SIDARTA lanseaza Erimo: un mix intre rapul european si cultura balcanica

SIDARTA, pasionalul artist grec, lansează „Erimo”. Sensibilitatea, senzualitatea sunt puse în valoare de ritmurile muzicii grecești plină de emoție. Piesa îmbină mai multe stiluri muzicale reușind, în același timp, să surprindă o parte din cultura balcanică.

 

„Erimo” este un mix între rap, trap și dance, dar care păstrează esența lui SIDARTA, un artist care poate schimba retorica muzicală predominată a anului.

 

Așa cum ne demonstrează și piesa „Erimo”, SIDARTA reușește să găsească un echilibru între mai multe genuri muzicale, precum rap, trap, drill și chiar dance, încorporând în lansările sale elemente ale muzicii rap europene și ale culturii urbane balcanice.

 

SIDARTA a început să facă muzică în 2016, la vârsta de 15 ani, iar de atunci a fost într-o continuă ascensiune. Artistul a reușit să adune, în mai puțin de un an, peste 80 de milioane de streamuri pe platformele digitale, devenind un fenomen al culturii urbane/pop grecești. Printre hiturile semnate de SIDARTA se numără „MEDITERRANEA”, „PSEMA” și „ADRENALINA”.

 

Lansată acum doua luni „Erimo” ajunge acum și la publicul din România prin Roton Music. De la lansare, piesa a strâns peste 5,5 milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Oh My: un mix perfect intre pop si dance realizat de patru artisti de top

Combinând acorduri ritmice de chitară și voci puternice cu sintetizatoare care aduc un aer optimist, „Oh My” este asemeni unei piese hibrid perfecte. Astfel, Ookay, pronouncedyea, Taska Black și Luma au reușit să creeze o piesă cu o mulțime de vibrații pop electronice.

 

„Oh My” poate fi considerată piesa perfectă pentru orice iubitor de muzică dance, care vrea să pună pauză tuturor evenimentelor cotidiene și să se concentreze în totalitate pe dans.

 

Ookay este un artist american, care a reușit să-și facă simțită prezența în industrie. Acesta a colaborat cu producători importanți de muzică electronică, precum Borgore, Diplo, DJ Snake, Snowtek, Deorro și Wiwek. Cu peste 700.000 de ascultători, lunar, pe Spotify, Ookay este pe un drum ascendent.

 

Producătorul pronouncedyea, alias Cesco, face magie când vine vorba de combinația emoție – energie în piesele pe care le semnează. Acesta reușește să treacă de la sensibilitate și nostalgie la o euforie specifică festivalurilor într-o clipă. Cea mai cunoscut piesă a producătorului, cu peste 16 milioane de streamuri, este „Breath”.

 

Taska Black reprezintă viziunea artistică a compozitorului, producătorului și multi-instrumentistului belgian Joachim Gorrebeeck, care s-a impus rapid drept unul dintre cei mai interesanți artiști noi din industria pop și dance. De altfel, în prezent, Taska Black este unul dintre artiștii cu cea mai rapidă ascensiune pe scena electronică, la nivel mondial.

 

Luma este un compozitor și vocalist independent, care a colaborat cu producători și DJ din întreaga lume. Piesele sale, care vorbesc, în general, despre conexiuni umane adevărate, au adunat peste 45 de milioane de streamuri.

Păreri?

O colaborare inedita si un mix intre muzica si poezie. LIA si Adrian Nartea lanseaza Aleea din colt

LIA și Adrian Nartea fac o echipă neașteptată și lansează „Aleea din colț”. Cu un aer adus parcă dintr-o perioadă în care eleganța era la orice pas, cu poezie presărată printre note care te invită să faci un nou pas de vals, „Aleea din colț” este o piesă care te plimbă prin povești pure de iubire, printre greșeli și sfârșituri.

 

Cei doi artiști au format o pereche de dans și au pășit pe aleea din colț pentru a vorbi despre sentimente sincere, despre dragoste puternică, dar și despre despărțiri dureroase.

 

Piesa este completată de poemele recitate de Adrian Nartea, la începutul și la finalul melodiei, în timp ce dansul prezent pe tot parcursul clipului reușește să ne transpună într-un adevărat basm, chiar dacă, în cele din urmă, vorbim despre o dragoste neîmplinită.

 

„O poveste de dragoste cu un final nefericit; asta este Aleea din colț. Diferența dintre această piesă și altele este că prezintă ambele perspective ale celor implicați. Eu o reprezint pe ea și muzica este modul prin care vorbesc și îmi spun povestea, iar Adrian Nartea îl întruchipează pe el, cel care își spune regretele, întrebările și dorurile prin poezie.

 

Când între cei doi nu mai pot avea discuții, decid să danseze. E un dialog interesant, acompaniat de note muzicale care sper să atingă multe suflete”, a povestit LIA.

 

“A fost o plăcere și o provocare să mă pot pune în pielea unui personaj pe care eu îl admiram acum 30 de ani. Am fost fascinat de apariția lui Ion Caramitru recitând în videoclipul Loredanei Groza.

 

Uite, acum am ajuns în momentul în care să pot să fac și eu o reeditare a nostalgiei alāturi de LIA și mă întreb pe câți tineri îi va inspira această piesă. Știi că se spune că nu este bine să-ți retrăiești amintirile pentru că ele nu vor avea aceeași valoare, dar poți crea altele care să semene cu cele de acum 30 de ani. Sunt onorat că am făcut parte din acest proiect al LIEI, care este pe cât de frumoasă, pe atât de talentată.

 

Să fie cu succes și Doamnele ajută!”, a spus Adrian Nartea.

 

LIA este o artistă nouă, care aduce un proiect unic pe scena muzicală, prin intermediul reinterpretărilor și compozițiilor aduse direct din anii ’80. Prima piesă lansată de LIA a fost „În urma ta”.

 

Acum, artista îmbină emoția greu de ignorat cu poezia transmisă prin fiecare suflare de Adrian Nartea, un actor care nu mai are nevoie de nicio introducere.

Păreri?

Mix intre nou si consacrat: Giulia Jewlz si Criss Blaziny fac echipa pentru piesa Strazile

Giulia Jewlz și Criss Blaziny fac echipă pentru „Străzile”, o piesă despre o relație plină de pasiune și dorință. Vocea adolescentină a Giuliei se îmbină cu mesajul foarte matur, caracteristic lui Criss Blaziny, astfel că rezultatul este o piesă care poate plimba pe oricine printr-o poveste de iubire.

 

„Străzile” este o piesă despre orice cuplu unit de curiozitate și interes, o iubire ușoară, adolescentină, care durează mai mult decât oricine s-ar aștepta.

 

„Străzile” este genul de piesă care trebuie să aibă un loc special în playlisturile noastre, pentru momentele acelea în care ne dorim să ne relaxăm și să visăm.

 

„Mi-a plăcut mult piesa Străzile încă din primul moment în care am auzit-o, pentru că m-am regăsit în mesajul ei. Sunt adolescentă, așa că simt fiecare vibrație pe care piesa o transmite. Sper ca și voi să simțiți la fel.

 

La filmările pentru videoclip, Criss Blaziny s-a hotărât să mi se alăture pe piesă, ceea ce este un vis devenit realitate pentru mine. Criss Blaziny este un artist pe care îl respect foarte mult, care a reușit să completeze piesa și să îi dea savoarea de care avea nevoie. Abia aștept să o auziți!”, a povestit Giulia.

 

Colaborarea cu Criss Blaziny a fost una specială, în contextul în care artistul este și cel care a regizat videoclipul piesei.

 

„E una din piesele pe care am știut de la început că mă potrivesc. În timp ce filmam clipul, mi-am dat seama că ar trebui să scriu o strofă. Așa am ajuns să editez clipul, iar, în paralel, să scriu versuri în capul meu”, a spus Criss Blaziny.

 

Piesa „Străzile” poate fi ascultată pe toate platformele digitale. 

 

Giulia Jewlz, pe numele real Giulia Tabără, este o tânără artistă, în vârstă de 16 ani, care a câștigat pentru prima dată admirația publicului după apariția la Vocea României Junior, în 2017, și la Next Start, în 2014 si 2018. Giulia cântă de la vârsta de 4 ani și este de părere că nu se va opri niciodată. Prima piesă lansată de Giulia este „Apusul”, care poate fi ascultată pe toate platformele digitale.

 

Criss Blaziny este un artist consacrat, care adună milioane de vizualizări cu fiecare piesă lansată. În prezent, acesta îmbină pasiunea pentru muzică și cea pentru regie, fiind omul din spatele mai multor videoclipuri ale unor piese celebre din România. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale lui Criss Blaziny sunt „Au gust zilele” și “Delfinii” alături de Alexandra Stan, dar si “JCole”.

Păreri?

Nightfreaks si Aloma Steele lanseaza Give It Away, un mix de emotie si energie

Nightfreaks și Aloma Steele fac o echipă de excepție pentru „Give It Away”, o piesă cu un vibe special, care schimbă paradigma și care ne aduce puterea de care avem nevoie pentru a merge mai departe.

 

Cu un început timid de chitară, „Give It Away” prinde rapid avânt și invită la dans, fără a uita să transmită o poveste prin fiecare vers. În fond, ritmurile propuse de Nightfreaks se îmbină perfect cu vocea plină de senzualitate a Alomei Steele.

 

Nightfreaks este un proiect fondat de producătorul Martijn Sietsema, care își propune să creeze muzică pentru viitor. Sietsema a făcut parte din mai multe proiecte de-a lungul timpului, fiind producătorul din spatele melodiilor „Different life”, „Ain’t no use to me” și „What’s holding you back”.

 

Aloma Steele este o cântăreață și compozitoare din Canada, care și-a făcut debutul în lumea muzicii în mai 2014, ca vocalistă pentru piesa „Moonlight” semnată de Varien și SirensCeol.

Păreri?

Steve Brian si Kolby Knickerbocker fac un mix intre vechi si nou si ne poarta prin stari in Need U

Steve Brian și Kolby Knickerbocker fac o echipă de excepție și lansează „Need U”, o piesă cu o emoție puternică, asemeni unui mix perfect între nou și vechi.

 

Prin ritmuri vibrante, cu un aer electro nostalgic, alături de vocea plină de putere și, totuși, sensibilitate a lui Kolby Knickerbocker, „Need U” devine o piesă cu o poveste aparte.

 

O piesă care vorbește despre un dor profund și despre o nevoie disperată de a fi alături de acea persoană specială, „Need U” este asemeni unui remediu pentru momentele în care ne simțim copleșiți de valul de sentimente pe care-l experimentăm.

 

Când dragostea este puternică, iar dorul prezent, durerea își face simțită prezența. Astfel, „Need U” este ca o alinare, pentru că ne spune, prin versuri pline de emoție, că nu suntem singuri.

 

Steve Brian, pe numele real Stefan Brunig, este un producător și DJ ale cărui compoziții se întâlnesc la intersecția dintre house și thrill. Cu piese originale aflate în topuri internaționale și cu difuzări la radiouri de renume, precum BBC Radio 1, Steve Brian este un artist care se bucură de succes.

 

De asemenea, de-a lungul timpului, acesta a lansat remixuri pentru artiști precum Cosmic Gate, Mike Oldfield, Tritonal, Audien și Tiesto. Mai mult, acesta a avut lansări cu case de discuri importante, precum Sony Music, Virgin Records, Armada Music, Enhanced Music, Euphonic Records, Black Hole Recordings.

Păreri?

Sean Norvis a mixat într-o locație de vis din România!

Sean Norvis a lansat un nou mix într-o gradină unică în România, o locație superbă, situată în Banpotoc, jud. Hunedoara. Nu este într-o curte regală, ci într-un sat din România. Amenajarea acestor grădini de basm a început în anul 2003. Proprietarul, Giovanni Salvatelli, susține că acest loc l-a atras de la prima vizită, deoarece are un spirit pozitiv. Grădina poartă numele nepoatei sale, Zoe, dar ar putea reprezenta prototipul femeii ideale, deoarece în grădină găsești echilibru.

Sean Norvis a profitat de farmecul acestui loc și a realizat un nou mix intitulat “Wonderland Experience” vol. 1, CD 1, mixând doar piese semnate la casa de discuri Norvis Music. CD 2 este mixat de Geo Da Silva. Cele 2 mixuri vor fi disponibile în format digital din data de 30 septembrie 2022 și în curând și în format fizic pe eMag.

În premieră puteți să ascultați piesa Faydee & Costi “Luana”, un nou remix by Sean Norvis alături de DJ Lucian & Geo care va fi disponibilă în câteva săptămâni, la casa de discuri Cat Music și este ultima piesa din acest mix. Videoclipul acestui mix a fost realizat de echipa Timisoara Film Society.

Sean a mai lansat recent “Beautiful Love” (4U, Dogg Scar & Angel Sax Remix) alături de Seepryan & Justine Berg la casa de discuri Cat Music și un nou stil de muzică, mai exact #ElectroPopular, primele piese lansate pe acest stil fiind “Roxana Mag – Știu că mori de al meu drag” și “Simona Ruscu – Jumătatea mea” ambele lansate la casa de discuri Audiophile Music Romania.

Păreri?

Sean Norvis aduce energie pozitivă pe Lacul Surduc

Sean Norvis ne încântă cu un nou mix realizat pe un ponton privat amplasat pe mijlocul Lacului Surduc, din județul Timiș.

“Mi-am propus ca, cel puțin o dată pe an, să mă conectez cu natura așa cum știu eu mai bine, prin muzică. Anul trecut am mixat în Cetatea Șoimoș, în Lipova. În acest an am ales ca locație Lacul Surduc, o locație de suflet pe care o vizitam frecvent cu prietenii când eram adolescent. Mixul a fost filmat live pe un ponton privat din zona lacului, în parteneriat cu Primăria Comunei Fârdea. Pe aceasta cale îi mulțumesc primarului Rovena Violeta Murari pentru susținere.” – Sean Norvis.

Lacul Surduc este cel mai mare lac din vestul României și este una dintre cele mai căutate și vizitate destinații turistice din vestul țării. Relieful de munte, cu versanți abrupți, în contrast cu întinderea calmă și plată a apelor lacului, crează o imagine unică, de măreție a naturii, iar sentimentul trăit de cei care vizitează aceste locuri este unul de-a dreptul copleșitor.

Sean Norvis a mai lansat recent piesa “Eyes on Me”, alături de DJ Lucian & Geo, Next Route și Larisa Sîrbu, la casa de discuri Norvis Music, iar pe 1 iulie artiștii vor lansa o versiune Club Mix, o versiune Sean Norvis Future Mix și un remix compus de M.A.N. & Kris Max din Polonia. ”Eyes on me” este susținută de Angemi, Dave Matthias, DjsFromMARS, Crasca, Dj Dark, DAANERZ, Dj Ann.G, Radio Dance – Algarve, Portugal.

Sean a mai facut un remix pentru piesa “Direcția 5 – Fii cum ești tu”, care va fi lansat în viitorul apropiat la labelul Cat Music, iar vineri, 24 iunie, va lansa piesa “Frunza Verde”, sub pseudonimul Los Trafaletos, alături de Ion Gheorghe, tatăl lui Geo Da Silva.

Videoclipul este produs de Timisoara Film Society, iar proiectul a fost coordonat de Norvis Music.

Păreri?

Sean Norvis, Dj Lucian&Geo si Next Route revin in forta cu varianta de festival a piesei Eyes On Me

Sean Norvis, Dj Lucian&Geo si Next Route lanseaza impreuna cu Larisa Sirbu, varianta de festival a piesei “Eyes On Me”.Varianta de festival este lansata impreuna cu labelul spaniol Planeta Dance Music, un label foarte popular in intreaga lume si beneficiaza de un clip care transmite un vibe pozitiv.Piesa suna foarte bine, fiind ideala pentru orice festival de gen si se bucura deja de un feedback pozitiv, fiind difuzata de Dj din intreaga lume.

DJ, producător, remixer și fondator al casei de discuri Norvis Music, Sean Norvis este un artist complet, care a reușit prin piesele și remixurile sale să cucerească inimile ascultătorilor de muzică bună din întreaga lume. Anul trecut, Sean Norvis a lansat cel de-al treilea material discografic „United Remixes”, un album care conține două CD-uri, disponibile în magazinele digitale.

DJ Lucian (Lucian Mitrache) și Geo (Naița George), doi tineri talentați și ambițioși, și-au unit forțele pentru a crea un proiect de succes. Acest proiect muzical, diferit față de ceea ce se produce pe piața muzicală românească, este cunoscut la nivel internațional si se bucura de un real succes. DJ Lucian & Geo au reușit să colaboreze cu in premiera pentru Romania cu artisti precum DJs From Mars, Wolfpack, Justin Prime, Bjones sau Korolova.

Next Route (Beznea Teodor Dorinel) este un tânăr încrezător și talentat din Sascut, județul Bacău, care e gata să cucerească piața muzicală din România, dar și cea internațională. Acesta a produs și a lansat multe piese care se bucură de aprecierea iubitorilor de muzică și este celebru deja pe rețelele de socializare, având peste 4M de Instagram Reels Views și peste 1M de Views pe TikTok.

Larisa Sîrbu este o frumoasă talentată care a mai colaborat în trecut cu Sean Norvis, pentru piesa “Here I Am”, și care a reușit prin vocea ei să transmită emoție.

Sean Norvis, Dj Lucian&Geo si Next Route va pregatesc pe viitor si alte surprize muzicale de exceptie.

Păreri?

DJ ShiveR va mixa la after dupa Borgore

Asaf Borger, cunoscut ca Borgore, revine in Romania pentru un show incredibil pe 16 decembrie la Arenele Romane in cort incalzit. Borgore este unul dintre cei mai populari si mediatizati artisti de muzica electronica.

Responsabil de after party va fi DJ ShiveR.

Artistul a inceput de mai mult de 14 ani pe vremea casetelor derulate cu pix mixand colaje pentru trupe de breakdance si pentru prieteni la petreceri private, a trecut de la CD playere la platane si de la platane la sisteme digitale TRAKTOR.

SHVR numit Shiver a ajuns printre cei mai versatili DJ din Romania si a impartit scena cu artisti consacrati ca: Skrillex, The Prodigy, Fat Boy Slim, Die Antword, Sigma, Dj Fresh, Delta Heavy, Wilkinson, Netsky, Ed Rush, James Zabiela si multi altii. Seturile sale pot fi comparate cu o poveste avand o introducere, o surpriza si un punct culminant de zile mari, seturile pot contine pana la 50 de piese intr-o ora cuprinzand multe genuri muzicale ca: Electro-House, Techno, Breaks, Dnb, Dubstep toatea acestea sub numele THE SHIVER SHOW.

Promo mix:

https://www.mixcloud.com/DjShiveR/shvr-complextro-10-dement/

Borgore, numit “copilul teribil al bassului” sau “cel care a ruinat dubstep-ul”, controversatul artist a devenit incet dar sigur un personaj iconic in dubstep-ul modern si revine la Arene dupa showul sold out de anul trecut.

Cel mai recent material al sau “#NEWGOREORDER” lansat pe 8 iulie anul trecut via Dim Mak Records, casa de productie a lui Steve Aoki, i-a dus numele pe noi culmi mult mai inalte si aprecierea publicatiilor de specialitate.

De-a lungul carierei sale, Borgore a reusit sa infiinteze propriul label, Buygore Records, sa puna in scena show-uri catalogate drept capodopere, sa urce pe scenele celor mai mari festivaluri de muzica electronica din lume, cum ar fi: Tomorrowland, Ultra, RDC Las Vegas sau Made in America si sa aiba propriul show la radio, “The Borgore Show”, impreuna cu prietenii sai Miley Cyrus, Diplo si Waka Flocka Flame.

Borgore este considerat unul dintre cei mai inovatori si intuitivi artisti ai generatiei sale , iar noi vom avea ocazia sa ne bucuram de un show demential la Bucuresti.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara la urmatoarele preturi:

-PRESALE : 89 Lei Acces General, 149 Lei VIP (in fata scenei)

-LA INTRARE: 100 Lei Acces General si 160 VIP – in limita biletelor disponibile

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Asadar, va invit cu drag la un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla, apoi va astept cu impresii. Enjoy!