Bianca Ionescu-Ballo își sărbătorește ziua de naștere la Operetă

Scena Palatului Național al Copiilor este locul unde, pe 20 mai, Bianca Ionescu-Ballo își va petrecere ziua de naștere. Alături îi vor fi colegii de la Teatrul Național de Opereta și Musical “Ion Dacian”, dar și spectatorii ce se vor bucura de cea mai nouă producție a Teatrului – “Gala Extraordinară a Operetei Românești” – un spectacol de colecție, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Cu peste 35 de ani dedicați operetei, Bianca Ionescu-Ballo, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu”, la clasa de canto a Artei Florescu și este, din 2005, doctor în muzică, în domeniul operetei românești.

Ca prim-solist al teatrului liric a apărut în numeroase spectacole ale Teatrului Național de Operetă, în roluri principale — Denise din „Mam’zelle Nitouche”, Adela din „Liliacul”, Franzi din „Sânge vienez”, Anina din „O noapte la Veneția”, Arsena din „Voievodul țiganilor”, Bella Giretti din „Paganini”, Vallencienne din „Văduva veselă”, Mi-Tzu-Ti din „Secretul lui Marco Polo”, Maria din „Poveste din Cartierul de Vest”, O Lia San din „Victoria și-al ei husar”, Manja din „Contesa Maritza”, Elena din „Frumoasa Elena”, Brigitte din „Vila cu iluzii”, Martha din „Lăsați-mă să cânt”, Edyth van Hopper din musicalul “Rebecca”. Repertoriul său include și roluri în spectacolele „Bal la Savoy”, „Rosemary”, „Floarea din Hawaii”, „Logodnicul din lună”, „Paris, mon amour”, „London A New Story”, „Călătorie în lumea filmului și a musicalului”. Discografia sa include: “Muzică din filme” (vol. I — 1984 și vol. II — 1989), “S-a născut o stea” (1998), “Hai acasă, puișor” (1999) și “Tea Time” (2011). A jucat în filmele “Cucoana Chirița” (1986) și “Chirița în Iași” (1987), regizate de Mircea Drăgan.

La mulți ani sănătosi!

Mai cu multă operetă și musical

Artiștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă așteaptă în sălile de spectacole și în luna mai, cu producții încântătoare.
Soliștii, orchestra, corul și baletul ne poartă prin călătoria fascinantă a muzicii de film și musical, dau viață operetei lui Johann Strauss în “Liliacul”, prind într-un spectacol de gală cele mai frumoase operete românești și readuc pe scenă cântecele dedicate femeii.

11 mai, de la ora 19:00 – Călătorie în lumea filmului și a musicalului – Sala Mare a Palatului Național al Copiilor
„Star Wars”, „Titanic”, „The Godfather”, „Harry Potter”, „Pirates of the Caribbean”, „Schindler’s List”, „West Side Story”, „Le fantôme de l’Opéra”, „Evita”, „Notre-Dame de Paris”, „South Pacific” – sunt doar câteva dintre celebrele teme din filme care vor fi cântate de soliștii Operetei bucureștene.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/calatorie-in-lumea-filmului-si-a-musicalului/

13 mai, de la 19:00, – „LILIACUL” de Johann Strauss-fiul – Sala Mare a Palatului Național al Copiilor
Fiecare punere în scenă a celei care a fost supranumită “regina operetei vieneze”, opereta lui Johann Strauss, bucură iubitorii genului și umple sălile de spectacole. “Liliacul” în interpretarea artiștilor Operetei bucureștene este o încântare, o bucurie pentru public.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/liliacul/

20 mai, de la 18:30 – “Gala Extraordinară a operetei românești” – Sala Mare a Palatului Național al Copiilor
Buchetul celebrelor operete românești înflorește în interpretarea soliștilor Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” acompaniați de ansamblurile orchestră, cor și balet sub îndrumarea dirijorului Lucian Vlădescu. Nicicând nu a fost mai potrivit un asemenea regal muzical. Sărbătorim astfel Anul Centenar prin muzică românească autentică. Tradiția, cultura și folclorul se împletesc în operetele compozitorilor români și sunt transmise mai departe, către public, cu talent și dăruire, de echipa Operetei bucureștene.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/gala-extraordinara-a-operetei-romanesti/

26 mai, de la ora 19:00 – “Parfum de femeie” – Sala Mică a Palatului Național al Copiilor
Când tenorii George Ionuț Vîrban, Andrei Pleșca, Bogdan Lupea și baritonul Alexandru Constantin se întâlnesc în scenă cu renumita soprană Bianca Ionescu–Ballo, prim-solistă a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, ia naștere un spectacol muzical, ca un parfum – suav, delicat și, totodata, puternic. “Parfum de femeie” este o încântare pentru toți iubitorii de musical având ca ingrediente cele mai cunoscute piese de dragoste acompaniate la pian de Alexandru Burcă.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/parfum-de-femeie/

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, România Liberă, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.
Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

Despre Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”
Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” a fost înființat în anul 1950 sub denumirea de Teatrul de Stat de Operetă. Teatrul poartă numele celebrului tenor Ion Dacian, a cărui îndelungată carieră este asociată cu Epoca de Aur a Operetei românești.
De la începuturile sale, Opereta s-a bucurat de o primire favorabilă din partea publicului din România, genul cunoscând o popularitate deosebită în special în perioada anilor ’70 – ’80. Spre sfârșitul anilor ’90 nivelul de popularitate al Operetei a cunoscut o scădere dramatică.
În noul mileniu, Teatrul a cunoscut o perioadă de înnoire și modernizare. Schimbările au vizat în principal creșterea calității producțiilor din punct de vedere artistic și tehnic, atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să ilustreze atât bogata sa tradiție, cât și noile proiecte de viitor, menite să transforme Teatrul într-un important centru cultural al Capitalei.
În repertoriul actual al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” sunt incluse musicaluri, operete, concerte, evenimente de gală, precum și spectacole sezoniere.

Acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la spectacole. Enjoy!

Gala Extraordinară a Operetei Românești

Buchetul celebrelor operete românești înflorește în interpretarea soliștilor Teatrului Național de Operetă
și Musical „Ion Dacian” acompaniați de ansamblurile orchestră, cor și balet sub îndrumarea dirijorului
Lucian Vlădescu.
Nicicând nu a fost mai potrivit un asemenea regal muzical. Sărbătorim astfel Anul Centenar prin muzică
românească autentică. Tradiția, cultura și folclorul se împletesc în operetele compozitorilor români și sunt
transmise mai departe, către public, cu talent și dăruire, de echipa Operetei bucureștene.
Vă așteptăm pe 20 mai, de la ora 19:00 la Palatul Național al Copiilor – sala mare.
„Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” își propune în acest spectacol valorificarea muzicii
românești culte de inspirație folclorică spre satisfacerea nevoii publicului de frumos, reîntoarcerea la
autentic și stoparea fenomenului de kitsch și nonvaloare.
În contextul în care dintotdeauna, dar în special în ultimele decenii, se pune din ce în ce mai mult preț pe
specificul național și pe o individualitate puternică în artă, consider că și opereta – între celelalte genuri
muzicale – a contribuit într-o bună măsură la crearea elementului național românesc.
Din acest punct de vedere, mijlocul secolului al XX-lea este, practic, începutul unei noi ere pentru muzica
românească de operetă, marcând perioada când s-au creat cele mai valoroase lucrări, în care folclorul a
jucat un rol primordial. Felul în care s-au servit de el compozitorii de operete a făcut diferența de valoare
a creațiilor și a stabilit ierarhia lor.
În procesul formațional și educațional al tinerilor (al publicului adult de mâine) se cere, mai mult ca oricând,
păstrarea și revenirea la adevăratele valori ale acestei națiuni pentru că astăzi este necesar să se insiste
pentru autentic, valoare, cunoaștere, restaurare. Este asemenea picturii din bisericile vechi pe cale de a se
deterioara. Pictura se cere refăcută și păstrată.”
www.opereta.ro
pr@opereta.ro
Bulevardul Regina Elisabeta 3,
București
Cele mai reprezentative momente muzicale din următoarele operete românești:
-„Lăsați-mă să cânt” și „Lysistrata” de Gherase Dendrino
– „Plutașul de pe Bistrița” și „Ana Lugojana” de Filaret Barbu
-„Soarele Londrei”, „Culegătorii de stele”, „Leonard” și „Răspântia” de Florin Comișel
– „Eternele iubiri” și „Valurile Dunării” de George Grigoriu
– „Fântâna Blanduziei” de Cornel Trăilescu
– „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn
și celebrul vals „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici în variantă de soprană.
La acest eveniment vor interpreta solistele:
Doina Scripcaru, Bianca Ionescu-Ballo, Silvia Șohterus – Mărăscu, Tina Munteanu, Patricia Seymour,
Gabriela Daha, Mediana Vlad, Daniela Bucșan, Gladiola Nițulescu – Lamatic, Mioara Manea – Arvunescu,
Amelia Antoniu, Virginia Stamate – Simulescu, Raluca Ciocă.
și soliștii:
Alfredo Pascu, George Ionuț Vîrban, Alexandru Constantin, Andrei Pleșca, Stefan Popov, Bogdan Lupea,
Valentino Tiron, Marius Mitrofan, Orest Pâslariu – Ranghilof, Mihnea Lamatic, Daniel Madia, Florin
Budnaru, Cătălin Petrescu
Costumele populare din cadrul spectacolului vor fi puse la dispoziție de Flori de ie, prin amabilitatea
doamnei Cristina Chiriac.
Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Păreri?

Drama primului război mondial în opereta “Victoria și-al ei husar”

Pe 13 aprilie, de la 18:30, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă invită la “Victoria și-al ei husar” – o frumoasă poveste de dragoste din timpul primului război mondial, în decorul stil art-deco de început de secol XX. Spectacolul se joacă pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor.

„Victoria și-al ei husar”, operetă în trei acte de Paul Abraham, pe un libret de Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda, redă povestea de dragoste dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay. Subiectul operetei și idila celor doi ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Primul război mondial și anii ce i-au urmat pun dragostea lor la mari încercări.
Victoria, crezându-și iubitul mort în război, se căsătorește cu un distins diplomat american, pe numele său John Cunlight. Însă viața o readuce pe Victoria față în față cu Koltay, prima sa iubire…

“Publicul va savura un spectacol frumos, atât pentru ochi cât și pentru ureche, pe muzica lui Paul Abraham, ceea ce face ca spectacolul să aibă o coloratură diferită din punct de vedere acustic. Este un echilibru între comedie, dramă, dans, muzică și teatru, ce va induce o stare de bine. În plus, piesa ne poartă prin trei zone geografice diferite, fiecare cu altă tematică, vizibil atât în ceea ce privește decorurile, cât și al muzicii și al relației dintre personaje” – Cătălin Voineag – regizorul spectacolului.

Detalii spectacol:
Coregrafia: Mihaela Atanasiu
Coordonator balet: Alin Gheorghiu
Maestru de repetiții balet: Traian Vlaș
Mișcare scenică: Andreea Toma
Maestru de cor: Gabriel Popescu
Dirijor cor: Aurel Muraru
Conducerea muzicală: Tiberiu Oprea
Regia: Cătălin Voineag, după versiunea realizată de regizorul George Zaharescu
Asistent regie: Gladiola Nițulescu Lamatic
Decoruri: arh. Cătălin I. Arbore
Costume: Hristofenia Cazacu şi arh. Cătălin I. Arbore

Distribuția:
Victoria, soţia ambasadorului Cunlight – TINA MUNTEANU
Stefan Koltay, căpitan de husari – GEORGE IONUȚ VÎRBAN
John Cunlight, ambasador american – ȘTEFAN POPOV
Riquette, camerista Victoriei – AMELIA ANTONIU
Ianczi Barnay, ordonanţa lui Koltay – VICTOR BUCUR
O Lia San, logodnica lui Berry – DANIELA BUCȘAN
Berry Cunlight, fratele ambasadorului – CĂTĂLIN PETRESCU
Un preot japonez – OREST PÎSLARIU-RANGHILOF
Primarul din Doroszma – MIHNEA LAMATIC
James, secretar al ambasadei – GEORGE MATEI
Tokeramo Yagani, diplomat japonez – ARNOLD MACK
Un ofiţer rus – ARNOLD MACK
Kamakuri O Miki San, valet japonez – MARIA BACIU
Distribuție balet:
Japonez mic: Diana Năstase, Dana Moise, Cristina Osiceanu, Mihaela Ştefănescu
Japonez mare: Diana Petrache, Mihaela Ştefănescu, Dana Moise, Oana Vâlceanu, Diana Năstase, Raisa Radamovschi, Geraldina Petre
Soliste: Eugenia Stoian, Iolanda Petrescu
Japonez (băieți): Relu Dobrin, Mircea Crăciun, Lorendi Rădulescu, Stelian Ghimboțeanu
Charleston: Diana Năstase, Monica Agarici, Geraldina Petre, Oana Vâlceanu, Cristina Osiceanu, Raluca Herciu, Raisa Radamovschi, Diana Petrache
Rusesc: Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu, Dana Moise, Cristina Osiceanu, Geraldina Petre, Raluca Herciu, Corina Andreica, Diana Năstase
Soliste: Eugenia Stoian
Rusesc (băieți): Mircea Crăciun, Andrei Ciobanu, Marian Chirazi
American: Diana Năstase, Raisa Radamovschi, Raluca Herciu, Geraldina Petre
American (băieți): Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu, Relu Dobrin, Mircea Crăciun
Unguresc: Corina Andreica, Oana Vâlceanu, Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu
Soliști: Eugenia Stoian, Mircea Crăciun, Relu Dobrin
Prietenele lui O Lia San, servitori, invitaţi ai ambasadei, localnici, dansatori

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul. Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Vă invit cu drag!

Spectacolele lunii aprilie la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Șase spectacole vor fi susținute în luna aprilie de artiștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”. Spectacolele vă vor purta prin muzică, dans, lumini, costume în mai multe lumi pline de culoare și fantezie.

13 aprilie, de la 18:30, “Victoria si al ei husar” se joacă pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Subiectul operetei și idila celor două personaje principale ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Sunt însoțiți în călătoria lor de baletul operetei și de costumele adaptate fiecărui loc în care protagoniștii își spun povestea.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/victoria-si-al-ei-husar-viktoria-und-ihr-husar/

14 aprilie, de la 19:00, Sala Mică a Palatului Național al Copiilor se transformă într-o comunitate londoneză. În London – A New Story viața a trei vecini și un poștaș se schimbă sub pretextul unei invitații la casting. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/london-a-new-story/

15 aprilie, de la 19:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vă poartă în atmosfera franțuzească printr-un spectacol-manifest “Bonjour, bonne nuit, Paris!”. Directorul unui celebru teatru muzical anunţă întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut? Vă invităm să trăiţi alături de noi această experiență.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/bonjour-bonne-nuit-paris/

21 aprilie, de la ora 19:00, aduce din nou în fața publicului bucureștean “Povestirile lui… Offenbach”. Spectacolul îmbină perfect melodica și ritmica, armonii pline de culoare și ușor de memorat.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/povestirile-lui-offenbach/

22 aprilie, de la ora 19:00, “Voievodul Țiganilor” este prezentat pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Intrigi, iubire și război într-o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul pe un libret de Ignaz Schnitzer, după povestirea Saffi a romanicerului Mór Jókai.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/voievodul-tiganilor/

27 aprilie, de la ora 19:00 – Cei trei vestitori ai primăverii sunt cei trei tenori George Ionuț Vîrban, Bogdan Lupea și Andrei Pleşca. “Vestitorii primăverii… în partituri tenorale” este un concert extraordinar de muzică de operetă, musical și canțonete, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu.
Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/vestitorii-primaverii-partituri-tenorale/

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere la evenimente, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

2 premiere in opereta “Liliacul”

Pe 30 martie, de la ora 18:30, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” pune în scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor opereta “Liliacul” de Johann Strauss – fiul.

Invitat la conducerea muzicală a spectacolului este GianPaolo Mazzoli – compozitor și director al Institutului Superior de Studii muzicale “L. Boccherini” din Lucca, Italia. “Este o onoare pentru noi să avem alături un muzician cu o asemenea de reputație. Ne bucurăm că GianPaolo Mazzoli a acceptat invitația noastră. Atât orchestra cât și artiștii din spectacol beneficiază zilele acestea de experiența pe care ne-o împărtășește din plin. Sperăm ca publicul să aprecieze calitatea interpretării muzicale, calitatea spectacolului.” – Bianca Ionescu-Ballo – director general.

Rolul prințului Orlofsky va fi interpretat de Cristina Trandafir – câștigătoarea premiului special în cadrul concursului intenațional “Titta Ruffo” 2017, din Italia. “Este prima dată când mă alătur echipei Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” și sunt emoționată și motivată. Este și prima oară când interpretez acest rol și îmi doresc să am o prestație care să fie la înălțimea echipei cu care lucrez și, desigur, să placă publicului nostru.”

„Liliacul” (în germană, „Die Fledermaus”) este o operetă în trei acte de Johann Strauss – fiul (25 octombrie 1825 – 3 iunie 1899), cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul „Le Réveillon” scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy. Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien”, pe data de 5 aprilie 1874.
Acţiunea se petrece în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion. Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Liliacul”.

Distribuția
Conducerea muzicală: GianPaolo Mazzoli, Italia (invitat)
Eisenstein – Alfredo Pascu
Rosalinda – Doina Scripcaru
Adela – Gabriela Daha
Falke – Stefan Popov
Frank – Orest Pîslariu-Ranghilof
Alfred – Bogdan Lupea
Dr. Blind – Cristian Caraman
Orlofsky – Cristina Trandafir (invitat)
Frosch – Cătălin Seimeanu
Ida – Maria Baciu

Distribuție balet
Can-Can: Diana Marin / Raluca Florescu / Raisa Radamovaschi / Monica Agarici / Cristina Osiceanu / Denisa Anastasiu
Polka: Oana Vâlceanu / Dana Moise / Corina Andreica / Diana Năstase / Andrei Ciobanu / Sergiu Pantelimon / Stelian Gâmboțeanu / Lorendi Rădulescu

Ilustrație coregrafică: Andreea Toma
Dansează: Andreea Toma

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere la opereta “Liliacul”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Copiii vin la operetă de Ziua Mondială a Teatrului

Pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, Opereta bucureșteană prezintă “Frumoasa din pădurea adormită”, în două reprize – de la 10:00 și de la 13:00. Pentru a veni în întâmpinarea activităților din săptămâna “Școlii Altfel”, Teatrul Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” îi invită pe copii la una dintre cele mai frumoase povesti ale tuturor timpurilor, într-un musical de Marius Țeicu, pe un libret de Silvia Kerim.

„Frumoasa din pădurea adormită“ de Charles Perrault este o poveste clasică despre prinţi, prinţese şi vrăjile care se ţes în jurul lor și, totodată, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole pentru copii ale Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A fost odată, ca niciodată, o împărăţie cu zâne bune şi vrăjitoare, cu broaşte şi berze vorbitoare, cu oameni liniştiţi şi cumsecade peste care domnea un Împărat, om cu concepţii foarte moderne. Împreună cu soţia lui, Împărăteasa Zimby, a aşteptat cu nerăbdare ca Barza Bertha să le aducă un bebeluş. Clipa mult aşteptată a sosit şi odată cu ea începe şi povestea noastră. Barza Bertha şi buna ei prietenă Broasca Bibi aduc în dar la curtea împărătească o fetiţă frumoasă, frumoasă ca în poveşti. Fericiţii părinţi pun la cale petrecerea de botez. Sunt invitaţi oaspeţi de onoare şi bineînţeles toate ursitoarele, ca să-i asigure Prinţesei un viitor fericit. Se pare însă că încoronatele capete nu ştiau să numere prea bine, pentru că au uitat să invite la grandioasa petrecere şi pe Zâna cea Rea. Supărată, aceasta îşi face apariţia şi aruncă asupra micuţei prinţese un greu blestem, ce urma să-i aducă moartea. Noroc cu Zâna cea Bună ce nu apucase încă să-şi rostească urarea şi care îndulceşte groaznica pedeapsă, introducând în poveste un somn de 100 de ani şi un Prinţ salvator. Broasca Bibi şi Barza Bertha au misiunea să vegheze ca povestea să se termine cu bine. Şi bineînţeles că totul se termină cu… două nunţi ca în poveşti.

Detalii spectacol:

Musical de Marius Țeicu
Libret de Silvia Kerim
Regie artistică – Nicolae Ciubuc, Daniel Eufrosin
Regie muzicală – Adrian Ordean
Coregrafie – Andreea Constantinescu
Asistent coregrafie – Andreea Toma
Coordonator balet – Alin Gheorghiu
Decoruri – Mihai Magon
Costume – Diana Ioan
Producător – Ovidiu Huminiuc
Coordonare scenică – Cătălin Voineag

Distribuție:

Zâna bună – Mioara Manea-Arvunescu
Împărăteasa – Virginia Stamate
Împăratul – Valentino Tiron
Broasca Bibi – Carmen Angheloiu
Barza Bertha – Geraldina Petre
Zâna rea – Mioara Ifrim
Prințesa – Patricia Seymour
Prințul – Ciprian Mardare
Doica – Oana Rusu
Majordomul – Alexandru Vasile

Distribuție balet:

Curteni: Camelia Ghiţă, Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu, Monica Agarici, Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu, Sergiu Pantelimon, Marius Dura
Zâne: Raluca Herciu Florescu, Diana Marin, Dana Moise, Mihaela Ștefănescu, Luminița Florescu, Diana Năstase

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere la eveniment, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Umor englezesc pe scena Operetei bucurestene

Soprana Bianca Ionescu-Ballo ne invită în atmosfera londoneză prin spectacolul “London – A New Story” pus în scenă de Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” la Palatul Național al Copiilor, pe 17 martie, de la ora 19:00.

După o idee de Bianca Ionescu-Ballo, spectacolul “London – A New Story”, tratează cu mult umor și uneori autoironie subiecte de actualitate. În contextul recentului Brexit, acaparați de mirajul scenei, personajele ne invită în universul lor folosindu-se de sintagme motivaționale la modă.
Trei vecini, locuitori cu aspiraţii diverse ai unui imobil londonez, sunt puşi prin intermediul poştaşului într-o situaţie căreia sunt nevoiţi să-i facă faţă fiecare în felul lui. Sub pretextul unei invitaţii la casting, viaţa fiecăruia dintre ei înregistrează o schimbare care le perturbă existenţa monotonă. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!
Vor fi din nou sub lumina reflectoarelor! “Urmează-ţi visul!”, par să spună cei… patru!
Distribuție: Bianca Ionescu-Ballo, Anton Zidaru, Gabriela Daha, Valentino Tiron
Text: Bianca Ionescu-Ballo
La pian: Alexandru Burcă
Regia: Anda Cruceanu
Coregrafia: Andreea Toma
Scenografia: Oana Letiţia Grigore

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
Calea Dorobanţi nr. 62, ap. 5
Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro. 
Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.
Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

Despre Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”
Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” a fost înființat în anul 1950 sub denumirea de Teatrul de Stat de Operetă. Teatrul poartă numele celebrului tenor Ion Dacian, a cărui îndelungată carieră este asociată cu Epoca de Aur a Operetei românești.
De la începuturile sale, Opereta s-a bucurat de o primire favorabilă din partea publicului din România, genul cunoscând o popularitate deosebită în special în perioada anilor ’70 – ’80. Spre sfârșitul anilor ’90 nivelul de popularitate al Operetei a cunoscut o scădere dramatică.
În noul mileniu, Teatrul a cunoscut o perioadă de înnoire și modernizare. Schimbările au vizat în principal creșterea calității producțiilor din punct de vedere artistic și tehnic, atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să ilustreze atât bogata sa tradiție, cât și noile proiecte de viitor, menite să transforme Teatrul într-un important centru cultural al Capitalei.
În repertoriul actual al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” sunt incluse musicaluri, operete, concerte, evenimente de gală, precum și spectacole sezoniere.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la eveniment, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!