Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu'”, în colaborare cu Noaptea Târziu

Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu'”, în colaborare cu Noaptea Târziu. Ești student sau ți-e dor de anii de studenție? Vibe-ul videoclipului și versurile piesei cu siguranță te vor face să te regăsești în ele.

Piesa face parte din albumul lui Vescan ce urmează să fie lansat în toamna acestui an, „Muzică Sau Nebunie”.

Vescan a spus: „Albumul „Muzică Sau Nebunie” continuă cu piesa „Pierde Tot Anu'” alături de băieții de la Noaptea Târziu, o piesă la care am lucrat cu toții cu zâmbetul pe buze, pentru că nu poti să-ți amintești de studenție altfel!”

„Ne bucurăm foarte mult că această colaborare a avut loc și sperăm că am reușit să creăm imnul studenților și că se vor regăsi toți cei cărora le lipsește această perioadă! Cu toate că probabil este o colaborare neașteptată, noi am lucrat foarte bine alături de Vescan, iar perioada petrecută la studio a fost fun. Ne place mult această piesă și sperăm ca și vouă să vă placă!”, ne-au declarat băieții de la Noaptea Târziu.

Piesa a fost scrisă de Vescan și Cuza, iar compoziția și producția au fost realizate de Mahia Beldo.

Videoclipul a fost filmat de către SAN & Cercel Lazăr & Noaptea Târziu, iar producția a fost realizată de Loops Production.

„Sunt convins că nimeni nu se aștepta la o colaborare de genul acesta și ne bucurăm mult să fim noi cei care prezintă imnul studenților din România. Le mulțumesc mult tuturor celor implicați în acest proiect! Peace and love! “, ne-a mai declarat Vescan.
Ultima piesă lansată de Vescan este „Am Uitat Să Mai Fim Oameni” și face parte din proiectul său #PrinOchiiVoștri, unde fiecare piesă este bazată pe subiecte propuse de către fani.

Anul acesta, Vescan a lansat și piesa “Tăcerea”, în colaborare cu Nicoleta Nucă, piesă ce a depășit 4 milioane de vizualizări pe YouTube.

Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?