Lady Gaga si Tony Bennett lanseaza single-ul “Love For Sale”, a doua piesa extrasa de pe urmatorul album

 Lady Gaga și Tony Bennett lansează cel mai nou duet al lor, „Love For Sale”, al doilea single extras de pe albumul lor ce urmează să fie lansat, care este intitulat tot „Love For Sale”.

Love For Sale”, noul album, ce reliefează versurile lui Cole Porter, interpretate de Lady Gaga și Tony Bennett, va fi lansat pe 1 octombrie si va marca ultimul album înregistrat din cariera lui Bennett – apogeul istoriei de zece ani de când Bennett și Gaga înregistrează împreună.

Albumul „Love For Sale” va fi disponibil în versiunile standard, deluxe, vinil, și casetă, precum și în ediție de colecție. Fanii pot pre-comanda versiunea deluxe a albumului „Love For Sale” aici, care va conține două piese bonus „I’ve Got You Under My Skin” și „You’re The Top.”

LOVE FOR SALELista de piese:

01. It’s De-Lovely
02. Night and Day
03. Love For Sale
04. Do I Love You
05. I Concentrate On You
06. I Get a Kick Out of You
07. So In Love
08. Let’s Do It
09. Just One of Those Things
10. Dream Dancing
11. I’ve Got You Under My Skin (DOAR PE ALBUMUL DELUXE)
12. You’re The Top (DOAR PE ALBUMUL DELUXE)

Păreri?

Jurjak lanseaza melodia “Calul de lupta”

Jurjak lanseaza melodia “Calul de lupta”, cu un videoclip ce scoate in evidenta spatiul de lupta al muzicienilor, si anume scena, dar din scenografie nu lipsesc tinute speciale de lupta. 

Melodia este compusa de catre Jurjak, iar mixul si masterul au fost realizate de catre Daniel Olteanu. “Calul de lupta” va fi inclusa pe urmatorul material discografic al artistului – “Hotii de vise”. 

Calul de lupta este o piesă manifest care scoate in evidenta reactii de razvratire si, totodata, nevoia oamenilor de a evada sau ideea ca oamenii sunt pregatiti de luptă să își recupereze viața de dinainte“, a declarat Jurjak. 

Videoclipul este regizat si montat integral de catre Jurjak, care a colaborat cu Dorel Gnatiuc (DOP), Radu Ungureanu (Color Grading) si echipa de productie StaySharp Film. In materialul ce insoteste melodia, Jurjak apare alaturi de Narcis Axinte (bass), Dan Minel Stoica (chitara) si Daniel Olteanu (tobe). 

Cantecul “Calul de lupta” va fi inclus pe al treilea material discografic, pe care Jurjak îl va lansa în curând, și de pe care a extras până în prezent, piese precum “Inimă de piatră”, “Timpul”, “Jocuri de noroc”, “Un tip norocos” și “Fiecare”. Primul album lansat de Jurjak se numește “Lemon Blues” și a aparut în 2016. În octombrie 2018, Jurjak a lansat cel de-al doilea album oficial „Blues Berry”; un album cu influențe blues, electro, rock și folk, pe care se regăsește și piesa „Imnul Minerilor”, nominalizată la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului „Planeta Petrilă”. Cel de-al treilea material semnat de către Jurjak se va numi “Hoții de vise”.

Păreri?

Sam Smith si Summer Walker lansează piesa “You Will Be Found”

Sam Smith colaborează cu Summer Walker pentru melodia “You Will Be Found”, parte din coloana sonoră a filmului “Dear Evan Hansen”.

Piesa este una dintre numeroasele contribuții la coloana sonoră pentru viitorul film, “Dear Evan Hansen”. Filmul urmărește un senior de liceu care suferă de anxietate socială printr-o călătorie de descoperire de sine și acceptare, după sinuciderea tragică a unui coleg de clasă.

„You Will Be Found” al duo-ului este o piesă uptempo care își propune să ofere speranță sufletelor pierdute ale lumii. Colaborarea lor vine la mai puțin de un an după ce Smith a lansat al treilea album, “Love Goes”, un material discografic care a inclus si colaborări cu Labrinth, Normani, Demi Lovato, Calvin Harris și Burna Boy.
În ceea ce o privește Summer Walker, cântăreața pregăteşte viitorul ei album, unul care se va potrivi cu succesul uriaș pe care l-a avut cu debutul ei, din 2019, “Over It”. Deși un titlu sau o dată de lansare nu au fost încă dezvăluite pentru album, cântăreața a confirmat că Lil Durk, Ari Lennox și SZA sunt unele dintre colaborările de pe viitorul proiect.

Păreri?

Alessiah lansează single-ul „See You Follow”

Simpatica Alessiah lansează o piesă fresh în limba engleză, intitulată „See You Follow”, însoțită și de un videoclip captivant de la primele secunde. Ritmată și catchy, piesa cu beat uptempo a fost compusă de Ionuț Catană și produsă de Ion Chirinciuc.

Versurile cântecului au fost scrise chiar de Alessiah, care a declarat:
<<See You Follow>> este o piesă foarte personală, care seamănă la mesaj cu piesa <<COPYCAT>> a lui Billie Eilish, de acolo este inspirată. Țin minte că mă uitam la un interviu cu ea și povestea cum piesa are ca mesaj toți oamenii care mereu se iau după alte persoane, despre spiritul de turmă. Deși Billie Eilish, în opinia mea, o duce la un nivel personal, ca o conversație între două persoane, eu am ales să mă refer la generația mea și cele apropiate ei. Cum zic și în piesă, oamenii mereu urmăresc, fie că o fac pe rețelele de socializare, fie că o fac la televizor sau în viața reală și, când o fac, mereu am observat trei lucruri: ori te susțin, ori aleg să te judece sau încearcă să fie ca tine. Când faci muzică, nu toată lumea o va înțelege, asta e sigur, dar multe persoane nici nu încearcă să te înțeleagă și, de aceea, aleg să își creeze această părere că atât timp cât ești un artist și ești urmărit, trebuie mereu să fii perfect. De aici vin versurile cum ar fi <<Come on, don’t you try, don’t you dare deny, don’t be so shy>>. Dacă ar fi să o duc și mai departe, am să mă refer la versurile <<They say that souls can be sold, you’d probably buy the one that’s mine>>, care ar oglindi cât mai mult invidia care a început să-i macine tot mai mult pe oameni. Judecă, comentează, se poartă urât, dar în interiorul lor și-ar dori viața celuilalt, crezând că este mai bună, mai frumoasă, mai socială, prin simplul fapt că se orientează după informațiile <<vesele>> de pe rețelele de socializare, fără a conștientiza că fiecare persoană are propriile probleme, greutăți, nereușite etc.”

Videoclipul, filmat în București, a fost regizat de SAN și ilustrează două fire narative, care deși par a fi distincte la început, ele se suprapun spre finalul clipului. Pe de o parte, este ilustrată o actriță ce interpretează rolul unei cosmonaute care este urmărită de cineva și fuge pentru a scăpa prin pădure, iar, pe de altă parte, este înfățișată Alessiah în prim-plan. Cadrele cu Alessiah alternează, aceasta fiind surprinsă atât singură, în pădure, cât și împreună cu un grup de dansatori într-o parcare.

Atât mesajul piesei, cât și mesajul videoclipului, subliniază trendul erei contemporane de a fi prins în jocul rețelelor de socializare, unde toată lumea poate urmări și poate fi urmărită de toată lumea. Mai mult, având în vedere că versurile au fost scrise de Alessiah, acestea pot fi interpretate prin prisma ochilor artistei, care la o vârstă fragedă, se află sub lumina reflectoarelor aproape tot timpul.

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare artiste din noua generație, cu potențial atât pe partea de compoziție, cât și în ceea ce privește implicarea sa în zona vizuală a melodiilor pe care le lansează. Alessiah și-a început carieră prin lansarea single-ului „Sunday”.
În primul trimestru al anului 2021, Alessiah a lansat piesa „Darling”, cu un videoclip într-un cadru pop-art. Cea mai recentă piesă a Alessiei, „Why”, a fost lansată în vara anului 2021 și a marcat prima sa colaborare internațională cu artistul nigerian Alpha P. În 2020 a lansat single-urile „Hurricane”, „Waiting For”, „Love Me” și „I Know”, iar începutul acestui an a venit cu un live session special pentru cele patru melodii, versiuni noi, alături de Muse Quartet. Cu un background muzical format din studii și sute de ore de canto, plus lecții de chitară, parcursul ei muzical este în plină ascensiune.

Păreri?

Scarlet Aura lansează albumul “Genesis Of Time”

Scarlet Aura a lansat albumul „Genesis Of Time”, ultimul din cadrul trilogiei The Book Of Scarlet, material precedat de Stormbreaker (2020) si Hot’n’Heavy (2019).

Cei care doresc să achiziționeze albumul în format fizic (cd, boxset sau vinyl) o pot face la evenimentul de lansare, ce va avea loc în Club Quantic din București, pe 15 septembrie, unde ca invitat special va fi trupa Magica, dar și în celelalte locații din turneu sau prin comandă pe site-ul trupei, www.scarletaura.com.

Trupa a declarat: „Suntem fericiți că am ajuns până aici, fericiți și încântați de această trilogie prin care invităm prietenii și fanii să cunoască lumea noastră, lumea Scarlet și, de ce nu, să devină și a lor, să ne bucurăm împreună de un nou și frumos heavy metal.”

Turneu SCARLET AURA:

15.9.2021 | RO – Bucharest | Quantic
17.9.2021 | RO – Suceava | Art Rock Cafe
18.9.2021 | RO – Iasi | Rocknrolla
24.9.2021 | RO – Buzau | No Limit
25.9.2021 | RO – Câmpina | Club Live
01.10.2021 | BG – Plovdiv | Polinero
02.10.2021 | BG – Ruse | Max Club
08.10.2021 | RO – Baicoi | Touche Bar
09.10.2021 | RO – Constanta | Rock Halle
15.10.2021 | RO – Zalau | Rock’n Roll Center
16.10.2021 | RO – Cluj | Zipp It
23.10.2021 | RO – Sibiu | Rock N’Bike

Scarlet Aura Discography:

“The Rock Chick” (as “AURA”), Universal Music Romania 2014
“Tomboy”, digital single, Universal Music Romania 2014
“Falling Sky”, Pure Rock Records 2016
“The Beast Within Me” (EP), Outlanders Productions 2017
“Memories”, Outlanders Productions 2017
“Scarlet Aura Live in concert”, CD/DVD Outlanders Productions 2018
“Jingle Bell Rock” (Single), Universal Music/Silver City Records 2020
“Falling Sky – 5th Anniversary”, Universal Music/Silver City Records 2021
“Genesis of Time”, Universal Music/Silver City Records 2021

The Book of Scarlet Trilogy:

“Hot’n’Heavy”, Silver City Records 2019
“High in the Sky” (Single), Silver City Records 2019
“Stormbreaker”, Silver City Records 2020
“Raw Power” (Single), Universal Music/Silver City Records 2020
“Genesis of Time”, Universal Music/Silver City Records 2021

Book: “The Book of Scarlet. Vol. I – Ignition”. ISBN: 978-3964439796. 170 p; 2018, 2019 (by Aura Danciulescu)

Păreri?

Despre relatiile toxice si dependenta de iubire, cu Tom Gregory si noua sa piesa, Footprints

Iubirea este poate cel mai puternic sentiment pe care reușim să îl simțim de-a lungul vieții noastre. Mai puternic decât durerea și, cu siguranță, mult mai puternic decât dezamăgirea. De aceea, indiferent de cât de grea ar fi o despărțire, căutăm mereu să ne întoarcem la acest sentiment puternic. Mai ales la primele momente ale sale, când suntem cuprinși de o stare de euforie, iar gândurile ne zboară la persoana pe care o iubim.

Prin noua sa piesă, Tom Gregory observă perfect acest lucru și accentuează puterea iubirii prin versul “You’re in my blood in my heart”. Cu sau fără voia noastră, dragostea ajunge în ADN-ul nostru, iar fiecare persoană pe care am îndrăgit-o rămâne undeva în memoria noastră.

Enigma este cu atât mai mare pentru povestea piesei cu cât această dragoste descrisă este, pe cât de puternică, pe atât de toxică. “How can someone be my poison and my remedy” este întrebarea care, cu siguranță, s-a strecurat în mintea multora dintre noi în momentul în care realizam că ne aflăm într-o relație care, de fapt, ne făcea rău.

Cu toate că industria muzicală nu este o industrie ușor de gestionat pentru cei care nu reușesc să fie puternici, ea nu a reprezentat o piedică pentru Tom Gregory. Ci, din contră, l-a ambiționat și mai mult. “Dacă există o ușă închisă în fața mea și ea nu se deschide, o să mai bat la ea încă o dată. Și, dacă tot nu se deschide, atunci o voi da jos”, spune Tom.

Născut într-un mic orășel, Gregory a reușit deja să se poziționeze ca unul dintre cele mai importante tinere talente din UK. Albumul său de debut, Heaven in a World So Cold, reprezintă o colecție de piese pop și balade, plină de versuri care să îți atingă sufletul. Pe acest album se află și piesa Fingertips, care a ajuns deja la peste 96 de milioane de stream-uri.

În acest moment, Tom se bucură de peste 5.1 milioane de ascultători lunar pe Spotify, iar piesele sale trec deseori de pragul zecilor de milioane de play-uri.

Păreri?

ANTONIA lansează o piesă în colaborare cu Pitt Leffer și Guilty Pleasure ”Benny Hana”

Toamna începe cu o nouă colaborare între Antonia, Pitt Leffer și Guilty Pleasure pentru “Benny Hana”, o piesă cu ritm oriental care păstrează vibe-ul călduros de vară.

“Benny Hana” a fost compusă de Sebastian Tudor, Emanuela Alexa, Andrei Ursu, Costel Domințeanu, Alex Ghinea (911), versuri Cezar Guna, Sebastian Tudor, Andrei Ursu, producție Costel Domințeanu, Alex Ghinea (911).

Antonia urmează să filmeze videoclipul oficial pentru piesa “Benny Hana” alături de Pitt Leffer, artist cunoscut pentru piesele “No Lies”, “Loving You”, “Yamala”, “I will love you till the end”.

Antonia a lansat de curând “I Think I Love Him”, dar și “Take Me Somewhere” feat. Avalan, piesă care este imnul primei ediții SAGA Festival, eveniment care a avut loc între 10-12 septembrie la ROMAERO. Artista a urcat pe scena de la SAGA pentru un super performance.

Păreri?

JAMES BLAKE a lansat piesa “Famous Last Words”

Cântărețul, compozitorul și producătorul britanic câștigător al premiilor GRAMMY®, James Blake, lansează „Famous Last Words,” a treia piesă extrasă de pe urmatorul său album, “Friends That Break Your Heart”, ce urmează să fie lansat oficial pe 8 octombrie 2021. Piesa a fost interpretată în cadrul emisiunii The Zane Lowe Show, pe Apple Music 1.

James Blake se află în spatele multora dintre cele mai populare și influente albume ale secolului 21. El a făcut parte din producția albumelor “Blonde” de la Frank Ocean și “DAMN”, al lui Kendrick Lamar, precum și “4:44″ a lui JAY-Z și “Lemonade”, de la Beyonce.

Piesa „King’s Dead”, în colaborare cu Jay Rock, Kendrick Lamar și Future, care a apărut pe coloana sonoră a blockbuster-ului Black Panther, a primit triplă certificare de platină și i-a adus lui Blake primul premiu GRAMMY® în categoria „Best Rap Performance“. În 2013, Blake a primit premiul Mercury Prize și a fost nominalizat la premiile GRAMMY® în categoria „Best New Artist“. Albumul său din 2019, „Assume Form” a ajuns pe locul 21 în Billboard Top 200, marcând cea mai de succes intrare a lui de până acum în acest top. Cu aproape 300 de milioane de stream-uri în mai puțin de un an, popularitatea lui James Blake în industria muzicală este în continuă ascensiune.

Păreri?

Ron May lansează o nouă piesă – „Hello”

După lansarea de succes „Desire”, artistul rus, Ron May este pregătit să aducă publicului o nouă piesă cu un mesaj sensibil despre iubire și regret – „Hello”.

“Când am auzit pentru prima dată refrenul piesei <<Hello>>, mi-am dat seama că are potențial! Totul a început de la o chitară înregistrată în 2017, care și-a așteptat momentul. Este destul de dificil să vorbesc despre procesul de creație al unui cântec, pur și simplu la un moment dat ai parte de inspirație și totul vine de la sine. Toate piesele mele sunt ascultate prima dată de către soția mea, fratele meu și prietenul meu, Vlad”, a declarat artistul.

Pentru această lansare Roman Gladilin (Ron May) a compus linia melodică, în timp ce Arevshat Hachatryan a scris versurile piesei.

Ron May este un artist rus, cunoscut pentru piese precum: „Lose Control”, „Desire” și „White Bar”, care au reușit să strângă cifre considerabile pe platformele de streaming si download. Totodată, piesa „No Jazz” a stat timp de 12 săptămâni pe locul 1 în topul Beatport House. Pe viitor, artistul pregătește noi proiecte și colaborări care îi vor face pe ascultători sa-l îndrăgească și mai mult.

Păreri?

Yuka revine cu un nou single – „Waste Your Love”

Yuka, una dintre cele mai tinere și talentate artiste semnate Global Records, lansează cel de-al doilea single al ei – „Waste Your Love”, o piesă despre dragostea adolescentină.

„’Waste your Love’ e mult mai mult decât o piesă. E o întreagă poveste despre cât de greu e să iei decizii ca adolescent. Un joc de cuvinte, imagini, culori și situații în care mă regăsesc. Am compus linia melodică și versurile având deja ideea videoclipului în minte, așa că am acceptat și challenge-ul de a face regia clipului împreună cu niște oameni atât de mișto care mi-au înțeles viziunea. Dacă ar fi să rezum povestea piesei ar suna cam așa: I even overthink my overthinking, so don’t waste your love if you’re not ready. Mulțumesc enorm întregii echipe din spatele acestui proiect: Laurențiu Duță, Sergiu Bută, Aurelian Tănăsescu, Ovidiu, Gabi, Alexandra, care a avut încredere în mine și a înțeles că în nehotărârea mea sunt foarte hotărâtă” a spus artista.

Piesa a fost compusă și produsă de către Laurențiu Duță, Yuka și Bută Sergiu Călin, în timp ce versurile au fost scrise în totalitate de către Yuka.

„Waste Your Love” se bucură și de un vizual dinamic regizat de către Yuka împreună cu Aurelian Tănăsescu, directorul de imagine.

Yuka are numai 16 ani și deja a reușit să capteze atenția publicului datorită talentului său. De mic copil, artista a cucerit scenele talent show-urilor: „Mamaia Copiilor” și „Next Star”, iar la vârsta de șapte ani a scos primul său album. Aventura în industria muzicală a tinerei artiste nu s-a oprit aici, continuând cu prima ei colaborare alături de Global Records pentru piesa „Aripi De Nisip” – piesă ce a facut parte din playlist-urile celor mai ascultate radiouri din țară. Pe viitor, tânăra artistă pregătește noi proiecte ce îi vor face pe iubitorii de muzică să o îndrăgească și mai mult.

Păreri?