Alex Christensen si The Berlin Orchestra lanseaza Classical 80s Dance, album dedicat pieselor anilor 80, intr-o reinterpretare ampla. Bonnie Tyler revine cu Total Eclipse of the Heart

Alex Christensen și The Berlin Orchestra lansează albumul „Classical 80s Dance”, o producție care aduce muzica consacrată a anilor `80 din nou în atenția publicului, într-o reinterpretare amplă, în note clasice, în care toate instrumentele se contopesc.

Albumul conține 19 piese pe care deja le iubim, dar care promit să ne cucerească din nou, într-un alt mod. „Classical 80s Dance” aduce piese cu care unii au crescut, în timp ce altii s-au îndrăgostit de ele după ani de la momentul în care au fost lansate. Indiferent care este cazul, „Classical 80s Dance” ne prezintă piesele pe care le îndrăgim într-o manieră nouă, orchestrală.

Albumul este lansat în cadrul unui parteneriat între Roton Music și Radio România Actualități. Astfel, pe lângă muzică, ascultătorii se pot bucura și de interviuri în exclusivitate cu artiștii.

De asemenea, acesta poate fi ascultat integral pe toate platformele digitale, accesând linkul următor: https://roton.lnk.to/Classical80sDance.

Vedeta albumului lansat de Alex Christensen și The Berlin Orchestra este colaborarea cu Bonnie Tyler, pentru o nouă variantă a piesei „Total Eclipse of the Heart”. Prezența lui Bonnie Tyler ne plimbă prin timp, prin amintiri și iubiri care au fost.

Alex Christensen, The Berlin Orchestra și Bonnie Tyler ne ajută să retrăim toate momentele frumoase pe care le-am experimentat de-a lungul anilor.

Piesa „Total Eclipse Of The Heart” se va auzi la Radio România Actualități, însă este prezentă și pe toate platformele digitale, accesând linkul următor: https://roton.lnk.to/TotalEclipseoftheHeart.

Bonnie Tyler a devenit cunoscută în industria muzicală datorită vocii sale unice și a cunoscut pentru prima data succesul datorită albumului „The World Starts Tonight”, lansat în 1977. În anii ’80, aceasta s-a îndreptat către muzica rock alături de compozitorul și producătorul Jim Steinman. Jim Steinman este și cel care a scris cel mai mare hit al artistei, „Total Eclipse of the Heart”. În prezent, piesa are peste 860 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Anterior albumului „Classical 80s Dance”, Alex Christensen a mai avut un proiect ambițios care l-a adus în atenția oamenilor: „Classical 90’s Dance”.

În momentul în care a lansat „Classical 90’s Dance”, de asemenea o producție făcută alături de The Berlin Orchestra, în octombrie 2017, acesta a simțit curiozitatea oamenilor, a fanilor și a presei deopotrivă, albumul lansat acum fiind un pas firesc al artistului.

Alex Christensen a devenit cunoscut în industria muzicală ca DJ și compozitor, urmând ca ulterior să se îndrepte și către zona de producție. Albumul „Classical 90’s Dance” s-a aflat timp de 25 de săptămâni consecutive în mai multe topuri, printre care top 10 Germania, unde au fost vândute peste 30.000 de exemplare ale albumului.

Păreri?

The Mono Jacks lansează videoclipul piesei Umeri aurii

Pe 8 februarie 2022 s-au împlinit doi ani de la concertul de lansare al celui mai recent album The Mono Jacks – Gloria. Odată cu aniversarea, trupa lansează videoclipul piesei „Umeri aurii” pe canalul oficial de YouTube.

Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks declară:  „Totul a pornit de la o joacă. Mi-am cumpărat o cameră 360′ în ideea de a documenta călătoriile mele cu motocicleta. Și uite că în cele din urmă am ajuns să am mai mult material filmat cu trupa decât am strâns cu motocicleta. Toate lucrurile astea au fost colecționate în vreo doi ani și întreg materialul i-a fost încredințat lui Vladimir Ivanov care semnează montajul videoclipului. Umeri Aurii este ” înconjurul lumii ” trupei The Mono Jacks”

 

Piesa, în varianta nouă, aniversară este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele digitale.

Despre The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

 

Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternative – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

 

Muzica lor a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.

Păreri?

Zayx lanseaza Holding On, o piesa dance, despre puterea de a lasa trecutul in urma

Vineri, 11 februarie, Zayx a lansat „Holding On“. O piesă dance, despre puterea de a merge mai departe, de a lăsa trecutul în urmă.
 
Producător muzical independent, chitarist, clapetar, baterist, Zayx face muzică din pasiune, fiind sigura modalitate de a fi calm. Cu toate că nu reușește de fiecare dată să mulțumească pe toată lumea, artistul susține că încearcă cel mai mult să se mulțumească pe sine. Perseveranța este unul dintre punctele lui forte și nu ezită să spună asta de fiecare dată.

 

Păreri?

Ionel Tudorache lanseaza Sanatatea-i mai presus ca toate, un album de muzica lautareasca autentica

Ionel Tudorache, lăutar autentic, de modă veche, fiind și unul dintre cei mai apreciați lăutari de la noi din țară, lansează albumul „Sănătatea-i mai presus ca toate”, compus din 13 piese care conțin esența muzicii lăutărești.

Albumul, alături de titlul său atât de legat de pandemia de COVID-19, promite să trimită ascultătorii la esența valorilor românești, să-i plimbe prin negura timpului, prin amintiri și gânduri.

„Sănătatea-i mai presus ca toate” conține 13 piese, dintre care unele fiind melodii lăutărești deja consacrate, în timp ce altele reprezintă compoziții proprii ce așteaptă să fie apreciate. Toate piesele care se regăsesc pe album au fost înregistrate în studio, pentru a fi aduse în actualitate.

Piesa care deschide albumul este chiar cea care-i dă și numele, „Sănătatea-i mai presus ca toate”, și vine într-o perioadă în care teama legată de COVID-19 este prezentă și ne face să înțelegem, încă o dată, că sănătatea este cea mai importantă.

ionut.stoica@roton.ro

„A fost ușor să aleg numele pentru album, pentru că este un adevăr, mai ales pentru că de doi ani pandemia este cu noi. Pentru acest album am ales din cele trei CD-uri pe care le-am lansat până acum cele mai frumoase și mai reprezentative piese, cărora li se adaugă și câteva piese pe care nu le-am mai cântat până acum: Sănătatea-i mai presus ca toateLuminiță lampă micăÎntr-o seară o țigancăPortofele, portofeleTu ai promis ca-i să revii.”, a spus Ionel Tudorache.

Ionel Tudorache este un artist de muzică lăutărească veche, care cântă la acordeon încă de la vârsta de 7 ani. De-a lungul anilor, acesta a făcut parte din cercurile celor mai buni lăutari, cum ar fi Romica Puceanu, alături de care a cântat în perioada 1975 – 1980. De asemenea, acesta a cântat alături de Gabi Luncă, Toni Iordache și Cornelia Catanga. Melodia după care a fost denumit albumul „La Chilia-n Port” a fost folosită în ecranizarea filmului „Cel mai iubit dintre pământeni”, în regia lui Șerban Marinescu.

În prezent, Ionel Tudorache colaborează cu casa de discuri Roton, care în ultimii doi ani a început să pună accent pe muzica românească veche, alături de artiștii reprezentativi pentru aceasta.

Albumul „Sănătatea-i mai presus ca toate” poate fi achiziționat din benzinăriile OMV, Lukoil, Mol, GazProm și Rompetrol.

Păreri?

Deeperlove si KYANU ne invata ce e libertatea, cu un vibe pe care o sa-l pastram tot weekendul

Așa cum deja ne-am obișnuit, dacă e weekend, e energie. Prin urmare, Kontor și artiștii săi ne aduc vibe-ul de care avem nevoie pentru un sfârșit de săptămână cu adevărat reușit.

De această dată, Deeperlove și KYANU ne învață ce e libertatea și ne ajută să o îmbrățișăm cu toată ființa. Chef de viață, dorință și multă energie, acestea sunt ingredientele cheie pentru acest sfârșit de săptămână.

Păreri?

Colaborarea lunii februarie: Tamy și Gabriel Cotabiță au lansat videoclipul piesei Privirile trecute

În prag de Valentine’s day se lansează o nouă colaborare despre care se va vorbi foarte mult, cu siguranță. Este vorba de videoclipul piesei “Privirile trecute”, un featuring între Tamy și Gabriel Cotabiță, doi artiști de top care sunt legați de o prietenie frumoasă. Iar ei cântă despre sentimentele trecute ale unui cuplu în care fiecare are pe altcineva.

După o pauză muzicală destul de lungă iată că Tamy revine în forță în lumea muzicală și nu singură, ci alături de cunosctul interpret Gabriel Cotabiță, cu care a scos o nouă piesă împreună cu Sprint Music & Bulls Records. Cei doi au lansat melodia “Privirile trecute”. compusă de solistă împreună cu Achim, pe versurile Georgianei Maria și ale lui Gabriel Cotabiță, la pian cântă Mihail Gheorghe, colegul lui Tamy de la Tonic Band iar videoclipul a fost realizat de Claudiu Stan de la MVPEntertainment.

“Anul trecut, prin vară, am vorbit cu Gabi Cotabiță și m-a întrebat dacă aș fi dispusă să fac un duet cu el pentru că își caută colaborări pentru următorul lui album și ar fi foarte onorat să facem unul, noi cunoscându-ne din 2008, de când am fost eu la Eurovision și el în juriu. Pentru mine a fost o onoare, dintre atâția artiști să mă aleagă pe mine, inculisv o are pe nașa lui, pe Delia, și mi s-a părut ceva de senzație. Am zis că da, mai ales că mi s pare woow și am tot amânat din diverse motive. Într-un final ne-am nimerit la sfârșitul anului trecut, când am reușit să fac eu piesa asta cu Achim Marian și i-am zis că mi se pare potrvită pentru noi. Nu căutam o piesă anume, am zis să vedem ce se potrivește. I-am prezentat-o, am mers la studio, am tras-o, a vrut să schimbăm ceva la text și a venit el cu niște idei. Am filmat și un videoclip, nimic pompos, având în vedere că este una simplă și cumva de dragoste rănită, că să zic așa, are că subiect 2 parteneri care încă mai formează un cuplu dar au vieți diferite. Ei suferă că deși sunt împreună se gândesc la alții”, a povestit Tamy care are la activ foarte multe colaborări cu artiști de excepție și în curând va lansa o altă surpriză muzicală cu Adi Sână.

Păreri?

Ultimul Mesaj, inspirata din povestea de viata a Otiliei. Emilian, destainiuri nestiute din spatele piesei

Lansată în luna noiembrie a anului 2021, piesa „Ultimul Mesaj” continuă să fie în topul preferințelor ascultătorilor. Considerată o melodie numai bună de pus pe rană, puțini sunt cei care știu adevărata poveste din spatele piesei cântată de Otilia și Emilian.

Compusă de artist, „Ultimul Mesaj” are la bază o veche poveste de dragoste din viața Otiliei:

„Am stat la povești cu Otilia când am fost în studio și am vorbit despre mai multe întâmplări ale vieții. Am simțit să transpun într-o piesă tot ceea ce am vorbit, ca și cum ar fi fost un ultim mesaj pentru cineva.  Ultimul Mesaj este despre o ea, care a suferit foarte mult, și un el, care și-a dat seama prea târziu că i-a provocat acea suferință”, a declarat Emilian.

„În videoclip se regăsesc fragmente din relația care, cândva, era tot ceea ce și-ar fi dorit oricine”

Iar dacă versurile piesei ne transpun pe fiecare dintre noi în pielea personajului, videoclipul ne trimite acolo unde cândva, totul era roz. Chiar și așa, conform spuselor lui Emilian, la final, ea și-a găsit curajul de a spune adio și de a trimite, în cele din urmă, un ultim mesaj.

„În videoclip se regăsesc fragmente din relația care, cândva, era tot ceea ce și-ar fi dorit oricine. Sunt cadre în care eu și Otilia dansăm, intercalate cu ea dansând singură. Acel moment exprimă faptul că ea și-a călcat pe suflet și, în cele din urmă, a trimis ultimul mesaj”, mai spune artistul.

Păreri?

Cover My Body In Gold este numele celui mai nou single lansat de DJ SAVA

După ce ne-a purtat printr-o poveste misterioasă desprinsă parcă dintr-un basm în „Shisha”, primul single pe care DJ SAVA l-a lansat anul acesta, artistul aduce în playlist-uri „Cover My Body In Gold”. Compus și produs de către DJ SAVA alături de Cătălin Tamazlicaru, „Cover My Body In Gold” vine cu un vibe fresh, ce te duce cu gândul la zilele toride de vară, când razele soarelui ne urmăresc pretutindeni, iar videoclipul completează prin imagini mood-ul piesei.

„Am pregătit o mulțime de piese pentru anul 2022, dar și colaborări pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi. Sper ca single-ul «Cover My Body In Gold» să ajungă în căștile voastre și în cluburile de pretutideni. Anul acesta îmi doresc ca muzica să ne unească mai mult că oricând”, spune artistul.

DJ SAVA a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Dj-ul a lansat hituri precum „I Like The Trumpet”, „Aroma” și „Love You” (alături de Raluka), „Bailando” (alături de Hevito), „Love în Dubai” (alături de Faydee), „I Loved You” (alături de Irina Rimes), „Dulce Amar” (alături de Alina Eremia), „Tenerife” (alături de Misha), „Coco Bongo” (alături de Olga Verbițchi), „I’m Gonna Miss You” (alături de Sore), care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare. Printre cele mai recente piese ale artistului se numără și „Playa Paraiso” & „No More Lies”.

Păreri?

Olivia Addams lansează Never Say Never pentru cei mai curajoși dintre noi

După un an extraordinar, plin de hit-uri și succese, Olivia Addams revine cu o nouă piesă în limba engleză – “Never Say Never”. În spatele optimismului și energiei transmise de melodie, există un mesaj mai profund transmis de către Olivia. În momentele când ne dăm seama că viața trece pe lângă noi, realizăm că timpul pentru a face lucruri este “acum” și nu mai suferă amânare.

Piesa este compusă de Olivia Addams, Marius Dia, IRAIDA and Achi, iar producția a fost asigurată de Achi și Alex Parker.

“<<Never Say Never>> aduce un aer nou și încurajator asupra vieții, unde probleme cad pe locul doi și noi devenim prioritatea noastră principală. Viața este scurtă și trebuie să profităm de fiecare secundă și să scoatem tot ce este mai bun din ea. Uneori ne simțim mici și neputincioși în comparație cu măreția lumii, dar trebuie să profităm și să ne evidențiem în marea de oameni” ne-a spus Olivia despre noua ei lansare.

Olivia a lansat la început de 2022 prima ei piesă în limba română. Se numește “Scrisori în minor” (by Carla’s Dreams) și poate fi ascultată pe toate radiourile din România, iar videoclipul piesei a depășit 1 milion de vizualizăi pe YouTube.

Olivia Addams este una din româncele cu un drum muzical internațional de neoprit. Se face remarcată prin vocea ei nordică și farmecul est-european. Anul 2021 a fost cel mai bun din cariera ei de până acum, deoarece a avut trei hit-uri internaționale în România, Polonia și Ucraina, și ascultători din Rusia, Cehia și Turcia. Piesa “Stranger” a fost locul întâi pentru opt săptămâni la rând în Polonia și locul întâi pe Shazam Polonia. Cântecele “Are we there” și “Dumb” au avut performanțe similare, iar la final de 2021 cele trei melodii au fost clasate în Top 100 Cele mai difuzate piese pe Radio în Polonia. Aceleași trei piese au fost regăsite și în Top 100 Media Forest 2021 din România. Performanțele din Polonia au condus-o spre colaborarea “Broken” alături de Gromee, un DJ și producător polonez ce are la activ 10 single-uri de platină în țara lui natală. Olivia este cântăreață, compozitoare și o stea în devenire, reprezentând energia unei generații noi.

Păreri?

Roxen revine cu o nouă piesă UFO – dedicată cluburilor din tot Universul

Roxen lansează o nouă piesă solo numită “UFO” după colaborarea cu Randi “Dincolo de Marte”. Cu o voce puternică și pătrunzătoare, “UFO” aduce experința muzicii pământene într-un vibe extraterestru.

Piesa a fost compusă de Theea Miculescu și Achi, iar de vizual s-a ocupat Mihai Sighinaș.

“Mă bucur mult că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi <<UFO>>, o piesă care sper să vă transmită și vouă aceeași stare de bine pe care o am și eu când o ascult. Extratereștrii sunt aici și îmi doresc ca <<UFO>> să ajungă și la inimile voastre!”, a declarat Roxen.

Anunțul acestei piese a fost făcut printr-o postare simplă pe Instagramul lui Roxen, unde ea ținea o pancartă pe care scria “vin extratereștrii”. 12.000 de aprecieri mai târziu, postarea a devenit virală și a fost transformată in memă, iar acum Internetul românesc are un nou trend cu care se distrează. Imboldul lui Roxen a fost preluat de pagini dedicate memelor, colegi artiști, radiouri și o mulțime de utilizatori cu simțul umorului.

Roxen este una dintre cele mai proeminente voci din noua generație de artiști. Cu zeci de milioane de ascultări pe platformele de streaming, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numără “Ce-ti canta dragostea” ce a fost șapte săptămâni pe locul #1 airplay, iar “Inimă nu fi de piatră” este in Top 100 Radio România încă de la lansare. În același timp, “Money, Money”, colaborarea cu Strange Fruits Music, a fost pe locul 3 pe radio în Rusia, iar “Dincolo de Marte” alături de Randi a strâns 7 milioane de ascultări pe YouTube.

Păreri?