Ouăle Grivița53 expuse la Globalworth

29 mai – 10 iunie, ultima expoziție publică a OUĂLOR GRIVIȚA 53 înainte de vânzare.
Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.
Ouăle uriașe de 2 m, transformate în obiecte de artă de personalitățile care le-au creat, au adus admirația și respectul cauzei pentru care au fost realizate. Din luna martie până astăzi, ouăle au fost expuse public în AFI Cotroceni și în MNAC. Fondurile strânse în urma vânzării ouălor se duc în construcția GRIVIȚA 53 – primul teatru construit împreună. Din 1946, de când Liviu Ciulei a lasat moștenire Bucureștiului Teatrul Nottara, construit tot din bani privați, nu a mai existat un astfel de demers. Au creat pentru Grivița 53: Alexandru Tomescu & Ana Munteanu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu & Dalina Badescu, Dan Perjovschi & band of illustrators, Ivan Patzaichin & Marius Burhan, Alex Găvan & Adina Mastalier, Horațiu Mălăele & Cristi Farcas, Maia Morgenstern & Cabiria Morgenstern, Mihai Dobrovolschi & Vlad Fodor, Vasile Murivale, Mirela Trăistaru, Mihai Popescu, Iuliana Vilsan, Francisc Chiuariu, Marius Manole, Fundatia Renasterea & Alexandra Nechita, Valeria Racila von Groningen & Chris Simion – Mercurian.
„Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donații și fapte. E un proiect curajos inițiat de oameni curajoși și frumoși. Grivita 53 e o victorie a unor oameni, impotriva unui sistem.” – Oana Pellea, actrita
„.De nimic nu ai nevoie mai mare după apă, mâncare decât de cultură. Când se naște un loc nou și găzduiește arta… e binevenit iar când mai e făcut și de prieteni e o binecuvântare. Grivița 53 va fi mărturia noastră.” – Marius Manole, actor
„E un proiect la care am răspuns „da” din prima secunda. E un proiect unic în lumea asta și trebuie făcut. Nu se construiește orice teatru, se construiește o comunitate” – Ivan Patzaichin, olimpic
„Acest teatru va fi exemplu pentru cei care vin după noi.” – Maia Morgenstern, actriță
„Cred că doar prin educație și cultură putem progresa. Și cred în inițiativa privată. Așteptăm prea mult și prea des să facă statul ceva. Pentru că statul are resurse și mijloace. Dar statul nu are pasiune. Și motivație. Asta admir la proiectul Grivița 53. Ou cu ou, cărămidă cu cărămidă, Grivița 53 prinde contur. Construiește cu noi.” – Cristian Mungiu, regizor de film.
„În țara asta unde se construiesc numai stadioane și mall-uri cineva vrea să construiască un teatru. E minunat!” – Dan Perjovschi, artist
Inițiatoarea proiectului, regizoarea și scriitoare Chris Simion – Mercurian a pus la bătaie casa bunicii sale. Cu banii câștigați pe casă, a cumpărat terenul pe care se construiește teatrul. Pentru construcția Grivița 53 este necesară suma de 1.000.000 euro dar șantierul poate fi început cu 400.000 euro. În afara ouălor, se pot cumpăra cărămizi, ferestre, scaune, pereți, uși. Detalii pe www.grivita53.ro
Partenerii proiectului: Leroy Merlin, Aquatec, Liliac, Fratelli Social Club, Aqua Carpatica, Radio Guerrilla, Digi TV & Hotnews.
Chris Simion-Mercurian este o personalitate apreciată atât în țară, cât și în străinătate. Chris are o carieră de peste 20 de ani în teatru, peste 48 de spectacole regizate, 10 cărți publicate și este inițiatoarea celui mai important festival de teatru independent din țară – UNDERCLOUD.

Păreri?

Ouăle teatrului Grivița53 expuse pe Sunset Boulevard, Oxford Street și Champs-Elysees

Săptămâna Mare a început cu bucurie! Festivalul Ouălor a debutat la Fratelli Lounge & Club unde s-a dat startul campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița53, Primul teatru construit împreună.
Evenimentul caritabil s-a bucurat de o mare susținere atât din partea unor companii, cât și a unor persoane private dornice să sprijine construcția teatrului Grivița53 – Primul Teatru Construit Împreună. Printre numele care au participat la Gală și au achiziționat unul dintre cele 17 ouă supradimensionate, decorate de nume importante ale artei, muzicii, sportului ori altor industrii creative se numără Teilor, Alpha Bank, Editura Trei, Camelia Șucu, Lowe Group, Globalworth, Immofinanz, CBRE, AFI Europe, CA Immo, Valeria&Steven van Groningen, Dinu Urse și Asociații și Leroy Merlin, care este și partenerul principal al evenimentului.
Pe parcursul unei luni de zile lucrările vor fi expuse în locuri publice. Începând de astăzi, 21 aprilie, și până pe 9 mai puteți admira 11 din lucrările unicat în AFI Cotroceni, în galeriile comerciale de la parter, mai exact pe Sunset Boulevard, Oxford Street și Champes – Elysees.
Personalitățile care au acceptat provocarea și au transformat ouăle cu înălțimea de 2 m și diametrul de 1,65 m în opere de artă sunt Alexandru Tomescu & Ana Munteanu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu & Dalina Badescu, Dan Perjovschi & band of illustrators, Ivan Patzaichin & Marius Burhan, Alex Găvan & Adina Mastalier, Horațiu Mălăele & Cristi Farcas, Maia Morgenstern & Cabiria Morgenstern, Mihai Dobrovolschi & Vlad fodor, Valeria Van Groningen & Chris Simion – Mercurian, Vasile Murivale, Mirela Trăistaru, Mihai Popescu, Iuliana Vilsan, Francisc Chiuariu și Marius Manole.
Inițiatoarea proiectului, regizoarea și scriitoare Chris Simion – Mercurian, speră ca până la sfârșitul anului viitor să se joace primul spectacol în G53. „Construim un spirit, nu un imobil. E multă trudă dar și multa bucurie. Acest teatru va fi un exemplu de frumos, de firesc, de credință și va rămâne mărturie generațiilor care vin după noi. E un gol de 70 de ani. Și noi putem să-l umplem. ÎMPREUNĂ! Va fi un teatru unic dar și un manifest unic, al celor care vor să construiască și să lase ceva esențial în urma lor.”
Campania de strângere de fonduri a primei cauze susținute de Festivalului Ouălor a început pe 17 aprilie. Aceasta se va încheia cu un eveniment, organizat la sfârșitul lunii mai, în care se va anunța suma strânsă în urma vânzării ouălor Grivița 53, se va publica lista completă a cumpărătorilor și se vor anunța urmatori pași ai proiectului.

Fotografii realizate de Cătălina Flămînzeanu.

Festivalul Ouălor de Paște este creat și organizat de Fundația Calea Griviței.

Partenerii media: Radio Guerrilla, Digi24 și Euromedia.

Partener video: Total Image Solution & Cristi Enache.

Sponsorii primei ediții: Aquatec Evolution, Aqua Carpatica, Hardex, Liliac si Fratelli Lounge & Club.

Realizat cu sprijinul: Leroy Merlin.

Evenimentul își propune ca în fiecare an să se alăture unui cauze culturale, prin strângere de fonduri, debutând anul acesta cu proiectul G53 – primul teatru construit impreuna.

Păreri?

PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI OUĂLOR DE PAȘTE

Festivalul Ouălor de Paște este o inițiativă culturală anuală care își propune să susțină construcția de spații culturale și diverse acțiuni din zona industriilor creative.

Prima ediție a evenimentului caritabil este dedicată proiectului GRIVIȚA 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT IMPREUNĂ, un proiect unic, inițiat de Chris Simion – Mercurian.

Cunoscuta regizoare și scriitoare își propune să construiască un teatru din bani privați. Ultima inițiativă de aceast fel din România s-a materializat, datorită lui Liviu Ciulei, în urmă cu peste 70 de ani. Suma necesară realizării acestui proiect ambițios este de 1.500.000 de Euro. Primul pas important a fost făcut în anul 2016, când Chris a cumpărat terenul din Calea Griviței nr. 53 cu banii obținuți din vânzarea casei bunicii și a început să strângă fonduri pentru a-și vedea visul împlinit.

Campania de strângere de fonduri continuă anul acesta cu prima ediție a Festivalului Ouălor de Paște. 15 personalități importante ale sportului, artei, teatrului ori altor industrii creative s-au alăturat cauzei și au acceptat provocarea de a încondeia câte un ou cu înălțimea de 2 m, diametrul de 1.65 m, construit din poliester armat și fibră de sticlă.

Alexandru Tomescu, Ivan Patzaichin, Gheorghe Fikl, Alexandru Găvan, Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Mihai Dobrovolschi, Oana Pellea, Dan Perjovschi, Cristian Mungiu, Valeria Van Groningen, Vasile Murivale, Mirela Trăistaru, Mihai Popescu, Iuliana Vâlsan sunt creatorii lucrărilor care urmează să fie vândute.

Vă invit cu drag!

Raluca Zenga, dubla petrecere de Paste in Dubai! “Vopsim oua, facem cozonac si drob!”

Raluca Zenga o tine dintr-o petrecere in alta in Dubai. Azi il sarbatoreste pe juniorul Walter care implineste 6 ani, iar duminica petrece Pastele ortodox. Pregatirile sunt in toi, iar mamica ZEN se intrece pe ea insasi. Iata ce mancare traditionala pregateste de Paste, alaturi de cei doi copii ai sai!

“Va uram si noi din Dubai “Paste fericit!”. Anul acesta Pastele vine chiar la doua zile dupa ce baietelul nostru, Walter Junior, implineste 6 anisori. Suntem in pregatiri duble, cu petrecerea lui, tort…si pregatirile de Paste. O sa inrosim oua, o sa facem cozonac si drob. Cam acestea sunt placerile noastre cu savoare romaneasca aici, in Dubai. Copiii asteapta iepurasul de Paste, cu cosuletul cu oua de cicolata, au inceput sa inteleaga din ce in ce mai bine si adevarata insemnatate a sarbatorii. Taticul Walter este in Italia pentru ca are de pregatit meciul, insa am sarbatorit duminica trecuta si Pastele catolic. Va imbratisam de aici din Dubai, cu mult soare, si inca o data: “Paste fericit!”, a transmis Raluca Zenga.

Pareri?

Vanatoare de oua si pui Hatchimals de Paste, pentru Raluca Zenga!

Mamica ZEN ne spune cum decoreaza masa de sarbatori si ce prefera sa poarte de Paste!

Chiar daca traieste de ani buni in Dubai, Raluca Zenga, autoarea “Manualului Mamicii ZEN” si frumoasa sotie a lui Walter Zenga, respecta traditia din tara, vopseste oua, face pasca si cozonaci si pregateste haine noi, atat pentru ea cat si pentru intreaga familie. Si cum vanatoarea de oua este o mare distractie pentru copiii sai, si anul acesta Raluca se pregateste asa cum se cuvine! In plus, vedeta dezvaluie si cateva tipsuri pentru aranjarea mesei de Paste, dar si cu privire la vestimentatia aleasa in ziua de Inviere.

“Copil fiind, imi aduc aminte de bucuria de a intampina Pastele, pentru placerea de a merge la biserica cu bunica pentru a sfinti ouale rosii pe care o ajutasem la vopsit si decorat, pentru framantatul (si bineinteles savuratul!) cozonacilor, si bineinteles pentru hainutele noi pe care stiam ca le voi primi in zorii zilei de duminica.

Am pastrat traditia si fata de copiii mei, pregatindu-le straie noi si cate-un cosulet de Paste, in care le pun un iepuras sau un ou de ciocolata, creioane sau creta, o jucarie (anul acesta la mare moda sunt puii Hatchimals, care clocesc dintr-un ou colorat cu sunete care de care mai nastrusnice!) si o carte.

Traim de ani buni in Dubai, si din traditia anglo-saxona am imprumutat prezenta Iepurasului de Paste si vanatoarea de oua, Easter Egg Hunt, in care pregatesc zeci de ousoare de plastic umplute cu bomboane si maruntisuri si le ascund in gradina: copiii mei si prietenii lor, dotati cu cosulete si simturi ascutite de detectivi…pornesc o apriga cautare pentru a colectiona cat mai multe!”, spune Raluca.

Cum pregateste Raluca Zenga masa de Paste? Aflam imediat:

“Pastele a insemnat dintotdeauna si veselia primaverii dupa iarna mohorata, un moment de renastere si reinnoire sufleteasca: de aceea masa de duminica imi place sa o astern in culori vesele, cu buchete de flori, cu multe verdeturi si legume proaspete- nu este vorba doar de a ne umple stomacul, ci de bucuria de a fi impreuna cu cei dragi, fara excese alimentare si lancezirea a la Gargantua de dupa! Decorati masa cu cosulete cu oua pictate si cosulete cu fructe, boluri cu salate asortate, si veti fi mai tentate sa mancati sanatos, pastrandu-va energia pentru o zi plina in familie!” , dezvaluie autoarea “Manualului Mamicii ZEN”.

Raluca Zenga prefera sa imbrace traditionala ie in ziua de Paste!

Si pentru ca este o impatimita a modei, am intrebat-o pe Mamica ZEN care ar fi vestimentatia potrivita in ziua de Paste. Se pare ca ia este preferata ei in zi de sarbatoare!

“Idei vestimentare pentru duminica in care sarbatorim Invierea Domnului? Pentru mine ia, la blouse roumaine, este una dintre alegerile preferate, actualizata cu o “cingatoare” impletita si purtata cu o fusta in tendintele primaverii, “coada de sirena”, din denim sau cu imprimeuri florale: va confera un aer proaspat, usor bohemian, perfect pentru atmosfera festiva si suficient de relaxat. O alternativa sunt pantalonii “ankle crop”, taiati deasupra gleznei, care in acest sezon primesc o usoara evazare retro, franjuri sau dantela.

Dar cum nu este masa de Paste fara desert…Preferatele mele sunt cozonacii impletiti si pasca fara faina, aromatizata cu coaja de lamaie si stafide insiropate in rom”, a mai completat Raluca Zenga, care ne-a dezvaluit mai jos si reteta ei de pasca fara aluat!

Reteta:

Pasca cu branza dulce fara aluat (gluten free)

600g branzica de vaci fina
100g zahar – eu folosesc zahar de cocos sau stevia-
5-6 oua
100g stafide, stropite cu rom
100g smantana sau iaurt grecesc
180g unt
Un varf de praf de copt
Coaja de la 1 lamaie
Esenta de vanilie

Mod de preparare:

Batem albusurile spuma;
Separat amestecam galbenusurile cu zaharul, vanilia, coaja de lamaie, branza si untul topit.
Incorporam treptat albusurile, iaurtul, praful de copt, presaram stafidele si turnam compozitia intr-o tava unsa cu putin unt. O coacem timp de o ora in cuptorul preincalzit la 160 de grade.

Asadar, acestea fiind spuse, va astept cu impresii. Enjoy!