiași interviu, Adrian Bărar a derulat povești petrecute în ”familia Cargo” dar a explicat și valorile care au stat mereu la bază unei trupe atât de longevive și cu principii sănătoase:

”Pentru noi acești 33 ani au fost foarte frumoși și fructuoși, nici nu îmi dau seama când au trecut. Așa cum mă mai uit câteodată în buletin și nu îmi vine să cred cum trece timpul, la fel cu Cargo. Nu ne place să lăsăm pe nimeni să se uite sub capacul ciorbei pe care o fierbem noi, ne-am văzut de drumul nostru și iată că poate și de asta Cargo a împlinit 33 ani. Chiar dacă am avut, ca în orice familie, tot felul de momente cu necazuri și căderi, pe care poate puteam să le evităm, ele fac parte acum din trecut”, încheie liderul trupei.

Pentru concertul aniversar din data de 30 martie 2018, rockerul le-a transmis fanilor:

”Va aștept pe toți să veniți la Sala Palatului, pe toți cei care ne-ați susținut cu aplauzele, cu prezența la concertele noastre, cu biletele pe care le-ați cumpărat. Și vreau să vă spun că vă mulțumesc!”

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Goran Bregovic la Sala Palatului: Ultimele 2 saptamani de Earlybird

La cererea publicului, Goran se intoarce in Romania alaturi de orchestra sa pentru a reedita un show de senzatie care va purta fanii prin toate albumele si hiturile care l-au facut celebru, intr-o companie selecta . Showul va avea loc pe 2 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti si se va chema “Three Letters From Sarajevo”, ca cel mai recent album al artistului.

Va reamintim ca au mai ramas doar doua saptamani de Earlybird in care veti mai putea gasi pe www.iabilet.ro bilete la preturi speciale: Cat. A 240 lei, Cat. B 160 lei, Cat. C 115 lei si Cat. D 85 lei.

Ulterior biletele se vor scumpi si vor avea urmatoarele preturi:

Presale 1 – pana pe 15 martie – Cat A 250 lei, Cat B 170 lei, Cat C 125 lei, Cat D 90 lei

– Presale 2 – pana pe 2 aprilie – Cat A 260 lei, Cat B 180 lei, Cat C 135 lei, Cat D 95 lei

– La intrare – Cat A 270 lei, Cat B 190 lei, Cat C 145 lei, Cat D 100 lei

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 20:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere un eveniment BestMusic Live Concerts, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Concert Goran Bregovic la Sala Palatului

La cererea publicului, Goran se intoarce in Romania alaturi de orchestra sa pentru a reedita un show de senzatie care va purta fanii prin toate albumele si hiturile care l-au facut celebru, intr-o companie selecta . Showul va avea loc pe 2 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti si se va chema “Three Letters From Sarajevo”, ca cel mai recent album al artistului.

Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuti muzicieni din Balcani, este un chitarist si compozitor originar din Sarajevo, Bosnia. Acesta s-a nascut pe data de 22 martie 1950, intr-o familie cu origini mixte: tatal sau croat si mama de ginte sarba. Dupa ce parintii sai au divortat, viitorul artist a ramas cu mama in Sarajevo. Cea mai mare parte din copilarie si-a petrecut-o la Scoala de Muzica, studiind vioara. Paradoxal, institutia de invatamant a decis sa il exmatriculeze, pentru “lipsa de talent”. La scurt timp dupa excluderea lui din scoala, mama sa i-a cumparat o chitara. La varsta de saisprezece ani a fost parasit de cea care i-a dat viata, fiind ingrijit de cateva rude dornice sa-l sprijine.

Goran a fost nevoit sa-si poarte singur de grija inca din adolescenta, cand a inceput sa cante muzica populara intr-un bar din orasul Konjic. In 1971, Goran si un alt artist aspirant, Zoran Redzia, au inceput sa cante intr-o trupa numita “Jutro” (n.r. “Buna dimineata”). In aceasta formula, muzicianul a avut o multime de spectacole si a inceput sa guste succesul din plin. La 1 ianuarie 1974, trupa si-a schimbat numele in “Bijelo Dugme” (“Butonul Alb”).

In 1975, cand se pregatea de cariera de profesor al ideologiei oficiale la aceea vreme, marxism-leninism, formatia Bielo Dugme a castigat popularitate in Iugoslavia. A renuntat la vocatia de dascal si a devenit idolul tinerilor si cel mai improtant star rock al tarii sale. S-a retras din Bielo Dugme in anii ’90, avand la activ 13 albume vandute in sase milioane de exemplare. Dupa zece ani de muzica rock, Bregovic a renuntat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a facut cunoscut in intreaga lume: o combinatie de ritmuri traditionale balcanice, cu sonoritati rock.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 20:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Biletele costa:

– Earlybird – pana pe 15 ianuarie – Cat A 240 lei, Cat B 160 lei, Cat C 115 lei, Cat D 85 lei
– Presale 1 – pana pe 15 martie – Cat A 250 lei, Cat B 170 lei, Cat C 125 lei, Cat D 90 lei
– Presale 2 – pana pe 2 aprilie – Cat A 260 lei, Cat B 180 lei, Cat C 135 lei, Cat D 95 lei
– La intrare – Cat A 270 lei, Cat B 190 lei, Cat C 145 lei, Cat D 100 lei

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la un eveniment BestMusic Live Concerts, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

“La cererea publicului”- un show pe gustul românilor

În urmă cu câteva zile, Sala Palatului a duduit de râsete și aplauze îndelungi la cele două spectacole puse în scenă de 6 dintre cei mai buni comedianți din România: Badea, Bordea și Micutzu, cu Mocanu, Cortea și Bucălae în deschidere.

“La cererea publicului”, spectacolul care s-a vândut ca pâinea caldă pentru data de 31 octombrie 2017, a fost repetat a doua zi, pe 1 noiembrie, pentru a satisface cererea venită de la public, așa cum zice și titlul ales, inițial, în glumă. Astfel, în cele două zile de show, 8000 de oameni s-au bucurat de umorul savuros al lui Bordea, Badea și Micutzu, ale căror momente au fost deschise de alți 3 actori de stand-up comedy: Alex Mocanu, Nelu Cortea și Radu Bucălae.

Deși au urcat în premieră pe scena de la Sala Palatului în această formulă, protagoniștii au oferit publicului un show excepțional și închegat, cu glume care se adresează unui public omogen, care știe să facă haz de necaz și care trăiește, de ani întregi, cu aceleași prejudecăți culturale, politice, economice, sociale, dar peste care a năvălit noua generație, la pachet cu tehnologia de ultimă oră.

În “La cererea publicului” râdem de situații hilare cu taximetriști, blocaje în trafic și comportamente mitocănești, de prototipuri sociale precum soția geloasă, soacra cicălitoare, nepoata răsfățată și taximetriştii bucureșteni, nu ratăm nici glumele cu moldoveni și ardeleni, comportamentul generației hi-teq, în opoziție cu condiții de viață care includ penele de curent și altele.

Pe lângă standup-er-ul cu microfonul, fiecare dintre comedianți a venit cu un plus de culoare pe suport digital.
Dan Badea a înscenat un schimb de mesaje amuzante cu o serie de persoane publice, Cătălin Bordea a proiectat un testimonial de la bunica lui dintr-un sat de lângă Botoșani, despre care povestește că alcoolul e un laitmotiv în viața ei și că de pe acolo i se trage lui umorul, iar Micutzu și-a făcut apariția în scenă într-un mod spectaculos, cu surle și trâmbițe la propriu, adică însoțit de Zuralia Orchestra, care cântă “Mama mea e florareasă”. Sala e în delir, căci ADN-ul românesc, amestecat și influenţat de toate națiile și rasele, nu se dezice.

În sfârșit, Micutzu se declară recunoscător celor care au contribuit la succesul show-ului “La cererea publicului”:

“Felicitări băieţilor de pe scenă și celor din organizare. Le mulțumesc din suflet oamenilor din sală, fără ei nu am fi ajuns pe scena asta pe care nu-mi imaginam că o să stau vreodată. Deci mulțumiri și felicitări, dragi oameni buni, pentru că ne susțineți și ne onorați cu prezența de atât de mult timp!”

La rândul lui, Cătălin Bordea este în acord cu colegii lui de scenă: “A fost fantastic să “trag” împreună cu acești oameni minunați la cea mai tare Sală. Mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care ne-au onorat cu prezența. Bigggg Upppppp!!!!! P.S. Cei de la Sublime au organizat sublim.”

Așadar, cele două spectacole sold-out de la Sala Palatului, “La cererea publicului”, dovedesc încă o dată faptul că stand-up-ul românesc și-a câștigat, încet-încet, de-a lungul celor 15 ani de permanență transformare, binemeritatul loc: în săli mari de spectacole, cu public deschis la glume noi și puțin deșucheate, interzise celor sub 16 ani, plătitori de bilet și crescuți cu valori morale care țin pasul cu evoluția unei realități paradoxale, așa cum este ea la noi, în România anului 2017.

Evenimentele au fost organizate de Front Row Events în colaborare cu Sublime România și comunicate de HTag PR.

V-a plăcut?

Comediantul Micutzu ii face expozitie de pictura unui adolescent, la Sala Palatului

Impresionat de talentul unui adolescent de 12 ani care i-a făcut caricatura, Cosmin Nedelcu (Micutzu) vrea să îi ofere acestuia șansa de a deveni celebru publicului iubitor de umor.

Astfel, în data de 31 octombrie și 1 noiembrie 2017, în foaierul Sălii Palatului, cei care au plătit bilet la spectacolul “La cererea publicului”, vor avea surpriza unei experiențe pline de culoare înainte de show. Tablourile lui David Alexandru, pictorul ieșean care a avut deja 15 expoziții internaționale până la vârsta de 12 ani, vor fi expuse la intrare.

Cucerit total de talentul și de bunul simț al adolescentului, Micutzu declară:

“David, băiatul de 12 ani pe care vi l-am prezentat și vouă, mi-a făcut caricatura și încă nu îmi vorbește la pertu. Las link la pagina lui. Dacă vreți să cumpărați lucrări de-ale lui, scrieți-i și sigur se rezolvă.

Un mic om mare. Așa vorbește și așa desenează. Eu sunt total impresionat și cred că merită 100% să îl susținem”, încheie Micutzu.

Așadar, cei care vor veni la spectacolul “La cererea publicului” susținut de Badea, Bordea și Micutzu, în deschidere cu Mocanu, Cortea și Bucalae, spectacol care se va ține cu casa închisă atât pe 31 octombrie, cât și pe 1 noiembrie 2017, se vor bucura de o experiență plină de culoare semnată David Alexandru, pictorul de 12 ani din Iași, care se bucură de susținerea necondiționată a simpaticului comediant Cosmin Nedelcu (Micutzu).

Ce părere aveți? Merită, nu?

Loredana anunta ADOR – un concert manifest la Sala Palatului, pe 10 noiembrie

Pe 10 noiembrie Loredana va sustine un nou mega show la Sala Palatului, alaturi de trupa Agurida si invitati speciali – Ador, o productie manifest in care sunt prezentate o parte importanta din lucrurile si intamplarile din viata Loredanei, intamplari care au transformat-o in femeia de astazi.

“Loredana – Ador” este un show despre evolutie si despre a darui; spectacolul este construit astfel incat artista nu-si va centra mesajul pe propria persoana, ci pe a le darui spectatorilor emotiile experientelor pe care le-a trait, asezate intr-un context (decoruri, costume) care ii va transporta direct in lumea sa.

Loredana – Ador este un manifest despre a avea curaj sa mergi pe drumul tau si a-ti urma visurile, a-ti fixa idealuri inalte si a ajuta la schimbarea mentalitatilor.

“Ador este despre iubire, despre emotia de dincolo de iubire, este despre a darui si a-ti dori sa lasi urme frumoase in sufletul celor din jurul tau. Asteptati-va la o intalnire cu oamenii care inseamna mult pentru mine, la ritmuri nebune dar si profunde, la experiente care ne vor purta pe toti in magie, si pe voi spectatorii dar si pe noi, cei de pe scena”, marturiseste Loredana.

Pre-productia spectacolului a inceput deja, iar producatorii spun ca va fi din nou un show care va aduce in fata spectatorilor tehnologia de ultima ora ca un instrument pentru a transmite emotiile cat mai puternic.

Biletele se gasesc la Sala Palatului, Librariile Adevarul, Mihai Eminescu, Humanitas, Carturesti, la Statia de Metrou Unirii 1, in Magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Diverta, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro si online pe: www.vandbilete.ro, www.bilete.salapalatului.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro si www.eventim.ro.

Concertul Loredana – Ador va avea loc pe 10 noiembrie, la Sala Palatului, de la ora 20.00.

Asadar, acestea fiind spuse, pana atunci va invit cu mare drag sa urmarim impreuna teaserul video al concertului “Loredana – Ador”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Aseara, trupa Holograf a facut din nou istorie! Noul single, “Da-mi iubirea ta”, a fost cantat in avanpremiera la concertul “Vedere de la Costinesti” de la Sala Palatului

Dupa 39 de ani de success continuu, Holograf face din nou istorie printr-un spectacol consistent, complex si memorabil, rasplatit de public cu ropote de aplauze. Noua piesa, “Da-mi iubirea ta”, cantata in avanpremiera luni, 20 martie, special pentru fani, in cadrul concertului “Vedere de la Costinesti”, a starnit emotie si valuri de reactii pozitive in randul publicului.

Videoclipul „Da-mi iubirea ta” este regizat de catre Dan Petcan si ii are ca protagonisti pe Raluca Dura si Mircea Vlad, doi dansatori talentati, care si-au pus in practica talentul actoricesc si au dat viata unor personaje pline de sensibilitate, intr-o confruntare pasionala dintre dragoste, indiferenta si iertare, pe o coregrafie realizata de catre Dan Chiriac.
 
Spectacolul “Vedere de la Costinesti” a readus in scena de cateva ori aseara formula initiala care i-a consacrat, cu Gabriel Cotabita ca vocal si Mihai Pocorshi sau Nutu Olteanu la chitara. In doua ore si jumatate, spectatorii au trecut prin toate etapele muzicii Holograf, de la nostalgia primelor cantece, ca “Singuratatea astronautului YX57”, pana la energia piesei “Banii vorbesc” sau emotia din “Mama”. Prezenta artistilor invitati, care faceau parte din prima formula de scena, precum Gabriel Cotabita, Mihai Pocorschi, Nicky Temistocle si Nutu Olteanu a fost o surpriza placuta pentru publicul care i-a aplaudat minute in sir.

Un alt moment-surpriza pentru public a fost cel cu “fiii Holograf”. Jurjak, (fiul lui Edi Petrosel) si Vladimir Pocorshi (fiul lui Mihai Pocorshi), au cantat single-ul “Soapte”, alaturi de Edi Petrosel, Tino Furtuna si Mugurel Vrabete.

Alaturi de cei 5 muzicieni de la Holograf au mai urcat pe scena si Adrian Naidin cu Marius Batu, dand o amprenta diferita pop-rock-ului cu care ne-am obisnuit, aducand sonoritati de violoncel si influente de folk acustic, pe placul publicului.

Fara coregrafii impresionante sau costume spectaculoase, ci mizand, ca intotdeauna, pe un continut de valoare si pe surse de inspiratie autentice, trupa Holograf nu s-a dezis nici de data aceasta, cantand, timp de doua ore si jumatate, doar hituri. Pentru prima data, concertul Holograf a fost completat si de o productie tehnica pe masura, care pune in valoare substanta din piesele lor.

Spectacolul unui public ce vibreaza de emotie si nostalgie la fiecare cantec Holograf, aplauze indelungi si ovationari furtunoase este dovada faptului ca Holograf este si va ramane una dintre cele mai longevive si mai valoroase trupe romanesti, tinand mereu pasul cu schimbarea si pastrandu-si intact, totodata, ADN-ul rock.
Concertul “Vedere de la Costinesti” care a avut loc luni, 20 martie, de Ziua Internationala a Fericirii, la Sala Palatului din Bucuresti, va fi urmat de inca patru concerte, intr-un turneu national cu acelasi nume. Orasele in care va ajunge Holograf sunt: Constanta (26 martie), Craiova (29 martie), Brasov (31 martie), Iasi (4 aprilie). Biletele se gasesc pe iabilet.ro si pe startickets.ro.

Aaadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa (re)urmarim impreuna clipul noii piese, “Da-mi iubirea ta”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

PSIHEDELIA – Cum au decurs cele 3 show-uri de la Sala Palatului

Delia a sustinut 3 zile senzationale de show PSIHEDELIA la Sala Palatului. Toate zilele s-au desfasurat cu sala ocupata la capacitate maxima, iar spectatorii au trecut prin stari diferite si total opuse, de la uimire in momentele teatrale puse in scena intr-o lume de sanatoriu, pana la momente de magie in care Delia a levitat.

Show-ul a inceput cu o lume de poveste pe taramuri nebune de tot, cu personaje care mai de care mai speciale, intr-un “laborator” muzical. Delia a dat startul psihedelic cu “Inimi Desenate” dintr-un cilindru metalic creepy, moment urmat de aparitia in scena a lui Denis (The Motans) alaturi de care a interpretat noul lor single, “Weekend”. Cei doi artisti au cantat in camasi de forta specifice unui spital de boli mintale.

Pe “1,2,3,4” in PSIHEDELIA a urmat o explozie de culoare si dans, pe scena alaturi de Delia si baletul COBO au urcat si personajele ciudate de la inceputlui show-ului. Unul dintre cele mai hipnotizante personaje de pe scena a fost diva Amazon Ashley a.k.a. “Big Momma”, dansatoare si personaj celebru din Statele Unite, devenita cunoscuta in special dupa turneul in care a insotit-o pe Miley Cyrus. Amazon Ashley a poza in look-ul deja iconic al primului poster PSIHEDELIA, cu ochelarii ascutiti portocalii si peruca multicolora/curcubeu.

Un moment dedicat naturii si dragostei a fost cel in care Delia a interpretat la flaut si la un pian din muschi noua ei piesa, “Verde Imparat”, urmat de deja cunoscutul “Fata verde”. Show-ul a alunecat lin intr-o zona plina de incantatii pe “Africana”, iar la “Ipotecat” artista face o baie de “bani” intr-o cada pozitionata in central scenei. Miile de spectatori care au fost prezenti la PSIHEDELIA s-au bucurat in premiera de o interpretare speciala a hitului “Parfum de fericire” intr-o maniera rock alternativ, unde artista a utilizat si o portavoce pentru a canta anumite portiuni din piesa.

Pe “Ceai”, PSIHEDELIA ajunge in Tara Minunilor, unde iepurasii s-au jucat alaturi de Delia la o masa imensa de sah, iar povestea a continuat cu o lume de carnaval pe “A lu’ Mamaia”. Pe scena au urcat iar toate personajele din povestea psihedelica, dar si acrobatii de la trupa The Sky Iasi.

2 momente impresionante din punct de vedere artistic au fost cele de la “Gura ta” cand podeaua s-a transformat intr-un “covor uman” format din 50 de psihevoluntari care s-au miscat in sincron, si “Hallelujah”, cand au aparut aceeasi 50, de aceasta data sub masca unor calugari psihedelici.

“Mona” – noua colaborare a Deliei cu Damian Draghici & Brothers a pus in scena o nunta de thriller, cu nuntasi din Dia de los Muertos si o mireasa tanara vanduta de parintii ei unui schelete viu, interpretata de BonBon Bombay (iUmor).

Pe “Aripi de vant”, Delia si-a surprins publicul si a levitat cu ajutorul magicianului Johannes, iar pe “Cine m-a facut om mare”, Delia a dansat alaturi de “Delia Mica” intr-o colivie imensa. Show-urile s-au incheiat fulminant cu “Da, mama”, unde Delia a cantat de la o inaltime de 10 m de unde a plonjat la sfarsitul piesei, un moment de altfel extrem de greu de interpretat din punct de vedere tehnic, cat si foarte dureros.

Fiecare dintre cele 3 show-uri au avut parte de biss-uri cerute insistent de catre public.

Odata cu acest show, Delia a lansat si un nou album, “LIVE”, pe care se ragasesc interpretarile celor mai cunoscute piese ale ei, in varianta live din concertele “Welcome to Deliria” din 2016. Albumele se gasesc in 4 variante de coperta, fiecare cu continut foto exclusiv, in magazinele partenere si pe toate site-urile de vanzare si de streaming specializate.

Organizarea si productia PSIHEDELIA s-a intins pe parcursul a catorva luni bune, iar echipa care a lucrat pentru aceasta a depasit 300 de persoane. De costumatiile Deliei s-a ocupat Hilke Muslim, iar echipa de beauty a fost formata din Andra Manea (make-up) si Camelia Negrea (hairstyle). Regizorul show-ului a fost si de aceasta data Adrian Tapciuc, iar baletul de dans a fost coordonat de catre COBO (Andra Gheorghe si Bogdan Boanta). Orchestratiile au fost facut de catre Alex Turcu si Michael Massier si, bineinteles, ca #BandulMirific si fetele din backing vocals (Oana Matache, Gabriela Lazar si Ilinca Maria) au cantat alaturi de Delia pe parcursul intregului concert, totul mixat live de catre un maestru al sunetului, Adi Dan. De grafica s-au ocupat cei de la NRG Moldova, iar scenograful a fost Tibi Hristu.

Delia nu a avut decat un singur invitat pe scena, Motanul, alaturi de care a cantat deja hit-ul “Weekend”, dar fostii ei invitati, Horia Brenciu, Mihai Bendeac si Smiley, au fost in public si au avut parte de o surpriza enorma, caci in timpul concertului, Delia s-a dus la fiecare in parte si a dansat cu ei, spre delirul oamenilor din jur.

“Pentru acest show m-a inspirit intreaga mea existenta, in muzica… in tot! Mi-am creionat gandurile pe hartie si am incercat sa le organizez intr-un haos frumos si sincer. M-am implicat foarte mult anul acesta: in regie, in scenariu, in momentele de grafica, in productia show-ului. Mi-am desenat efectiv scena. Ce a fost greu? Programul, timpul, saritura de la inaltime. A fost greu sa lupt cu oboseala, pentru ca nu a fost un concert! A fost un spectacol, a fost un circ, a fost un teatru. A fost mai mult decat cantat. Ce a fost fun? Totul! Experienta in sine, invitatii mei atipici, plin de umor si skill, talent. Ce mi-a placut cel mai mult? Ca am avut 3 sali arhi pline, ca oamenii nu stiau daca sa filmeze sau sa se bucure vizual mai intai. Ca vibe-ul a fost de vis, ca i-am dus in lumea mea, ca si-au dat seama intr-un final ca sunt ca mine… psihedelici! Muzical tehnic vorbind am cei mai buni “haiduci” din band care s-au descurcat de minune cu aranjamentele: Turcu si Michael. Nu am crezut ca pot sa cad de atatea ori si sa aterizez perfect de fiecare data. E clar ca am 9 vieti si stiu ca nu pare, dar este foarte greu si dureros! Publicul din Romania este din ce in ce mai pregatit. La fel ca si artistii, din ce in ce mai! PsiheBrenciu a fost savuros, PsiheMihai mai mult s-a speriat cand am ajuns la el, caci nu stia, iar PsiheSmiley un domn ca intotdeauna! Vreau sa le multumesc tuturor din PsihEchipa, dar si celor 50 de PsiheVoluntari care au indurat alaturi de noi la repetitii si au ascultat cu strictete de COBO. Dar cel mai si cel mai mult, vreau sa ii multumesc lui Razvan. Pentru ca exista, pentru ca e alaturi de mine in cariera si pentru ca reuseste cu brio sa organizeze un show de o asemenea marime. Te iubesc, Zbanghy!” Delia

Acestea fiind spuse, va invit sa-mi spuneti cum vi s-au parut show-urile, dar si daca ati dori sa mai aveti parte de asemenea spectacole. Enjoy!

Apocalyptica plays Metallica: Show exclusiv de peste doua ore la Bucuresti

Pe 6 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti, Apocalyptica “plays Metallica by 4 cellos” intr-un show exclusiv ce va dura 135 de minute! La aproape 21 de ani de la lansarea albumului de debut, finlandezii vor canta integral materialul care i-a consacrat alaturi de multe alte hituri Metallica intr-un decor pregatit special pentru acest eveniment. Seara si scena le vor apartine in totalitate artistilor de la Apocalyptica, fiind un concert-ceremonie pretios si rar. Va recomandam sa nu-l ratati.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara, la urmatoarele preturi:

– Categoria A: 230 lei

– Categoria B: 149 lei

– Categoria C: 115 lei

– Categoria D: 99 lei

In ziua concertului, la intrare, biletele vor costa:

– Categoria A: 250 lei

– Categoria B: 160 lei

– Categoria C: 130 lei

– Categoria D: 110 lei

Poza cu scena concertului Apocalyptica de la Bucuresti (6 aprilie, Sala Palatului)

Despre Apocalyptica

In mai 1996, Apocalyptica lansau albumul de debut “Metallica by four cellos”, o adevarata opera rock care a schimbat peisajul muzical al urmatorilor 20 de ani. Alaturi de acest epic album, avem onoarea sa ascultam pe 6 aprilie, la Bucuresti, si reinterpretari in premiera ale pieselor “Battery”, “Nothing Else Matters si “Seek and Destroy”. Finlandezii ofera o abordare unica a hiturilor celei mai mari trupe de rock din lume, Metallica!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la un eveniment METALHEAD si BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM, dupa care va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

“Vedere de la Costinești” – un nou eveniment Holograf

După 39 de ani de carieră, trupa Holograf ne propune, prin spectacolul “Vedere de la Costinești”, de pe 20 martie 2017, ora 19.00, de la Sala Palatului, o incursiune muzicală în lumea cea fericită a primelor iubiri, a vacanțelor de vară la mare, a weekend-urilor rebele cu iz de rock și nopți fără sfârșit, pline de poezie și romantism incurabil și inconfundabil, marca Holograf.

Astfel, timp de două ore, vom călători prin toate etapele și influențele muzicii Holograf și ne vom lăsa cuprinși de nostalgia unor metafore inedite din hituri memorabile precum “Să nu-mi iei niciodată dragostea”, “Umbre pe cer”, “Dincolo de nori”, “Cât de departe”, “Nu mai e timp” etc.

Ținând mereu pasul cu schimbarea, muzica trupei Holograf rămâne mereu în trend, publicul lor bucurându-se în aceeasi măsură atât de melodiile de început ca “Singurătatea astronautului YX57” sau de rock-ul rebel din “Banii vorbesc” si “Știu cine sunt”, dar și de emoția unor melodii ca “N-am iubit pe nimeni”, “Ți-am dat un inel” sau “Deschide-mi inima”.

Faptul că, la doar 10 zile de la anunțarea, pe pagina de Facebook Holograf (https://www.facebook.com/TrupaHolograf/) a concertului “Vedere de la Costinești”, au fost cumpărate deja mai mult de jumătate din bilete, este semn că publicul abia așteaptă să retrăiască, împreună cu cei 5 muzicieni, momente frumoase din perioada Costinești când, după cum povestesc artiștii, aveau și câte o sută de zile de concerte la rând.

Biletele pentru spectacolul “Vedere de la Costinești” se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului, în rețeaua magazinelor Germanos și online, pe iabilet.ro.
Parteneri media: Europa FM, Gazeta Sporturilor, A List, Info Music, RadardeMedia, Femeia., Beau Monde, iconcert.ro.
Eveniment organizat de Sublime Romania si comunicat de HTAG PR.

De aproape 4 decenii, muzica Holograf a devenit nelipsită în paylisturile radio, la petrecerile publice și private. În cei 39 de ani de carieră, 18 albume și peste 40 hituri, Holograf ocupă în continuare un loc fruntaș la categoria trupe pop rock românești de calitate, de-a lungul timpului având și o serie de colaborări cu artiști de succes, precum Angela Gheorghiu, Antonia, Tudor Chirilă, Alexandra Ungureanu, Mircea Baniciu și alții.

Componența Holograf:
Edi Petroșel – tobe
Tino Furtună – claviaturi
Dan Bittman – voce
Iulian Vrabete – bas
Romeo Dediu – chitară

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la concertul din data de 20 martie 2017, ora 19.00, de la Sala Palatului, după care vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!