Implant Pentru Refuz – Concert Aniversar la Quantic

Sâmbătă, 9 septembrie, toate drumurile duc spre Club Quantic. Implant Pentru Refuz sărbătorește cu mândrie 28 de ani de existență și activitate. Sub numele de “Old School New School – concert aniversar #28”, această seară va aduce în prim-plan o călătorie muzicală în timp, reunind pe scenă atât ritmurile clasice, cât și cele noi. Într-o seară de întâlniri și reîntâlniri, vom avea privilegiul să readucem pe scenă membrii vechi ai trupei, Tzavă, Pupilu, Bulbuc, Iști și Ochelari, prestând alături de noi melodiile care ne-au consacrat.

Așteptăm cu sufletul la gură reuniunea de suflete muzicale, iar bucuria este cu atât mai mare când anunțăm invitații speciali: trupa IMUND din Timișoara, o formație ce aduce o notă proaspătă în familia rockului românesc, vocal fiind nimeni altul decât Bulbuc!

Și pentru că muzica și vinul se completează reciproc, suntem mai mult decât încântați să vă anunțăm ca vom marca acest eveniment împreună cu prietenii de la Crama Marcea, care vin în sprijinul nostru cu o fetească neagră cu semnătura IPR, într-o ediție limitată. Un pahar de vin, notele muzicale și zâmbetele voastre vor completa atmosfera unei seri memorabile.

Vă așteptăm cu brațele deschise pentru a celebra împreună 28 de ani de pasiune muzicală și prietenie! O seară ce va marca istoria și sufletul nostru muzical pentru totdeauna.

Reguli acces:

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuită dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandam utilizarea castilor de protectie fonica pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permisa in baza unui bilet valabil si dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani este permisa in baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Ai grija de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declansarii crizelor de epilepsie. Recomandam persoanelor afectate de aceasta conditie sa evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificari in functie de condiţiile meteorologice.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc varsta participantilor minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnata.

Pentru buna desfasurare a evenimentului, organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respecta regulile de acces.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

 

E.M.I.L. deschide concertul ANTI-FLAG de pe 1 Februarie din Quantic

ANTI-FLAG canta la Bucuresti pe 1 februarie in Quantic Club. In deschidere vor urca pe scena E.M.I.L.

E.M.I.L. este una din cele mai longevive trupe ale scenei locale din Romania, implinind anul acesta 20 de ani de activitate. Au pornit la drum cu o combinatie de punk-rock si ska, iar in prezent acestia au adaugat influente de post-hardcore in compozitia lor.

Formatia a urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din tara: B’ESTFEST (Bucuresti), Stufstock (Vama Veche), Tuborg live (Costinesti), TopT (Buzau) si altele. In 2007, E.M.I.L. au concertat in deschiderea concertului legendarei trupe americane de punk-rock NOFX.

Acestia au la activ 4 albume, cel mai recent fiind intitulat “Imens”, lansat in anul 2015.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Acestea au urmatoarele preturi:

– presale: 119 lei – urmatoarele 200 de bilete

– presale: 130 lei – urmatiarele 200 de bilete

– la intrare: 150 lei

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!

Anti-Flag a lansat un clip nou pentru ‘Unbreakable’

Pe 17 Ianuarie Anti-Flag va lansa un nou material discografic intitulat 20/20. De pe acest viitor album trupa a ales peisa Unbreakable pentru un nou videoclip.

Clipul marcheaza colaboarea dintre formatie si The Critics Company, un grup de adolescenti din Nigeria care folosesc smartphone-urile proprii pentru a face scurt metraje science-fiction.

Tinerii au fost laudati de catre J.J. Abrams, conoscutul producator al unor filme precum Star Trek, Star Wars sau Armageddon, care a declarat ca munca lor este cu adevarat speciala, avand in vedere ca fac totul in spiritul ‘Do It Yourself’, la fel ca in cazul punk rock-ului.

Rezultatul colaborarii dintre Anti-Flag si The Critics Company poate fi vazut mai jos.

Noi pe 1 Februarie ne intamnim cu Anti-Flag in Quantic din Bucuresti.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Acestea au urmatoarele preturi:

– earlybird: 99 lei – primele 100 de bilete

– presale: 119 lei – urmatoarele 200 de bilete

– presale: 130 lei

– la intrare: 150 lei

Va invit cu drag!

Bucuresti: Leaves’ Eyes si Sirenia – The Female Metal Voices Tour 2019 la Quantic pe 10 Decembrie

LEAVES EYES’ (GER) + SIRENIA (NOR) + FOREVER STILL (DEN) + LOST IN GREY (FIN) si KASSOGTHA (SUI) canta la Bucuresti pe 10 decembrie in Quantic Club.

Leaves Eyes’ este o formatie cu multinationala, cu membrii din Germania, Norvegia si Finalnda, ce activeaza din 2003, bazele acesteia fiind puse de Liv Kristine si de intregul line-up din Atrocity.

De-a lungul timpului trupa a avut membrii sau a colaborat cu artisti importanti ai scenei metal europene care au cantat in formatii precum Eluveitie, Graveworm, Anathema, Old Man’s Child si nu numai.

Temele lirice Leaves’ Eyes se bazeaza pe mitologia nordica dar si pe perioada de glorie a vikingilor.

Pana in prezent formatia a lansat sapte albume de studio, cel mai recent fiind Sign of the Dragonhead care a fost oferit publicului pe 12 Ianuarie 2018.
In momentul de fata Leaves’ Eyes inseamna:

Alexander Krull – clape
Thorsten Bauer – chitara
Joris Nijenhuis – tobe
Pete Streit – chitara
Elina Siirala – voce

Sirenia vin din Norvegia, bazele formatiei fiind puse de Morten Velend, fost membru Tristania. Din 2001 pana in prezent au la activ 9 albume de studio, cel mai recent fiind Arcane Astral Aeons care a fost lansat pe 26 Octombrie 2018.

Formatia a trecut prin mai multe schimbari de componenta, nucleul totusi ramanand neschimbat, cu Morten Veland si Emmanuelle Zoldan care s-a alaturat formatiei in 2003.

De-a lungul timpului Sirenia a colaborat cu artisti care au facut parte din formatii precum Tiamat, Trail of Tears, Theatre of Tragedy sau Carpathian Forest.
In momentul de fata Sirenia inseamana

Morten Veland – voce, chitara
Jan Erik Soltvedt – chitara
Emmanuelle Zoldan – voce
Nils Courbaron – chitara
Michael Brush – voce

Forever Still vin din Copenhaga si au aproape un deceniu de activitate timp in care au lansat trei EP-uri si doua albume.

Primul material, Tied Down, a fost foarte bine primit de critici cat si de public, fapt ce le-a adus un contract cu Nuclear Blast dar si doua turnee europene alaturi de Lacuna Coil si Children of Bodom.

Anul acesta au lansat un nou material, Breathe In Colors.

Lost in Grey este o formatie relativ noua pe scena metalului nordic. Vin din Finlanda, bazele trupei fiind puse in 2013. Abordeaza un symphonic metal cu influente de folk metal pe alocuri. Pana acum au lansat doua album, The Grey Realms si The Waste Land

Kassogtha vin din Elevtia iar pana anul trecut au activat sub numele Deus Ex Machina. Stilul predominant pe care il abordeaza este melodic death metal, insa influentele de progressive sau chiar metalcore se pot resimti si ele in creatiile lor muzicale. Pana in prezent au lansat albumul A New World to Come si EP-ul The Call.

Asphodelia sunt activi din 2016 si vin din Italia. Numele formatiei este preluat din mitologia greaca, reprezentand o floare care se regasea in majoritatea miturilor grecesti ce aveau legatura cu taramul lui Hades.
Albumul de debut, Welcome Apocalypse, a fost lansat in 2018 si le-a adus concerte alaturi de formatii precum Sabaton, Moonspell, Septicflesh sau Arkona.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!

Annihilator in Quantic: Program si reguli de acces

Pe data de 19 Noiembrie Annihilator se reintoarce in Romania si va urca pe scena din Quantic. In deschiderea formatiei din Canada pe langa formatia Archer Nation va mai urca pe scena si trupa Magnetic.

PROGRAM

OPEN DOORS 18:45

Magnetic: 19:00-19:30

Archer Nation: 20:00-20:40

ANNIHILATOR: 21:10-22:45

REGULI DE ACCES SI INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul salii de concert.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 75 lei

– la intrare: 100 lei

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!

Celelalte Cuvinte – Lansare album “Electric Live” la Quantic

Celelalte Cuvinte lansează primul album electric live din cariera de aproape 38 de ani a trupei, sub egida Universal Music Romania.

Albumul a fost înregistrat la spectacolul-concert de la Sala Palatului, care a avut loc în data de 8 decembrie 2011, cu ocazia aniversării de 30 de ani.

Concertul de lansare din București va avea loc în data de 22 Noiembrie, la Club Quantic.

“Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim.”

Foarte tineri, în 1981, au căutat „Celelalte Cuvinte” pentru a-i exprima emoţiile şi gândurile. Au trecut multi ani de atunci, ani în care muzica lor a bucurat generaţii de fani, în care tablourile stilistice s-au succedat. De la romantismul primei decade cu „Iarbă prin păr”, apoi „Dacă vrei”, „Un sfârşit e un început”, „Scrisori iubite”, „Nu-mi da tot într-o zi”, la protestul din „Se lasă rău”, „Cina dragonului”, „Armaghedon”, „Lupii”, „Boală de gânduri”, apoi o îmbinare între cele două şi o reîntoarcere la matcă prin „Zmeie”, „Stem”, „Între vise”, Celelalte Cuvinte şi-a păstrat mereu crezul, valorile şi personalitatea artistică, dobândind statutul de trupă-legendă a rock-ului românesc. Nu şi-a dezamăgit niciodată fanii, nu a făcut niciodată compromisuri de dragul comercialului.

Pe 13 decembrie 1981, în calitate de trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert în “sala festivă” a acesteia. Evenimentul a fost considerat actul oficial de naştere a trupei.

“Celelalte Cuvinte – ELECTRIC LIVE la Sala Palatului” este un dublu album de peste 2 ore, care conține povestea celor 30 de ani împliniți la data concertului de la Sala Palatului, într-o interpretare live de excepție. Experiența unui concert Celelalte Cuvinte e ceva special, fanii spunând mereu despre ei că sunt prin excelență “o trupă de live”. Pentru prima oară, această experiență este imprimată pe un suport audio, într-un album care marcheză probabil cel mai impresionat (și mai lung) concert din cariera trupei.

Concertul de la Quantic va fi urmat de un turneu naţional în 2020, iar datele de turneu şi oraşele vor fi anunţate în curând.

Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu se pregătesc pentru întâlnirea cu fanii din toată ţara, cărora le vor spune, în stilul propriu, povestea Celorlalte Cuvinte.

Discografie:
– 1984 – V/A – Formaţii Rock #8 – vinil, Electrecord
– 1987 – LP- Celelalte Cuvinte – vinil, Electrecord
– 1990 – LP – Celelalte Cuvinte II – vinil, mc, Electrecord
– 1992 – LP – Se lasă rău – Vinil, Toji Production
– 1994 – LP – Armaghedon- mc, CD, Vivo
– 1996 – LP – Vinil Colection – MC, CD, Electrecord
– 1997 – LP – Ispita – mc, Zone Records
– 2004 – LP – NOS – mc, CD, Intercont Music
– 2008 – LP – Stem – CD, TVR Media.
– 2014 – LP – Trup Și Suflet (Live Acustic)

Vă invit cu drag!

Alex & The Fat Penguins sărbătoresc lansarea noului single – Quantum Physics – printr-un concert în clubul Quantic

După o vară încărcată, în care au traversat întreaga Românie, întâlnindu-se cu publicul din Arad (Festivalul Berii), Iași (Rocanotherworld, Afterhills), de pe litoral (Europa FM live pe plajă) sau de pe Transalpina (Slowriders festival), Alex & The Fat Penguins încep toamna în forță prin lansarea unui nou single.

Quantum Physics este o piesă cu mare încărcătură emoțională pentru Alex Coțofan, liderul trupei, fiind inspirată de un eveniment tragic petrecut în familie anul trecut, moartea bunicii sale. Însă muzica este cel mai bun catharsis, iar Alex a reușit să își transpună durerea în note și versuri pe care abia aștepta să le împărtășească fanilor.

Videoclipul piesei a fost filmat încă de la începutul verii și se bucură și de participarea actriței Lorena Luchian.

Pe 9 octombrie, în clubul Quantic din Capitală, formația va sărbători lansarea single-ului printr-un concert de zile mari, 100% electric.
Biletele sunt disponibile online în rețelele IaBilet și AmBilet la prețul de 20 de lei, dar și în seara evenimentului, la intrare în club, la prețul de 30 de lei.

Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.

Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).

Păreri?

Kimbra in Quantic: Program si reguli de acces

Cunoscuta publicului larg pentru colaborarea cu Gotye pe “Somebody that I used to know” dar si pentru piesele cu zeci de milioane de viewuri precum “Settle Down” sau “Cameo Lover”, KIMBRA canta in premiera in Romania a Bucuresti vineri pe 27 septembrie la Quantc Open Air. In deschidere va urca pe scena Lucia.

PROGRAM:

19:00 – OPEN DOORS

19:30 – Lucia

20:30 – Kimbra

REGULI DE ACCES

Accesul in zona de concert Opean Air Quantic se va face cu incepere de la ora 19:00 iar concertele incep la ora 19:30.

Accesul va fi permis pana la finalul concertului, astfel puteti veni la orice ora doriti sa va vedeti trupele preferate.

Accesul se face dinspre Intrarea Grozavesti ocolind perimetrul zonei de concert si este permis doar in baza unui bilet valid. Avand in vedere ca show-ul va fi in spatiu Open Air, fumatul va fi permis in zona de concert.

Normele de siguranta le gasiti mai jos

INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul locatiei.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

De asemenea va rugam sa lasati animalele de companie acasa. Nu vor fi puse la dispozitie zone pentru depozitarea obiectelor de valoare dar ne bazam pe buna educatie si bunul simt al participantilor la concert.

OBLIGATIILE PUBLICULUI

-sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor din incinta clubului Quantic

-sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria “obiecte zburatoare luminoase”, pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;

-publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta clubului, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla.

Va invit cu drag!

Concert Cannibal Corpse pe 13 Iunie in Quantic din Bucuresti

Cannibal Corpse canta pe 13 iunie in Quantic din Bucuresi. In deschidere va urca pe scena formatia Eufobia din Bulgaria.

PROGRAM:

19:00 – OPEN DOORS

19:30 – 20:00 – Eufobia

20:30 – 22:00 – Cannibal Corpse

REGULI DE ACCES

Accesul in zona de concert Opean Air Quantic se va face cu incepere de la ora 19:00 iar concertele incep la ora 19:30.

Accesul va fi permis pana la finalul concertului, astfel puteti veni la orice ora doriti sa va vedeti trupele preferate.

Intrarea in club se face dinspre Soseaua Grozavesti, iar accesul in perimetrul evenimentului se face prin interiorul clubului si este permis doar in baza unui bilet valid. Avand in vedere ca show-ul va fi in spatiu Open Air, fumatul va fi permis in zona de concert.

Normele de siguranta le gasiti mai jos.

INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul locatiei.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

De asemenea va rugam sa lasati animalele de companie acasa. Nu vor fi puse la dispozitie zone pentru depozitarea obiectelor de valoare dar ne bazam pe buna educatie si bunul simt al participantilor la concert.

OBLIGATIILE PUBLICULUI

-sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor din incinta clubului Quantic

-sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria “obiecte zburatoare luminoase”, pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;

-publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta clubului, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;

-sa fumeze numai in locurile fara pericol de incendiu, special amenajate si marcate (adica in exteriorul locatiei)

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!

Watain la Quantic: Kistvaen deschide showul. Program si reguli de acces

Watain, una dintre cele mai controversate formatii de black metal, se reintoarce in Romania pe 8 mai in Club Quantic in cadrul turneului european “Eastern Eclipse”.

Vom avea parte de un show raw de black-metal pur, fara pyro asa ca pregatiti-va de un moshpit de zile mari.

In deschidere vor canta Kistvaen, depressive black metal – Romania.

Kistvaen este prima trupa romaneasca care adopta un subgen muzical, urmand calea unor acte europene care au modelat si au stabilit genul Depressive Black Metal. Trupe ca Silencer, Shining sau Betleem pot fi mentionate ca surse de inspiratie. Primul album, Unbekannte, a fost lansat in Octombrie 2010, in cadrul unui show cu participarea lui Niklas Kvarforth de la Shining In 2014 este lansat al doilea album, “Desolate Ways”, un nou concept muzical si vizual, urmat de un circuit european de promovare anul trecut, Kistvaen a aniversat 10 ani de activitate printr-un turneu avand la baza show-uri concept.

Kistvaen inseamna:

Stege – voce

Fenrir – chitara

Andrei – chitara

Gabriel – bas

Alex – tobe

Cu peste doua decenii de activitate, Watain a generat multe controverse de-a lungul timpului, fiind una dintre putinele formatii care au declarat ca ideologia si muzica lor se bazeaza pe asa numitul curent teist al satanismului, curent care il considera pe Satan o divinitate ce trebuie venerata.

PROGRAM

Open Doors: 19:00

Kistvaen: 20:00 – 20:45

Watain: 21:15 – 23:00

REGULI DE ACCES SI INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul salii de concert.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 89 lei

– la intrare: 100 lei

Se pun in vanzare doar 700 de bilete.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Asdar, va invit cu drag la un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM, apoi va astept cu impresii. Enjoy!