“Privirea ta lasă doar arsuri pe pielea mea”, spune Mark Stam în cea mai nouă piesă, Privirea ta!

Mark Stam începe astăzi lansarea unei serii de 6 piese. În perioada următoare, fanii vor avea ocazie să-și voteze preferata, cea care va avea și un videoclip filmat. Prima piesă din această serie este Privirea ta, o melodie sensibilă, de dragoste, în stilul specific artistului.

“Rar mi se întâmplă să memorez greutatea și complexitatea unei priviri, istoriile pe care le formează și emoțiile ce le provoacă. Însă această piesă nu este despre o simplă privire, ci despre una care, practic, mi-a impus să mă scufund în ea.
Am simțit-o pe pielea mea, ca un foc sălbatic, i-am trăit istoriile de parcă erau ale mele, totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă și, fără să-mi dau seama, am devenit și eu parte din ea. Am început să simt în ochii mei povestea ochilor ei”, a spus Mark Stam.

Privirea ta a fost compusă de Mark Stam și Quick (muzică), Mark Stam (versuri) și produsă de Quick, iar artwork-ul care o însoțește a fost realizat de Chris, poza fiind facuta de catre Dan Beleiu.

Păreri?

Sfatul dermatologului – cum tratăm călcâiele crăpate fără chimicale?

Aveti calcaie crapate, îngrosate, cu aspect inestetic si dureroase? Tratamentul natural este recomandat în sensul ca ne putem prepara acasa creme si unguente din ingrediente naturale, mai ieftine si de multe ori mult mai eficiente decat cele din comert (pentru care platim extra si ambalaj, publicitate, taxa de raft).

Calcaiele îngrosate, albicioase si cu fisuri dureroase reprezinta o problema estetica dar si de sanatate.

Calcaiele crapate, cunoscute si sub denumirea de fisuri la nivelul pielii calcaiului, sunt o sursa de disconfort continuu, pentru care trebuie sa aplicam un tratament eficient caci problema nu va trece de la sine!

Tratamentul calcaielor crapate

Alegeti variante de tratament cu produse 100% naturale

Exista mai multe moduri de declansare a acestei probleme si de aceea aproape oricine este vulnerabil. Printre cauzele calcaielor crapate putem mentiona aerul uscat, carentele de vitamine sau minerale,

insuficienta hidratare, neglijarea ritualului de îngrijire a picioarelor de doua ori pe saptamana, o dieta nesanatoasa, înaintarea în varsta, statul în picioare prelungit pe o suprafata dura, sosetele sintetice, încaltamintea din material sintetic si purtarea frecventa a sandalelor sau a pantofilor inconfortabili.

Afectiuni precum eczema, psoriazisul, pielea îngrosata si chiar sangeranda cauzata de bataturi, diabetul si bolile tiroidiene pot fi afectiuni grave pentru care este recomandat sfatul medicului specialist.

Daca aveti calcaiele crapate iar pielea dumneavoastra este uscata si se decojeste, probabil stiti deja ca va confruntati cu o problema pe cat de inconfortabila, pe atat de dificil de rezolvat.

Mancarimea si aspectul neplacut ne impun sa gasim un tratament eficient, functional. Folosirea unor solutii naturale s-a dovedit a fi o cale eficienta si sigura pentru a atenua si trata problema calcaielor crapate.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos extravirgin este un remediu excelent pentru picioare uscate si crapate. Ajuta la hidratarea lor si totodata lupta împotriva infectiilor cauzate de ciuperci si bacterii datorita proprietatilor sale antifungice si antimicrobiene.

Cum procedam pentru tratamentul natural al calcaielor crapate cu ulei de cocos?

Înainte de culcare, înmuiati-va picioarele în apa calda si frecati-le cu un burete;

Uscati picioarele complet si apoi aplicati pe ele ulei de cocos într-un strat generos;

Purtati o pereche de sosete curate, din bumbac, pe timpul noptii. Pentru un efect intensificat puteti pune o punga subtire curata si de unica folosinta peste soseta din bumbac.

Repetati ritualul timp de cateva zile pana ce veti fi multumiti de rezultate.

Mierea de albine amestecata cu suc de lamaie

Tratamentul cu miere pentru calcaie crapate este unul dintre cele mai populare remedii datorita eficientei si capacitatii sale de a întretine o piele fina si sanatoasa. Mierea ajuta la hidratarea pielii, avand în acelasi timp si proprietati antibacteriene.

Amestecati mierea cu sucul de la una sau doua lamai si aplicati mierea direct pe pielea crapata a calcaielor, urmand ca, pentru cateva ore, sa purtati o pereche de sosete. Pentru un efect intensificat puteti pune o punga subtire curata si de unica folosinta peste soseta din bumbac.

Sucul de lamaie se foloseste în cadrul multor retete de remedii naturale datorita nivelului de aciditate ridicat.

Poate face pielea vizibil mai fina si poate trata calcaiele crapate. Pe deasupra, mirosul de citrice poate fi chiar foarte placut si cu un efect terapeutic.

Majoritatea remediilor recomandate aici prevad ca picioarele sa fie uscate masand usor. Aceasta actiune se potriveste pielii uscate, din moment ce frecarea zonei cu un prosop poate genera iritatii, sabotand astfel tratamentul.

Aloe vera

Puteti aplica gel proaspat de aloe vera dupa ce v-ati înmuiat picioarele în apa calduta. Purtati sosete timp de cateva ore dupa acesta operatiune sau, mai bine, realizati-o înainte de culcare.
Apa de trandafiri si glicerina

Combinatia glicerina cu apa de trandafiri reprezinta unul dintre cele mai eficiente tratamente realizate în casa pentru calcaiele crapate.

Glicerina face pielea mai fina, tocmai de aceea este des întalnita în componenta multor produse cosmetice.

Apa de trandafiri contine vitaminele A, B3, C, D si E, avand totodata proprietati antioxidante, antiseptice si antiinflamatorii.

Amestecati bine cantitati egale din cele doua ingrediente si aplicati pe calcaie si picioare, masand bine, zilnic, înainte de culcare.

Ceara cu parafina

Daca afectiunea calcaielor este grava si dureroasa, un tratament cu ceara cu parafina va poate alina durerile rapid. Aceasta functioneaza ca un emolient natural care va va face pielea foarte fina. Topiti o bucata de ceara cu parafina la bain-marie si adaugati doua linguri de ulei de cocos.

Amestecati bine si lasati la racit pana ce se formeaza o crusta fina deasupra compozitiei. Cufundati-va picioarele în amestecul realizat timp de 5-10 secunde, apoi repetati actiunea. Faceti acest lucru de cateva ori sau pana cand aveti cateva straturi de ceara pe piele.

Înfasurati picioarele în folie de plastic (sau punga curata de unica folosinta) si lasati-le asa timp de 15 – 30 de minute. Dupa scurgerea timpului de asteptare, îndepartati folia de plastic odata cu ceara de pe pielea dumneavoastra.

Repetati tratamentul o data sau de doua ori pe saptamana. Asigurati-va ca amestecul de ceara cu parafina nu este foarte fierbinte în momentul contactului cu pielea. Nu utilizati acest tratament daca sunteti diabetic sau aveti circulatie sangvina deficitara.

Atentie! Daca încep sa sangereze crapaturile aplicati un antiseptic pentru a preveni infectia si, daca este necesar, pansati zona. Purtati încaltaminte si sosete de buna calitate.

Beti cat mai multa apa pentru hidratarea corpului si pielii. În unele cazuri, purtarea în interiorul încaltamintei a pernutelor de silicon pentru calcai poate fi de folos. Pernutele din silicon pot ajuta la pastrarea umiditatii la un nivel optim si au o aderenta buna în interiorul încaltarilor.

Unt de Cacao

Untul de cacao este recomandat nu numai în gastronomie ci si în cosmetica si înfrumusetare, pentru ca repara si hidrateaza profund. Untul de cacao este un produs obtinut exclusiv prin presarea boabelor de cacao bio curatate, decojite si prajite, dezodorizat succesiv.

Folosit regulat, untul de cacao face ca pielea sa capete o textura catifelata. Acesta este eficient pentru echilibrarea tonului pielii, mentinerea ph-ului, eliminarea rosetei si calmarea iritatiilor, chiar a eczemelor si dermatitei. Ajuta la tratamentul calcaielor crapate datorita abilitatii sale de a pastra apa chiar si în straturile cele mai adanci ale pielii.

Aplicat constant pe calcaie, coate si genunchi, untul de cacao reface tesuturile epidermei afectate de lipsa hidratarii. Untul de cacao nu este o descoperire recenta, ci dimpotriva este un produs cosmetic apreciat înca din timpuri stravechi: în Africa era folosit pentru o proteja pielea de razele solare extrem de puternice si de vant.

Unt de shea

Untul de shea este deosebit de folositor pentru pielea uscata, matura, ridata sau iritata. Pielea crapata a cacaielor si a talpilor poate fi tratata cu unt de shea. Untul de shea are un aspect solid, dar se înmoaie foarte repede daca îl frecati pe piele.

Cunoscut si sub numele de unt de Karite, untul de shea are un continut bogat în acizi grasi, vitaminele A, E, F, K si minerale, este nutritiv si intens hidratant. Este ideal si pentru fata, buze, par sau tratamentul vergeturilor.

Puteti amesteca ingredientele între ele pentru maximum de hidratare si efect reparator: unt de shea cu ulei de cocos, miere cu ulei de cocos si aloe vera, unt de cacao cu glicerina.

Nu este un secret ca a avea calcaiele reprzinta o experienta total neplacuta. Femeile care îsi expun picioarele vara sunt stanjenite de aceasta problema.

Aplicand cu perseverenta si rabdare tratamentele naturale mentionate mai sus, veti reusi sa vedeti, într-un final, rezultate bune în cazul calcaielor crapate.

Puteti sta linistiti stiind ca ingredientele sunt complet naturale si sigure chiar si pentru cea mai sensibila piele. Încercati unul dintre aceste remedii naturale si puteti spune „adio” problemei calcaielor uscate si crapate!

Vedetele, interesate sa-si faca analizele complete ale pielii!

Atunci cand vine vorba de frumusete si intretinere, vedetele investesc mereu in tratamente de ultima generatie. Si pentru ca tehnologia evolueaza cu repeziciune, clinica de estetica si frumusete SkinMed a invitat mai multe persoane publice la un “test” al frumusetii. Astfel, inainte de sarbatori, vedetele au aflat cum se pot mentine mai tinere si mai frumoase si au fost invitate sa descopere sistemul revolutionar pentru analiza tenului, Adonia by FotoFinder, dar si planuri de tratamente personalizate.

“FotoFinder Adonia combina documentarea profesională pentru tratament cu un instrument sofisticat de analiză a tenului oferindu-vă rapoarte personalizate și planuri de tratament. Adonia este un program high-tech pentru analiza tenului. Camera foto controlată de software te ajută să faci mai multe fotografii faciale rapid și ușor. Adonia vizualizează porii, petele pigmentare inclusiv arsurile solare, ridurile, roșeata și leziunile vasculare precum și uniformitatea pielii. Rezultatele obținute sunt comparate cu cele ale unor persoane de aceeași varstă, gen și cu același tip de piele”, spun specialistii SkinMed.

Carmen Bruma – amfitrionul evenimentului, Adela Popescu, Octavia Geamanu, Anamaria Ferentz, Adina Halas, Andreea Perju, Cristina Cioran, Dana Savuica, Livia Graur si Crina Matei s-au aflat printre invitate, dornice sa afle cat mai multe detalii despre noile tratamente de beauty.

“Am pornit de la ideea că frumusețea este un limbaj în sine pe care cel mai mare înveliș al corpului uman îl folosește indiferent de context câtă vreme este întreținut corect. Altfel spus, poți purta blugi și tricou sau cea mai scumpă rochie, poți purta adidași sau cele mai prețioase bijuterii, dar ceea ce reușim să facem la Centrul de Excelență în Dermatologie, Laserterapii Dermatostetică, Flebologie și Chirurgie Plastică SkinMed este să ne învățam pacientele să își poarte pielea cu încredere, mândrie și asumare, răspândind inconfundabilul parfum al strălucirii cutanate!

Pe lângă tratamentele și terapiile anti-aging, de slăbire și remodelare corporală ce constituie un fermecător cadou în prag de Sărbători, specialiștii SkinMed amintesc că progresul științific despre care se vorbește atât de mult, evoluția tehnologică și instrumentele pe care le avem la îndemână în acest moment au un singur scop: obținerea fericirii prin frumusețe. Când pronunțăm acest cuvânt, ne vine în minte zâmbetul bine definit, obrajii ridicați, pomeții conturați, ochii a căror sclipire luminează un ten perfect ce respiră tinerețe. Apelarea la substanțele de umplere precum acidul hialuronic și toxina botulinica nu reprezintă un moft. Este exprimarea necesității de a-ți păstra frumusețea într-o lume în care totul se destramă. De a fi tu atunci când oamenii își pierd identitatea sub presiunea rutinei. Acesta este cel mai frumos cadou pe care ți-l poți oferi la sfârșit de an: frumusețea, strălucirea, eternitatea ce îți săruta pielea”, spune Amalia Anghel – medic primar dermatovenerologie, doctor in stiinte medicale, competente in estetica medicala.

Păreri?!

Dan Cruceru, 6 sfaturi de vacanță învățate pe propria-i piele!

Cel mai cool tatic din showbizul romanesc si sotia sa s-au intors de curand dintr-o vacanta de noua zile petrecuta in nordul Spaniei. S-au bucurat de frumusetile locurilor, insa au invatat cea mai mare lectie: sa nu mai plece prea curand fara micuta Sophia.

“Am fugit de copil timp de nouă zile. Credeam că va fi o vacanta de genul: noi doi, bot în bot, îndrăgostiți și fără griji, fără cea mai mare grijă. A fost pentru prima oară când am fugit de copil atât de mult timp.

Și da, a fost o experiență unică. Am decis să o lăsăm UNICĂ, adică nu o vom repeta. Pentru că nu merge, domnule, fără plod într-o vacanță foarte lungă. Oricât de obosit ai fi de meseria de părinte, te ia un dor prea mare după atâtea zile și vrei să te întorci spășit la treaba asta.

Ce am învățat pe propria piele din vacanța asta? Sunt câteva lucruri pe care vi le spun mai jos și vouă, astfel încât să nu repetați greșelile noastre.

1. NU VĂ LUAȚI “LA REVEDERE”!

Asta este partea cea mai nasoală și nu vreți să începeți o vacanță mult așteptată cu stângul. Dacă îi spuneți copilului că plecați în excursie fără el, va fi jale mare. Îmbrățișări, lacrimi, vaiete.

NU trebuie să faceți asta! Noi i-am spus că plecăm la serviciu și a fost în regulă. Nu i-am spus nicio secundă că vom fi plecați mai multe zile.

Mai există varianta să plecați de acasă atunci când copilul a adormit deja sau e, la rândul lui, plecat pe undeva.

Dacă vă imaginați că o discuție de “pregătire” a lui, în care îi explicați ce urmează să faceți, va fi benefică, vă înșelați amarnic!

SFATUL MEU: nu discutați nimic cu el înainte!

2. E FAIN SĂ FUGI DE COPIL, PÂNĂ AJUNGI LA DESTINAȚIE!

Nu puteți să vă imaginați entuziasmul unui cuplu care n-a mai fugit în lume de mult timp! Ne-am făcut poze în aeroport, ne-am pupat tot drumul, am râs cu gura până la urechi.

Când am ajuns la destinație, au început întrebările: “Oare o fi bine copilul?”, “Oare a mâncat?”, “Oare a răcit?” etc, multe, multe.

Și uite așa apare primul telefon dat acasă. Și îl auzi cum se smiorcăie, deja, că îi este dor de tine. Și pe tine te afectează.

SFATUL MEU: Când ajungeți la destinație, dați un singur SMS: “Am ajuns cu bine, voi cum sunteți?”. Și veți primi confirmarea că totul e în regulă.

3. REDUCEȚI PE CÂT POSIBIL CONVERSAȚIILE TELEFONICE CU COPILUL

La acest capitol, noi am greșit teribil. V-am povestit cum i-am dat un mini telefon să ne poată suna când vrea. Ne-a omorât cu apelurile în prima zi. Mai ales seara, înainte de culcare, ne-a terminat. Bocete maxime!

Noi eram răvășiți, iar bunica nu reușea să o adoarmă de atâtea plânsete.

A doua zi, telefonul a rămas fără baterie și dus a fost. Și a fost mult mai bine așa.

SFATUL MEU: Cel mult o conversație pe zi cu copilul.

4. SUNTEȚI LA SERVICIU PENTRU CĂ AVEȚI UN ȘEF RĂU!

Dacă tot i-ați spus copilului că ați plecat la serviciu, păi țineți-o tot așa. Să nu cumva să-i spuneți adevărul!!! E mai bine pentru toată lumea să o țineți langa cu minciuna asta.

Creați și un personaj negativ, șeful cel rău, pe care să dați vina. El e cel pe care îl va blama toată lumea, inclusiv copilul. Dacă de-a lungul timpului, i-ați mai explicat întârzierile voastre astfel, va merge și de data asta. N-ai ce face, când șeful te pune la muncă! Trebuie să rămâi la serviciu!

5. DEȘI AȚI PLECAT DOI, TOT TIMPUL VEȚI FI TREI!

Chestia asta nu veți avea cum să o schimbați. N-ați mai plecat fără copil, sunteți părinți dedicați, petreceți mult timp cu cel mic.

Nu veți putea, pur și simplu, să ștergeți cu buretele istoria cu cel mic. Nu există “RESET” și “INSTAL” soft nou.

Așa că, peste tot pe unde veți merge, veți face comparații cu viața de acasă. “Uite, ce fain s-ar fi distrat copilul în locul ăsta!” sau “Cred că i-ar fi plăcut și ei pe plaja asta!” și lista comparațiilor poate continua la nesfârșit.

SFATUL MEU: Bucurați-vă de fiecare loc nou descoperit, de fiecare distracție care vă iese în cale. Luați-le așa cum sunt și faceți cât mai puține comparații cu viața de acasă.

6. CE-I PREA MULT STRICĂ!

După experiența asta, cred cu tărie că nu trebuie să pleci într-o vacanță lungă fără copil. Sunt pentru escapade, dar nu pentru vacanțe prelungite.

Trei-patru zile sunt suficiente pentru relaxare, pentru a-ți clăti creierii, pentru a-ți încărca bateriile. În cel mai bun caz, dacă visai enorm la vacanța asta, poți rezista șapte zile.

Mai mult de atât, nu merge. În zilele rămase până la întoarcere, nu mai vezi în fața ochilor decât chipul supărat al copilului. Treci pe lângă toate atracțiile, fără să-ți mai pese, le bagi pe toate la capitolul “Diverse” și nu te mai interesează nimic. Ești cu gândul doar la copil.

Sunteți de acord cu sfaturile lui? Le veți pune în practică?

Vezi accesoriile din piele ale trupei The Wax Road!

“Trupa The Wax Road este în plină campanie de crowdfunding și continuă să stimuleze contribuitorii cu seria originală de video-uri prin care își evidentiază dragostea față de artă, creație și tot ce concep.

Astăzi Băieții vin cu un nou produs, cu aromă și spirit italian. Este vorba despre GIFT PACK-ul cu accesorii din piele, care încântă sustinătorii de pe platforma indiegogo prin calitate, utilitate și stil.

Pachetul contine o brățară, un breloc și 2 cable holder-e, toate din piele și furnitură italiană.
De ce brățară? Pentru că accesoriile sunt cele care crează look-ul deosebit.

De ce holder-e? Pentru ca iubitorilor de muzică bună să nu li se mai încâlcească căștile prin buzunare.
Și de ce breloc? Pentru că e extrem de util atunci când deții un set voluminos de chei, și plus la asta, arată foarte bine. Membrii trupei au muncit mult pentru a concepe un model rezistent, cu esență de vintage si marcat The Wax Road.

Vă amintim că această campania a fost lansată pe indiegogo.com pe 22 Iulie și durează pâna la 30 August, unde ținta băieților este să strângă 5000€. La moment aceștia au colectat doar 1426€.
Hai să-i susținem împreună, dar mai întâi să admirăm video-ul de mai jos.

Vă aștept cu impresii. Enjoy!

The-Wax-Road-Leather-Video