Ce filme românești sunt eligibile pentru marele trofeu la Premiile Gopo 2023

Peste 35 de lungmetraje, filme de ficțiune și documentare lansate în cinema în cursul anului 2022 îndeplinesc criteriile de eligibilitate și vor putea fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2023, cel mai important eveniment care celebrează și recompensează anual realizările cinematografiei românești. Filmele românești produse în țara noastră sau realizate în regim de coproducție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera națională în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum și cele care au avut premiera pe o platformă VOD sunt producțiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare. Nominalizările vor fi anunțate în luna martie, iar Gala Premiilor Gopo va avea loc în luna aprilie, la București.

Printre producțiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediție filme prezentate și premiate în marile festivaluri, precum Metronom (r. Alexandru Belc), distins cu Premiul de Regie în secțiunea Un Certain Regard la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2022, Miracol (r. Bogdan George-Apetri), câștigător al premiului pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia 2021 și cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj la TIFF 2022 sau Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark), multi-premiat la Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2021. Eligibile pentru categorie sunt și filme care au marcat recorduri de spectatori în cinematografele din România în ultimul an precum Teambuilding (r. Matei Dima, Alex Coteț, Cosmin Nedelcu), Mirciulică (r. Cristian Ilișuan) sau Capra Cu Trei Iezi (r. Victor Canache), dar și documentare ca Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu) sau Spioni de Ocazie (r. Oana Bujgoi Giurgiu).

Lista completă a filmelor de lungmetraj eligibile care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2023 este disponibilă pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/filme

Apel de înscrieri pentru secțiunile documentar și scurtmetraj

Gala Premiilor Gopo anunță și apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar și scurtmetraj ale ediției cu numărul 17, programată în luna aprilie. Data limită pentru înscrieri este 6 februarie 2023. Nominalizările vor fi anunțate în luna martie.

Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecții în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor românești care au avut premiera în cursul anului 2022 și care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.
Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2022. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă online: https://premiilegopo.ro/fisa-tehnica

Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/regulament

Cine alege căștigătorii

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite în luna martie de un juriu de preselecţie format din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2023, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011.

Păreri?

Documentarul Delta Bucureștiului va fi ‘expus’ din 6 iunie la MARe

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe).

Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

Povestea unui teren viran.

În anii ‘50-‘60, la Bucureşti, nişte deţinute politice dau naştere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Europa centrală şi de est, transformată ulterior în Închisoarea Văcăreşti.

Astăzi, o vegetaţie sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem întins pe câteva hectare cu specii protejate de plante și animale, un parc natural protejat.

„Eva Pervolovici propune o altă perspectivă, una memorialistică și personală” nota Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis după premiera mondială a filmului ce a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

„Delta Bucureștiului înseamnă cinci ani de filmare într-un loc în care am copilărit, un loc care a devenit un adevărat microcosmos urban, dar, mai presus de toate, pentru mine, acest proiect e despre întâlnirile extraordinare cu femei care au născut acolo, în pușcărie. Aștept cu nerăbdare să împărtășesc aceste experiențe cu publicul românesc, să ne lansăm împreună într-o discuție despre trecut și despre ce rămâne în prezent.” declară Eva Pervolovici.

Filmul, scrie Victor Morozov pentru Films in Frame, „e o poveste urbană care traversează decenii, regimuri politice, regimuri de existență…. E o lecție straubiană, în definitiv: dă locului timp să existe, dă spectatorului timp să înțeleagă că pe locul acela s-au petrecut transformări grave, iar apoi locul însuși va prinde să vorbească, chemând – ca într-o supraimpresiune istorică – tot trecutul, făcându-l complet străveziu pentru privirea noastră.”

Premiat în 2021 la Toronto International Women Film Festival – Cel mai bun documentar, Berlin Film Week – Cel mai bun scenariu și nominalizat la Ethocineca, Viena, pentru premiul de Excelență în Antropologie Vizuală, Delta Bucureștiului este o producţie Marmitafilms și Strada Film Internațional în co-producţie  cu Neyrac Films realizată cu sprijinul Centre National du Cinéma et de l’Image Animée, Centrului Național al Cinematografiei, La Région Nouvelle-Aquitaine et La Région Ile-de-France în parteneriat cu CNC, Societatea Română de Televiziune , La PROCIREP Société des Producteurs, L’ANGOA, La SCAM și SACEM. Un proiect sprijinit de EAST EUROPEAN FORUM 2017.

Pe pagina de Instagram @deltabucurestiului spectatorii pot experimenta o călătorie vizuală în lumea filmului, iar pe pagina de Facebook pot afla mai multe detalii despre Delta Bucureștiului dar și zilele în care documentarul va fi arătat în cadrul muzeului.

Delta Bucureștiului este distribuit de Strada Film Internațional și va putea fi văzut în cinematografe în toamna acestui an. Până atunci cinefilii sunt așteptați la MARe – Muzeul de Artă Recentă unde, pe lângă film, se pot bucura de expoziția curentă a muzeului.

Păreri?

SORE si-a luat toate fetele si a plecat la mare

“Toate fetele” este noua piesa lansata de Sore, un adevarat imn al fetelor, o melodie plina de energie si pofta de viata.
“Frumoasa, devreme acasa, cu masa pusa, dar cearceaful pe fereastra, desteapta, modesta, femeia perfecta, dar mai intai de toate sunt independenta” canta Sore in cea mai noua piesa.

“Toate fetele” va ridica fetele la dans si va celebra viata in toate formele ei, promite Sore: “Mi- am dorit o piesa pentru toate fetele, sa le ridice la dans si sa le exprime gandurile. Noi toate ne dorim sa fim apreciate si puse pe primul loc, ne dorim atentie, vrem sa fim ascultate atunci cand avem lucruri de povestit, vrem un umar pe care sa ne punem capul atunci cand suntem obosite. Toate fetele isi doresc sa fie apreciate pentru ceea ce sunt iar acum exista si melodia care sa spuna categoric, lucrul acesta”.

Filmarile pentru videoclip au inceput devreme. Sore a venit de la un concert din tara, direct la filmarea clipului: “Eu am venit la filmare de la un concert, dupa un drum de 10 ore, complet nedormita. Am filmat toata ziua pentru clip, dar si pentru urmatoarea lansare de clip. Faptul ca am fost cu fetele, mi-a dat exact energia de care aveam nevoie.” Sore si-a invitat prietenele sa ia parte la povestea clipului: “Cred ca este importanta energia care se creeaza intre prietene. Am vrut un clip in care toate fetele sa cante si sa se distreze la unison.”

Videoclipul a fost regizat de Ionut Trandafir, cu care artista a colaborat si pentru clipul pieselor “Dintr-o mie de femei” si “Saruta-ma si taci”. Filmat pe litoral, clipul surprinde o gasca de fete care sunt “actrite principale” pe plaja, pe barca sau in van-ul cu care au ajuns la mare. Puse pe distractie, dar si hotarate cand iubesc.

“Toate fetele” este cel de-al treilea single lansat anul acesta de catre Sore, in care femeia are rolul principal. Primele doua piese, Dintr-o mie de femei sau Saruta-ma si taci, aduna deja peste 6 milioane de vizualizari pe YouTube. Artista a initiat si o serie de interviuri inspirationale cu “Fete rebele”, disponibile pe propriul canal online: https://tinyurl.com/yafqak3v

„Toate fetele” este produsa in studiourile HaHaHa Production si a fost compusa de Sore, Vlad Popescu si Serban Cazan, iar textul este semnat de Sore, Ana Maria Stancu si Vlad Popescu.

Pareri?

Alama și Theo Rose au filmat la răsărit și la apus, în aceeași zi la mare și la munte

Alama lansează la Friday Tunes single-ul „Te urăsc cu toată dragostea”, featuring Theo Rose, iar realizarea videoclipului a fost o adevărată aventură pentru cei doi artiști și pentru echipa care i-a însoțit. Filmările au început la răsăritul soarelui pe plaja de la Corbu și s-au încheiat la munte, la Doftana. Aici, toată echipa a alergat la propriu pe pajiștea de lângă lac să prindă lumina frumoasă a apusului. Și, ca lucrurile să fie și mai complicate, aici au avut și companie, niște căței care doreau să devină celebri, astfel că intrau în cadru exact atunci când pornea camera.

„Te urăsc cu toata dragostea este o piesă produsă și scrisă de mine și mă bucur că am colaborat încă o dată cu Cente Cristian, un pianist foarte talentat pentru acele pasaje muzicale. Le mulțumesc și lui Theo, echipei Friday Tunes și, nu în ultimul rând, lui Anton Sandu care a exprimat perfect starea piesei în imagini”, precizează artistul.

Theo Rose spune că piesa a cucerit-o din prima și își amintește amuzată și de temperaturile de la filmări. „În primă fază mi-a captat atenția interpretarea lui Alama de pe ghidul piesei. E un băiat talentat și transmite mult. După ce am înregistrat, am ascultat-o obsesiv. Cât despre clip… pot să spun că am înghețat cu drag. Am avut echipă mișto și am râs cu poftă, făcând abstracție de cele 2 grade Celsius de afară”, povestește cântăreața.

Alama, pe numele său adevărat Siakas Evangelos, este un artist jumătate român-jumătate grec. A intrat pe piața muzicală în 2005, fiind și cântăreț, producător, dar și compozitor. În primul an a lansat două albume și un EP pe piața muzicală din Grecia.

În 2006 s-a mutat în Cluj-Napoca pentru a urma cursurile Facultății de Medicină Dentară, iar în paralel a continuat să cânte, să producă și să scrie, astfel că în următorii doi ani a lansat încă două Ep-uri.

În 2010 artistul a lansat primul videoclip, „Prietena ta”, alături de Vescan, iar colaborarea lor s-a concretizat cu mai multe piese, cele mai recente fiind „Tic-Tac” și „Se Poate”. În următorii ani, Alama a lansat numeroase melodii precum „Să ai grijă de ea” , „Oameni”, „Fetița cu chibrituri”, „Pe Apa Sâmbetei” etc. 2015 marchează apariția videoclipului „Beau”, alături de Skizzo Skillz, iar 2016 – colaborarea cu Loredana, pentru piesa „Vrei să mă iei”.

În zona de producție și compoziție el a lucrat la piese pentru artiști ca Vescan – „Tic-Tac (feat. Mahia Beldo)”, Dorian Popa feat What`s UP – „Buze”, Sore feat. Feli – „Ce mai vrei?”, acesta fiind începutul unei frumoase colaborări cu HaHaHa Production.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună clipul piesei “Te urăsc cu toată dragostea”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Muzica lui Vizi Imre nu are granite si nici rau de mare

Vizi Imre este artistul fara limite, care-si ia mereu inspiratia din natura, autodepasindu-se prin fiecare concert sustinut. Desi abia s-a intors din peste cele 8 tari europene, unde a testat reactia publicului cantand pe strazi si la festivaluri campenesti, simpaticul artist si-a luat din nou lumea-n cap si a plecat intr-o croaziera pe Marea Adriatica.
Timp de o saptamana, langa orasul Split din Croatia, Vizi Imre a cantat pentru un public international de la hituri legendare precum “Roxanne” (The Police), pana la piese din topurile actuale, cum ar fi “Can’t feel my face” (The Weeknd).
“Un artist adevarat canta oriunde si pentru orice fel de public. Nu ar trebui sa-l intereseze daca este pe strada, pe vapor sau pe scene mari de festival. Atata timp cat fac oamenii fericiti, mi se umple si mie inima de bucurie”, spune Vizi Imre.

Cum deja are un repertoriu de show cu peste 600 de piese, cantate in peste 10 limbi straine, artistului din Targu Mures ii este usor sa imbine vacantele de dincolo de granite cu muzica, marea lui dragoste, bucurand astfel toate genurile de public.

Ce parere aveti?

Vizi Imre_Croatia

Proconsul lanseaza: „A mea si-a ta”, piesa care iti face dor de mare

Astazi, Proconsul a lansat piesa „A mea si-a ta”, care iti va face dor de mare si care te va purta cu gandul la plaja, atunci cand timpul nu iti permite sa calatoresti. E piesa pe care o vei asculta in drum spre mare, dar mai ales dupa ce te intorci, atunci cand te gandesti, cu zambetul pe buze, la toate clipele frumoase, din vacanta.

Baietii de la Proconsul sunt mari iubitori de mare. “Marea iti ofera o libertate aparte! Cateodata, cand ma intorc de la mare imi ascund hainele sau incaltamintea cu care am fost pe plaja si nu le pun la spalat. Le pun intr-un loc stiut doar de mine si daca isi face cumva aparitia vreun pic de depresie, ma duc repede la locul secret si cu siguranta gasesc putin nisip care sa ma faca sa ma gandesc cu zambetul pe buze la intamplari minunate de pe plaja.” spune Bodo, solistul trupei.

Videoclipul piesei “A mea si-a ta” prezinta o poveste suma de momente speciale, de pe malul marii, si surprinde tot ce e mai frumos pe litoralul romanesc: Vadu, Navodari, dar si pe faleza de la Cazinoul din Constanta. Cele cinci zile de filmare au implicat zeci de ore de munca, dar si de distractie, de dimineata pana seara. Bodo a gatit pentru intreaga echipa, in toate zilele.

Piesa „A mea si-a ta” este piesa care iti va face dor de mare, iar clipul iti va aminti ca marea si plaja nu inseamna doar vacanta, ci si povesti frumoase, care iti hranesc sufletul.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noii piese semnate Proconsul, “A mea si-a ta”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!