34 de ani de la Revoluție: IICCMER și Transilvania Film, parteneriat pentru proiecția filmului Libertate în orașe mici

Transilvania Film anunță un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) care presupune proiecții ale filmului Libertate (r. Tudor Giurgiu) în mai multe localități din țară, urmate de discuții cu echipa filmului și cu istorici despre evenimentele din decembrie 1989. Proiecțiile vor avea loc până la finalul anului. Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu în timpul Revoluției Române, când mai mulți bărbați – civili, securiști și milițieni – au fost ținuți ostatici de către armată într-un bazin dezafectat.

Turneul se concentrează pe localități sub 100.000 de locuitori, dar va avea opriri și în orașe mai mari, unde vor fi organizate dezbateri în teatre și săli de spectacole. Următoarele localități sunt Târgoviște, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Tulcea, Ploiești, Cluj-Napoca, Carei sau Vatra Dornei.

,,Filmul Libertate reușește să comprime și să redea, într-un timp limitat, un episod din istoria recentă a României, aproape necunoscut românilor. Am ales să sprijinim această caravană și să fim parteneri ai Transilvania Film pentru că inițiativa lui Tudor Giurgiu este în acord cu obiectivele IICCMER, acelea de a ajunge cu informația și la publicul din comunitățile restrânse. Îi mulțumesc, încă o dată, lui Tudor Giurgiu și îl felicit pentru acest proiect atât de necesar într-o societate tot mai puțin conștientă de libertatea care ni s-a dat în anul 1989” – a declarat Prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER.

Din distribuția filmului fac parte Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni sau Ionuț Caras.

Filmul a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc, Premiul pentru cele mai bune costume și decoruri (semnate de Viorica Petrovici, respectiv de Vali Ighigheanu) la Waterloo Historical Film Festival, Premiul FIPRESCI la Cottbus Film Festival și Premiul Criticii la Arras Film Festival.

Libertate este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Păreri?

Trupa byron lansează videoclipul piesei „Cântec de leagăn” cu imagini de arhivă de la Revoluție și nu numai

Trupa byron a lansat astăzi un videoclip pentru piesa „Cântec de leagăn”, cea care încheie noul album „Nouă” lansat la începutul lunii noiembrie. Videoclipul realizat de Gabriel Copoeru și Cosmin Tița este un colaj construit cu imagini filmate în decembrie 1989 de cineaștii Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia”, imagini filmate de Ioan Matei Agapi, regăsite in documentarul „Timebox”, cadre surprinse de echipele privesc.eu și recorder.ro la protestul din Piața Victoriei de pe 10 august 2018, filmări din arhiva personală a fotografului Andrei Iliescu și imagini ale Bucureștiului contemporan.

„Am încercat să reconstituim cât mai onest atmosfera acelor zile încărcate cu bucurie și suferință, atât cât se poate în durata scurtă a unei piese. Am ieșit prin oraș alături de Cosmin, într-o zi ploioasă, pentru a trage câteva cadre cu locuri ce se regăseau în filmele excelente din care am construit montajul. Voiam să contribuim și noi cu ceva (indiferent cât de mărunt este prin comparație) pe lângă a reorganiza munca unor cineaști mai iscusiți ca noi. Ideea era să amintim oamenilor oricărei generații că pășim în fiecare zi prin locurile unde cei care și-au trăit viețile în frică, cu demnitatea confiscată, au plătit un cost foarte mare pentru libertatea de care (fie că recunoaștem sau nu) beneficiem și noi, cei care n-am fost acolo sau care încă nu ne născusem.” – Gabriel Copoeru, regizor

„Nouă” este un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață. Albumul este disponibil pentru streaming și download pe toate platformele digitale: https://byron.lnk.to/Noua

Concerte viitoare byron:
– 20 decembrie, Buzău, Top T Festival
– 10 ianuarie, Pitești, Urban Home
– 15 ianuarie, București, Expirat
– 23 ianuarie, Craiova, Charger Basement

Păreri?

Elevii care au luat 10 la BAC, invitați la un spectacol de balet despre Revoluția din ‘89

Cei 177 elevi care anul acesta au luat 10 pe linie la BAC sunt invitați la un spectacol de balet neoclasic, care marchează 30 de ani de la căderea regimului comunist. Spectacolul „Revolta” va avea loc pe 30 septembrie 2019, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Național București. Organizatorii, Asociația Nevoia de Educație, sunt de părere că tinerii care au rezultate foarte bune la învățătură merită să fie răsplătiți și că spectacolul „Revolta” ar putea fi privit și ca o altfel de oră de istorie.
„Am rezervat 177 de bilete la spectacolul Revolta pentru elevii care au luat 10 pe linie la Bacalaureat. Sunt tineri care au învățat foarte bine și pe care am fi onorați să îi avem în sală, printre spectatori. Acești tineri s-au născut în libertate și au știut să profite de deschiderea pe care o oferă o societate liberă. Dar și ei trebuie să știe că în România nu a fost întotdeauna așa, că tocmai am ieșit dintr-un regim cenușiu, închis, iar acest lucru s-a înfăptuit inclusiv prin sacrificiul celor care aveau vârsta lor în anul 1989. Spectacolul Revolta poate fi privit și ca o altfel de oră de istorie”, a declarat Mihai Cacoveanu, președintele Asociației Nevoia de Educație, organizatorul spectacolului „Revolta”.
Spectacolul de balet neoclasic „Revolta” este un act artistic original care marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din 1989, care a pus capăt unui regim închis, de opresiune, și a deschis calea spre o societate liberă. Autorii spectacolului sunt coregraful britanic Ross Freddie Ray, respectiv Mihai Mezei, maestru al Operei Naționale București. Un rol important îi revine actorului Ion Caramitru, personaj central al evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist.
Prima parte a spectacolului, creată de Mihai Mezei, se numește „1984”, este inspirată din celebrul roman cu același nume al lui George Orwell. Coregrafia semnată de maestrul ONB oferă o imagine apăsătoare a sistemului totalitar, folosindu-se de un limbaj coregrafic complex, muzică variată și elemente tehnologice ale secolului XXI. Cea de a doua parte a spectacolului, în coregrafia lui Ross Freddie Ray, este un balet de tip narativ, care prezintă mai multe întâmplări semnificative ale Revoluției Române din Decembrie 1989.
Biletele se găsesc pe mystage.ro, la casa de bilete ale Teatrului Național București, pe iabilet.ro, în magazinele Flanco și în rețeaua de iabilet.ro/rețea.

Păreri?

Revoluția storytelling-ului și dezvoltarea noilor tehnologii în domeniu, experimentate la infiniTIFF

După succesul primei ediții, infiniTIFF – secțiunea dedicată realității virtuale (VR), noilor forme de storytelling și cinematografiei interactive, revine la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Între 25 mai și 2 iunie, într-un cadru special amenajat la Cluj Hub, cinefilii precum și toți cei pasionați de noile forme de storytelling audiovizual, vor avea ocazia să descopere un program incitant de experiențe VR, Live Cinema și Loop Cinema.
Printre noutățile ediției se numără infiniTIFF Summit – conferința în cadrul căreia vor fi analizate noile tendințe la intersecția dintre film, storytelling și tehnologie, și #Stories on Instagram – un workshop dedicat explorării formatelor narative produse și distribuite prin intermediul acestui tip de social media.
infiniTIFF este susținut și la a doua ediție de Samsung România prin ecosistemul de produse care schimbă viața utilizatorilor – tehnologia Gear VR și noile Samsung Galaxy S9 și S9+, smartphone-urile care reinventează modul în care comunicăm, împărtășim și experimentăm lumea. „Tehnologia a devenit parte din viața noastră, astfel că în prezent putem crea, ne putem bucura și împărtăși cele mai bune cadre prin simpla utilizare a unui smartphone, a unei camere Gear 360 sau a unor ochelari virtuali. Prin realitatea virtuală putem explora lumi și călători unde dorim; putem experimenta cel mai nou conținut cinematografic sau diverse jocuri și aplicații, iar poveștile celorlalți pot fi trăite și de noi, direct de pe primul rând”, a declarat Simona Panait, Head of Corporate Marketing & Communications South-East Europe.
Pentru cel de-al doilea an consecutiv, infiniTIFF își propune să creeze o comunitate interdisciplinară, formată din cinefili, creativi, experți în tehnologie și influenceri din domeniu dispuși să depășească granițele convenționale ale storytelling-ului. Construind un grup atât de divers și complex de profesioniști, platforma creează un mediu propice creației și colaborării între domenii.
“Cu a doua ediție infiniTIFF continuăm să explorăm noile forme ale storytellingului audiovizual și intersecția dintre film, storytelling și tehnologie, dincolo de forme cinematografice tradiționale prezentate la TIFF. Celor interesați le oferim un triptic de posibilități de a ni se alătura în acest spațiu interdisciplinar al inovației și experimentelor: ca spectator al programelor VR, Youtube și cinema  live, ca participant la un workshop de #Storytelling pe Instagram și ca public la o conferință internațională pe aceste teme.“, subliniază curatorul programului, Erwin M. Schmidt (Berlin), fondatorul studioului de inovație Cinemathon axat pe noile technologii în industria filmului (www.cinemathon.international) și co-fondatorul unui co-working space pentru antreprenori si creativi in film si technologie, The FilmTech Office (www.filmtechoffice.com).      
infiniTIFF Summit – profesioniștii din industria filmului întâlnesc experții din domeniul tehnologiei
Cum arată evoluția comună a storytelling-ului și a tehnologiei și care este potențialul acestei fuziuni? infiniTIFF Summit (miercuri, 30 mai) este un eveniment care își propune să exploreze acest topic, în cadrul căruia experții internaționali vor oferi răspunsuri profesioniștilor din lumea filmului, dar și celor din alte domenii creative și tehnologice.
Cele mai noi forme de storytelling, inovațiile tehnologice care vor revoluționa producția de film și modelele financiare aplicate pe nevoile industriei se numără printre punctele principale abordate în cadrul conferinței de către specialiștii invitați din Europa. Ricardo J. Mendez (Berlin), Directorul Tehnic Samsung NEXT, Sten Saluveer (Tallinn), fondatorul și CEO-ul Acceleratorului Creativ Storytek, Prof. Thomas Langhanki (Berlin), Fondatorul Experimental Game, regizorii Katarzyna Kifert și Dawid Marcinkowski – duo-ul Kissinger Twins și Irina Albita  (Londra), co-fondatoarea Big Couch sunt invitații speciali ai evenimentului și speakerii care vor inspira publicul la prima ediție infiniTIFF Summit. Descoperind noi forme de colaborare între domenii, participanții vor fi provocați să regândească modul în care sunt realizate, distribuite și prezentate produsele audio-vizuale în contextul tehnologic aflat într-o continuă dezvoltare.

Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook la prețul de 100 RON.

Păreri?

De la revolutie la evolutie, David Garrett revine cu albumul “Rock Revolution”

Superstarul violonist David Garrett are o revenire spectaculoasa, odata cu lansarea albumului, Rock Revolution, alaturi de label-ul Decca Records. Interpretarile unice ale unor hituri clasice din muzica pop/rock, piese de la Phil Collins, Prince, The Verve sau Rage Against The Machine, precum si propriile compozitii, vor transmite, prin noul album de cross-over al lui Garrett, Rock Revolution, expresia pura a talentului incontestabil al unuia dintre cei mai cunoscuti si apreciati artisti ai generatiei sale.

„Fiecare cantec în parte poate fi considerat un clasic,” spune Garrett. „The Rolling Stones, Queen, Michael Jackson sau Coldplay – sunt doar cateva exemple de genii muzicale, iar faptul ca am avut ocazia sa le reinterpretez melodiile pentru albumul Rock Revolution este un lucru de care ma simt foarte mandru.”

Fie ca se afla acasa, pe scenele muzicii clasice, ori in fata a mii de oameni, in cadrul marilor concerte cross-over, David Garrett aduce doze egale de pasiune, emotie si viziune artistica, indiferent de context. Admirat de iubitorii de muzica de pretutindeni, David Garrett a castigat 16 discuri de platina si 23 de aur, in tari precum Germania, Elvetia, Austria, dar si in colturi mai indepartate ale globului, China, Mexic, Taiwan, Brazilia sau Singapore.

Prezentand hit-uri ale tuturor timpurilor – Born in the USA, Eye Of The Tiger si Superstition, dar si propriile compozitii – ravasitorul Duel Guitar versus Violin si incredibilul Baroque Reinvention, plus reasamblarea unica a compozitiei lui Tchaikovsky, Concertul Nr.1 pentru vioara – David Garrett prezinta continuarea traseului de mare succes pe care l-a cunoscut albumul Rock Symphonies, vandut in milioane de exemplare.

Saptamana trecuta, David Garrett a fost prezent in Romania, in cadrul festivalului George Enescu. Artistul a anuntat ca va reveni in tara noastra, in 2018, in cadrul turneului “Explosive-Live”, și va concerta pe 8 iunie 2018, la Sala Palatului din capitala.

Turneul “EXPLOSIVE-LIVE” a inceput in luna noiembrie 2016 si nu se va incheia foarte curand, caci succesul uluitor a batut toate recordurile concertelor sale anterioare. Numai in primele trei saptamani ale turneului, au fost vandute peste 200.000 de bilete, urmate de alte 100.000 de bilete vandute pentru concertele sustinute in primavara acestui an.

Rock Revolution – Tracklist

1. In The Air Tonight

2. Born In The USA

3. Stairway To Heaven

4. Superstition

5. Bitter Sweet Symphony

6. Killing In The Name

7. Purple Rain

8. Eye Of The Tiger

9. Fix You

10. Concerto No.1

11. The Well Dressed Guitar

12. You’re The Inspiration

13. Duel Guitar vs. Violin

14. Bohemian Rhapsody

15. Earth Song

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna albumul, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

https://umusic.lnk.to/RockRevolutionPR