Moment emoționant: LINO a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la petrecerea de ziua sa

Recent, LINO și-a sărbătorit ziua de naștere alături de prieteni apropiați, artiști și alți oameni din industrie, iar surprizele nu au încetat să apară. Artistul a decis să facă pasul cel mare la doar 26 de ani și cuprins de emoții și-a cerut iubita în căsătorie. Cei doi formează un cuplu de peste un an, iar el este convins că și-a găsit sufletul pereche.

„Sunt recunoscător pentru toți oamenii care îmi sunt alături zi de zi și care au continuat să mă susțină de-a lungul timpului. Celor două echipe importante din viața mea, Bear Music și Cat Music, nu pot decât să le mulțumesc pentru dedicare. Anul acesta am ales să celebrez nu doar aniversarea mea, dar și oficializarea albumului meu care se va lansa în anul 2024. Cât despre cel mai important moment al serii, nu pot să zic decât că mă bucur enorm că Delia este parte din viața mea și cred că, am ales cel mai bun moment pentru a o cere în căsătorie”, spune LINO.

LINO este unul dintre cei mai populari artiști ai momentului, iar printre cele mai de succes piese ale sale se regăsesc „Maracas” (alături de MIRA), „MEDU$A”, „Shoturi”, „N-are rost”, „Snapchat” (feat. 2americani), „Panamera” (feat. Aspy), dar și „Dau Moda” (alături de Jador). Artistul a colaborat pentru prima dată și cu RUBY și au lansat „Ne certăm”, iar recent a lansat alături de Petre Ștefan, o poveste muzicală în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor lor muzicale.

Păreri?

Artista Simona Ruscu devine Rusu pentru fanii ei!

Cântăreața de muzică populară și petrecere, din Timișoara, Simona Ruscu și-a schimbat numele de dragul fanilor. Așadar, artista a ales să fie simplu: Simona Rusu.

“De câte ori mă prezentăm cu numele Simona Ruscu, lumea mă memora Rusu, așa că nu am mai stat pe gânduri și am ales să fiu pe înțelesul publicului meu”, spune Simona Rusu.

Simona a realizat în primăvara anului 2023 la București primul sezon de podcast intitulat Vocea Generației, un proiect inedit pentru zilele noastre, ce are ca scop promovarea oamenilor de tradiție, dar și reîntoarcerea românilor la origini ori de câte ori aceștia simt nevoia, iar producătoarea a fost chiar Andreea Marin. Prin conceptul Vocea Generației, Simona visează să îi poată susține și pe alți artiști aflați la început de drum.

Simona Rusu lansează în prezent melodie după melodie pe canalul ei de youtube, și se bucură să fie invitată la evenimente publice sau private din România sau diaspora alături de formația sa, unde face show.

În această toamnă, cântăreața mai bifează o dorință din copilărie: aceea de a prezenta artiști. Alături de Dan Negru, Simona Rusu va fi prezentatoare la Timișoara Music Awards, ceremonie ce va avea loc pe 23 septembrie 2023 la Timișoara în parcarea VIP – Iulius Townîncepând cu orele prânzului până după miezul nopții.

“A fost o onoare pentru mine această propunere, fapt ce dovedește că nimic nu e întâmplător, iar dacă ai răbdare, toate vin la momentul potrivit!”

Păreri?

Alex Velea dă cea mai ,,Marfă Tare” petrecere în cinstea noului său EP

Fanii lui Alex Velea nu au încetat niciodată să asculte piesele care l-au consacrat pe artist, piese de care, cel mai probabil, îi unesc cele mai dragi amintiri. În cinstea fanilor săi și a spiritului său creator, Alex Velea vine în dar cu EP-ul ,,Marfă Tare”, EP pe care regăsim piese precum ,,Secret Discret”, ,,Din Vina ta”, ,,Minim Doi” și ,,E Marfă Tare”, în manieră reinterpretată. Însă artistul nu vine singur, la petrecerea sa s-au adunat cele mai răsunătoare nume din scena urbană și nu numai: Petre Ștefan, Bvcovia, Albert NBN și the one and only ANTONIA, pentru a oferi acel flavour special pieselor.

Reproducția pieselor din EP-ul ,,Marfă Tare” a fost realizată de Buzea Florin și Omar Arnaout. Piesele vin, de asemenea, însoțite fiecare de câte un videoclip instigator la distracție și seri de vară interminabile. Creditele video merg către Gabriel Ciolpan pentru video și editare și către Radu Ștefan pentru producție.

,,Nimeni nu o face cum o facem noi e încă valabil. Chiar dacă a trecut mult timp, știu că piesele astea au rămas în inimile și în playlist-urile fanilor mei. De data asta, am încercat să mă alătur generației noi și să le ofer și lor, dar și mie o experiență de neuitat. Cu proiectul ăsta am dat drumul la vară și urmează proiecte din ce în ce mai mari.” ne spune Alex Velea.

Alex Velea este unul din cei mai de succes artiști din România, cu peste 20 de ani de carieră, în care a dominat topurile radio și TV, dar și inimile iubitorilor de muzică. Piese precum “Din vina ta”, “Minim doi” sau “Dragoste la prima vedere” sunt în continuare fredonate de o țară întreagă, precum și piese mai recente precum ,,Fake-urile”, “Spidaci” sau ,,Dau în ei ca-n aparate”, alături de Dani Mocanu, piesă ce a fost virală pe platforma TikTok și pe primele poziții în trending-ul YouTube. Alex Velea este fondatorul proiectului Golden Boy Society, unde au fost lansate proiecte de succes precum Golden Gang, Miruna Diaconescu, Arkanian, Omar Arnaout și lista poate continua. Începând cu anul 2009, Alex a compus piese pentru majoritatea artiștilor români de succes, unde amintim de Smiley, Antonia, Sore, Ruby, Corina, doar pentru a enumera o mică parte din ei. Cuvântul care îl descrie cel mai bine pe artist este versatilitatea, întrucât acesta a experimentat foarte multe sound-uri și genuri muzicale de-a lungul timpului, fapt ce i-a adus succes pe vaste scene muzicale.

Păreri?

Petrecerea de la apusul soarelui – Vine noaptea – Spania ’99 x 911

“Vine noaptea”, colaborarea dintre Spania’99, artistul care își dorește să reînvie stilul Raggaeton în industria muzicală românească, alături de 911, artistul și producătorul din spatele unor piese de succes Hip-Hop și nu numai, este reprezentarea vieții urbane. Momentul în care soarele începe să facă loc serii este momentul trezirii multor spirite tinere și pline de energie, care vor să experimenteze viața în felul lor relaxat și lipsit de griji. Piesa vine cu un instrumental molipsitor, fiind un amalgam omogen al diverselor influențe.

Piesa a fost scrisă de Spania ’99 și 911, alături de Mario Morar și Ștefan Ioniță, care au ajutat și pe partea de producție. Mix & Master-ul au fost realizate de 911.

 

,,După cum vă puteți imagina, e o piesă de ascultat la căderea serii, e o întreagă stare de spirit pe care o cunosc toți frățiorii și surorile noastre din stradă și mă bucur că am reușit să materializez acel vibe într-o singură piesă. E starea generală care se instalează în cartiere după ce apune soarele. E rutina noastră, a celor care avem un stil de viață urban, a celor care umplem străzile. Piesa asta e specială în sine, dar și la nivel personal, fiindcă reprezintă prima colaborare oficială cu NOUĂ UNȘPE, un om pe care-l iubesc și cu care am lucrat mult, însă lumea nu știe. De data asta ne aud împreună pe aceeași piesă și mă bucur enorm, e unul dintre cei mai talentați oameni pe care îi cunosc și s-a adaptat extraordinar pe vibe-ul meu. All love.” ne spune Spania’99.

 

,,Cum v-a spus și frate-miu SPANIA, ceea ce am pus și am lăsat în bucata asta de experiență audio sunt unele dintre cele mai organice și esențiale sentimente pe care noi le-am trăit. Doar noi știm câte nopți am pierdut pe străzi, afară cu tovarășii, la tot felul de râsuri, panarame și caterinci, după termeni mai neșlefuiți, iar ceea ce transmitem e ceva în ce mulți adolescenți si oameni se pot regăsi ușor.

Lumea nu știe, dar videoclipul e filmat chiar de noi, fără buget, ca voi să ne simțiți cât mai aproape și cât mai reali. Am terminat procesul creativ al piesei, imediat am tras niște cadre în câteva zile de studio, l-am montat tot noi și l-am urcat pe YouTube. Am să va transmit doar iubire pură, pentru toți frații și surorile noastre.” ne spune NOUĂ UNȘPE.

 

Spania’99 (Andrei Mateos) se inspiră din poveștile lui și ale altora de viață, în timp ce ritmul pieselor sale are influențe hispanice, stilul reprezentativ țării din care provine, Spania, dar și urban rap, cu un sound hip-hop puternic. Spania’99 și-a dezvoltat, de-a lungul timpului, trecând prin diverse experiențe, propria lui filosofie, pe care o redă în versurile sale, într-un mod direct și extrem de sincer. Este un artist cameleonic și de-a lungul timpului, a lucrat cu producători faimoși, care abordează diferite genuri muzicale.

 

NOUĂ UNȘPE, 911, este un artist și producător român care și-a făcut rapid un renume în industria muzicală datorită stilului său original. Acesta a studiat muzica clasică, vioară și pian, timp de nouă ani la o școală de muzică din orașul său natal, fapt ce a influențat, fără îndoială, stilul său muzical divers, ce încorporează elemente de Hip-Hop și Pop. Cu un amestec unic de fundaluri muzicale și un talent pentru producerea de piese de succes, NOUĂ UNȘPE a lansat o serie de piese extrem de apreciate, printre care “Miami Bici” cu Killa Fonic, “Money Money” cu Roxen și DMNDS și “Haolo”, cu Killa Fonic și NANE. NOUĂ UNȘPE a colaborat, de asemenea, cu o varietate de artiști, printre care Alina Eremia, INNA, Amuly, NANE, Azteca și Killa Fonic, pe piese precum “MTK” (2020), “Umăr La Umăr” (2020), “Amestec” (2021), “Luna” (2022) și “Cartieru’ a luat-o razna” (2022).

Păreri?

ANTONIA începe petrecerea cu Late Night Feelings

Vara este aproape aici, iar petrecerile vor contura o atmosferă de neuitat, atunci când sunt însoțite de muzică bună. Antonia prezintă “Late Night Feelings”, o piesă de dans, cu un tempo alert, însoțită de un videoclip colorat, fun și dinamic.

Piesa a fost scrisă de Alida, Rollo, Alexandru Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac, versurile de Alida, Rollo, iar producția a fost realizată de Alexandru Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac.

 

Pentru videoclip, Antonia a colaborat cu NGM Creative, regizor Bogdan Păun, DoP Alex Mureșan, producția video Loops Production.

 

,,Vara începe cu piesa <<Late Night Feelings>> și sunt fericită să aduc energie fanilor mei. Rămâneți la curent, vara este lungă și am multe surprize pentru voi “, a spus Antonia.

 

În acest an, Antonia a lansat “Dududum” cu florianrus, o melodie de dragoste care a câștigat inimile publicului. În același timp, a fost unul dintre personajele principale ale producției românești “Haita de acțiune”, o comedie scrisă și regizată de Vali Dobrogeanu, în care actrița a jucat rolul unui ofițer de poliție alături de Matei Dima ( BRomania ), Alex Bogdan, Anca Dinicu, Vlad Brumaru, Anca Dumitra, Iancu Sterp, Elena Chiriac și Alex Delea.

2022 a fost anul colaborărilor pentru Antonia, artista a lansat “Una Favela” cu Qodës, piesă care a cucerit topurile din Grecia și Bulgaria, “Send Me Your Love” cu Gromee, un cunoscut DJ și producător polonez și “Clap Clap” cu Gran Error și Elvana, dar și “Ibiza”.

Păreri?

Delia lansează videoclipul oficial pentru Lololo, hitul care dă startul petrecerii în România

Delia, artistă cameleonică, fresh, cu personalitate nonconformistă, își surprinde fanii cu lansarea videoclipului pentru “Lololo”, piesă care este considerată de o parte dintre fanii artistei, “hitul verii”.

Piesa a fost compusă de Ion Vlad, Alex Cotoi, Delia Munteanu, versuri Ion Vlad, iar producția Alex Cotoi. Videoclipul vesel, plin de culoare și energie, cu personaje atipice, printre care și un invitat special – Emil Rengle (coregraf și creator de conținut), a fost regizat de SAN, director of photography David Mogan, producție video Luca’s Art Film.

 

De imaginea Deliei din videoclip s-au ocupat Miki Ianovici (make-up), George Cozma (hair) și Hilke Muslim (styling).

 

Artista și-a anunțat fanii pe social media că lucrează la un album pe care va fi inclus noul single “Lololo”, dar și single-ul anterior “OTZL GLTZ”.

Păreri.?

INNA, Timmy Trumpet și Love Harder au lansat Blow It Up – piesa care dă startul petrecerii

INNA, queen of dance, a lansat o nouă piesă „Blow It Up” în colaborare cu Timmy Trumpet, unul dintre cei mai prolifici DJi din DJ Mag Top 100 și Love Harder, producător – DJ semnat la Ultra Music.

“Blow it Up” a fost compus de Timothy Jude Smith, Laura White, Theresa Rex, Gustav Gallhager, William Simister, Johan Gustafson, Jeremy Bunawan, Bob Sandee și produs de Timmy Trumpet, Gustav Gallhager, William Simister, Johan Gustafson, Jeremy Bunawan, Bob Sandee.

INNA a cântat în premieră această piesă pe scena de la Tomorrowland, unde i s-a alăturat lui Timmy Trumpet în această vară în fața a peste 200 000 de oameni.

„Sunt entuziasmată de această colaborare, îl admir pe Timmy Trumpet de câțiva ani pentru cariera, energia și piesele sale cool. Este a doua noastră melodie împreună după „Summer’s Not Ready”, feat. Flo-Rida. La și mai multe piese de succes împreună!”, a spus INNA.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri.

Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Tot anul acesta, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).

DJ, producător și instrumentist live, Timmy Trumpet este, fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici interpreți din DJ Mag Top 100. Artist premiat, cu muzica apreciată în toată lumea, Timmy și-a făcut drumul spre vârful industriei alături de artiști influenți. Lansarea sa revoluționară “Freaks” a avut peste jumătate de miliard de streamuri, a obținut discul de platină de șase ori în Australia și a dominat topurile din zece țări, devenind cea mai vândută piesă din toate timpurile de la Ministery of Sound Australia.

Love Harder este un producător – DJ semnat cu Ultra Music. Primul său single a fost „Oblivion” cu Amber Van Day, urmat de “Beat Of My Heart” cu Lost Frequencies. . Love Harder a continuat să co-scrie și să prezinte cu Lost Frequencies pe recentul său single „Beat Of My Heart”. El a mai colaborat și cu Meduza, Goodboys, CLiQ, Hugel și Embody.

Păreri?

Reanimating Nature: Petrecerea Animest.15 se transformă într-o amplă acțiune de plantare

Prima ediție Animest desfășurată în mediul online debutează cu o provocare offline lansată iubitorilor de film de animație din București. Sâmbătă, pe 7 noiembrie, începând cu ora 10 dimineața, echipa festivalului invită spectatorii să se alăture unei ample acțiuni de plantare, organizate în zona Giulești Sârbi. Un dar oferit de cel mai mare eveniment autohton dedicat filmelor de animație orașului București – gazda Animest de-a lungul a 14 ediții, plantarea celor 1000 de puieți reprezintă o invitație adresată publicului de a reevalua relația cu mediul înconjurător, contribuind la procesul de regenerare a spațiului verde din capitală. Bucureștenii interesați să se alăture inițiativei sunt rugați să se înscrie pe lista de voluntari, prin intermediul formularului online: https://forms.gle/WPfpwaS926U6tQD5A. Evenimentul este susținut de Aqua Carpatica, iar numărul locurilor disponibile în echipa de plantare este limitat. 

Devenite deja tradiție, petrecerile organizate în preajma fiecărei noi ediții Animest pregăteau Bucureștiul pentru cea mai mare sărbătoare dedicată filmului de animație. Atmosfera de festival se instala odată cu primele seri cu proiecții de film, primele întâlniri de la care nu lipseau spectatorii fideli, membrii echipei Animest, jurnaliștii, partenerii și artiștii invitați. Orașul devenea locul de joacă al personajelor fantastice, iar poveștile se pregăteau să cucerească rând pe rând marile ecrane. 2020 a apăsat butonul de pauză, reușind să dea o nouă formă festivalului și aducând cu el o lecție foarte importantă: fără să conștientizăm, aproape fiecare acțiune a noastră afectează mediul înconjurător, așa că e de datoria noastră să încercăm să reevaluăm acest aspect. Perioada în care străzile marilor orașe ale lumii au fost pustii a reprezentat un adevărat restart pentru fauna și flora urbană, iar acesta nu este decât încă un indiciu că vechiul nostru stil de viață este dăunător mediului în care trăim. În acest sens, petrecerea de warm-up Animest se mută anul acesta în mijlocul naturii, iar participanții sunt invitați să intre în atmosfera de festival participând la o amplă acțiune de plantare, în condiții de siguranță sporită. Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie pe toată durata acțiunii, participanții având obligativitatea de a păstra distanțarea și a de a respecta întocmai recomandările organizatorilor privind modalitatea de plantare. 

Evenimentul Reanimating Nature, un prim pas pe care Animest îl face către a deveni un festival sustenabil, este sprijinit de Aqua Carpatica – o sursă de inspirație pentru trofeele Animest.15. La prima ediție online a festivalului, statuetele oferite câștigătorilor la Gala de premiere, difuzată live pe pagina de Facebook a festivalului, vor fi realizate din sticle de plastic și vor putea fi admirate în cadrul expoziției dedicate celor 100 de ani de animație românească, singurul eveniment offline din programul festivalului, găzduit de Rezidența BRD Scena9.

,,Cred că devine din ce în ce mai clar faptul că Pământul este o resursă epuizabilă. Consumăm conținutul și îi aruncăm ambalajul fără să ne preocupe unde ajunge, sub ce formă se întoarce înapoi la noi și în cât timp.  Numărul de materiale plastice care poluează planeta se află într-o creștere îngrijorătoare, înlocuind, printre altele, specii de păsări și viața subacvatică. Mă bucură că Trofeul Animest în 2020 susține și promovează reciclarea creativă’’, subliniază autoarea trofeelor, Cristina Milea (Șarlatan),  scenografa distinsă anul acesta cu Premiul UNITER.

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest va avea loc în perioada 9-15 noiembrie, online, pe platforma de streaming a festivalului. Programul, biletele și abonamentele cu acces nelimitat la filmele din programul festivalului sunt disponibile pe www.animest.ro.

Păreri?

Edward Sanda va petrece ziua de naștere la Chișinău, împreună cu Cleopatra Stratan

Sunt frumoși, talentați, cu pasiuni comune. Împărtășesc iubirea pentru celălalt și cea pentru muzică. Edward Sanda (22 de ani) și Cleopatra Stratan (17 ani) formează cel mai nou cuplu din showbiz și trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste, momentan la distanță.

Prima dată s-au văzut pe 1 iunie 2014 la Caracal, la un concert, unde „eu am cântat în deschiderea concertului ei. Dar nu am știut decât când am ajuns acolo. Am și făcut o poză împreună atunci”, povestește Edward. Cei doi artiști s-au revăzut în 2018, atunci când „eu pregăteam piesa <Te las cu inima> și am mers la studio să înregistrez. Am crezut că și el e în vizită, nu că lucrează acolo. Atunci am mai stat puțin de vorbă. La finalul lui 2018 am și colaborat pentru melodia <Cozonac> și ne-am văzut mai des când ne aflam în promovare cu ea și am fost invitați la mai multe televiziuni”, adaugă Cleopatra.

Cei doi artiști au devenit un cuplu și și-au dat seama că sunt perfecți unul pentru celălalt, după cum spun chiar ei, în februarie, acest an. „Ne-am revăzut mai mult la începutul acestui an și din februarie am decis să fim împreună. Însă până acum nu am petrecut așa mult timp împreună, pentru că a început starea de urgență, iar Cleopatra a rămas la Chișinău și nu a mai putut veni”, declară artistul.

Așteptarea va lua sfârșit în această săptămână, când, potrivit noilor reglementări, Edward poate călători în Republica Moldova. Ei se pregătesc să lanseze o piesă împreună și se vor întâlni pentru filmarea videoclipului, iar artistul se bucură inclusiv că își va putea sărăbători ziua de naștere alături de iubita sa. „Abia aștept să ne vedem săptămâna aceasta și să împlinesc 23 de ani alături de Cleopatra. Avem mai multe proiecte împreună, pe lângă această piesă, și vă vom povesti despre ele pe măsură ce le vom realiza”, spune Edward.

Păreri?

La a 25-a aniversare, alaturi de iubitul ei Juno, JO a avut o petrecere cu 200 de prieteni, lacrimi de fericire si lansare de piesa de dragoste care a devenit peste noapte un hit

JO a avut parte aseara de o sarbatoare dubla la Portofino Pool din Bucuresti. Artista si-a sarbatorit ziua de nastere, conform traditiei ultimilor trei ani, cu o petrecere mare si colorata pana in zori, dar si cu o lansare de piesa, “Cauta-ma”, prima cantata alaturi de iubitul ei, Juno.

Un colt de plaja cu hamac si soare, sute de fire de floarea soarelui primite, o piscina plina de saltele colorate si flamingo plutitori, un concert sensibil si vibrant, peste 200 de prieteni adunati in acelasi loc si o sarbatorita in permanenta cu zambetul pe buze si ochii plini de lacrimi de emotie – asa a aratat aniversarea a 25 de ani pentru JO. “Sunt un om norocos ca pot trai nopti de vis ca aceasta si ca am muzica in viata mea care imi aduce atatia oameni alaturi si atatea emotii. Le multumesc tuturor pentru aniversarea pe care am avut-o si pentru bucuria cu care au primit piesa mea cu Juno.”, a declarat cu ochii in lacrimi JO.

Seara a avut gust de paella si de prajituri de bezea, miros de mare si sentiment de familie si prietenie. Alaturi de JO si Juno au fost familiile lor, cei mai apropiati prieteni si celebritati din lumea muzicala romaneasca precum Smiley, Marius Moga, Nicole Cherry, Alina Eremia, Dorian Popa, Speak, Raluk, Ana Baniciu, Ruby, Matteo, Andreea Balan, Andreea Antonescu, Crina Mardare, Misu Cernea si Bubu Cernea, Seredinschi, Emilian, Cleopatra Stratan si multi altii.

Momentul artistic al serii a fost prezentat de Cotofana, prieten bun al artistei, care a inceput cu o surpriza ce a fastacit-o si emotionat-o pe JO. Pe ecranele mari din spatele scenei pe care urma sa ruleze videoclipul proaspat lansat au tronat in vazul tuturor poze cu JO de la nastere si pana la adolescenta, printre care si o poza cu ea si o prietena de-ale ei la mare, pe plaja cantand la capetele de la o coarda de sarit. Dezvaluirea artistei a fost ca piesa pe care o “canta” atunci cu prietena ei pe plaja era “Libera la mare”, a fetelor de la Andre care, prezente la party, cand au auzit, s-au suit pe scena si au facut impreuna cu sarbatorita dansul care le-a facut celebre.

Noaptea de petrecere s-a terminat in zori, cu o sarbatorita fericita si cu un videoclip proaspat lansat aflat deja in trending pe YouTube, pe locul 10, la doar cateva ore de la lansare. Piesa “Cauta-ma in mare” este o coproductie Cat Music si HaHaHa Production.

Pareri?