Posted on

Poziția AROC referitoare la manifestările religioase și sportive care au avut loc în acest weekend

Manifestările care au avut loc în acest weekend, mai precis pelerinajul de la Șumuleu Ciuc și primele meciuri din acest an cu spectatori, au lăsat organizatorii de evenimente din România fără cuvinte. Cu toții am primit o lecție dură despre ce înseamnă dublul standard și cum este aplicat acesta de către autorități în România.

Încă de anul trecut, AROC (Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale), prin membrii săi, a fost activă în a sprijini autoritățile din România pentru a veni cu cele mai bune și sigure soluții pentru repornirea evenimentelor și a altor activități culturale. Fiecare propunere făcută de noi a ținut cont nu doar de nevoile și de interesele organizatorilor, dar în primul rând de siguranța participanților și de metode de implementare sigure, menite să minimizeze orice risc și să ofere un cadru predictibil tuturor celor care își doresc să organizeze evenimente în România.

AROC a participat la toate dezbaterile publice organizate de autorități cu privire la sectorul cultural (atât pentru scheme de ajutor, cât și pentru planul de redeschidere), a avut membri activi care au discutat constant cu reprezentanți ai guvernului, a realizat un sondaj cu privire la percepția publicului privind redeschiderea evenimentelor, a trimis două scrisori deschise către Președintele României, a realizat numeroase memorii și a contribuit decisiv la propunerea de regulament de redeschidere a evenimentelor, în grupul de lucru constituit la cererea Primului Ministru, Florin Cîțu, din care mai făceau parte, pe lângă reprezentanți ai sectorului cultural, reprezentanți INSP și ai Ministerelor Culturii, Sănătății și Economiei.

Marea majoritate a acțiunilor noastre însă au fost ignorate deși au fost agreate cu INSP și ceilalți participanți în grupul de lucru, iar puținele răspunsuri pe care le-am primit au fost evazive sau au fost amânări și promisiuni nerespectate.

Iar acum sectorul cultural a primit cea mai mare palmă din ultimul an, noi toți fiind puși în situația de a vedea la televizor desfășurarea unui pelerinaj cu 50.000 de participanți, practic mai mare decât majoritatea evenimentelor culturale din țară, sau meciuri de fotbal, cu tribune pline,  în timp ce  autoritățile se mândresc cu buna desfășurare a acestora. Asta în contextul în care sectorul cultural are parte în continuare de un regulament strict, dificil de implementat, ambiguu și care nu asigură predictibilitatea pe care o cerem de aproape un an de zile.

E deosebit de umilitor să tot ieși public și să-ți ceri drepturile și să te compari cu alții, mai ales când nimeni nu pare să te asculte sau să încerce măcar să-ți înțeleagă punctul de vedere. Mențiunile noastre referitor la evenimentele sus menționate nu sunt menite să critice acțiunile efective, ci să exemplifice dublul standard pe care-l vedem cu ochiul liber. Cum se justifică din punct de vedere medical desfășurarea unor evenimente religioase sau sportive cu atâția participanți, dar limitarea activităților sectorului cultural la capacități de 500 de oameni? Cum se justifică din punct de vedere economic discriminarea sectorului cultural și distrugerea sistematică a antreprenoriatului din acest domeniu? Trăim într-o operă de Kafka din care nu știm cum să mai ieșim.

Cum a ajuns sectorul cultural din România să fie tratat cu atâta dezinteres și lipsă de empatie? Cum au ajuns evenimente din România, care înainte de pandemie contribuiau la dezvoltarea locală, erau atracții turistice și proiecte strategice în orașele lor, să fie ignorate și sacrificate fără nici măcar o explicație? Cum s-a ajuns aici?

Punctul 1 din Articolul 33 din Constituția României specifică că accesul la cultură este un drept garantat al tuturor cetățenilor acestei țări. În ciuda acestui punct, cultura este ținută vie în România nu doar de instituțiile statului, ci și de numeroase organizații private sau independente, care acum sunt efectiv discriminate. În contextul în care doar anumite aspecte din cultura unei țări sunt susținute, aceasta nu mai este un drept, ci mai degrabă un privilegiu pentru anumite categorii.

Punctul 3 din Articolul 33 din Constituția României precizează că “Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume”. Unde este efortul Statului în respectarea acestui punct?

Punctul 1 din Articolul 41 din Constituția României precizează că “Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum şi a locului de muncă este liberă”. În contextul actual, mulți dintre reprezentanții sectorului cultural nu-și pot exercita dreptul la ocupația aleasă, iar autoritățile nu doar că nu au propus suficiente măsuri de compensare, dar îngrădesc selectiv dreptul la muncă al multora.

Dacă s-au putut organiza evenimente precum pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, sau meciuri de fotbal cu suporteri în tribune, considerăm că toată lumea poate fi de acord că și evenimentele culturale organizate după norme dovedite științific că reduc spre zero riscurile ar trebui redeschise imediat.

#Deschidetisicultura #Faradiscriminare

Cu deosebită considerație,

AROC – Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale

Subscrisa AROC, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, structură asociativă a organizatorilor de festivaluri și concerte din România, este formată din cei mai reprezentativi actori de pe piaţa românească (ARTmania – ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive,, 3 Smoked Olives Festival, BestMusic Live/METALHEAD, Cyclic, Comparty Events – diMANSIONS Hit Music Festival, Electric Castle, Emagic Live – Awake Festival, Expirat, Fapte – Jazz in the Park, Flow Concept, Global Records, Le Bistrot Sociale, Le Petit Festival de Bucharest, Mozaic Jazz Festival, Movement Team – Sports Festival, NEVERSEA, Nuit Sociale, Centrul Cultural Plai – Plai Festival/JazzTM, Scala Events, Smida Jazz Festival, SNRS – Sunwaves Festival, Sprint Media, Summer Well, TIFF – Asociația Festivalul de Film Transilvania, The Institute, Showberry – Rocanotherworld/Classix Festival, The Mission/Fall in Love Festival, UNTOLD, VRTW, Wine and Street Food Festival, Why Not Us – Street Food Festival, Wise Factor – The Fresh).

Păreri?

Posted on

Dragostea este religia fără atei – mesajul principal al celui mai nou cântec VUNK și Feli, “Toți demonii mei”

Gândit cinematografic, de la cheia de lumină, la styling, la ritmul de montaj, care duce spre maniera filmelor din anii ’50, videoclipul piesei “Toți demonii mei” este unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte din muzica românească. Cântecul vorbește despre demonii născuti din lipsa sau încetarea iubirii celuilalt, iar clipul prezintă finalul unei povești de iubire.

“Demonii noștri pot avea mai multe forme. Pot fi vicii, neîmpliniri personale sau profesionale, sentimente extreme față de cineva sau chiar o boală. Poate ar trebui să nu mai luptăm împotriva lor, ci să le căutăm sursă și să le schimbăm rolul. În clipul nostru, demonii nu vin din întuneric, ci dinspre lumină. Raiul și Infernul nu cred că sunt niște locuri, ci două categorii de oameni. Ei pot fi amandouă, în același timp, fără vreun motiv anume. Depinde doar de noi ce alegem să fim în viețile celorlalți. Am ales să folosim cercul ca definiție vizuală a dragostei în videoclip pentru că este simbolul Universului, al echilibrului, al ciclitatatii și al renașterii. .

Cred că doar prin dragoste ne putem vindeca pentru că dragostea este religia care stă la bază oricărei religii.
Am ales să colaborăm cu Feli pentru că este una dintre cele mai puternice voci feminine și se potrivește perfect cu mesajul acestei piese. Mă bucură foarte tare că a avut încredere în cântecul ăsta și în tot conceptul”, a declarat Cornel ILIE, liderul Trupei VUNK.

“Întotdeauna am considerat trupa Vunk o trupă … altfel! Mi-au plăcut mesajele pieselor lor(chiar și cele greu de acceptat și uneori de înțeles de societate), pentru că unele te lovesc cu realitatea de care în general vrei sa fugi.
“Toți demonii mei” este o piesă pe care am auzit-o în faza de schiță. Avea doar refrenul. Am simțit din prima că eu și Cornel rezonăm frumos muzical și, mai târziu în studio, ne-am mulat perfect! unul după celalalt pictând, din punctul meu de vedere, o poveste de dragoste altfel față de cele pe care le am mai citit/ascultat până acum.”, a declarat Feli despre colaborarea cu Trupa VUNK.

Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor în rockul românesc. Cel mai bun concert românesc, primul show multimedia, primul afiș exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii și cântece ce aveau să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptamani: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, “Extrovertit”, în cadrul celui mai grandios show indoor,” Secretul tău.” In 2018 descoperă o nouă specie de om: CameleOM-ul şi pune în scenă la Arenele Romane un concert rock simfonic acompaniaţi de o orchest! ră de peste 50 de muzicieni. Pe 28 mai 2018 lansează la TIFF primul documentar al unei formaţii rock româneşti, “Vunk- Jur să spun adevărul”

Păreri?

Posted on

Cu Biblia la școală: „(M)ucenicul”, un film provocator despre religie și educație

Cum ar trebui să li se predea religia copiilor și adolescenților? Cât de necesară este educația sexuală în școli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societății? Sunt câteva dintre temele – extrem de actuale și în România – puse în discuție de filmul (M)ucenicul/ The Student, în regia lui Kirill Serebrennikov, care ajunge pe marile ecrane din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

„În urmă cu trei ani, președintele rus Vladimir Putin a dat o lege prin care educația religioasă devenea obligatorie în școlile de stat, permițându-le studenților și părinților să aleagă între șase discipline religioase, cea dominantă fiind religia creștin ortodoxă. A fost o lege care a intrat în conflict cu ideea de separare a Bisericii de stat, subliniind clar cât de mult s-a distanțat Rusia de ateismul impus de regimul comunist“, comenta Variety după premiera de la Cannes, în 2016.

Dezbaterea este actuală și în România, unde Biserica Ortodoxă se opune transformării orei de religie în una de istorie a religiilor, dar și includerii orelor de educație sexuală în programa școlară.

În (M)ucenicul, Veniamin (Petr Skvortsov), un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena (Victoria Isakova), profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.

Scenariul se bazează pe o controversată piesă de teatru, Martyr, care pornește de la ideea că Biblia citită de un copil sau un adolescent poate da naștere unor reacții radicale, neprevăzute. „Marius Von Mayenburg mi-a povestit că a scris această piesă după ce a citit Biblia și a descoperit niște versete foarte bizare, foarte violente, cu un înțeles dublu neașteptat. A simțit că, scoase din context, frazele astea ar putea descrie exact opusul iubirii și fraternității. Așa s-a născut piesa de teatru, de la ideea că e foarte simplu să răstălmăcești cuvintele Scripturii”, declară regizorul Kirill Serebrennikov într-un interviu pentru No Film School.

Una dintre cele mai puternice scene din film se petrece în timpul orei de biologie, când profesoara încearcă să le predea noțiuni de bază despre funcțiile sexuale. Teoria evoluționistă, relațiile în afara căsătoriei – toate sunt contestate folosind Biblia. Srsa versetelor e mereu indicată, pentru a confirma autenticitatea lor.

„Filmul este o analiză relevantă a fanatismului religios și, în același timp, o privire critică asupra Rusiei moderne, o țară ale cărei instituții majore au devenit dominate de minți reacționare și de bigotism”, scrie The Hollywood Reporter.

(M)ucenicul a avut premiera în competiția Un Certain Regard la Cannes, unde a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului. Regizorul rus Kirill Serebrennikov a câștigat numeroase premii în teatru, film și televiziune. (M)ucenicul este al patrulea său lungmetraj, după Playing the Victim (2006, Marele Premiu la Kinotavr Russian Open Film Festival și Rome Film Festival), Yury’s Day (Competiție Locarno IFF, 2008) și Betrayal (Competiție, Festivalul de la Veneția, 2012), filmul care i-a adus notorietatea internațională.

(M)ucenicul va fi distribuit în cinematografele din România din 31 martie, de Transilvania Film.

Ce părere aveți?

Posted on

Religie vs. educație: „(M)ucenicul”, din 31 martie la cinema

Un film provocator despre fundamentalismul religios, (M)ucenicul/ The Student, în regia lui Kirill Serebrennikov, proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, ajunge în cinematografele din România începând din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

Bazat pe controversata piesă de teatru Martyr, de Marius von Mayenburg, (M)ucenicul pune în discuție teme actuale fierbinți: fundamentalismul religios, identitatea sexuală, educația și felul în care societatea poate gestiona astfel de cazuri. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, inclusiv în Rusia, o țară în care Biserica Ortodoxă influențează puternic politicile statului.

Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.
„Religia a mers mereu mână în mână cu suferința și trauma. La origine religia însemna iubire, dar asta nu mai funcționează în viețile noastre din contextul actual. Acum religia e doar sămânța unor neînțelegeri agresive între diverse națiuni. E subiect de terorism și separare”, declară Kirill Serebrennikov într-un interviu pentru No Film School.

După debutul în competiția Un Certain Regard la Cannes, unde a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului, (M)ucenicul și-a continuat traseul în festivaluri, câștigând premiul pentru Cel mai bun compozitor (Ilya Demutsky) la European Film Awards și intrând în competiția Chicago IFF și a Munich IFF. Criticii îi remarcă pe Petr Skvortsov și Victoria Isakova în rolurile lui Veniamin și Elena, „două interpretări impresionante care monopolizează pe bună dreptate atenția spectatorului”, potrivit Screen Daily. Imaginea îi aparține directorului de imagine Vladislav Opelyants, un colaborator al celebrului regizor rus Nikita Mihalkov.

„Indiferent dacă ești credincios, ateu sau undeva între, (M)ucenicul te captivează cu totul și te pune pe gânduri”, scrie Filmlink. „E ca un coming of age de Lars Von Trier”.

Regizor de teatru, film și televiziune, Kirill Serebrennikov a câștigat numeroase premii în teatru, film și televiziune. (M)ucenicul este al patrulea său lungmetraj, după Playing the Victim (2006, Marele Premiu la Kinotavr Russian Open Film Festival și Rome Film Festival), Yury’s Day (Competiție Locarno IFF, 2008) și Betrayal (Competiție, Festivalul de la Veneția, 2012), filmul care i-a adus notorietatea internațională.

„Sunt împotriva oricărei forme de obscurantism, împotriva celor care-ți spun cum să gândești. Eu îmi pun mereu întrebări despre lume, despre univers, despre oamenii din jurul meu. Dar religia are doar răspunsuri. Arta înseamnă să pui întrebări”, spune Serebrennikov.

(M)ucenicul va fi distribuit în cinematografele din România din 31 martie, de Transilvania Film.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

Posted on

Politică, religie și dragoste în primele filme confirmate la TIFF 2017

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului – politică, religie, societate – , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

În best of-ul anual din secțiunea Supernova vor intra producții lansate la Cannes, Veneția, Berlin, Locarno, Karlovy Vary sau Toronto, unele propuse la Oscar. Printre primele titluri confirmate se află Neruda, de Pablo Larraín (No, El Club, Jackie), care va rula în premieră la Cluj-Napoca. Selecționat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, propus de Chile la Oscar, nominalizat la Globul de Aur și distribuit în România de Independența Film, Neruda este o biografie neconvențională inspirată de povestea reală a poetului premiat cu Nobel, Pablo Neruda, persecutat de regimul comunist al lui Gabriel González Videla, după ce l-a criticat public, în 1948, cu un Gael Garcia Bernal de zile mari.

Tot un premiat cu Nobel este eroul comediei negre propusă de Argentina la Oscar, El ciudadano ilustre/ The Distinguished Citizen (r. Gastón Duprat și Mariano Cohn). Un scriitor celebru acceptă invitația de a face o vizită în orașul natal din Argentina, sursa inspirației tuturor romanelor sale. Cea mai proastă idee din lume, atunci când ai folosit oameni reali drept personaje în cărțile tale! Rolul i-a adus lui Oscar Martínez premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Veneția. Omul greșit în locul greșit dă naștere unei comedii spumoase, Ministry of Love (r. Pavo Marinkovic), proiectată în peste 15 festivaluri. Un biolog croat se trezește într-o misiune națională ingrată: să verifice care dintre văduvele de război și-au găsit iubiți și n-ar trebui să se mai bucure de pensia de pe urma soților.

O odă adusă lui Buster Keaton și Jacques Tati, comedia Paris, pieds nus/ Lost in Paris îi are în rolurile principale chiar pe regizorii Dominique Abel și Fiona Gordon (ale căror filme cu parfum unic au fost prezentate de-a lungul anilor la TIFF), alături de veterana Emmanuelle Riva. O mătușă de 93 de ani dispare fără urmă, iar nepoata ei și un tip fără adăpost o caută prin Paris, pretext pentru gaguri, glume și coincidențe perfect regizate, care amintesc de comediile mute.
De la Cannes, secțiunea Un Certain Regard, vine The Student/ (M)ucenicul, de Kirill Serebrennikov (Betrayal), un film bulversant despre un adolescent din Rusia care devine radical ortodox și contestă cu Biblia în mână tot ce se întâmplă în jurul său. Fundamentalism religios, criză adolescentină și identitate sexuală într-un film distribuit în România de Transilvania Film, din 31 martie.

Piața Unirii va găzdui, ca în fiecare an, câteva dintre cele mai spectaculoase proiecții de la TIFF. Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu Stockholm, Rodrigo Sorogoyen revine cu un thriller pe muchie de cuțit, Que Dios Nos Perdone/ May God Save Us, despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. În cu totul alt registru, exuberantul La pazza gioia / Like Crazy (r. Paolo Virzì), proiectat la Cannes și distribuit de Independența Film, urmărește prietenia emoționantă și plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie.

Imprevizibile și provocatoare, filmele din secțiunea Ce se întâmplă, documentarule? / What’s Up, Doc? pun în discuție dileme actuale. La Libertad del Diablo/ Devil’s Freedom (r. Everardo González), proaspăt proiectat la Berlinală, este o impresionantă explorare a dramelor de dincolo de cifre. Doar în ultimii cinci ani, războiul drogurilor a produs peste 100.000 de morți și dispăruți în Mexic. Purtând măști care să-i protejeze, victime și călăi se destăinuie, cu efecte dintre cele mai consternante. În Austerlitz, selectat la Veneția, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa filmează în alb-negru turiștii în vizită la lagărele de concentrare. Selfie-uri, zâmbete și comentarii neadecvate – locurile în care a fost posibil Holocaustul devin obiective turistice golite de rezonanță istorică.

Granița dintre ficțiune și documentar dispare în ultra-stilizatul All These Sleepless Nights (r. Michal Marczak), ce surprinde viețile de noapte agitate ale doi tineri din Varșovia și, prin extensie, deriva existențială a generației Facebook. Proiectat la Karlovy Vary, filmul a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar la Sundance.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la Festivalul Internațional de Film Transilvania, după care vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!