Peter Pop lanseaza piesa “Lucruri mici” intr-o varianta acustica

A doua saptamana de #ULiveSession aduce varianta acustica pentru single-ul “Lucruri mici”, de la Peter Pop.

Cel mai de anvergura proiect live din Romania, ULive Session, a inceput saptamana trecuta cu piese de la Dorian Popa si Lora si, in fiecare saptamana, luni, miercuri si vineri, la ora 12:00, continua cu versiuni noi de la Alina Eremia, Lora, Dorian Popa, Ami, Liviu Teodorescu, Giulia, Sore, Peter Pop, Ioana Ignat si Ligia; peste 35 de momente muzicale, piese proprii, cover-uri, interpretari acustice, single-uri noi, totul ambalat intr-un concept video alb-negru, curajos si incitant.

Live-ul piesei “Lucruri mici” a fost filmat alaturi de band-ul lui Peter Pop, in mansarda locatiei Simbio Bucuresti, iar din echipa de productie “ULive” au facut parte: Iustin Surpanelu (regie), Robert Ionicioiu (DOP), Monograf Studio si Anca Adriana Minu (scenografie), Silviu Mindroc (post-productie video).

Despre piesa “Lucruri mici”, Peter Pop a declarat ca: “iubirea inseamna acele lucruri care, la prima vedere par lipsite de importanta, dar care, in fond, sunt esenta – zambetul dintr-un anumit context, o camasa aruncata la intamplare, cafeaua de dimineata, stangaciile pentru care iti vine sa o iei in brate… toate astea sunt lucruri mici, dar care te fac sa te indragostesti in fiecare zi”.

Universal Music este singurul major prezent in industria muzicala romaneasca. Universal Music Romania si-a castigat pozitia de lider de piata inca de la infiintare, in 2006, datorita strategiei sale de marketing inovatoare. Pe langa activitatile sale clasice de casa de discuri, de productie, distributie si promovare de continut muzical. Universal Music Romania este si o companie de marketing, implicata constant in dezvoltarea de strategie de brand, bazata pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice.

Parte a Universal Music Romania, MediaPro Music a fost infiintata acum 20 ani si detine un catalog local important, ce include peste 5000 de piese si un portofoliu de peste 50 de artisti locali precum: Loredana, Andra, Holograf, Alina Eremia, Stefan Banica, Nicole Cherry, Dorian Popa, Lora, Ami, Sore, Giulia etc. Cu zeci de artisti de top, albume de succes si premii muzicale, sute de hituri si concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicala locala.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna interpretarea live-ului piesei “Lucruri mici”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Peter Pop lanseaza single-ul si videoclipul “Interzis”

Stop. Peter Pop lanseaza un nou single – “Interzis”, pentru care a filmat si un videoclip cu o poveste cinematografica plina de pasiune si lucruri interzise.

Momente intense. Videoclipul piesei “Interzis” il aduce pe artist intr-un rol inedit, intr-o situatie cu care nu ar vrea sa se intalneasca in realitate.

“Am filmat cu doi politisti din Republica Moldova si nu au lipsit catusele si pistoalele. Am trait experienta unui detinut, pe care nu as vrea sa o traiesc niciodata in viata reala”, declara Peter Pop.

Ca in cazul anteriorului videoclip, “Umbre”, si de aceasta data Peter Pop a colaborat cu o echipa de productie din Republica Moldova, iar regizorul este Octavian Malai (Kobzzon). Cat despre single-ul “Interzis”, Peter a lucrat in studioul Mattman Music, alaturi de Matteo, Razvan Mihaila, Theea Miculescu si Mirela Ursache.

Piesa “Interzis” este lansata la doi ani de cand Peter Pop a lansat hitul “Singuri in doi”, alaturi de Lora, piesa care s-a pozitionat pe primele locuri in topurile muzicale si care a adunat peste 20 de milioane de vizualizari pe YouTube. Intre timp, Peter Pop a lansat single-ul si videoclipul “Umbre”, dar si o piesa in colaborare cu Speak & Shift, tot cu milioane de vizualizari pe YouTube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Interzis”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Afla cum petrec vedetele de Sarbatori!

Am stat de vorba cu artistii nostri preferati, care ne-au povestit unde isi petrec Craciunul si noaptea dintre ani. Fie ca sunt alaturi de familie sau pe scena, vedetele se bucura de momente frumoase alaturi de cei dragi!

Alina Eremia: “Sarbatorile de iarna sunt despre familie, asa ca voi profita de compania parintilor, fratelui meu, a apropiatilor. Revelionul , pentru artisti, este zi muncitoreasca, asa ca voi intra in noul an pe scena, cantand.”

Liviu Teodorescu: “De Craciun voi sta acasa, cu familia, sa facem schimb de cadouri si sa mancam tot ce a pregatit mama. Apoi, de Revelion, vom merge cu toata gasca in Timisoara, unde voi sustine 2 concerte in noaptea dintre ani. Abia astept!”

Peter Pop: “De Craciun voi fi acasa cu familia si ma voi bucura de momentele de liniste si atmosfera frumoasa alaturi de cei dragi.”

Mircea Eremia: “Perioada sarbatorilor este cea mai asteptata, atat de mine, cat si de toti membrii familiei mele. Intotdeauna Craciunul il petrecem impreuna, ne facem cadouri, vizionam filme, radem, consider ca acest lucru este cel mai important. Bineînțeles, nu imi voi neglija nici prietenii, probabil pe seara vom iesi undeva drăgut. Perioada dintre Crăciun si Revelion as vrea sa o petrec la munte deoarece am o noua pasiune pentru sporturile de iarna. In prima parte a serii voi fi pe scena iar dupa toate concertele, o sa inceapa distractia si pentru mine.”

Bibi: “Sarbatorile de iarna sunt cele mai frumoase momente din an! Iubesc sa fiu acasa de sarbatori, alaturi de familie. Craciunul este o sarbatoare foarte importanta pentru mine, plina de magie si frumusete. Sunt fericita ca am parte de doua saptamani de vacanta si abia astept sa imi petrec timpul alaturi de familie, impodobind bradul, cantand colinde si ajutand-o pe mami in bucatarie. Nu voi fi inconjurata numai de familie, ci si de cativa colegi de facultate ai surorii mele, Daiana. Ne vom distra, ne vom relaxa și vom petrece.”
Va doresc tuturor Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi! Multa sanatate, multe bucurii si mult noroc in anul care vine! Va pup și va mulțumesc pentru toata susținere!”

Ana Baniciu: “De Craciun imi doresc sa ma linistesc in familie si sa stau cat mai mult la caldura, alaturi de cei dragi. Cu siguranta o sa merg la colindat asa cum o fac an de an. Iar de Revelion am concert.”

Irina Rimes: “E cea mai magica zi din an pentru mine, de obicei Craciunul este momentul cand ma reintalnesc cu toti verisorii, unchii si matusile. Dar eu sarbatoresc Craciunul si pe 7 ianuarie, dupa rit vechi. Plec acasa la familie si umblam cu colindul pe la rude.”

ADDA: “De Craciun voi fi acasa cu familia, iar de Revelion o sa am concert in Piata Constitutiei. Abia asteptam sa iau cadouri pentru cei dragi si sa ma bucur de atmosfera magica!”

Doru Todorut: “De Craciun plec in Timisoara, la parintii si la sora mea. Abia astept sa ii revad! Desigur, va veni Mosul la fetitele mele, chiar saptamana aceasta voi fi prezent la serbarile lor. De Revelion voi avea concerte. Si apoi marea vacanta de iarna!”

AMI: “De Sarbatori voi merge acasa la Baia Mare. De obicei, Craciunul il petrec in familie. Obisnuim sa mergem la tara la bunici, acolo unde mi-am petrecut mare parte din copilarie. Abia astept sa primesc colindatori! Cred ca voi ajunge cateva zile si la munte ca sa ma relaxez mai mult si sa imi incarc bateriile pentru anul care vine fiindca o sa il incep in forta.”

Dorian Popa: “Din fericire, Craiunul meu este foarte aglomerat. Dupa ce voi lua masa cu parintii mei si ai Claudiei, voi fi in direct la UNiPLAy. Primul Craciun in care voi fi live. De revelion voi avea concerte, iar pe 1 sau pe 2 voi pleca la munte.”

Lora: “De Sarbatori vom merge in Moldova, unde vom face Craciunul alaturi de prietenii nostril foarte buni. In ajun o sa mergem la colindat si o sa petrecem momente deosebite alaturi de parintii mei si ai iubitului meu.”

Voi cum veti petrece Sarbatorile de iarna? Va astept cu propunerile voastre!

Peter Pop lanseaza single-ul “Umbre” insotit de un videoclip plin de emotie

Dupa mega succesul pe care l-a avut cu piesa „Singur in doi”, alaturi de Lora, Peter Pop aduce ceva nou in muzica romaneasca din aceasta toamna. Un single nou, cu un mesaj puternic, care descrie perfect emotia si intensitatea pe care o simtim atunci cand ne indragostim.
 
Peter Pop nu are doar o voce si un timbru de exceptie, ci este totodata compozitor si textier, ceea ce il face un artist complet.
 
Piesa ”Umbre” ne dezvaluie un Peter „incapabil sa ceara ajutor”, sufletul  ramanandu-i gol si trist deoarece intre cei doi indragostiti au ramas ”doar ziduri”. Sensibil si nostalgic, tanarul ne transmite ca
“Raman doar ganduri aruncate pe hartie”, realitate pe care oamenii o ignora cu desavarsire, atunci cand iubesc.
 
“Am scris aceste versuri atunci cand am simtit si am transpus fiecare traire in aceasta piesa. “Umbre” este un cantec de suflet, o piesă de stare care transmite foarte multa emotie.  Versurile descriu exact ceea ce am simtit la un moment dat in viata. Asa cum am mai spus, tot ce fac, fac din suflet, fac exact cum simt“,ne-a declarat Peter Pop.
 
Videclipul piesei a fost filmat in Chisinau, in regia lui Octavian “Kobzzon” Malai. Rolul iubitei, dar si cea care l-a ajutat pe artist sa isi transpuna emotiile a fost modelul Marina Magdalina Gheorghiu.
 
Tanarul Bogdan Petre Popa a devenit Peter Pop in 2014, cand si-a lansat si primul single “Tu ma faci mai bun”, piesa care reprezinta o declaratie de dragoste pentru femeia iubita, acea femeie  alaturi de care traieste o dragoste frumoasa, acea femeie care il face mai bun. Dupa prima piesa au urmat colaborari cu Cabron (Lupu’ de pe maidan), Speak & Shift (Zile si zile) si super hit-ul cu Lora (Singur in doi). De curand, artistul s-a aflat si in postura de actor, interpretand  rolul unui barbat balbait, venit la o intalnire cu Yasmine (Crina Semciuc) in super productia romaneasca #Selfie69, care a fost lansata luna trecuta.

Asadar, va invit cu drag sa urmarim clipul, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Peter Pop – Awake (videoclip nou)

Peter Pop ne reamintește, prin single-ul „Awake”, o producție din cadrul maratonului muzical început la 1 mai, ce este cu adevărat important pentru noi și ne motivează să ne continuăm „cursa”.

„Am scris <> gândindu-mă la o perioadă din viața mea în care eram confuz și nu știam ce drum să aleg. E o piesă cu un mesaj pozitiv. Am învățat că trebuie să rămâi în permanență motivat. Să nu te abați nicio secundă de la ceea ce îți propui și să faci tot ce îți stă în putere să ajungi acolo unde îți dorești.”, spune Peter Pop.

Luna mai este pentru HaHaHa Production o sărbătoare a muzicii. Muzica în stare pură, exact cum o simțim: mai nouă, mai multă, mai spontană, mai adevarată, mai liberă – #maimusic. Provocarea: în fiecare zi a lunii mai lansăm o piesă nouă pe canalul nostru de Youtube [www.youtube.com/HaHaHaProduction], 31 de piese in 31 de zile, 16 artiști, două cd-uri, #maimusic.

Vă las să urmăriți clipul noului single semnat Peter Pop, „Awake”, și aștept părerile voastre!

Cabron feat. Peter Pop – Lupu’ de pe maidan (videoclip nou)

Cunoscutul și îndrăgitul Cabron revine în atenția publicului cu un nou single la fel de puternic ca “Vocea ta”, featuringul cu Voltaj, piesa “Lupu’ de pe maidan” fiind o colaborare cu Peter Pop.

Perserverent, inversunat impotriva conformismului si mereu stapan pe propriile convingeri, Cabron ne da in cel mai recent single al sau o “lectie” personala despre reusita. Acesta ne reaminteste ca depinde doar de noi sa credem in ceea ce vrem si sa gasim acea forta de neclintit care sa ne duca pana la capatul drumului.

“Am scris Lupu’ de pe maidan pe baza a ceea ce viata m-a invatat pana acum. Am inteles ca pentru a reusi, trebuie sa stii foarte clar de la inceput ce iti doresti, sa urmezi drumul pe care tu ti-l alegi, si sa nu astepti ca totul sa cada din cer. Tu esti responsabil pentru ceea ce obtii sau nu obtii. Viata este o calatorie in care trebuie sa dai dovada de rezistenta, rabdare si perseverenta”, a declarat Cabron.

“Lupu’ de pe maidan” este o productie HaHaHa Production si Cat Music, muzica este compusa de catre Maxim Chisaru, Constantin Bodea si Andrei Mihai, iar versurile sunt scrise chiar de catre Cabron. Piesa beneficiaza si de un videoclip de imagine spectaculos, marca HaHaHa Video Production, in regia lui Iulian Moga.

Cabron este cunoscut pe scena hip hop din Romania inca din 1999, cand infiinta, impreuna cu Shooby, trupa Codu’ Penal. De-a lungul timpului, stilul si mesajele transmise in piesele sale l-au recomandat ca o voce importanta in aceasta nisa muzicala.

Peter Pop feat. Lora – Singuri in doi (videoclip nou)

Peter Pop revine in atentia fanilor cu cel de-al doilea single al lui, “Singuri în doi”, o piesa in featuring inedit cu Lora. Noua melodie beneficiaza de un clip foarte interesant pe care va invitam sa-l urmariti mai jos!

“Singuri in doi” spune povestea tipica a unui cuplu blocat intr-o relatie, alimentata doar de reprosuri. Cei doi continua sa duca o lupta care pare sa nu se mai sfarseasca. Single-ul este compus de Theea Miculescu, Maxim Chisaru, Andrei Mihai, Constantin Bodea, Petre-Bogdan Popa, pe versuri scrise de Theea Miculescu, Petre-Bogdan Popa si Lora.

Noua piesa beneficiaza si de un videoclip spectaculos, in regia lui Ionut Trandafir. Filmarile au durat aproape 24 de ore si au avut loc la showroomul de mobilier de lux Innova din Capitala si intr-un studio din Mogosoaia. De coafurile artistilor s-a ocupat Elena Cornea, machiajul a fost realizat de Bianca Marca, iar tinutele au fost asigurate de Cristina Diaconu.

“Cand mi-a facut Peter Pop invitatia de a canta o piesa cu el, am fost curioasa sa-i ascult vocea. Am intrat pe pagina lui de Facebook si am fost impresionata de cat de bine canta si de timbrul lui special. Alta surpriza a fost ca piesa ‘Singuri in doi’ este compusa de prietena mea Theea Miculescu, care a semnat si ‘Rebeli si nebuni’, ‘Viata merge inainte’, ‘Arde’ si multe alte melodii pe care abia astept sa le inregistrez. Eu si Theea lucram excelent impreuna, ne potrivim foarte bine. Sunt foarte incantata de noua piesa, de clip, de colaborare si ma bucur ori de cate ori intalnesc oameni cu adevarat talentati”, a spus Lora.

“‘Singuri in doi’ nu a pornit neaparat de la o experienta proprie, ci de la o realitate pe care o vedem in jurul nostru. Piesa vorbeste despre despartire, despartirea vazuta ca o lupta interioara care mai lasa loc doar reprosurilor. Ma bucur ca Lora a crezut in aceasta piesa si ii multumesc pentru colaborarea frumoasa. Am descoperit o persoana cu totul aparte, am comunicat extraordinar de bine cu ea si suntem amandoi foarte multumiti de rezultat”, a explicat Peter Pop.

Peter Pop – Tu ma faci mai bun (videoclip nou)

Peter Pop, cel mai nou artist HaHaHa Production si Cat Music, lansează astăzi “Tu mă faci mai bun”, primul single din cariera sa muzicală.

“Ceea ce trăiesc în prezent este visul pe care l-am avut de când eram un copil. Mă simt norocos și sunt fericit că Smiley și echipa de la HaHaHa Production m-au primit cu brațele deschise, ei fiind primii cărora le-am bătut la ușă și unde îmi doream cu adevărat să fiu”, declară artistul.

Compusă de Max Chisaru, Smiley și Bogdan Petre Popa (muzică și versuri), “Tu mă faci mai bun” este o piesă pop cu un sound fresh, plină de energie.

Versurile și clipul piesei ne dezvăluie o poveste de dragoste tipică, în care momentele frumoase se împletesc cu neînțelegeri și orgolii, dar în final iubirea depășește toate obstacolele.

Videoclipul piesei “Tu mă faci mai bun” a fost filmat la Buftea, regia fiind semnată de Catrinel Dănăiață.

Pe numele său real Bogdan Petre Popa, artistul și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de mic, la vârsta de 7 ani urcând pe scena Palatului Copiilor din București.

Cu toate acestea, Bogdan își amână visul de a deveni cântăreț și decide să urmeze cursurile Facultății de Cibernetică. Realizează, însă, că nu studiul sistemelor este cel care îl face să se simtă împlinit. Încurajat de apropiații săi și din dorința de a transforma pasiunea sa pentru muzică într-o carieră de succes, în 2013 se alătura echipei HaHaHa Production. Astfel a luat naștere proiectul Peter Pop, pseudonim dat mai ales de stilul muzical abordat de artist.

“Tu mă faci mai bun” este o coproducție HaHaHa Production și Cat Music.