Andres Chiriac a lansat Pentru Tine, o piesă de dragoste plină de culoare

Revenire în forță pentru Andres Chiriac, puștiul minune care a colaborat cu Connect-R, devenind unul dintre artiștii săi. De data aceasta tânărul lansează o nouă melodie, “Pentru Tine”, pentru care a filmat un videoclip plin de culoare și cu un final neașteptat.
La începutul anului a colaborat cu Connect-R, cel care l-a descoperit, fiind un artist și un produs Hood Famous. Iar acum cu Sprint Music a lansat “Pentru Tine”, o melodie la care a colaborat cu Cătălin Năstase și Alex Leceanu pentru orchestrație, muzică și textul fiind făcute de Andres Chiriac, iar mix-masterul de Runnix. Iar videoclipul plin de culoare a fost realizat de Cristi Roman.
“ “Pentru Tine” este o piesă care dezvăluie gândurile unei persoane îndrăgostite. Am făcut-o pentru o persoană specială din viața mea dar cred că se pot regăsi în ea mulți oameni. Videoclipul l-am filmat în Prahova, a fost un clip destul de chinuitor, a plouat, a fost frig, n-am avut semnal dar mă bucur că a ieșit bine. Mașina din clip n-am condus-o eu, mai am vreo 2 ani până îmi iau permisul, dar, da, pot spune că sunt pasionat de mașini”, a spus Andres Chiriac.

Cine e Andres Chiriac

Andres Chiriac a luat cu asalt lumea muzicală încă de când înregistra coveruri pe youtube iar colaborările cu Connect-R l-au propulsat rapid în lumea muzicală de la noi. „Sunt un cântăreț, songwriter, pianist și inginer de sunet din Iași care încearcă să își îndeplinească visul. La 8 ani am început să iau lecții de pian și cu vocea am început serios de pe la 13 ani, atunci când mi-am făcut un home-studio. Tatăl meu a fost cel care m-a introdus în lumea muzicii, el fiind organist. Iar bunicul meu, de asemenea, a fost trompetist. Deci talentul s-a moștenit din familie”, a povestit acesta.

E susținut de Connect-R

Andres Chiriac promite mult. După Johny Romano, artistul este deja în cărți pentru noi colaborări cu Connect-R. “Andres Chiriac e al doilea artist Hood Famous după Johny Romano. Este un copil extraordinar de talentat și are multe-multe nuanțe R&B, Soul, Hip hop, e minunat că scrie, compune, e un artist în toată regulă pe care Hood Famous îl susține cu toată puterea. Ne bucurăm mult că avem artiști care scriu, care compun singuri, ne este mai mare dragul să punem o pârghie, un punct de sprijin pentru ei. Hood Famous este cam singurul label din România care se va ocupă de artiștii mainstream din nouă generație”, a declarat Connect-R despre Andres.

Păreri?

Alexia, artista care a cucerit oamenii cu piesa Cronic, feat. DJ Project, îmbină cu succes școala cu muzica și se pregătește intens de Bacalaureat

“Treptat, am renunțat la lucrurile și persoanele care nu mă ajutau să evoluez, spune Alexia

Lansează piese care au milioane de vizualizări pe YouTube și au succes pe platformele digitale, însă Alexia nu neglijează școala și pregătirile pentru Bacalaureat, pe care îl va susține anul viitor. Chiar dacă contextul actual i-a pus în așteptare anumite planuri și proiecte, iar mersul la școală s-a transformat în cursuri predate online, artista s-a adaptat situației și profită de tot timpul pentru a se dedica studiilor și a se pregăti cât mai bine pentru examenul pe care-l va susține în 2021. Părinții ei sunt în permanență alături de Alexia, o susțin în tot ceea ce-și dorește să facă pentru viitorul ei și o ajută să îmbine cu succes școala, unde este fermecată de geografie, și muzica.

 
“Sunt un copil foarte norocos, părinții și familia mea au fost mereu lângă mine și au crezut în visul meu. Pentru asta le mulțumesc. Probabil nu e cel mai ușor să faci mai multe lucruri în același timp, dar când îți dorești ceva și există pasiune, nu ai cum să dai greș. Treptat, am renunțat la lucrurile și persoanele care nu mă ajutau să evoluez. Când toți prietenii mei ieșeau în oraș, eu cântam. Niciodată nu am fost genul de copil căruia să îi placă ieșirile dese în parc, în oraș cu prietenii, decât dacă simțeam nevoia de o pauză. Preferam în acel timp să muncesc pentru visul meu. Am fost adesea judecată pentru treaba asta, dar nu regret. Sunt foarte recunoscătoare acum și mândră de mine că am preferat să îmi focusez atenția asupra muzicii”, a spus Alexia.

Deși are numai 17 ani, artista muncește foarte mult pentru visurile ei și luptă pentru a ajunge acolo unde își dorește, pe scene mari, iar muzica ei să fie ascultată și apreciată de cât mai mulți oameni. Și, chiar dacă viața ei înseamnă muzică și școală și se concentrează asupra lucrurile importante și benefice pentru ea și cariera ei, Alexia este pasionată și de călătorii. “Îmi place mult să călătoresc, să petrec timp de calitate cu oameni de calitate. Abia aștept să se mai relaxeze lucrurile și să-mi pot relua aceste activități”, a completat Alexia.

Alexia a lansat anul acesta trei piese:

Păreri?

Alexia lansează piesa Pentru tine, reprezentată vizual de un clip cu accente “girlish, dar și rockish”

Alexia este o artistă cu un talent uriaș, extrem de expresivă și camelonică. După ce prima sa piesă, Cronic, feat. DJ Project, s-a bucurat de succes, Alexia lansează Pentru tine, o melodie sensibilă, cu un mesaj puternic, despre sacrificiile pe care o persoană le poate face într-o relație de iubire.

“<<Pentru tine>> este o piesă profundă, plină de emoție. E despre momentul în care renunțăm la tot și la toate, până și la cele mai prostești orgolii și ambiții, atunci când am face cele mai nebunești lucruri și sacrificii, doar ca să fim cu persoana iubită. Asta înseamnă <<Pentru tine>>. Sper să se regăsească mulți ascultători în povestea piesei și să-i înțeleagă mesajul”, a spus Alexia.

Clipul o prezintă pe Alexia într-o zonă extrem de feminină, dar și puternică și, chiar dacă filmările au scos-o din zona de confort, artista a reușit să îmbine stilurile ei preferate și s-a bucurat de această experiență, alături de o echipă fantastică. “Sunt foarte fericită și recunoscătoare. Am lucrat cu o echipă de vis, oameni mai mult decât minunați. Mi-au dat multă energie și cred că s-a simțit lucrul acesta. A fost cu totul peste așteptările mele. Am reușit să fiu eu 100% și asta contează mult. Îmi place să îndrăznesc… așa că, am fost mai girlish, dar și rockish”, a completat Alexia.

Piesa este scrisă de Alex Pelin, iar muzica este semnată de Alex Pelin, Vlad Lucan și Radu Pârvulescu.

Clipul a fost regizat de Andra Marta și Cristina Poszet, director de imagine a fost Alexandru Mureșan, iar producția, editarea și colorizarea aparțin NGM Creative.

Păreri?

New Single: BIA lanseaza „Pentru tine”

BIA, talentata artista in varsta de aproape 14 ani, lanseaza cel de-al doilea single din cariera, „Pentru tine”. Piesa este compusa de Feli, Serban Cazan, Andrei Mihai, Dorian Micu, Luci Naste si Alex Corlan, in studiourile HaHaHa Production. In regia Issabellei Szanto, videoclipul imbina imaginile fashion cu mood-ul unui road trip, plin de distractie si adrenalina.

„Sunt foarte incantata de aceasta melodie si cred cu tarie in ea. Sunt sigura ca foarte multe fete apropiate varstei mele se regasesc in ea. « Pentru tine » este piesa pe care atunci cand am ascultat-o prima data am zis: « Asta e! ». Este produsa in studiourile HaHaHa Production de catre unii dintre cei mai importanti oameni din muzica si le multumesc foarte mult pentru incredere. Si videoclipul imi place foarte mult. Am avut langa mine o gasca de prieteni si le multumesc lui Cristi (highman), Delia Cristina, Lorena, Dragos, Gaby si David ca au acceptat sa faca parte din acest proiect, dar si Issabellei Szanto pentru rabdare si profesionalism, intregii echipe de filmare si nu in ultimul rand, label-ului Cat Music care ma sustine in toate proiectele”, marturiseste BIA.

BIA, pe numele real Bianca Stoian, este una dintre cele mai tinere artiste din Romania. S-a nascut pe 28 decembrie 2004 in Italia, la Anzio, iar in Romania a ajuns pentru prima oara cand avea aproape 1 an. Fana declarata Rihanna si Andra, BIA a participat la varste fragede la doua festivaluri de muzica usoara, unde s-a clasat pe locul al treilea, respectiv locul intai. Primul studio in care BIA a intrat este cel al lui What’s UP, artist alaturi de care a cantat si la banchetul ei la sfarsitul clasei a patra. Ea a mai ajuns in studio la Speak si apoi in studiourile HaHaHa Production, unde a colaborat cu Serban Cazan. La inceputul anului, artista a lansat single-ul si clipul “K.O”, single ce reda povestea a doua prietene care trec impreuna prin anumite etape ale vietii, dar aleg ca drumurile lor sa se desparta. Recent, BIA si-a descoperit pasiunea pentru vlogging si a filmat alaturi de diferiti creatori de continut, dar si artisti precum What’s UP si Satra B.E.N.Z.

Pareri?