Piesa noua de la Pete Ellement – Lightning

DJ-ul si compozitorul roman Pete Ellement a revenit cu o super productie “Lightning” alaturi de Armin Gray. Armin Gray pe numele sau real Armin Malikic, un tânăr de 27 de ani din Tuzla, Bosnia si Herzegovina, este castigatorul concursului RTL STARS – HIT DE VARĂ | Croatia 2019.

Pete a lansat de curand “We are landing” alaturi de Sean Norvis si cu siguranta ati auzit si de “The Violin Effect” lansata anul trecut tot la label-ul Norvis Music.

Sebastiann si-a inceput cariera de dj sub indrumarea lui Adriano Nunez in anul 2012, ulterior colaborand in acest sens cu el. Mai tarziu acestia au pus bazele unui proiect solid pe parte de productie si promit sa nu se opreasca la Lightning.

Piesa este lansata de label-ul Norvis Music si incepand de astazi este disponibila in toate magazinele digitale.

Pareri?

Lost Frequencies lansează o piesă ce îmbină mai multe genuri: ‘Sun Is Shining’

După lansarea piesei ‘Truth Never Lies’ (feat. Aloe Blacc), Lost Frequencies a scos un alt single complex. Pe lângă sunetele puternice și sentimentele transmise de vocea lui Vince Freeman, ‘Sun Is Shining’ pare să fi fost compus pentru a lumina tărâmul muzicii dance în felul său unic atât prin single, cât și prin videoclipul ce-l acompaniază.

Inspirat de JJ Grey și single-ul lui Mofro, ‘The Sun Is Shining Down’, noua piesă semnată Lost Frequencies este una dintre cele mai bune lansări ale sale. Acompaniat de o voce impetuoasă și puternică, vibe-uri vesele și acorduri calde, ‘Sun Is Shining’ este una dintre acele piese inspiraționale ce reușesc să facă norii să dispară.

Felix De Laet, mai bine cunoscut ca Lost Frequencies, a început să aibă succes încă de la începutul carierei sale muzicale. Single-ul de debut numit ‘Are You With Me’, lansat în 2014, s-a dovedit a fi hitul ce i-a permis să intre în lumea DJ-ilor de succes, după multipremierea acestuia cu platină și plasarea pe #1 în 18 țări. Acum, după doar cinci ani, Lost Frequencies este unul dintre cei mai populari artiști de muzică dance din genera! 539;ia sa. A colaborat cu artiști de anvergură precum Zonderling, Netsky, James Blunt și Aloe Blacc. De asemenea, a fost primul DJ de origine belgiană care a reușit să își păstreze locul #1 de 5 ori în topul oficial al Belgiei și care a ajuns pe #1 în Anglia.

Păreri?

Akcent impreuna cu Sierra revin cu o noua colaborare ”Without you”

Una dintre cele mai de succes trupe românești din toate timpurile, Akcent, revine cu un nou single, în colaborare cu Sierra. La aproape un an de la prima colaborare a acestora, piesa “Without you” se lansează cu la fel de mult entuziasm.

Piesa transpune emoția puternică pe care o resimți atunci când îți este teamă să pierzi persoana pe care o iubești. Versurile conturează o adevărată poveste ce este transmisă prin intermediul celor 2 artiști!

Trupa Akcent a cucerit piața internațională odată cu lansarea single-ului „Kylie”, versiunea în limba engleză a hitului local „Dragoste de inchiriat”. Piesa a ajuns pe prima poziție în multe topuri din Europa, în țări precum Olanda si Franța, în timp ce urmatoarele lansări, „That’s My Name”, „Stay With Me” si „My Passion” i-au consolidat proiectului poziția de star internațional. Recent, ”Kylie” s-a regăsit în setul unuia dintre cei mai mari Dj, Mike Williams, în cadrul celui mai așteptat festival de muzică din lume, ”Tomorrowland”.

Videoclipurile Akcent au generat peste un miliard de vizualizări, în timp ce mai multe single-uri au fost lansate de diferite case mari de discuri internaționale, printre care și Warner Music Group, Universal Music Group si Ministry of Sound.

Sierra, pe numele real Alexandra Gabriela Oprea, cântă de la 3 ani, luând contact cu muzica printr-un ansamblu muzical de copii. Face canto de la 12 ani, a participat la multe concursuri de muzică cu dorința de a se afirma, iar astăzi continuă să evolueze, cariera sa fiind în continuă creștere.

Să iubești este una dintre cele mai sincere trăiri, iar cei doi artiști nu renunță să ne demonstreze asta!

Păreri?

O NOUĂ EDIȚIE PELÍCULA VA AVEA LOC ÎN SEPTEMBRIE

Cea de-a patra ediție a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 și 15 septembrie 2019, la București.

Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană. Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică.

În fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta Brazilia este in țara în focus.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película! Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.

Competiția Película din acest an include 5 filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina și Chile.
Toate sunt producții puternice, care tratează subiecte de interes. Parinți care trebuie să accepte desprinderea de copil și maturizarea firească, părinți care luptă să-și recupereze copilul răpit, probleme sociale și aspirația pentru o viață mai bună, secrete bine ascunse care o dată dezvaluite aduc cu ele crime, o privire intimă asupra vieții unei comunități izolate, care trăiește departe de excesele urbane, într-o epocă a schimbării și încercărilor. Filmele selecționate în competiția acestui an sunt producții cu un important traseu internațional, multipremiate și cu ecouri extraordinare în presă.

BENZINHO/LOVELING – dramă, Brazilia- Uruguay, 2018
Regia: Gustavo Pizzi

CANCION SIN NOMBRE/SONG WITHOUT A NAME – dramă, Peru, 2019
Regia: Melina León

LA CAMARISTA/THE CHAMBERMAID – dramă, Mexic, 2018
Regia: Lila Avilés

ROJO – thriller, Argentina, 2018
Regia: Benjamin Naishtat

TARDE PARA MORIR JOVEN/TOO LATE TO DIE YOUNG – dramă, Chile, 2018
Regia: Dominga Sotomayor

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente! Primele festival passuri, precum și biletele pentru o parte dintre filmele din program sunt deja puse în vânzare, aici: https://eventbook.ro/festival/pelicula

Vă invit cu drag!

„Can`t stop” — o nouă piesă manifest lansată de trupa The Wax Road

După aproape un an de la ultima lansare, The Wax Road vine cu o nouă piesă – „Can’t stop”. Aceasta este însoțită de un lyric video animat.

„Totul este despre ceea ce ne place – Rock’n’Roll. E mai mult de cât doar un gen muzical, e vorba despre un mod de viață și de percepere al ei. Tuturor le place să trăiască frumos — pentru cineva contează succesul în carieră, altora mai importantă le este distracția, unii vor popularitate, iar cei de-al patrulea poate își doresc extravaganță și glamour. Pe când, dacă ar fi să vorbim despre rock’n’roll, lucrurile nu stau la fel. De ce? Pentru că ne dorim de toate la un singur loc. Despre aceasta e “Can’t stop”, să mergi către ceea ce ți-ai propus, indiferent de obstacole, pentru că ăștia suntem noi și nu ne vom putea conforma unor norme stabilite de societate. Doar capul sus și go on, be free!” Afirmă membrii trupei, despre sensul acestei piese.

Noul single este o piesă a contrastelor: începe din start în forță, un amalgam din chitări distorsionate, tobe robuste și basuri masive, înainte de o strofă mult mai suavă, dar în același timp plină de groove. Refrenul este unul cu instrumental voluminos ce însoțește vocalul care afirmă „I can’t stop do it again/ I’m just living like a man!” și în răspuns se aud vocile secundare în falset ce confirmă acest lucru.

„Timp de cinci ani de existență, am avut situații de toată mâna. Inițial, aveam piese pentru un album, dar nu aveam bani ca să-l înregistrăm, astfel am pornit o campanie de colectare a fondurilor. Ulterior, unul dintre noi a avut de suferit după un accident – un lucru greu de realizat până nu ești acolo. Am avut perioade lungi de stagnare, fără concerte, dar într-un final am reușit cu forțele proprii să facem un turneu prin Europa. Chiar și așa, în Viena, la mijloc de turneu, s-a stricat microbuzul nostru, am cheltuit cam tot ce aveam, dar datorită susținătorilor am colectat bani ca să-l reparăm și am continuat oricum turneul. Piesa e despre noi, pentru că: we CAN’T STOP! La asta vrem să-i încurajăm și pe alții.” Au mai adăugat cei din The Wax Road.

Imaginile din videoul pentru acest cântec au fost create de către Diana Murzacoi și Gheorghiță Cârjă. Este vorba despre un lyric video, o istorie în imagini animate ce amplifică semnificația textului din piesă. Culorile utilizate accentuează contrastul și aranjamentul piesei, de la negru, până la culori aprinse, cum ar fi roz și galben.

The Wax Road afirmă că vor veni curând și cu alte piese, pentru ca într-un final acestea să fie combinate într-un singur EP. Cu detalii despre acest subiect, au spus că vor reveni ulterior.

Păreri?

Premiera: Piesa noua de la Sean Norvis x Pete Ellement, “We Are Landing”

Tine-te de palarie, aterizam, baby!

Sean Norvis a facut echipa cu DJ-ul si producatorul roman stabilit in Germania, Pete Ellement si lanseaza o noua piesa, “We Are Landing”.

Este o melodie tech-house, semnata la label-ul Norvis Music, disponibila de astazi in toate magazinele digitale.

“Il cunosc pe Pete de foarte mult timp, iar acum doi ani ne-am intalnit intr-un club din Stuttgart, in Germania, unde ne-am lasat condusi de energia pozitiva transmisa de evenimentul respectiv, astfel ajungand la “We Are Landing”, cea de-a doua si cea mai importanta colaborare cu el, de pana acum.”, spune Sean Norvis.

Pareri?

Hitul anilor 2000 ”Unde esti” revine cu o productie noua!

Dupa 17 ani de la lansarea oficiala, hitul “Unde esti” al DJ-ului Raoul & Alina primeste un remake promitator datorita lui Demian si Bandito.
Cu o productie noua semnata de Bandito, piesa are influente puternice ce au facut o generatie intreaga sa danseze, in colaborare cu Damien, un parisian care reuseste sa aduca un plus de calitate datorita vocii sale extraordinare.

Dj Raoul este unul dintre primii Dj din Romania care a reusit sa aduca muzica house in mainstream la finalul anilor ’90. Piesa originala “Unde esti” a fost o productie ce a cunoscut gloria in Romania, dar nu numai, fiind inclusa in compilatii de muzica house la nivel global.

Pareri?

http://www.youtube.com/watch?v=FB-cQEIBXL8

Piesa noua: Alexander John – Dumbrava Minunata

Saptamana trecuta, compozitorul Pop Ioan Alexandru a lansat o piesa noua, un instrumental bazat pe substratul dramatic al povestii fascinante scrisa de Mihail Sadoveanu.

In timp ce marea majoritate a producatorilor lanseaza pe timp de vara piese reggaeton cu influente balcanice-trap (adica piesele alea care suna toate la fel), Alexandru are o alta perspectiva asupra sound-ului :
“Am creat aceasta muzica instrumentala gandindu-ma la perioada copilariei mele. “Dumbrava Minunata” este o piesa de basm.. Nu ma intereseaza neaparat ceea ce este acum la moda in materie de sound, deoarece eu mereu am compus ceea ce urma sa apara in mainstream. In 2012, cand am produs “Bad Things” unii oameni din industrie au zis ca e o piesa greu de digerat. Un an mai tarziu, toti au fost nevoiti sa compuna balade si sa se alinieze la acel standard impus de mine, deoarece lumea se saturase de muzica de club. Diferenta sta in faptul ca ei lucreaza cate 4-5 sau 6 oameni sa faca ceva, in timp ce eu sunt capabil sa lucrez singur.” spune Alex.

BACKGROUND MUZICAL : Pop Ioan Alexandru a inceput sa compuna muzica instrumentala atunci cand avea 15 ani, in perioada liceului. Ulterior a devenit cunoscut pentru piesa “One Mile of Words”, pe care a compus-o la 19 ani, impreuna cu Paula Seling. Apoi au urmat colaborari pentru rusoaica Jana Kivlenika, Marius Moga, Aldo Blaga (Vocea Romaniei) dar si altii. Din 2013, A.J Production (marca lui de productie) este una dintre cele mai apreciate branduri din industria muzicala avand un catalog de piese dezvoltat in platforma Bandcamp.

Pareri?

Mark Stam lansează „Ultima oară” – o melodie perfectă pentru o vacanță a sentimentelor

Mark Stam lansează piesa „Ultima oară”, o poveste despre relațiile toxice și formele iubirii. Vacanța din această piesă are ca „invitați” castele de nisip, valurile vieții, jurăminte, avioane de hârtie, toate într-un drum care merge de la Eden spre Infern.

Începutul piesei este unul suav, cu „Am construit în timp castele de nisip, dar valurile vieții le-au topit de pe pământ.” Mark a metaforizat istoria comună pe care un cuplu o construiește: „Orice relație este inițial ca un turn. Apoi se transformă într-un castel. Fiecare problemă care apare este ca o cameră nouă a construcției. Când treci prin viață, construiești mai multe încăperi și monumente. Circumstanțele ajung uneori să te separe, iar construcția se topește în valurile vieții”, spune acesta.

Artistul a avut parte de un proces îndelungat în compunerea acestei piese: „Inițial, am avut în minte o imagine vizuală, ca un video, cu un om care se topea de parcă ar fi fost din ceară. Stătea în fața unei persoane care îl rănea și se topea într-un mod suav, scurgându-se la picioarele ei. Piesa e foarte diferită acum față de prima variantă. Dintr-o idee inițială din trecut s-a născut ceva mult mai bun. Așa cum omida face un cocon și se transformă în fluture, draftul inițial a fost un cocon pentru melodia finală, „Mă topesc” – unde am putut să îmi exprim trăirile din prezent. Practic, draftul și trăirile din prezent au fost coconul din care a ieșit piesa.”

Melodia vorbește despre relațiile toxice în care unul este dedicat și iubește „nepământesc”, dar nu primește înapoi ceea ce oferă: „Urăști persoana, dar peste 2 minute ești la picioarele ei, gata pentru o rundă nouă de durere. Te topești sub privirea ei.”, spune Mark Stam. Spre final, relația devine un sejur „all-inclusive de trăiri și jurăminte”. El a fost pentru ea doar „o vacanță pe Pământ”.

La fel ca toate piesele sale, și aceasta este una sensibilă, întimă și dezvăluie personalitatea lui Mark: „Aș vrea ca oamenii să știe că îmi place să mă deschid prin muzică, aici sunt cel mai cinstit. Vreau să mă cunoască prin melodiile mele. Dacă îmi ascultă muzica, înțeleg cine sunt eu cu adevărat. Ard de nerăbdare să le arăt piesa „Ultima oară” tuturor, să o împart cu lumea întreagă!”

Cântăreț, compozitor și dansator originar din Republica Moldova, Mark Stam a avut succes pe piața muzicală cu piese precum „Impar”, „Vina mea” sau „Nesimțit”. După participarea în 2013 la concursul-show „Moldova are talent” și lansarea în 2018 a piesei „Doar noi” în colaborare cu Alina Eremia, Mark Stam s-a făcut remarcat în muzica românească și de aici până la difuzări pe radio și milioane de view-uri pe YouTube a fost numai un pas. Azi este considerat unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu un debut impresionant și o ascensiune pe măsură, cu peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube și piese cu un vibe aparte.

Păreri?

André, trupa fenomen, se reuneste si pregateste o noua piesa

Legendara trupa André se reuneste si pregateste o noua piesa! Cele doua fete pline de energie, curaj si originalitate, revin 17 ani mai tarziu, cu forte proaspete si lanseaza pe 9 iulie „Reset la inima”. Recent, cele doua artiste au filmat clipul urmatoarei lor piese care va fi lansat in cadrul unui eveniment privat organizat de catre Cat Music, casa de discuri care a lansat marele proiect in urma cu 20 de ani.

„André reprezinta copilaria si adolescenta mea. Am trait foarte intens acea perioada si m-a marcat profund. Azi, la maturitate, am decis sa ne reunim si de data aceasta sa facem ceea ce ne dorim noi doua. O facem pentru fanii nostri care nu au incetat sa ne sustina in acesti 17 ani, cat nu am fost impreuna si care nu au incetat sa spere ca ne vom reuni. André inseamna o legenda, un model si un reper pentru o generatie intreaga. Nicio alta trupa nu a egalat succesul noastru si sunt convinsa ca nu vom dezamagi. Iar show-urile noastre vor fi wow!”, declara Andreea Balan.

„Revenirea André inseamna sa retraiesc cea mai frumoasa perioada din viata! Au fost cei mai intensi ani, iar faptul ca sunt din nou alaturi de Andreea Balan sub umbrela André, starneste emotii greu de explicat in cuvinte. Nu ascund ca multe dintre intalnirile noastre din ultimele saptamani au insemnat si lacrimi de fericire, pentru ca, da, André a fost si proiectul tatalui meu care sunt convinsa ca ne vegheaza, zambeste si ne sustine de acolo de sus! Stim ca orice e frumos nu dureaza o vesnicie, insa trupa André a fost numita un fenomen, iar fenomenele raman adanc intiparite in mintile noastre pentru totdeauna. Avem atat de multe de oferit, iar asteptarea reintalnirii a fost atat de mare incat eu si Andreea suntem nerabdatoare sa daruim tot ce avem noi mai bun. Cu aceleasi emotii, poate chiar mai mari, cu aceeasi determinare, suntem in masura sa aducem acum in fata celor ce ne iubesc, trupa Andre. André este despre noi, André este pentru voi, sa-nceapa André, capitolul 2″, adauga Andreea Antonescu.

Trupa s-a infiintat in 1999 cand a lansat single-ul “Libera la mare” si odata cu el, a creat o explozie in muzica, moda, dar si in atitudinea unei intregi generatii – generatia Andre. Fenomenul André inseamna nu mai putin de sase albume lansate, 1.500.000 de de unitati vandute, patru discuri de platina, un disc de aur, sute de concerte, fan-cluburi in fiecare oras din Romania, dar si milioane de admiratori in strainatate. In anul 2001, André este desemnata “Cea mai buna trupa pentru adolescenti”, iar cele doua fete sunt numite „Reginele muzicii dance”. Dupa super hitul „Libera la mare”, urmeaza „Noapte de vis”, „Lasa-ma papa la mare”, „Prima iubire”, „Am sa imi fac de cap”, „Flori de tei”, „Fac ce vreau”, “Prima iubire” si multe alte piese de succes care au devenit imnuri.

Pareri?