Gala Muntelui 2020 Sportivii anului 2019, premiați la Alpin Film Festival

Gala Muntelui, evenimentul anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanța românească în domeniul sporturilor montane, ajunge anul acesta la cea de-a 5-a ediție. Pe 29 februarie, de la ora 14:00, sportivii care au înregistrat cele mai mari succese în 2019 vor fi aplaudați și recompensați pentru reușitele lor în cadrul unei ceremonii găzduite de Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni. Unul din premii va fi acordat în memoria alpinistului Zsolt Török, căruia Alpin Film Festival îi dedică în acest an întreaga ediție.

Cu sprijinul Clubului Alpin Român, AFF va propune la această ediție un nou format al Galei, oferind premii pentru cele mai importante performanțe din: alergare montană, parapantă, mounatin bike și nu în ultimul rând alpinism. Și în acest an, Federația Română de Alpinism și Escaladă va premia la Bușteni sportivii anului 2019. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, Federația Română de Orientare va premia un sportiv care s-a remarcat cel mai mult în 2019 la acest capitol.

Un premiu special îi va fi acordat în premieră meteorologului George Porancia, de la staţia meteo de la Vârful Omu, care trăiește de 36 de ani la 2.500 de metri altitudine. În cadrul aceleiași ceremonii, Jandarmeria Montană va acorda o distincție specială pentru cea mai importantă performanță în alpinism înregistrată de un Jandarm montan.

Două filme documentare excepționale despre alpinism vor face deliciul publicului prezent la Gala Muntelui după decernarea marilor premii. De la ora 16:00, spectatorii vor urmări Age of Ondra (r. Josh Lowell, Zachary Barr, Peter Mortimer), despre Adam Ondra, considerat cel mai bun alpinist din lume. După ce a cucerit câteva dintre cele mai dificile rute de pe întreg mapamondul, Ondra împinge acum limitele umane, antrenându-se pentru noi recorduri care îi vor asigura locul în istoria ascensiunilor.

La polul opus, de la ora 17:00, pe marele ecran din Bușteni va rula, tot cu intrare liberă, multi-premiatul documentar 4 ani în 10 minute (r. Mladen Kovacevic). Realizat din imagini surprinse pe casete video în urmă cu 18 ani, filmul documentează ascensiunea primului sârb pe Everest. Visul său de aventură nu a culminat cu un urlet victorios, dezvăluie un citat din jurnalul său, dar a sfârșit într-un țipăt al învinsului. Țesut cu imagini enigmatice, extrase filmate din jurnalul protagonistului, peisaje nepământești, personaje enigmatice și circumstanțe periculoase, documentarul premiat în 2018 la Sarajevo vorbește despre limitele capacităților umane.

Accesul la Gala Muntelui, dar și la proiecțiile filmelor, este gratuit, în limita locurilor disponibile.

ALPIN FILM FESTIVAL (AFF) – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației montane, va avea loc în perioada 24 februarie – 1 martie la Brașov, Bușteni și Predeal. Programul complet al celei de-a 5-a ediții Alpin Film Festival va fi disponibil în curând pe https://alpinfilmfestival.ro/.

Vă invit cu drag!

Castigatorii Mamuca Challenge, premiati cu un concert Alexandra Ungureanu & Band

Joi seara, Alexandra Ungureanu a sustinut alaturi de trupa si invitatii speciali un concert plin de energie pentru castigatorii #MamucaChallange, campanie ce a avut loc in perioada 25 mai – 25 iunie. Artista a cantat alaturi de corul de copii Meloritm, Suzana si Daciana Vlad piesa care a purtat numele provocarii, “Mamuca”, hituri ale anilor 2000 precum “Lumea viseaza”, “Hello”, “Plang noptile”, “Emotii”, “Atat de usor”, dar si cele mai noi single-uri care fac parte din proiectul electropop ce imbina instrumente traditionale si folclor autentic: “Bate, bate” si “Vantule”.

“A fost o seara foarte emotionanta, am avut multi prieteni dragi aproape care m-au inspirat de-a lungul timpului si m-au ajutat sa creez. A fost o energie superba si vreau sa le multumesc celor de la Meloritm, Dacianei si Suzanei Vlad ca m-au ajutat sa cream momente deosebite. Imi face mare placere ca dupa atatia ani de cariera sa suprind in continuare cu abordarile anumitor piese, cu mash-up-uri ce contin atat melodii din folclor, cat si cover-urile unor hituri internationale. Ma bucur de forma pe care o are proiectul meu, ce contine o parte mare din single-urile cunoscute, dar si surprize in playlist care sunt descoperite de cei care vin in premiera la concertele noastre. Cu ocazia aceasta, vreau sa multumesc Cat Music si fanilor care ne urmaresc si vin la concertele noastre, oriunde ne-am afla, si nu in ultimul rand, mamei mele, care este cel mai mare fan al meu si care a fost alaturi de mine la eveniment”, marturiseste artista.

Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat Andreea Balan, compozitori, oameni din media, mama artistei si castigatorii challenge-ului.

In aprilie 2018, Alexandra a colaborat cu Marius Moga pentru „Bate, bate”, single ce exploreaza un sound future-pop cu subtile influente etno si recompune o imagine a esteticii autentic romanesti. Urmeaza “Vantule”, o piesa inspirata din experientele si trairile personale ale artistei, iar in decembrie colaboreaza cu actorul Marius Manole si lanseaza „Iarna mea”, o poveste magica electro-pop cu un mood urban si elemente din folclor. In luna mai, lanseaza impreuna cu Skizzo Skillz “Mamuca”, piesa compusa de catre cei doi artisti impreuna cu Sebastian Lazar, Teodora Pacurar si Vlad Mazarel. Inspirata din experientele si trairile personale ale artistei, “Mamuca” este insotita de clip emotionant, in care artista apare pentru prima oara alaturi de mama sa.

Pareri?

Artistii Cat Music, premiati in cadrul Galei Radio Romania Actualitati

Unul dintre cele mai importante evenimente ale inceputului de an a premiat performantele muzicale ale anului 2015. Radio Romania a desemnat duminica, 20 martie, castigatorii celei de-a XIV-a editii a premiilor muzicale.

“Artistul anului”, “Albumul anului”, “Cel mai bun video” sunt doar cateva dintre cele 6 categorii la care artistii Cat Music au fost premiati. Delia, directia 5, Shift si Andra sunt printre marii castigatori ai Premiilor Radio Romania.

Delia a fost desemnata “Artistul Anului” si a primit premiul “Big Like – Facebook”, iar hitul “Inimi desenate”, compus de Kazibo Music, este “Piesa anului 2015”. Artista a urcat pe scena premiilor, unde a interpretat piesele “Inimi desenate” si “Cum ne noi”, dar si cel mai recent single “Gura ta”, lansat in colaborare cu Deepcentral. Piesele lansate de catre artista in 2015 au ocupat primele pozitii in topurile muzicale.
Mai mult, Delia se pregateste de mega-concertul “Welcome to Deliria”, ce va avea loc pe 2 si 3 aprilie la Sala Palatului.

Premiile “Albumul anului” si “Cel mai bun duo/grup” au mers anul acesta catre directia 5 si Alinka, iar artistii au interpretat pe scena Salii Radio piesa “Te iubesc” (feat Alinka), piesa ce da si titlul albumului care a primit trofeul. directia 5 a primit al doilea an consecutiv premiul pentru “Albumul anului”, dupa ce materialul discografic lansat in 2014, “Rock’n’roll, baby”, a primit acelasi trofeu.

Videoclipul “Avioane de hartie”, colaborarea dintre Shift si Andra, a fost declarat “Cel mai bun videoclip”, trofeu oferit pentru prima data in cadrul premiilor. Piesa “Avioane de hartie” a ocupat primele pozitii in topurile muzicale in 2015, iar upload-ul de pe canalul de YouTube al Cat Music a adunat peste 17,500,000 de vizualizari.

Devenita deja o traditie, Gala Premiilor Muzicale Radio Romania a oferit si in acest an, un regal de muzica, in care prestatiile live ale celor mai cunoscuti artisti au facut sa vibreze de emotie intreaga audienta, iar “cel mai bun” a fost numitorul comun al tuturor prestatiilor.

Acestea fiind spuse, va invit sa urmariti galeria foto realizata la Gala Premiilor Muzicale Radio Romania si le transmit castigatorilor felicitarile mele!

Credit foto: Alexandru Dolea / Radio Romania

CARGO premiati de Presedintele Romaniei la Cotroceni si programul showului de vineri

Pe 18 martie de la ora 20:00, cea mai titrata trupa de rock romaneasca,CARGO, lanseaza noul DVD intitulat “Live la Arenele Romane”, in cadrul unui show marca METALHEAD. CARGO vor sustine un concert de peste 2 ore. Alaturi de timisoreni vor canta si 9.7 Richter si Arthur.

Pentru ca in 2015 trupa a implinit frumoasa varsta de 30 de ani, Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis i-a decorat pe 15 martie la Palatul Cotroceni! Showul aniversar, CARGO – 30 de ani a avut loc anul trecut in cadrul festivalului Metalhead Meeting de la Bucuresti !
Poza Cargo si Klaus Iohannis

Saptamana se incheie in forta cu lansarea de DVD si cu un mega concert CARGO la Arenele Romane. Programul concertului de vineri este urmatorul:

Open Doors: 19:00
Arthur: 20:00 – 20:30
9.7 Richter: 20:45 – 21:30
CARGO: 22:00 – 23:30

Lansarea va fi in acelasi loc unde a fost filmat, pe 30 octombrie 2014, showul “Noaptea Vrajitoarelor”. DVD-ul contine o selectie de 8 piese reprezentative din concert. Materialul va include ca bonus videoclipurile de la ” A 5a dimensiune” si ”Nu ma lasa sa-mi fie dor”, piese care nu se regasesc pe nici un album. ” Dupa concertul aniversar “Cargo 30 de Ani” din cadrul Metalhead Meeting 2015, care a fost votat ”Best Metal Show 2015”, este momentul sa scriem o noua fila de istorie a rockului romanesc ! ” netransmit membrii trupei.

Cargo este: Adi Barar – chitara, Adrian Baciu Igrisan – voce si chitara, Tavi Pilan- tobe, Ionut Carja – clape si Florin Barbu –bass. Mai multe informatii despre artisti puteti gasi pe pagina oficiala pe Facebook a formatiei: http://www.facebook.com/cargorock

Biletele sunt deja in vanzare in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Metrou Unirii 1, Perfect Tour, Magazinele Uman si IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara, Hard Rock Cafe si Beraria H si n reteaua Eventim dar si in ziua concertului la intrare, la urmatorele preturi:

– 45 de lei Acces General pana pe 18 martie
– 50 de lei Acces General in ziua concertului la intrare.

– 70 de lei VIP (in fata scenei) – doar 200 de bilete

Toate biletele sunt in picioare (fara loc), cortul Arenelor Romane are o capacitate de 1600 de persoane, este incalzit si are toate avizele necesare pentru a functiona in cele mai optime conditii !

Acestea fiind spuse, va invit sa luati parte la un eveniment marca METALHEAD, powered by ROCK FM, BestMusic Live Concerts si sustinut de TIMISOREANA, dupa care va astept cu impresii. Enjoy!